Capitolul 45 — Întoarcerea din robie

Sosirea armatei lui Cir în fața zidurilor Babilonului a fost pentru iudei semnul că eliberarea lor din robie se apropia. Cu peste un veac înainte de nașterea lui Cir, inspirația îl menționase pe nume și făcuse ca să se scrie un raport cu privire la lucrarea pe care avea să o facă luând cetatea Babilonului prin surprindere și la pregătirea căii pentru eliberarea fiilor robiei. Prin Isaia fusese rostit cuvântul:PR 551.1

“Așa vorbește Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ține de mână ca să doboare neamurile înaintea lui ... să-i deschidă porțiile, ca să nu se mai închidă: ‘Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Îți voi da vistierii ascunse, bogății îngropate, ca să știi că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel’.” (Isaia 45, 1-3.)PR 551.2

Prin intrarea neașteptată a armatei cuceritorului persan în inima capitalei babiloniene prin albia râului ale cărui ape fuseseră abătute și prin porțile interioare care dintr-o neglijență fuseseră lăsate deschise și nepăzite, iudeii aveau o dovadă suficientă cu privire la împlinirea literală a profeției lui Isaia cu privire la înfrângerea neașteptată a apăsătorilor lor. Și aceasta trebuia să fie pentru ei un semn neîndoios că Dumnezeu dirija mersul națiunilor în favoarea lor; legate strâns de proorocia care accentua modul căderii și cuceririi Babilonului erau cuvintele:PR 552.1

“Cir este păstorul Meu, și el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: ‘să fie zidit iarăși!’ Și despre Templu: ‘Să i se pună temeliile!’” “Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, și voi netezi toate cărările lui, El Îmi va zidi iarăși cetatea, și va da drumul prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare și fără daruri, zice Domnul oștirilor”. (Isaia 44, 28; 45, 13.)PR 552.2

Acestea nu erau singurele proorocii pe care robii avuseseră ocazia să-și întemeieze nădejdea într-o eliberare grabnică. Scrierile lui Ieremia erau la îndemâna lor, și în aceasta era stabilit clar lungimea timpului care trebuia să treacă înainte de readucerea lui Israel din Babilon. “Dar când se vor împlini acești șaptezeci de ani”, prezisese Domnul prin solul Său, “voi pedepsi pe împăratul Babilonului, și pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi țara Haldeilor și o voi preface în niște dărâmături veșnice”. (Ieremia 25, 12.) Urma să se dea pe față înțelegere pentru rămășița lui Iuda ca răspuns la rugăciunea arzătoare. “Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie”. (Ieremia 29, 14.)PR 552.3

Deseori Daniel și tovarășii lui studiaseră aceste proorocii și altele asemănătoare, care subliniau planul lui Dumnezeu pentru poporul Său. Iar acum când desfășurarea rapidă a evenimentelor dădea mărturie despre mâna cea puternică a lui Dumnezeu la lucru printre popoare, Daniel a dat o atenție deosebită făgăduințelor făcute lui Israel. Credința lui în Cuvântul profetic l-a condus să intre în experiențele prevăzute de scriitorii sacri. “De îndată ce vor trece cei șaptezeci de ani ai Babilonului”, spusese Domnul, “Îmi voi aduce aminte de voi, și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.... Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, că să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta. Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima”. (Versetele 10-13.)PR 553.1

Cu puțin timp înainte de căderea Babilonului, când Daniel medita la acele proorocii și-L căuta pe Dumnezeu pentru înțelegerea timpurilor, i-au fost date câteva viziuni privitoare la ridicarea și căderea împărățiilor. O dată cu prima vedenie, așa cum este raportată în capitolul 7 din cartea lui Daniel, i-a fost dată și interpretarea; dar nu totul a fost făcut clar proorocului: “Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele”, scria el despre experiențele din vremea aceea, “și mi s-a schimbat culoarea feței; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea”. (Daniel 7, 28.)PR 553.2

Printr-o altă viziune a fost aruncată mai multă lumină asupra evenimentelor viitorului; și aceasta s-a întâmplat la încheierea acestei vedenii, când Daniel a auzit “pe un sfânt vorbind; și un alt sfânt a întrebat pe cel care vorbea: ‘În câtă vreme se va împlini vedenia?’” (Daniel 8, 13.) Răspunsul care i-a fost dat, “până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi sfântul locaș va fi curățit!” (Daniel 8, 14), l-a încurcat și mai mult. A căutat cu stăruință să înțeleagă vedenia. Nu putea înțelege legătura dintre robia celor șaptezeci de ani profetizată prin Ieremia și cele două mii trei sute de ani despre care a auzit în viziune pe vizitatorul ceresc declarând că aveau să treacă înainte de curățirea sanctuarului lui Dumnezeu. Îngerul Gabriel i-a dat o interpretare parțială; dar atunci când proorocul a auzit cuvintele “vedenia este pentru ... niște vremi îndepărtate”, a leșinat. “Eu, Daniel, am stat leșinat” redă el experiența, “și am fost bolnav mai multe zile, apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta și nimeni nu știa”. (Versetele 26, 27.)PR 554.1

Încă apăsat de povara lui Israel, Daniel a studiat din nou proorociile lui Ieremia. Ele erau foarte clare, atât de clare încât a înțeles prin aceste mărturii raportate în “cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia”. (Daniel 9, 2.)PR 554.2

Cu credință întemeiată pe cuvântul cel sigur al proorociei, Daniel s-a rugat Domnului pentru împlinirea grabnică a acestor făgăduințe. El s-a rugat pentru ca onoarea lui Dumnezeu să fie păstrată. În această rugăciune s-a identificat deplin cu aceia care nu împliniseră planul divin, mărturisind păcatele lor ca fiind ale lui.PR 554.3

“Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu”, zicea proorocul, “ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă. M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu, și l-am făcut mărturisirea”. (Daniel 9, 3.4.) Cu toate că Daniel fusese vreme îndelungată în slujba lui Dumnezeu și fusese caracterizat de cer ca un “om prea iubit”, totuși s-a socotit ca un păcătos înaintea lui Dumnezeu, susținând marea nevoie a poporului pe care-l iubea. Rugăciunea lui era elocventă în simplitatea ei profundă și în sinceritate. Am ascultat cum se ruga el:PR 555.1

“Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuirea, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii tăi proorocii, care au vorbit în Numele Tău, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri, și către tot poporul țării.PR 555.2

Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovați față de Tine!...PR 555.3

La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea și iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia și urgia Ta de la cetatea ta Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din pricina nelegiuirilor părinților noștri este Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.PR 555.4

Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile robului Tău, și, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Fața Ta peste sfântul Tău locaș pustiit! Pleacă urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și privește la dărâmăturile noastre, și la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.PR 556.1

Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! la aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău!” (Daniel 9, 4-9.16-19.)PR 556.2

Cerul se pleacă să asculte cererea stăruitoare a proorocului. Chiar înainte de a-și încheia rugăciunea pentru iertare și restatornicire, puternicul Gabriel i s-a arătat din nou și i-a atras atenția la vedenia pe care o avusese înainte de căderea Babilonului și de moartea lui Belșațar. Și atunci îngerul i-a descris în amănunt perioada celor șaptezeci de săptămâni care aveau să înceapă la vremea “ieșirii poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”. (Versetul 25.)PR 556.3

Rugăciunea lui Daniel fusese înălțată “în anul întâi al domniei lui Dariu” (Versetul 1), monarhul persan al cărui general, Cir, luase de la Babilonia sceptrul conducerii universale. Domnia lui Dariu a fost onorată de Dumnezeu. La el a fost trimis îngerul Gabriel “să-l susțină și să-l întărească”. (Daniel 11, 1.) După moartea lui, care a survenit cam la doi ani după căderea Babilonului, Cir a urmat la tron, și începutul domniei lui a marcat împlinirea celor șaptezeci de ani de când prima grupă de evrei fusese luată de Nebucadnețar din căminul lor iudeu la Babilon.PR 556.4

Eliberarea lui Daniel din groapa leilor fusese folosită de Dumnezeu pentru a produce o impresie favorabilă asupra minții lui Cir cel mare. Calitățile veritabile ale omului lui Dumnezeu ca bărbat de stat cu o viziune îndepărtată au făcut pe conducătorul persan să-i poarte un respect deosebit și să-i onoreze judecata. Iar acum, chiar la vremea când Dumnezeu spusese că va porunci rezidirea templului din Ierusalim, a influențat pe Cir ca unealtă a Lui să cunoască proorociile cu privire al el, cu care Daniel era atât de familiarizat, și să dea poporului iudeu libertatea.PR 557.1

Când împăratul a văzut cuvintele care profetizaseră cu peste o sută de ani înainte nașterea lui, modul în care Babilonul avea să fie luat; când a citit solia adresată lui de Conducătorul Universului: “Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoști. Ca să se știe, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui că afară de Mine nu este Dumnezeu” ; când a văzut înaintea ochilor lui declarația Dumnezeului cel veșnic: “Din dragoste pentru robul Meu Iacov, și pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ți-am vorbit cu bunăvoință, înainte ca tu să Mă cunoști”; când a urmărit cuvintele inspirate: “Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, și voi netezi toate cărările lui. El îmi va zidi iarăși cetatea, și va da drumul prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare” (Isaia 45, 5.6.4.13), inima i-a fost mișcată profund și s-a hotărât să împlinească misiunea încredințată de cer. Va lăsa pe robii iudei și va ajuta să reclădească templul lui Iehova.PR 557.2

Într-o proclamație scrisă, publicată “în toată împărăția lui”, Cir a făcut cunoscut dorința lui de a lua măsuri pentru reîntoarcerea evreilor și pentru reclădirea templului lor. “Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului”, a recunoscut împăratul în această proclamație publică, “și mi-a poruncit să-l zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, și să se suie la Ierusalim ... și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere și vite, pe lângă daruri de bunăvoie”. (Ezra 1, 1-4.)PR 558.1

“Casa să fie zidită iarăși”, a îndrumat el mai departe cu privire la templu, “ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, și să aibă temelii tari. Să aibă o înălțime de șaizeci de coți, o lățime de șaizeci de coți, trei rânduri de pietre cioplite și un rând de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului. Mai mult, uneltele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadnețar din Templul de la Ierusalim și le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim”. (Ezra 6, 3-5.)PR 558.2

Veștile cu privire la acest decret au ajuns până a cele mai îndepărtate provincii ale împărăției și pretutindeni printre copiii lui Israel împrăștiați a fost o mare bucurie. Mulți, asemenea lui Daniel, studiaseră proorociile și-L căutaseră pe Dumnezeu pentru intervenția făgăduită în favoarea Sionului. Iar acum rugăciunile lor fuseseră ascultate; ei se puteau uni în cântări de bucurie din toată inima:PR 558.3

“Când a adus Domnul înapoi pe prinșii de război
ai Sionului, parcă visam.
Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie,
Și limba de cântări de veselie.
Atunci se spunea printre neamuri:
‘Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!’
Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi
Și de aceea suntem plini de bucurie.” (Psalmii 126, 1-3.)PR 559.1

“Capii de familie din Iuda și Beniamin, preoții și leviții, și anume toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu” — aceștia constituiau rămășița credincioasă, aproape cincizeci de mii, dintre iudeii aflați în țările exilului care s-au hotărât să folosească ocazia minunată oferită “să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului”. Prietenii lor nu i-au lăsat să meargă cu mâinile goale. “Și toți cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite și lucruri scumpe”. La acestea și la multe alte daruri de bună voie s-au adăugat “uneltele Casei Domnului, pe care le luase Nebucadnețar din Ierusalim.... Cir, împăratul perșilor, le-a scos prin Mitredat, vistiernicul ... în număr de cinci mii patru sute” pentru folosirea în templul care urma să fie rezidit. (Ezra 1, 5-11.)PR 559.2

Asupra lui Zorobabel (cunoscut sub numele de Seșbațar), descendent din împăratul David, Cir a așezat răspunderea de guvernator peste cei care se întorceau în ludea; și cu el s-a unit marele preot Iosua. Călătoria cea lungă prin pustiul cel întins s-a desfășurat în siguranță, iar mulțimea fericită, plină de recunoștință față de Dumnezeu pentru multele Sale îndurări, a început îndată lucrarea de restatornicire a ceea ce fusese dărâmat și distrus. “Căpeteniile caselor părintești” au adus daruri din avutul lor spre a ajuta să se plătească cheltuielile pentru rezidirea templului; iar poporul, urmând exemplul lor, a dat de bună voie din puținul său. (Vezi Ezra 2, 64-70.)PR 559.3

În cel mai scurt timp posibil, a fost înălțat un altar pe locul vechiului altar din curtea templului. Pentru slujbele legate de consacrarea acestui altar poporul “s-a adunat ca unul singur” și s-a unit în restatornicirea slujbelor sfinte care fuseseră întrerupte pe vremea distrugerii Ierusalimului de către Nebucadnețar. Înainte de a se despărți să locuiască în casele pe care se străduiau să le zidească “au prăznuit și sărbătoarea corturilor”. (Ezra 3, 1-6.)PR 560.1

Reclădirea altarului arderilor de tot zilnice a produs o bucurie de nedescris rămășiței credincioase. Au început cu toată inima pregătirile necesare pentru reclădirea templului, prinzând curaj pe măsură ce aceste pregătiri avansau de la o lună la alta. Timp de mai mulți ani fuseseră lipsiți de dovada vizibilă a prezenței lui Dumnezeu. Iar acum, înconjurați așa cum erau de multe amintiri triste ale apostaziei părinților lor, doreau după o dovadă dăinuitoare a iertării și primirii divine. Mai presus de recâștigarea proprietății lor și a vechilor privilegii, apreciau aprobarea lui Dumnezeu. El lucrase în mod minunat în favoarea lor și simțeau asigurarea prezenței Sale cu ei; însă doreau binecuvântări și mai mari. Cu o anticipare plină de bucurie priveau către vremea când, templul odată reconstruit urma să vadă strălucirea slavei Sale dinăuntrul lui.PR 560.2

Muncitorii angajați pentru pregătirea materialului de clădit, au găsit printre ruine unele blocuri de piatră imense aduse pe locul templului din zilele lui Solomon. Ele au fost pregătite pentru folosire și au fost procurate multe materiale noi; și în scurt timp, lucrarea a ajuns la punctul când trebuia pusă piatra de temelie. Aceasta s-a făcut în prezența multor mii care se adunaseră să fie martori la înaintarea lucrării și să-și exprime bucuria că aveau o parte în ea. În timp ce piatra unghiulară era așezată la locul ei, poporul, acompaniat de trâmbițele preoților și de chimvalele fiilor lui Asaf, “cântau, mărind și lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: ‘Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ține în veac!’” (Ezra 3, 11.)PR 563.1

Casa care era pe punctul de a fi reclădită fusese subiectul multor proorocii cu privire la favoarea pe care Dumnezeu voia să o arate Sionului, și toți cei care erau de față la așezarea pietrei din capul unghiului ar fi trebuit să împărtășească cu toată inima spiritul ocaziei aceleia. Însă, amestecată cu muzica și cu strigătele de laudă care s-au auzit în acea zi fericită, era o notă discordantă. “Mulți din preoți și leviți, și din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră casa cea dintâi, plângeau tare, când se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia”. (Versetul 12.)PR 563.2

Era natural ca amărăciunea să umple inimile celor vârstnici, când se gândeau la urmările unei nepocăințe îndelungate. Dacă ei și generația lor ar fi ascultat de Dumnezeu și ar fi împlinit planul Său pentru Israel, templul clădit de Solomon n-ar fi fost distrus, iar robia n-ar fi fost necesară. Dar datorită nerecunoștinței și necredincioșiei, fuseseră împrăștiați printre păgâni.PR 564.1

Acum condițiile se schimbaseră. Cu milă duioasă Domnul cercetase iarăși poporul Său și îi îngăduise să se reîntoarcă în țara lui. Amărăciunea datorită greșelilor trecutului ar fi trebuit să facă loc sentimentelor de mare bucurie. Dumnezeu mișcase inima lui Cir ca să-i ajute în rezidirea templului, și aceasta ar fi trebuit să dea naștere la exprimări de recunoștință profundă. Dar unii n-au văzut providențele deschise de Dumnezeu. În loc să se bucure, au cultivat gânduri de nemulțumire și descurajare. Ei văzuseră slava templului lui Solomon și plângeau din cauza inferiorității clădirii care se înălța acum.PR 564.2

Murmurarea și nemulțumirea, precum și comparațiile nefavorabile au avut o influență deprimantă asupra minții multora și au slăbit brațele clăditorilor. Muncitorii au fost determinați să-și pună întrebarea dacă trebuiau să continue cu ridicarea unei clădiri care încă de la început a fost criticată cu atâta ușurință și care era cauza atâtor plânsete.PR 564.3

Erau însă mulți în adunare a căror credință mai mare și viziune mai largă nu i-au făcut să vadă această slavă mai mică cu atât de multă nemulțumire. “Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte, așa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie, de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe”. (Versetele 12.13.)PR 564.4

Dacă aceia care nu s-au bucurat de punerea pietrei de temelie a templului ar fi putut prevedea urmările lipsei lor de credință din ziua aceea, ar fi fost îngroziți. Puțin și-au dat seama ei de greutatea cuvintelor lor de dezaprobare și descurajare; știau prea puțin, cât de mult aveau să întârzie exprimările lor de nemulțumire terminarea casei Domnului.PR 565.1

Măreția templului dintâi și ritualurile impresionante ale slujbelor religioase fuseseră un izvor de îngâmfare pentru Israel înainte de robie; dar închinarea lor fusese deseori lipsită de acele calități pe care Dumnezeu le privește ca fiind cele mai importante. Slava templului dintâi, splendorii slujbei lui nu-i puteau recomanda lui Dumnezeu, deoarece nu-I dădeau tocmai ceea ce avea valoare în ochii Lui. Ei nu-l aduceau o jertfă dintr-un spirit zdrobit și mâhnit.PR 565.2

Atunci când principiile vitale ale Împărăției lui Dumnezeu sunt pierdute din vedere, ceremoniile devin numeroase și extravagante. Atunci când clădirea caracterului este neglijată, când împodobirea sufletului lipsește, când simplitatea evlaviei este disprețuită, mândria și dorința de etalare cer edificii bisericești mărețe, împodobiri splendide și ceremonii impunătoare. Dar în toate acestea Dumnezeu nu este onorat. El apreciază biserica Sa nu pentru avantajele exterioare, ci pentru evlavia sinceră care o deosebește de lume. El o apreciază după creșterea membrilor ei în cunoașterea lui Hristos, după înaintarea ei în experiența spirituală. El caută principiile dragostei și ale bunătății. Nici toată frumusețea artei nu se poate compara cu frumusețea blândeții și a caracterului care va fi dat pe față în aceia care sunt reprezentanții lui Hristos.PR 565.3

O comunitate poate fi cea mai săracă din țară. Poate să nu aibă atracțiile vreunei arătări din afară; dar dacă membrii au principiile caracterului lui Hristos, îngerii se vor uni cu ei în închinare. Lauda și mulțumirea din inimile recunoscătoare se vor înălța la Dumnezeu ca o jertfă plăcută.PR 566.1

“Lăudați pe Domnul, căci este bun,
Căci în veac ține îndurarea Lui!
Așa să zică cei răscumpărați de Domnul,
Pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmașului....PR 566.2

Cântați, cântați în cinstea Lui!
Vorbiți despre toate minunile Lui!
Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!...PR 566.3

Căci El a potolit sufletul însetat,
Și a umplut de bunătăți sufletul flămând”. (Psalmii 107, 1.2; 105, 2.3; 107, 9)PR 566.4