Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ce trebuie să caute un tânăr la o viitoare soție

    Un tânăr trebuie să caute o soție care să stea alături de el și să fie capabilă să-și poarte partea ei din poverile vieții. El are nevoie de o persoană a cărei influență îl va înnobila și îl va face mai bun și care să-l facă fericit prin iubirea ei.STI 20.1

    “O nevastă pricepută este un dar de la Domnul.” “Inima bărbatului se încrede în ea și nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, și nu rău, în toate zilele vieții sale.... Ea deschide gura cu înțelepciune și învățături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei și nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală și o numesc fericită, bărbatul ei se scoală și-i aduce laude zicând: ‘Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate’.” “Cine găsește o nevastă bună găsește fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul.” (Proverbe 19, 14; 31, 11-12.26-29; 18, 22.)STI 20.2

    Rolf era fiul unui pastor din conducerea bisericii din Europa. Fata cu care voia să se căsătorească nu era sigură că îl iubește, dar el o îndemna insistent să-și ia un angajament fată de el.STI 20.3

    Existau și alte probleme care indicau că ea nu era pregătită să-și asume răspunderile vieții de căsnicie, atât datorită temperamentului ei, cât și lipsei de pregătire. Ellen White îi adresează lui Rolf câteva întrebări la care ar trebui să răspundă fiecare tânăr care plănuiește să se căsătorească.STI 20.4

    Great Grimsby, Anglia,

    23 septembrie 1886

    Dragă Rolf,

    Când am fost la Basel, am avut o scurtă conversație cu Edith despre relația voastră de curtenie. Am întrebat-o dacă este pe deplin convinsă că te iubește suficient de mult, încât să-și unească interesele cu tine pentru toată viața. Ea mi-a răspuns că nu este pe deplin hotărâtă asupra acestui fapt. I-am spus că ar trebui să știe exact ce intenționează să facă și că ar trebui să nu încurajeze în vreun fel atențiile nici unui tânăr, arătându-i că îl preferă, dacă nu îl iubește.STI 21.1

    Ea a declarat deschis că nu știe dacă te iubește, dar s-a gândit că, dacă ar fi logodită cu tine, ar putea să te cunoască mai bine. Dar, așa cum au stat lucrurile, în situația de până acum, nu ați avut nici o ocazie favorabilă de a vă cunoaște suficient.STI 21.2

    Am avut motive să cred că nu-i plăceau muncile casnice și știam că tu ar trebui să ai o soție cu care să poți întemeia un cămin fericit. Am întrebat-o dacă are vreo experiență în privința acelor îndatoriri care alcătuiesc viața unui cămin. Ea mi-a răspuns că a făcut treburi casnice în familia tatălui ei. Am pus aceste întrebări, pentru că, așa cum îmi fusese prezentat caracterul ei, această tânără avea nevoie de o educație specială, în ce privește îndatoririle practice ale vieții, dar nu avusese nici plăcere, nici înclinație pentru astfel de lucruri.STI 21.3

    Mi-a spus că nu este hotărâtă în nici o privință, că tu ești foarte insistent și o iubești, dar ea nu poate spune că te iubește, deși tu ești foarte amabil și atent cu ea. I-am spus: “Atunci, trebuie să ajungi la o înțelegere cu el. Nu-l mai încuraja”.STI 21.4

    I-am spus că ar trebui să ia în considerare scopul unei căsătorii cu tine și să se gândească dacă printr-un asemenea pas veți putea să-L slăviți pe Dumnezeu, dacă veți deveni mai spirituali și dacă viața voastră va fi mai folositoare. In general, căsătoriile plănuite impulsiv și egoist nu au rezultate bune, ci adesea ajung niște eșecuri deplorabile.STI 21.5

    Acum, Rolf, nu pot afirma că este datoria mea să îți spun să nu te căsătorești cu Edith, dar am să-ți spun că mă interesează binele tău. Iată câteva lucruri care ar trebui luate în considerare: Fata cu care te căsătorești va aduce fericirea în căminul tău? Este Edith o persoană econoamă sau, atunci când va fi căsătorită cu tine, va cheltui nu numai propriile venituri, ci și pe ale tale, pentru a-și satisface vanitatea și preocuparea pentru aspectul ei exterior? Sunt principiile ei corecte în această privință?STI 21.6

    Eu nu cred că Edith știe ce înseamnă renunțarea la sine. Dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi găsit ocazii de a cheltui chiar mai mult decât până acum. În ce o privește, satisfacțiile egoiste nu au fost niciodată biruite, iar această îngăduință de sine firească a devenit o parte a vieții ei. Ea dorește să petreacă un timp plăcut și confortabil.STI 22.1

    Trebuie să vorbesc deschis. Rolf, eu știu că, dacă te vei căsători cu ea, veți fi împreună, dar nu veți fi uniți. Cea pe care o vei face soția ta va avea întotdeauna ceva necorespunzător. În ce privește devotamentul și evlavia creștină, acestea nu se pot dezvolta niciodată acolo unde sufletul este stăpânit de un egoism atât de mare.STI 22.2

    Îți voi scrie, Rolf, așa cum i-aș scrie și fiului meu. Chiar în fața noastră există o lucrare importantă și nobilă, iar partea pe care o vom îndeplini în această lume depinde în întregime de țintele și scopurile noastre în viată. Uneori, este posibil să ne lăsăm conduși de impulsuri. Tu ai calități care te pot face să devii un om folositor, dar, dacă te lași condus de înclinații, acest torent puternic al voinței proprii te va spulbera. Stabilește-ți un standard înalt și luptă cu seriozitate să îl atingi.STI 22.3

    Scopul călăuzitor al inimii tale trebuie să fie creșterea până la statura plinătății în Isus Hristos. În Domnul Hristos poți face totul plin de curaj, dar fără El nu poți face nimic așa cum ar trebui. Tu ești o persoană hotărâtă să aducă la îndeplinire ce își propune. Aceasta nu este o trăsătură de caracter indezirabilă, dacă toate capacitățile tale Îi sunt supuse lui Dumnezeu. Te rog, adu-ți aminte fără încetare că nu ai dreptul să dispui de tine însuți după cum îți dictează propriul capriciu. Domnul Hristos te-a răscumpărat cu un preț infinit. Tu ești proprietatea Lui și trebuie să iei în considerare acest fapt în toate planurile tale.STI 22.4

    Mai ales în relațiile tale în vederea căsătoriei, fii atent să alegi o persoană care va sta alături de tine umăr la umăr, în ce privește creșterea spirituală.STI 22.5

    Rolf, vreau să te gândești bine la toate aceste lucruri. Dumnezeu să te ajute să te rogi pentru acest subiect. Îngerii privesc la lupta aceasta. Te las să judeci această problemă și să decizi pentru tine însuți.STI 22.6

    Ellen G. White

    Scrisoarea 23, 1886.

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents