Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii II - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    59 — Hărnicie și economie

    Frate și soră R, am căutat o ocazie să vă scriu, însă am fost bolnavă și nu am putut să scriu nimănui. Voi încerca să vă scriu câteva rânduri în această dimineață.2M 429.4

    Când mi-a fost arătată datoria care apasă asupra poporului lui Dumnezeu în ceea ce-i privește pe cei săraci, în special pe văduve și pe orfani, mi-a fost arătat că soțul meu și cu mine eram în pericol să luăm asupra noastră poveri pe care Dumnezeu nu ni le-a încredințat nouă și care ne micșorau curajul și puterea, sporindu-ne grijile și neliniștea. Am văzut că, în cazul vostru, soțul meu a mers mai departe decât era datoria lui să meargă. Interesul lui față de voi l-a făcut să ia asupra lui o povară mai mare decât era datoria lui să poarte și care vouă nu v-a fost de niciun folos, ci v-a încurajat în tendința de a vă lăsa în seama fraților voștri. Voi așteptați ca ei să vă ajute și să vă facă favoruri, în timp ce voi nu munciți atât de greu ca ei, nici nu economisiți mereu așa cum ei simt că este datoria lor să o facă.2M 429.5

    Mi s-a arătat că voi, frate și soră, aveți multe de învățat. Voi nu trăiți la nivelul veniturilor voastre. Nu ați învățat să faceți economii. Dacă ați primi salarii mari, nu ați ști cum să le folosiți cel mai eficient. Vă satisfaceți gusturile și apetitul, în loc să fiți prevăzători. Uneori, cheltuiți bani pentru alimente de o calitate pe care frații voștri nu și-o permit. Banii alunecă prea ușor din buzunarul vostru.2M 429.6

    Sora R are o sănătate slabă. Ea își satisface apetitul și își împovărează prea mult stomacul. Îl suprasolicită mâncând peste măsură și alimente care nu sunt cele mai potrivite, din punct de vedere nutritiv, pentru organismul ei. Consumă cantități mari de hrană și face prea puțină mișcare; organismul ei este sever solicitat. Conform luminii pe care ne-a dat-o Domnul, hrana simplă este cea mai potrivită pentru a-i asigura sănătatea și puterea. Ca să fie sănătoasă, ea are nevoie de exercițiu fizic.2M 430.1

    Tăgăduirea de sine este o lecție pe care amândoi trebuie să o învățați. Stăpânește-ți apetitul, frate R. Dumnezeu ți-a încredințat un capital de putere. Acesta este de mai mare valoare decât banii și ar trebui să îl prețuiești mai mult. Puterea nu poate fi cumpărată cu aur sau cu argint, cu case sau cu terenuri. Tu deții o mare bogăție. Dumnezeu îți cere să folosești cu chibzuință capitalul de putere cu care te-a binecuvântat. Ești în aceeași măsură ispravnicul Său cum este și cel care are un capital de bani. Pentru tine este la fel de greșit să nu-ți folosești puterea fizică în modul cel mai eficient cum este pentru un om bogat să-și păstreze cu lăcomie bogățiile pentru el, pentru că îi place să facă astfel. Tu nu faci eforturile pe care ar trebui să le faci ca să îți susții familia. Poți să muncești și muncești, dacă îți este la îndemână să o faci, dar nu te străduiești să găsești neapărat ceva de lucru, având simțământul că este o datorie să-ți folosești timpul și puterea în modul cel mai eficient și în temere de Dumnezeu.2M 430.2

    Tu ai avut o afacere care uneori ți-a adus profituri mari. După ce ai câștigat bani nu te-ai străduit să faci economii, cu gândul că s-ar putea să vină un timp când nu vei putea câștiga bani atât de ușor, ci ai cheltuit pentru nevoi imaginare. Dacă tu și soția ta ați fi privit ca pe o datorie pe care Dumnezeu a așezat-o asupra voastră să vă tăgăduiți gusturile și dorințele și ați fi făcut rezerve pentru viitor, în loc să trăiți doar pentru prezent, acum puteați să aveți o viață îmbelșugată și confortabilă. Voi trebuie să învățați o lecție, și nu ar trebui să fiți îndărătnici la a o învăța — aceea de a folosi cât mai eficient puținul pe care îl aveți.2M 430.3

    Sora R se lasă prea mult în seama soțului ei. Toată viața a fost prea dependentă de alții pentru simpatie, gândindu-se doar la ea și făcând din persoana ei centrul preocupărilor. A fost răsfățată prea mult și nu a învățat să se bazeze pe ea însăși. Nu a fost pentru soțul ei acel ajutor pe care acesta ar fi putut să-l aibă atât în lucrurile vremelnice, cât și în cele spirituale. Ea trebuie să învețe să-și poarte infirmitățile fizice și să nu stăruie atât de mult asupra lor. Trebuie să-și ducă singură luptele vieții, pentru că are o responsabilitate personală.2M 431.1

    Soră R, viața ta a fost o greșeală. Ți-ai permis să citești orice. Mintea ta nu a avut niciun folos de pe urma acestor lecturi. Nervii tăi au fost excitați, în timp ce urmăreai grăbită istorisirea. Dacă te întrerupeau copiii, în timp ce erai astfel ocupată, le vorbeai iritată, nervoasă. Îți lipsește stăpânirea de sine și de aceea nu reușești să-ți ții copiii cu o mână fermă. Acționezi din impuls. Îi răsfeți și le faci voile, pentru ca apoi să te enervezi, să îi mustri și să îi tratezi cu asprime. Acest mod inconsecvent de a te purta este dăunător pentru toți. Ei au nevoie de o mână fermă, hotărâtă, pentru că sunt capricioși și rebeli. Au nevoie de o disciplină regulată, înțeleaptă, chibzuită.2M 431.2

