Pasaj biblic citit de vorbitor: Ioan 3, 16. CF 63.1
În întreaga Scriptură, nu există nici o învățătură care să arate cu mai multă claritate calea spre ceruri, decât cea pe care o avem în aceste cuvinte. Ele ne spun ce este convertirea. Ele ne spun ce trebuie să facem pentru a fi mântuiți. Prietenii mei, vreau să vă spun că aceste cuvinte țintesc direct la rădăcina lucrării care se vede în lumea religioasă. Ele țintesc direct împotriva ideii că poți să devii un copil al lui Dumnezeu fără vreo schimbare deosebită. Dacă adevărul lui Dumnezeu și-a găsit un loc în inima noastră, atunci se realizează o schimbare hotărâtă, deoarece el are o putere sfințitoare asupra vieții și caracterului. Când vedem roadele neprihănirii în viața celor care declară că au un adevăr înaintat, așa cum declarăm noi că avem, atunci va exista un comportament care dovedește că am învățat de la Hristos. CF 63.2
Când Domnul Hristos, Nădejdea lui Israel, a fost țintuit pe cruce și înălțat, așa cum îi spusese lui Nicodim că va fi, nădejdea ucenicilor a murit o dată cu El. Ei nu puteau să explice situația. Ei nu au putut să înțeleagă tot ce le spusese Domnul Hristos mai înainte despre aceasta. CF 63.3
Totuși, după înviere, speranțele și credința lor au reînviat, iar ei au mers și L-au propovăduit pe Hristos și pe El răstignit. Ei au spus că Domnul vieții și al slavei a fost luat și răstignit de mâini nelegiuite, dar a înviat. Astfel, le-au adresat oamenilor cuvintele vieții cu o mare îndrăzneală, iar oamenii au fost foarte uimiți. CF 63.4
Fariseii și cei care i-au auzit pe ucenici propovăduindu-L cu îndrăzneală pe Isus ca fiind Mesia au înțeles că ei fuseseră cu Hristos și învățaseră de la El. Ei vorbeau exact cum vorbea Isus. Acest lucru clarificase în mintea lor faptul că ucenicii învățaseră de la Isus. Ce s-a întâmplat cu ucenicii Săi de-a lungul tuturor veacurilor? Ei au învățat de la Domnul Isus, au fost în școala Sa, au fost elevii Săi și au învățat lecțiile lui Hristos cu privire la legătura vie a sufletului cu Dumnezeu. Credința vie că trebuie să ne bazăm pe meritele sângelui Mântuitorului care a fost răstignit și a înviat, pe Hristos, Neprihănirea noastră, este esențială pentru mântuire. CF 64.1
Parcă o atmosferă înnegurată s-a adunat în jurul sufletului omului și i-a închis mintea. Este aproape imposibil să străpungi această atmosferă de îndoială și de necredință. Este aproape imposibil să-l faci conștient de interesele lui vitale, ca să poată înțelege ce trebuie să facă pentru a fi mântuit. CF 64.2