Pastorul este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu pentru oameni și trebuie să-L reprezinte pe Domnul său prin gândurile, prin cuvintele și prin faptele lui. Când a fost ales ca sol al legământului, lui Moise i s-a spus: “Fii tâlmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu”. (Exod 18, 19.) În zilele noastre, Dumnezeu alege oameni pentru a fi solii Săi, așa cum l-a ales pe Moise, și mare este blestemul care poate veni asupra acelora care dezonorează chemarea sfântă sau micșorează standardul care le-a fost stabilit prin viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu. SEv 20.1
Pedeapsa care a venit peste Nadab și Abihu, fiii lui Aaron, arată cum îi privește Dumnezeu pe acei slujitori ai Săi care își dezonorează slujba sfântă. Acești oameni erau consacrați în lucrarea preoției, dar nu învățaseră să se stăpânească pe ei înșiși. Obiceiul îngăduinței de sine, îndelung cultivat, câștigase controlul asupra lor într-o asemenea măsură, încât nici chiar responsabilitatea slujbei lor nu a avut puterea de a-l învinge. SEv 20.2
În timpul serviciilor de închinare, când rugăciunile și laudele poporului se înălțau spre Dumnezeu, Nadab și Abihu, aflați parțial sub influența alcoolului, și-au luat cădelnițele, au pus foc în ele și au aprins tămâie. Dar ei au încălcat porunca lui Dumnezeu, folosind “foc străin” în locul focului sfânt, pe care îl aprinsese Dumnezeu Însuși. Din cauza acestui păcat, un foc a coborât de la Dumnezeu și i-a mistuit sub privirile poporului. “Moise a zis lui Aaron: ‘Aceasta este ce a spus Domnul, când a zis: «Voi fi sfințit de cei ce se apropie de Mine și voi fi proslăvit în fața întregului popor»’.” (Vezi Levitic 10, 1.) SEv 20.3