Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru lucrarea Şcolii de Sabat - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cum să câștigi respectul

    Instructorii să știe că orice dificultate ar întâmpina trebuie s-o rezolve în felul lui Hristos. Nu răspunde cu împotrivire la împotrivire. Vei avea de a face cu încăpățânare, indolență și lipsă de seriozitate, dar în orice situație critică poartă-te cu bunătate și dragoste. Prin răbdare și control de sine, păstrează afecțiunea elevilor. Fă-i să priceapă că în tot ceea ce faci urmărești binele lor. Arată-le că ai încredere în ei. Vizitează-i în casele lor și invită-i pe la tine. Arată-le că-i iubești nu numai în cuvinte ci în fapte și adevăr.SSS 174.1

    Instructorul nu are nevoie să lupte pentru prestigiul lor, singura cale prin care poate câștiga prestigiul elevilor, este printr-un comportament asemenea lui Hristos, purtându-se cu bunătate și curtoazie creștinească. Educatorul să-i învețe pe elevi așa cum a făcut Hristos cu ucenicii Lui. Să lase o impresie asupra minților pe care timpul să n-o poată șterge. Influența instructorului trebuie sa modeleze pe elevii lui după modelul divin. Dacă va face așa numai veșnicia va putea arăta valoarea acestei lucrări. Profesorul trebuie să trezească în elevi firea duhovnicească și să-i îndemne să răspundă cerului.SSS 174.2

    Înfrângând voința

    Cei egoiști, supărăcioși, poruncitori, nepoliticoși și aspri, care nu țin cont de ceea ce simt ceilalți, n-ar trebui niciodată să fie folosiți ca instructori. Ei vor avea o influență dezastroasă asupra elevilor, aceștia ajungând în cele din urmă ca ei, și astfel răul se perpetuează. Aceste persoane vor face tot ce pot să zdrobească voința unui băiat care a încălcat regula, dar Hristos n-a autorizat o astfel de purtare față de cel greșit. Prin înțelepciunea cerească, umilință și smerenie a inimii, educatorii pot fi în stare să canalizeze voința și s-o conducă pe calea ascultării. Nimeni să nu-și imagineze vreodată că poate câștiga afecțiunea elevului prin amenințări. Noi trebuie să lucrăm așa cum a lucrat Hristos.SSS 174.3

    Mulți subestimează răutate unei erori în ei înșiși dar recunosc influența acesteia în altul. Oriunde întâlnim pe cei care ignoră în totalitate că posedă caracteristici care trebuie modificate. Alții își pot vedea trăsăturile de caracter neplăcute; dar când sunt mustrați, își imaginează că au fost judecați greșit. Profesorul ar trebui să-și examineze îndeaproape propria inimă, în lumina veșniciei, pentru ca el să poată reprezenta în fața elevilor săi ceea ce își dorește ca ei să fie. El ar trebui să învețe zilnic în școala lui Hristos, rămânând în Hristos la fel cum ramura rămâne în viță, pentru a putea împărți altora ceea ce a primit de la Hristos.SSS 175.1

    Autodisciplina

    Educatorul care vrea ca elevii lui să se supună disciplinei, trebuie ca el însuși să se supună controlului lui Hristos. Isus spune: “Cel care Mă urmează, nu va umbla în întuneric și va avea lumina vieții”. Cu iluminare de sus poți să lucrezi ca și Hristos, căci lumina Sa poate străluci prin tine pe cărarea oricărui păcătos nepocăit cu care ai de-a face. Ești cu adevărat un instructor pentru calea lui Dumnezeu? Dacă ești un instructor convertit vei fi în stare să câștigi și nu să pierzi, să atragi și nu să respingi pe cei pentru care a murit Hristos. Vei avea grijă și vei păzi oile și mielușeii din turma Lui. Dacă se vor rătăci, nu-i vei lăsa să piară ci vei căuta să-i salvezi. Tot cerul va fi doritor să te ajute într-o astfel de lucrare. îngerii te vor ajuta să găsești cheia chiar și pentru cel mai răzvrătit și incorigibil individ. Vei primi binecuvântări speciale și putere de la Hristos, care îți poate da din belșugul Său. Astfel vei fi făcut capabil să fi conlucrător cu Hristos pentru salvarea celui pierdut, iar rezultatul muncii tale va rezista timpului și va străluci în veșnicie. — (Testimonies on Sabbath-School Work, 80-82.)SSS 175.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents