În fiecare perioadă a istoriei acestui pământ, Dumnezeu a avut oameni pregătiți pentru orice ocazie în care a fost nevoie de ei, oameni cărora le-a spus: “Voi sunteți martorii Mei”. În fiecare epocă au existat oameni evlavioși, care au adunat razele de lumină ce străluceau pe calea lor și au vestit cuvintele lui Dumnezeu. Enoh, Noe, Moise, Daniel și lista lungă de patriarhi și profeți — toți aceștia au fost slujitori ai neprihănirii. Ei nu au fost infailibili, ci oameni slabi și supuși greșelii, dar Domnul a lucrat prin ei, pentru că s-au consacrat în slujba Sa. SEv 13.1
De la înălțarea Sa la cer, Domnul Hristos, Capul bisericii, a continuat să lucreze în lume, folosindu-Se de ambasadorii Săi aleși, prin care le-a vorbit oamenilor și a împlinit nevoile lor. Poziția celor chemați de Dumnezeu în lucrarea de sfătuire și de propovăduire a învățăturii necesare pentru zidirea bisericii este caracterizată de o responsabilitate deosebit de serioasă. Ca slujitori ai lui Hristos, ei trebuie să-i îndemne stăruitor pe oameni să se împace cu Dumnezeu și pot aduce la îndeplinire această misiune doar dacă primesc înțelepciune și putere din cer. SEv 13.2
Slujitorii lui Dumnezeu sunt simbolizați prin șapte stele aflate sub protecția și grija specială a Aceluia care este “Cel dintâi și Cel de pe urmă”. Influența plăcută, ce trebuie să domnească în biserică, depinde de acești slujitori ai lui Dumnezeu, care au datoria de a reprezenta iubirea lui Hristos. Stelele cerului se află sub conducerea lui Dumnezeu. El le face să strălucească și călăuzește mișcarea lor. Fără această lucrare a lui Dumnezeu, ele ar ajunge niște stele căzătoare. Tot așa este și cu slujitorii Săi. Ei sunt doar niște unelte în mâinile Sale, iar binele pe care îl îndeplinesc este înfăptuit prin puterea Sa. SEv 13.3
Domnul Hristos este onorat de faptul că, prin lucrarea Duhului Sfânt, face din slujitorii Săi o binecuvântare pentru biserică, mai mare decât sunt stelele pentru pământ. Mântuitorul trebuie să fie temeiul reușitei lor. Dacă vor privi la Isus așa cum a privit El la Tatăl Său, vor aduce la îndeplinire lucrările Sale. Când vor depinde întru totul de Dumnezeu, El le va da strălucirea Sa pentru ca ei să o reflecte în lume. SEv 14.1