Ce varietate de subiecte sunt prezentate în Sfintele Scripturi, pentru ca mintea să mediteze asupra lor! Unde pot fi găsite teme mai înalte pentru contemplație? Unde, în altă parte, sunt teme atât de interesante? În ce sens sunt toate cercetările științei umane comparabile în măreție și mister cu știința Bibliei? Unde este ceva care va scoate la iveală tăria minții în cele mai profunde și mai stăruitoare gânduri? SCT 257.1
Dacă o vom lăsa să ne vorbească, Biblia ne va învăța ceea ce nimic altceva nu ne va putea învăța! Dar vai! Medităm asupra a orice altceva, mai puțin asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Literatură fără valoare, istorii imaginare sunt devorate cu lăcomie, în timp ce Biblia, cu toate comorile adevărului sfânt, stă neglijată pe mesele noastre. Cuvântul sfânt, dacă ar fi făcut regula vieții, ar înălța, eleva și sfinți. El este vocea lui Dumnezeu către oameni. Îi vom da ascultare? SCT 257.2
“Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” Îngerii stau alături de cercetătorul Scripturilor, pentru a deschide și a lumina mintea. Porunca lui Hristos vine astăzi la noi cu o forță egală cu cea care se adresa primilor ucenici, acum 1800 de ani: “Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”. — The Review and Herald, 11 ianuarie, 1881. SCT 257.3