Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru lucrarea Şcolii de Sabat - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Să fie prezentate teme noi

    Sufletul ar trebui să fie ca o cutie de bijuterii, plină de lucrări scumpe și frumoase. La amvon, în școala de Sabat, la adunările de rugăciune și în societate, să prezentăm noi și noi teme, cu care să luminăm pe alții. Să urmăm exemplul “Profesorului perfect” El a instruit pe oameni descoperindu-le caracterul viului Dumnezeu. El a zis: “Viața veșnică este aceasta, să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Acesta este cel mai important subiect ce trebuie imprimat în mintea tinerilor pentru ca ei să aibă cunoștință de caracterul părintesc al lui Dumnezeu și să ajungă să-și subordoneze interesele temporare celor veșnice. În timp ce privesc la caracterul lui Dumnezeu, în inimile lor va apare dorința de a spune și altora despre frumusețea și puterea adevărului.SSS 109.2

    Puterea transformatoare a religiei

    Fie ca orice bărbat, femeie sau copil care are de a face cu mințile umane, să aibă adevărul încrustat în suflet, ca acesta să se dea pe față în spirit și cuvinte, în caracter, în fapte. Puterea sfințitoare a adevărului ar trebui să conducă pe fiecare instructor al școlii de Sabat sau pe cel ce ocupă o poziție în instituțiile noastre să aibă o astfel de experiență încât să spună:SSS 110.1

    “Știu în cine am crezut”. Religia lui Isus Hristos are putere transformatoare și aceasta trebuie să poată fi văzută în noi. Într-o umilință mai mare, mai multă convingere, o credință mai mare, mai vie, ca să putem deveni lumina lumii. Eul să cadă și Hristos să fie înălțat. De ce oare cei cărora le-a fost încredințată lucrarea în via morală se înalță pe ei înșiși așa de ușor?SSS 110.2

    Întrebări cercetătoare

    De ce sunt atât de mulți care cred că poziția de răspundere este cea care înalță pe om? De ce devin atât de satisfăcuți cu ei înșiși, când în realitate sunt atât de dependenți de sacrificiul expiator? Răspunsul este pentru că cei care sunt mulțumiți de starea lor nu au căzut pe Stâncă pentru a fi zdrobiți de ea. De aceea este așa puțină încredere în Dumnezeu, așa puțină seriozitate și pocăință sinceră și o lipsă atât de mare de rugăciuni fierbinți? Fiecare instructor să se întrebe: “Am primit eu Duhul Sfânt, de când am hotărât să merg pe această cale? L-am primit pe Hristos ca fiind Salvatorul meu personal?” Răspundeți la aceste întrebări cu toată seriozitatea.SSS 111.1

    Fiecare moment — o ocazie de aur

    Dacă fiecare dintre cei angajați în lucrarea lui Dumnezeu ar fi creștin adevărat, atunci acest lucru s-ar vedea în faptele lor. Ei vor vorbi cu cei din jur despre Hristos. La școala do Sabat instructorii nu vor mai pierde vremea cu lucruri neimportante, pentru că știu că fiecare moment este o ocazie de aur și trebuie folosit pentru a lucra cu sârguință în grădina lui Dumnezeu. Să ne rămână adânc înfipt în minte faptul că Hristos stă ca Mijlocitor înaintea tronului harului, prezentând în fiecare clipă sângele Său și astfel să realizăm importanța și valoarea fiecărui moment pe care-l trăim, Isus trăiește ca să facă mijlocire pentru noi, dar fiecare clipă trăită fără băgare de seamă nu mai poate fi recuperată niciodată. Profesori și elevi, luați în considerare acest fapt deosebit și anume că Hristos nu încetează să-și facă lucrarea Sa din Sanctuar; dacă purtați jugul lui Hristos, dacă ridicați povara Lui, voi nu faceți altceva decât lucrarea pe care însăși Capul cel Viu o face. — (Testimonies on Sabbath-School Work, 85, 86.)SSS 111.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents