Cititorul poate să converseze cu patriarhii și profeții; poate să se plimbe prin cele mai inspiratoare scene; Îl poate vedea pe Hristos, care este Împărat în ceruri, egal cu Dumnezeu, coborând în mijlocul oamenilor și aducând la îndeplinire planul de mântuire, rupând lanțurile cu care Satana îl legase pe om de el și dându-i posibilitatea omului să se asemene din nou cu Dumnezeu. Faptul că Hristos a luat asupra Lui umanitatea și a menținut acest statut timp de 30 de ani, făcând apoi din sufletul Său o jertfă pentru păcat, pentru ca omul să nu fie lăsat să piară, este un subiect pentru cele mai profunde gânduri și pentru cel mai concentrat studiu.... SCT 255.2
Lăsați mintea să prindă uimitoarele adevăruri ale revelației și să nu fie niciodată tentată să-și îndrepte atenția asupra unor teme frivole, ușoare; să întoarcă spatele cu dezgust literaturii de duzină și distracțiilor deșarte care îi demoralizează pe tinerii din zilele noastre. Cei care au realizat o legătură cu poeții și filozofii Bibliei și ale căror suflete au fost mișcate de faptele glorioase ale eroilor credinței se vor întoarce de pe câmpiile bogate ale gândirii mult mai curați la inimă și mult mai elevați și mai deschiși la minte decât dacă ar fi fost ocupați cu studiul celor mai renumiți autori ai lumii sau contemplând și slăvind isprăvile vitejești ale Faraonilor, Irozilor și Cezarilor acestei lumi. SCT 255.3
Puterile tinerilor sunt în mare parte amorțite, pentru că ei nu fac din teama de Dumnezeu începutul înțelepciunii. Domnul i-a dat lui Daniel cunoștință și înțelepciune, pentru că el nu a putut fi influențat de nici o putere care ar fi intrat în contradicție cu principiile sale religioase. Motivul pentru care avem atât de puțini oameni cu judecată, fermi și de valoare reală este că ei se gândesc să găsească măreția în timp ce se despart de cer. SCT 256.1
Fiii oamenilor nu se tem de Dumnezeu și nici nu-L iubesc și onorează. Religia nu este trăită așa cum ar trebui. Domnul nu poate face decât puțin pentru om, pentru că el este atât de ușor de flatat, fiind gata atât de repede să-și atribuie meritele. Dumnezeu ar fi vrut să ne dezvoltăm capacitățile si să ne folosim de orice privilegiu pentru a dezvălui, cultiva și întări înțelegerea noastră. Omul a fost creat pentru un nivel de viață mai înalt și mai nobil decât cel pe care îl adoptă el. Timpul existenței noastre muritoare este pregătitor pentru viața ce se măsoară cu viața lui Dumnezeu. SCT 256.2