Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Lucrarea de binefacere - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Apendice

    Experiențe personale avute de Ellen G. White în lucrarea de binefacere

    [Deși în tot timpul vieții sale sora White a fost atentă la nevoile celor din jurul ei, au existat ocazii când aceste nevoi erau deosebit de presante. În paginile următoare nu se încearcă să se dea un raport complet, ci mai degrabă să se prezinte câteva experiențe tipice despre care s-a întâmplat ca ea să noteze în jurnalul ei sau în scrisori. Aceste extrase prezintă câmpul întins al slujirii sale în ajutorare, cu accentul pe două perioade din viața ei: una timpurie și alta mai târzie.LB 321.1

    În “însemnări” din jurnalul anului 1859, o vedem pe sora White la vârsta de treizeci și unu de ani, mamă a trei băieți plini de viață, purtând poverile casnice, scriind, călătorind, predicând și, în același timp, ajutându-i pe cei din jur care sunt în suferință sau nevoie. În anii nouăzeci o observăm în Australia în timpul unei perioade lungi de recesiune severă, cu nevoi zdrobitoare de inimă peste tot în jur. Împreună cu acestea, cititorul va găsi și un număr de citate ce ajută la urmărirea firului activităților ei de ajutorare de-a lungul întregii sale vieți.LB 321.2

    Cititorul va observa că însemnările din jurnalul ei sunt înregistrate concis, uneori cu expresii scurte și adesea la timpul prezent. Desigur, va fi recunoscut faptul că raportul pur biografic, așa cum a înregistrat Ellen White activitățile ei de zi cu zi, nu constituie instrucțiune pentru biserică și de aceea nu trebuie să fie considerat o mărturie autoritară. Acest lucru este adevărat și cu privire la pasajele biografice extrase din scrisorile ei. Totuși, exemplul Ellenei White dă greutate învățăturii ei.LB 321.3

    Povara inimii purtată de sora White, simțământul responsabilității față de cei din jur aflați în suferință și nevoie și râvna ei de a ajuta, deși aparent era mereu împiedicată de resurse limitate, ar trebui să încurajeze pe orice adventist de ziua a șaptea la o participare mai mare și mai entuziastă în Lucrarea de ajutorare.]LB 321.4

    Compilatorii.

    E.G. White instruită să dea exemplu — După căsătoria mea, am fost instruită că trebuie să arăt un interes deosebit față de copiii fără mamă și fără tată, să-i iau în grija mea pentru un timp și apoi să găsesc familii pentru ei. În felul acesta aș da și altora un exemplu de ceea ce ar putea face.LB 321.5

    Deși sunt chemată să călătoresc des și am mult de scris, am luat copii în vârstă de trei și de cinci ani, i-am îngrijit, i-am educat și i-am pregătit pentru posturi de răspundere. Din când în când, am luat în căminul meu băieți între zece și șaisprezece ani, le-am dat îngrijire de mamă și i-am pregătit pentru servire. [(Din scrierile a doi lucrători care, în tinerețe, au petrecut multe luni în căminul familiei White, avem următoarele comentarii cu privire la ceea ce au fost ei martori.)LB 321.6

    Compilatorii.

    “Sora White nu numai că era un sfătuitor de nădejde pentru soțul ei, ca să-l păzească să nu facă greșeli ce ar pune în primejdie cauza în vreun loc, dar era și foarte atentă să îndeplinească ca însăși lucrurile pe care îi învăța pe alții să le facă. De exemplu, vorbea frecvent în public despre datoria de a îngriji de văduve și orfani citând ascultătorilor săi Isaia 58:7-10. Ea își exemplifica povața luându-i pe nevoiași în căminul ei pentru a le oferi adăpost, hrană și îmbrăcăminte. Îmi amintesc bine că într-un timp avea, ca membri ai familiei ei, un băiat, o fată și o văduvă cu două fiice. Mai mult decât atât, am știut-o distribuind persoanelor sărace îmbrăcăminte nouă, în valoare de sute de dolari, pe care a cumpărat-o cu scopul acesta.” — J. O. Corliss, The Review and Herald, august 30, 1923.LB 321.7

    “Fratele White era un om foarte filantropic. El a locuit întotdeauna într-o casă mare, dar în ea nu erau camere vacante. Deși familia lui apropiată era mică, locuința lui era întotdeauna plină cu văduve și copiii lor, prieteni săraci, frați săraci din lucrarea pastorală și cei care aveau nevoie de un cămin. Inima și portofelul său erau întotdeauna deschise și el era gata să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutor. Cu siguranță că el a dat un exemplu nobil denominațiunii noastre prin mărinimia și prin spiritul său de generozitate.”— The Medical Missionary, februarie, 1894.] Am crezut de datoria mea să aduc în fața poporului nostru acea lucrare pentru care membrii fiecărei biserici ar trebui să aibă simțul răspunderii.LB 321.8

    În timp ce mă aflam în Australia am continuat același fel de lucrare, luând în căminul meu copii orfani care erau în pericolul de a fi expuși ispitelor ce ar fi putut duce la pierderea sufletelor lor. — The Review and Herald, 26 iulie, 1906.LB 322.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents