Apostolul Pavel îi scria lui Timotei următoarele: “Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura”. (2 Timotei 4, 1.2.) SEv 30.1
Această însărcinare solemnă, încredințată unui om atât de zelos și de credincios cum era Timotei, este o mărturie puternică în privința importanței și a responsabilității lucrării slujitorilor Evangheliei. Chemându-l pe Timotei înaintea curții de judecată a lui Dumnezeu, apostolul Pavel îi poruncește să predice doar Cuvântul, nu obiceiurile și zicalele omenești, și să fie gata să mărturisească pentru Dumnezeu oricând i s-ar ivi o ocazie favorabilă — în fața unor adunări numeroase sau în cercuri particulare, în călătorie sau la gura sobei, vorbindu-le atât prietenilor, cât și dușmanilor, indiferent dacă se află în siguranță sau este expus la greutăți, la pericole, la critici și la pierderi. SEv 30.2
Temându-se că blândețea lui Timotei și caracterul lui reconciliant ar putea să-l determine să evite o parte esențială a lucrării sale, Pavel l-a îndemnat să fie credincios în ce privește dezaprobarea păcatului și chiar să-i mustre cu asprime pe cei care erau vinovați de păcate grave. Totuși el trebuia să îndeplinească această lucrare cu “toată blândețea și învățătura”. Timotei trebuia să dezvăluie răbdarea și dragostea lui Hristos, explicându-și și confirmându-și mustrările prin adevărurile Cuvântului. SEv 30.3
A urî și a mustra păcatul și, în același timp, a arăta milă și duioșie față de cel păcătos este o realizare dificilă. Cu cât vom fi mai stăruitori în eforturile noastre de a atinge sfințirea inimii și a vieții, cu atât vom fi mai sensibili în ce privește sesizarea păcatului și cu atât îl vom dezaproba cu mai multă hotărâre. Trebuie să ne ferim de o severitate necuvenită față de cei care greșesc, dar, de asemenea, să fim atenți să nu pierdem din vedere caracterul extrem de rău al păcatului. Față de cei greșiți trebuie să arătăm o răbdare și o dragoste asemenea Domnului Hristos, dar în același timp să ne ferim de pericolul de a manifesta o toleranță atât de mare față de greșelile lor, încât să considere că nu merită nici o mustrare și să o respingă, tratând-o ca pe ceva necuvenit și nedrept. SEv 30.4