Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Criza - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Toți adventiștii de ziua a șaptea cred că legea duminicală universală va fi scoasă înainte de încheierea timpului de probă?

    “Nu, nu toți. Unii dintre cei ce studiază Biblia și Spiritul Profetic așteaptă ca legiferarea Duminicii să nu devină universală decât după un oarecare timp după încheierea timpului de probă. Citatul prezentat sub întrebarea precedentă se interpretează de unii astfel. O altă declarație care susține acest punct de vedere este, ‘Când Isus părăsește Sfânta Sfintelor, Spiritul Său care restrânge, sau ține în frâu este retras de la conducători și de la oameni. Ei sunt lăsați sub controlul îngerilor răi. Atunci asemenea legi vor fi făcute sub îndrumarea și direcția Satanei, care dacă timpul n-ar fi foarte scurt, nici o ființă nu va putea scăpa.’” — Testimonies for the Church 1:204.Cr 36.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents