Discursul fratelui Haskell

În discursul care a urmat cuvântului rostit de fratele Danniells, fratele S. N. Haskell a îndreptat atenția ascultătorilor spre cuvintele psalmistului: “Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El”. (Psalmii 116, 15.) Unii pot considera că această declarație este ciudată, totuși este adevărată. Slujitorii lui Dumnezeu, care dorm acum, sunt nespus de prețioși pentru El. Atât cât va mai exista timp, influența vieții lor evlavioase va continua să aducă roade bogate. Vrăjmașul neamului omenesc nu va mai putea să pună în pericol binele lor; ei sunt în siguranță în fața puterii lui. Domnul Isus îi declară ca fiind ai Săi și, în dimineața învierii, El le va da plinătatea bucuriei.SVM 476.1

Într-una dintre viziunile pline de slavă primite pe insula Patmos de Ioan, ucenicul iubit, atenția profetului a fost atrasă de “un glas din cer”, care i-a poruncit să scrie: “Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul! Da, zice Duhul; ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” Apocalipsa 14, 13. Acestea sunt cuvinte minunate, îndeosebi când sunt înțelese în lumina contextului lor, la încheierea profeției cu privire la întreita solie ce urma să fie vestită pentru a pregăti sfârșitul lumii și cea de a doua venire a lui Hristos.SVM 476.2

Se pare că Cerul a fost doritor să ne ajute să înțelegem că, în timpul sfârșitului, când aceste solii sunt proclamate în puterea Duhului Sfânt, unora dintre cei angajați în această lucrare li se va îngădui să se odihnească de ostenelile lor. Toți aceștia [suntem asigurați] sunt priviți ca niște fericiți binecuvântați ai lui Dumnezeu. Nici eforturile lor neîncetate pentru a purta stindardul adevărului nu vor rămâne fără rezultat; “Faptele lor îi urmează”. Astăzi, în lumina acestei asigurări venite chiar din cer pentru copiii oamenilor, putem spune despre iubita noastră soră, care doarme acum, că vorbește încă, măcar că a murit. (Evrei 11, 4.)SVM 476.3

Fratele Haskell a descris experiența credincioșilor din Tesalonic, care fuseseră chemați de timpuriu să sufere persecuții nemiloase chiar până la moarte. În prima sa epistolă adresată celor întristați, apostolul Pavel îi mângâie, vorbindu-le despre certitudinea speranței creștine. “Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4, 13-18.)SVM 477.1

Vorbitorul a atras atenția la expresia: “Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, tot așa” — așa cum Hristos a înviat din morți — “și cei care dorm în Isus vor fi aduși la viață asemenea Lui”, și a ilustrat această idee prin experiența Mariei la mormântul închiriat. Amarnic dezamăgită că nu Îl găsise pe Domnul ei, “Maria ședea afară lângă mormânt, și plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Și a văzut doi îngeri în alb, șezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap și altul la picioare. Femeie, i-au zis ei, pentru ce plângi? Ea le-a răspuns: ‘Pentru că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus’.” Inima ei plângea după Mântuitorul și, chiar în acel moment, El se afla alături de ea, deși ea nu L-a recunoscut.SVM 477.2

“‘Femeie’, i-a zis Isus, ‘de ce plângi? Pe cine cauți?’ Ea a crezut că este grădinarul, și I-a zis: ‘Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau.’ Isus i-a zis: ‘Marie!’” Aceasta este tot ceea ce i-a zis: Marie! Ea auzise de multe ori acea voce, îi era familiară și L-a recunoscut imediat pe Isus după tonul vocii, după exprimare, deoarece imediat L-a numit Rabuni sau Învățătorule. “Nu mă ține, i-a zis Isus; căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”. (Ioan 20, 11-17.) După aceea, Maria s-a grăbit să le ducă ucenicilor vestea bună a învierii Mântuitorului.SVM 478.1

“Iubirea ei față de Domnul”, a continuat vorbitorul, “datorată faptului că El îi iertase păcatele și refăcuse legătura sufletului ei cu Cerul, a fost ceea ce L-a reținut pe Mântuitorul pe pământ după înviere, până când i S-a făcut cunoscut Mariei. În această relatare, există ceva deosebit de impresionant. Ea ne arată că Mântuitorul dorește să li Se descopere acelora care sunt devotați Lui și lucrării Lui — acelora care doresc, mai presus de orice, să păstreze o legătură vie cu Cerul. Așa cum Maria L-a recunoscut pe Domnul după voce și după comportamentul Său, tot așa, cred eu, vom putea și noi să o recunoaștem pe sora noastră care acum doarme. Deși nu vom mai putea auzi glasul ei niciodată în această lume, influența ei va rămâne, iar în dimineața învierii, dacă vom rămâne credincioși și ne vom afla în poporul lui Dumnezeu în acea oră fericită, vom auzi iarăși glasul ei și o vom recunoaște. Dragi prieteni, între cer și pământ există încă o legătură vie, iar făgăduințele pe care Domnul le-a adresat poporului Său se vor împlini. Nici măcar un singur cuvânt nu va rămâne neîmplinit. Fie ca Domnul să ne ajute să ne aflăm în rândul celor care Îl vor întâlni în pace și vor avea privilegiul de a o saluta pe sora noastră în Împărăția cerului. Fie ca Dumnezeu să ne acorde acest har pentru cauza Numelui Său”.SVM 478.2

Imnul “We shall meet beyond the river” și binecuvântarea rostită de fratele W. T. Knox au încheiat serviciul divin din Tabernacul. Șaretele așteptau pentru a transporta sutele de participanți la locul de înmormântare din cimitirul Oak Hill.SVM 479.1