Capitolul 5 — Pocăința lui Solomon

Domnul i s-a arătat lui Solomon în timpul domniei lui două ori, aducându-i cuvinte de aprobare și de sfat — în viziunea de noapte de la Gabaon, când făgăduința înțelepciunii, bogăției și onoarei a fost însoțită de sfatul de a rămâne smerit și ascultător și după consacrarea templului, când Domnul l-a îndemnat încă o dată la credincioșie. Sfaturile date lui Solomon au fost clare, iar făgăduințele minunate; totuși, despre acela care, prin împrejurări, caracter și viață, părea pregătit din plin să îndeplinească sarcina și să facă față așteptărilor cerului este scris: “Solomon nu a păzit poruncile Domnului”. “Își abătuse inima de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privința aceasta îi spusese să nu meargă după alți dumnezei”. (1 Împărați 11, 9.10.) Și apostazia lui Solomon a fost atât de deplină, atât de mult i s-a împietrit inima în nelegiuire, încât cazul părea aproape fără nădejde.PR 75.1

De la bucuria comuniunii cu Dumnezeu, Solomon s-a întors să găsească satisfacții în plăcerile senzuale. Despre această experiență, el spune: “Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii; mi-am făcut grădini și livezi de pomi, și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Am cumpărat robi și roabe ... Mi-am strâns argint și aur, și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe, și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei. Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim....PR 76.1

Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea.... Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt, și că nu este nimic trainic sub soare.PR 76.2

Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte.... Atunci am urât viața.... Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare”. (Eclesiastul 2, 4-18.)PR 76.3

Prin experiența lui amară, Solomon a învățat despre deșertăciunea unei vieți care caută în lucrurile pământești, binele suprem. A înălțat altare idolilor păgâni, numai ca să constate cât de zadarnică este făgăduința lor pentru odihna spirituală. Gânduri sumbre și chinuitoare de suflet l-au tulburat zi și noapte. Pentru el nu mai era nici bucurie de viață, nici pace a sufletului, iar viitorul era întunecat de disperare. Cu toate acestea, Domnul nu l-a părăsit. Prin solii de mustrare și prin judecăți aspre, El a căutat să-l trezească pe împărat, ca să-și dea seama de păcătoșenia căii lui. A îndepărtat grija Sa ocrotitoare și a îngăduit vrăjmașilor să-l hărțuiască și să-i slăbească împărăția. “Domnul a ridicat un alt vrăjmaș lui Solomon: pe Hadad, Edomitul.... și Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaș lui Solomon: pe Rezon ... capul unei cete ... care ura pe Israel. El a împărățit peste Siria. Și Ieroboam, slujitorul lui, Solomon ... era tare și viteaz ... și a ridicat mâna împotriva împăratului”. (1 Împărați 11, 14-28.)PR 76.4

În cele din urmă, Domnul, printr-un prooroc, i-a trimis lui Solomon o solie înspăimântătoare: “Fiindcă ai făcut așa, și n-ai păzit legământul Meu și legile Mele, pe care ți le-am dat, voi rupe împărăția de la tine și o voi da slujitorului tău. Numai nu voi face lucrul acesta în timpul vieții tale, pentru tatăl tău David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe”. ( 1 Împărați 11, 11.12.)PR 77.1

Trezit ca dintr-un vis de această sentință de judecată rostită împotriva lui și a casei sale, Solomon, a cărui conștiință s-a trezit, a început să-și vadă nebunia în adevărata ei lumină. Cu mustrări de conștiință, având mintea și trupul slăbite, el s-a întors obosit și însetat de la fântânile crăpate ale lumii, ca să mai bea o dată din Izvorul vieții. În cele din urmă, disciplina suferinței și-a adus la îndeplinire lucrarea pentru el. Multă vreme fusese chinuit de teama unei ruine depline din cauza neputinței de a se întoarce de la nebunie; dar acum a întrezărit în solia lui dată o rază de nădejde. Dumnezeu nu îl lepădase cu totul, ci era gata să-l elibereze dintr-o robie mai crudă decât mormântul și din care nu avusese puterea să se elibereze singur.PR 77.2

Cu recunoștință, Solomon a recunoscut puterea și bunătatea iubitoare ale Aceluia care este mai mare decât “cel mare” (Eclesiastul 5, 8); prin pocăință; el a început să-și îndrepte din nou pașii către idealul înalt de curăție și, sfințenie de la care căzuse atât de jos. El nu putea niciodată să nădăjduiască să scape de urmările distrugătoare ale păcatului. Niciodată nu avea să-și elibereze mintea de toată amintirea căii de îngăduință de sine, pe care o urmase; dar avea să se străduiască stăruitor să-i convingă pe alții să nu mai repete această nebunie. Avea să-și mărturisească cu umilință greșeala căilor lui și să-și înalțe glasul în avertizare, ca alții să nu fie pierduți fără putință de scăpare datorită influențelor către rău, pe care el le pusese în mișcare.PR 78.1

Acela care se pocăiește cu adevărat nu alungă din minte păcatele trecutului. O dată ce a primit pacea sufletului, nu ajunge nepăsător față de greșelile săvârșite. El se gândește la aceia care sunt duși în păcat prin purtarea sa și încearcă, pe toate căile, să-i readucă pe calea cea dreaptă. Cu cât mai mare este, lumina de care are parte, cu atât mai puternică îi este și dorința de a aduce picioarele altora pe calea cea bună. El nu privește cu ușurință asupra comportamentului său stricat, socotindu-și greșeala ca un lucru lipsit de importantă, ci înalță semnalul de pericol, pentru ca și alții să fie avertizați.PR 78.2

Solomon a recunoscut că “inima oamenilor este plină de răutate și ... este atâta nebunie în inima lor”. (Eclesiastul 9, 3.) El mai declară: “Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința să facă rău. Totuși, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul și stăruie multă vreme în el, eu știu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu și au frică de El. Dar cel rău nu este fericit și nu-și va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că nu are frică de Dumnezeu”. (Eclesiastul 8, 11-13.)PR 78.3

Prin inspirație împăratul a scris pentru generațiile care aveau să vină după el istoria anilor pierduți, împreună cu lecțiile și avertismentele lor. În felul acesta, cu toate că sămânța semănată de el a fost recoltată de poporul lui într-un seceriș de păcat, munca sa de o viață întreagă nu s-a pierdut cu totul. Cu blândețe și cu umilință în anii săi de pe urmă, Solomon “a învățat știința pe popor, a cercetat să afle cuvintele plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului. Cuvintele înțelepților sunt ca niște bolduri; și, strânse la un loc, sunt ca niște cuie bătute, date de un singur stăpân. Încolo, fiule, ia învățătura din aceste lucruri”. (Eclesiastul 12, 9-12.)PR 79.1

“Să ascultăm dar încheierea tuturor lucrurilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”. (Eclesiastul 12, 13.14.)PR 80.1

Ultimele scrieri ale lui Solomon dau pe față că, pe măsură ce și-a dat seama tot mai mult de păcătoșenia căii lui, el a dat o atenție deosebită avertizării date tinerilor împotriva căderii în greșelile care l-au dus să irosească cele mai alese daruri ale cerului. Cu amărăciune și rușine, el a mărturisit că în prima parte a vieții lui mature, când ar fi trebuit să găsească în Dumnezeu mângâierea, sprijinul și viața, se întorsese de la lumina cerului și de la înțelepciunea lui Dumnezeu și așezase idolatria în locul închinării lui Iehova. Iar acum, după ce învățase printr-o tristă experiență nebunia unei astfel de vieți, dorința lui arzătoare era să-i prevină pe alții ca să nu intre în experiența amară prin care trecuse el.PR 80.2

Cu un patos impresionant, el descrie privilegiile și răspunderile care stau înaintea tinerilor, în slujirea lui Dumnezeu:PR 80.3

“Dulce este lumina și o plăcere pentru ochi să vadă soarele. Deci, dacă un om trăiește mulți ani, să se bucure, în toți anii aceștia, și să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deșertăciune. Bucură-te tinere de tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi; dar să știi că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată. Gonește orice necaz din inima ta și depărtează răul din trupul tău; căci tinerețea și zorile vieții sunt trecătoare”. (Eclesiastul 11, 7-10.)PR 80.4

“Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău, ;
În zilele tinereții tale,
Până nu vin zilele cele rele
Și până nu se apropie anii când vei zice:
‘Nu găsesc nici o plăcere în ei’;PR 81.1

Până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele,
Și până nu se întorc norii îndată după ploaiePR 81.2

Până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile)
Și să se încovoaie cele tari (picioarele);
Până nu se opresc cei ce macină (dinții),
Căci s-au împuținat;
Până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii);
Până nu se închid cele două uși dinspre uliță (buzele),PR 81.3

Când uruitul morii slăbește,
Te scoli la ciripitul unei păsări,
Glasul tuturor cântărețelor se aude înăbușit,PR 81.4

Te temi de orice înălțime,
Și te sperii pe drum;PR 81.5

Până nu înflorește migdalul cu peri albi,
Și de-abia se târăște lăcusta;
Până nu-ți trec poftele,PR 81.6

Căci omul merge spre casa lui cea veșnică,
Și bocitorii cutreieră ulițele;PR 81.7

Până nu se sfarmă vasul de aur.
Până nu se sparge găleata la izvor,
Și până nu se strică roata de la fântâna;PR 81.8

Până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost,
Și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”.PR 82.1

(Eclesiastul 12, 1-7.)

Nu numai pentru tineri, ci și pentru cei din anii maturității, ca și pentru cei care coboară de pe culmea vieții cu “fața către soarele în apus”, viața lui Solomon este plină de avertismente. Vedem și auzim despre nestatornicia celor tineri — tineri care oscilează între bine și rău, iar curentul patimilor păcătoase se dovedește prea puternic pentru ei. Din partea celor cu ani mai mulți nu ne așteptăm la nestatornicie și necredincioșie; așteptăm un caracter statornic, principii înrădăcinate puternic. Dar nu totdeauna se întâmplă așa. Atunci când Solomon ar fi trebuit să aibă un caracter ca un stejar puternic, el a căzut de la statornicie sub puterea ispitei. Atunci când ar fi trebuit să aibă cea mai mare putere, el s-a dovedit a fi cel mai slab.PR 82.2

Din aceste exemple, să învățăm că în veghere și rugăciune se găsește siguranța atât la tânăr, cât și la bătrân. Siguranța nu constă în poziția înaltă și privilegiile mari. Se poate ca, timp de mulți ani, cineva să se bucure de o adevărată experiență creștină, dar el este încă expus atacurilor lui Satana. În lupta cu păcatul dinăuntru și cu ispitele din afară, chiar și înțeleptul și puternicul Solomon a fost înfrânt. Căderea lui ne învață că oricât de multe calități intelectuale ar avea un om și oricât de credincios ar fi slujit lui Dumnezeu în trecut, el nu se poate încrede în propria sa înțelepciune și integritate.PR 82.3

În orice generație și orice țară, adevărata temelie și exemplul pentru formarea caracterului au fost și sunt aceleași. Legea divină: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta..., și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10, 27), marele principiu dat pe față în caracterul și în viața Mântuitorului nostru, este unica temelie sigură și singura călăuză sigură. “Înțelepciunea și priceperea sunt un izvor de mântuire” (Isaia 33, 6) înțelepciunea și priceperea pe care numai Cuvântul lui Dumnezeu le oferă.PR 82.4

Cuvintele spuse lui Israel cu privire la ascultarea de poruncile Sale sunt tot atât de adevărate acum ca și atunci: “Căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor”. (Deuteronom 4, 6.) În aceasta stă singura ocrotire a integrității individului, a curăției căminului, a bunei stări a societății sau stabilirea unui popor. În mijlocul încercărilor și primejdiilor vieții, al pretențiilor potrivnice una alteia, unica regulă sigură și sănătoasă este să faci ceea ce Dumnezeu cere: “Orânduirile Domnului sunt fără prihană” (Psalmii 19, 8) și “cel ce se poartă așa nu se clatină niciodată”. (Psalmii 15, 5.)PR 83.1

Aceia care iau seama la avertizarea pe care o constituie apostazia lui Solomon se vor feri dintr-un început de apropierea de acele păcate care l-au învins. Numai ascultarea de cerințele cerului îl va păzi pe om de apostazie. Dumnezeu revarsă asupra omului mare lumină și multe binecuvântări; dar dacă această lumină și aceste binecuvântări nu sunt primite, nu există nici o siguranță împotriva neascultării și apostaziei. Când aceia pe care Dumnezeu îi ridică la poziții de înaltă încredere se întorc de la El la înțelepciunea omenească, lumina lor devine întuneric. Capacitățile încredințate devin o capcană.PR 83.2

Până la încheierea luptei, vor fi mereu unii care se vor depărta de Dumnezeu. Satana va pregăti în așa fel împrejurările încât dacă nu suntem păziți de puterea divină, ele vor slăbi aproape pe nesimțite întăriturile sufletului. Trebuie se ne întrebăm la fiecare pas: “Este aceasta calea Domnului?” Atâta timp cât va dura viața, va fi nevoie de păzirea, cu un scop precis, a afecțiunilor și pasiunilor. Nu putem fi în siguranță nici o clipă, afară de faptul că-l încredințăm lui Dumnezeu viața ascunsă cu Hristos. Vegherea și rugăciunea sunt garanția curăției.PR 83.3

Toți aceia care vor intra în cetatea lui Dumnezeu vor intra pe poarta cea îngustă prin efort chinuitor, căci “nimic întinat nu va intra în ea”. (Apocalipsa 21, 27.) Dar nici unul dintre aceia care au căzut nu trebuie să se lase pradă disperării. Bărbați în vârstă, care odinioară au onorat pe Dumnezeu, și-au mânjit sufletul, jertfind virtutea pe altarul poftei, dar, dacă se pocăiesc, părăsesc păcatul și se întorc la Dumnezeu, este încă nădejde pentru ei. Acela care declară: “Fii credincios până la moarte, și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10) face invitația: “Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea, milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând”. (Isaia 5, 7.) Dumnezeu urăște păcatul, dar iubește pe păcătos. “Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor”, spune El, “îi voi iubi cu adevărat”. (Osea 14, 4.)PR 84.1

Pocăința lui Solomon a fost sinceră, dar paguba pe care exemplul lui nelegiuit a adus-o nu putea fi îndepărtată. În timpul apostaziei sale, au fost în împărăție bărbați care au rămas credincioși însărcinării lor, păstrându-și curăția și credincioșia. Mulți au fost duși în rătăcire, dar puterea răului, pusă în mișcare prin introducerea idolatriei și a practicilor păcătoase, nu a putut fi oprită cu ușurință de către împăratul pocăit.PR 84.2

Influența lui spre bine a fost într-o mare măsură slăbită. Mulți au ezitat să-și pună deplina încredere în conducerea lui. Cu toate că și-a mărturisit păcatul, împăratul a scris pentru binele generațiilor care aveau să vină după el un raport al nebuniei și pocăinței lui și nu a putut nădăjdui niciodată să anuleze în totul influența dezastruoasă a faptelor lui rele. Încurajați de apostazia sa, mulți au continuat să facă mult rău. și în viața decăzută a multora dintre conducătorii care i-au urmat se poate găsi influența tristă a pervertirii puterilor date lui de Dumnezeu.PR 85.1

Chinuit de cugete amare cu privire la păcătoșenia căii sale, Solomon a fost silit să spună : “Înțelepciunea este mai de preț decât sculele de război; dar un singur păcătos nimicește mult bine. Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greșeală, care vine de la cel ce cârmuiește: nebunia este pusă în dregătorii înalte”. (Eclesiastul 9, 18; 10, 5.6.) “Muștele moarte strică și acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot așa, puțină nebunie biruie înțelepciunea și slava”. (Eclesiastul 10, 1.)PR 85.2

Dintre multele învățături ce pot fi luate din viața lui Solomon, nici una nu este mai puternic accentuată ca puterea influenței spre bine sau spre rău. Oricât de restrânsă poate fi sfera noastră de activitate, noi exercităm totuși o influență spre fericire sau spre nenorocire. Dincolo de capacitatea noastră de a ști sau de a controla, ea îi face pe alții să binecuvânteze sau să blesteme. Ea poate fi încărcată cu ceața nemulțumirii și egoismului sau otrăvită de întinăciunea morală a vreunui păcat nutrit sau, dimpotrivă, poate fi încărcată cu puterea dătătoare de viață a credinței, curajului și nădejdii și îndulcită cu parfumul iubirii. Dar un efect spre bine sau spre rău ea va avea cu siguranță.PR 85.3

Este înfricoșător gândul că influența noastră este o mireasmă de moarte spre moarte, totuși acest lucru este posibil. Un suflet rătăcit, care pierde viața veșnică — cine poate calcula pierderea! Cu toate acestea, o faptă nesăbuită sau un cuvânt nechibzuit din partea noastră poate exercita o influență atât de profundă: asupra vieții altuia, încât se va dovedi o ruinare pentru sufletul lui. O pată asupra caracterului îi poate îndepărta pe mulți de la Hristos.PR 86.1

Sămânța semănată produce un seceriș, iar acesta este semănat la rândul lui; astfel secerișul se înmulțește. În legăturile noastre cu ceilalți, legea aceasta se dovedește a fi adevărată. Orice faptă sau orice cuvânt este o sămânță care va aduce rod. Orice faptă de bunătate iubitoare, de ascultare, de lepădare de sine se va reproduce în alții și, prin aceștia, în mulți alții. La fel, fiecare faptă de gelozie, de răutate sau de dezbinare este o sămânță care va răsări într-o “rădăcină de amărăciune ... și mulți să fie întinați”. (Evrei 12, 15.) Și cât de mare va fi, numărul celor pe care cei “mulți”, îi vor perverti! În felul acesta, semănatul binelui și al răului continuă pentru acum și în veșnicie.PR 86.2