    Te-ai putea scuti singură de multe necazuri, dacă ai fi o femeie care să acționeze din principiu, nu din impuls. Îți imaginezi că soțul tău trebuie să stea cu tine, că nu poți să stai singură. Ar trebui să înțelegi că datoria lui este să lucreze și să-și întrețină familia. Tu trebuie să-ți supui dorințele și să nu-l faci să simtă că trebuie să-ți facă întotdeauna pe plac. Ai și tu o parte de îndeplinit în purtarea poverilor vieții. Trebuie să te înarmezi cu tărie și curaj. Fii femeie matură, nu o copilă capricioasă. Ai fost răsfățată și prea mult timp ți-au purtat alții poverile. Acum, datoria ta este să te străduiești să renunți la dorințele tale și să acționezi din principiu, pentru binele prezent și viitor al familiei tale. Tu ai probleme de sănătate, dar, dacă vei cultiva un spirit mulțumit, optimist, te vei bucura mai mult de viața aceasta și, de asemenea, de viața viitoare.2M 431.3

    Frate R, este datoria ta să folosești cu grijă și în mod înțelept capitalul de putere pe care ți l-a dat Dumnezeu.2M 432.1

    Soră R, mintea ta este obosită și încordată din cauza cititului. Ar trebui să-ți stăpânești tendința de a-ți aglomera creierul cu tot ce poate el să înghită. Nu ți-ai petrecut timpul în modul cel mai potrivit. Nu ți-ai făcut bine nici ție, nici celor din jur. Te-ai sprijinit pe mama ta mai mult decât era spre binele tău să o faci. Dacă te-ai fi bizuit mai mult pe puterile tale, dacă ai fi fost mai independentă, ai fi fost mai fericită. Acum, trebuie să-ți porți poverile cât de bine poți și să-ți încurajezi soțul să și le poarte pe ale lui.2M 432.2

    Dacă ți-ai fi stăpânit dorința de a citi și de a-ți căuta propria plăcere, dacă ai fi dedicat mai mult timp exercițiului fizic moderat și ai fi avut mai multă grijă să mănânci o hrană potrivită, sănătoasă, ai fi evitat multă suferință. O parte din această suferință a fost imaginară. Dacă ți-ai fi instruit mintea să se împotrivească înclinației de a ceda propriilor neputințe, nu ai mai fi avut crize de nervi. Trebuie să-ți îndepărtezi gândurile de la propria persoană și să fii preocupată de treburile gospodărești, să-ți ții casa în ordine, în curățenie și cu bun gust. Faptul că ai citit prea mult și i-ai îngăduit minții să fie distrasă de lucruri mici te-a făcut să-ți neglijezi copiii și treburile casei. Și tocmai acestea sunt îndatoririle pe care Dumnezeu îți cere să le îndeplinești.2M 432.3

    Tu nutrești o mare simpatie pentru propria persoană. Ești preocupată de tine și stărui asupra propriilor simțăminte. Sora mea, mănâncă mai puțin. Angajează-te în muncă fizică și îndreaptă-ți mintea către lucrurile spirituale. Nu te mai gândi la tine. Cultivă un spirit mulțumitor și optimist. Tu vorbești prea mult despre lucruri lipsite de importanță. Nu ai niciun câștig spiritual de aici. Dacă energia consumată în discuții ar fi consacrată rugăciunii, ai primi putere spirituală și inima ta I-ar cânta lui Dumnezeu.2M 432.4

    Ești stăpânită de sentimente, nu de datorie și de principii. Cedezi sentimentelor de melancolie și îți distrugi sănătatea, îngăduindu-ți un spirit de neliniște. Obiceiurile tale nu sunt sănătoase. Tu ai nevoie de o reformă. Niciunul dintre voi nu este dispus să muncească așa cum muncesc alții sau să mănânce așa cum mănâncă frații voștri. Dacă vă stă în putere să obțineți anumite lucruri, le aveți. Datoria voastră este să faceți economie.2M 433.1

    În contrast cu cazul vostru, mi-a fost prezentat cazul sorei S. Ea are o sănătate slabă și are doi copii pe care să-i întrețină din acul ei, primind foarte puțin pentru munca pe care o face. Ani de zile, ea nu a primit niciun ajutor. A fost bolnavă, dar și-a purtat singură poverile. Acesta era, într-adevăr, un caz de caritate. Și acum să privim cazul vostru — un bărbat cu o familie mică de întreținut și cu un bun capital de putere fizică, dar care tot timpul are datorii și așteaptă să fie sprijinit de alții. Lucrul acesta este greșit. Tu ai niște lecții de învățat. Pentru sora S, economia este lupta vieții ei. Și tu, un bărbat plin de energie și de putere, nu te întreții singur. Tu ai de făcut o lucrare. Trebuie să ai o dietă constantă. Trăiește în orice situație la fel de simplu cum trăiesc frații tăi. Pune în practică reforma sănătății.2M 433.2

    Isus a făcut o minune și a hrănit cinci mii de oameni, după care i-a învățat o importantă lecție de economie: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic”. Asupra voastră apasă îndatoriri importante. „Să nu datorați nimănui nimic.” Dacă ați fi fost infirmi, dacă nu ați fi fost în stare să munciți, atunci ar fi fost datoria fraților voștri să vă ajute. Dar, în situația voastră, atunci când v-ați mutat dintr-un loc în altul, nu ați avut nevoie din partea fraților decât de un impuls, ca la orice început. Dacă tu și soția ta ați fi avut dorința să trăiți în limita veniturilor voastre, nu ați fi cunoscut strâmtorarea. Va trebui să lucrați pentru salarii mici cum lucrați pentru salarii mari. Hărnicia și economia ar fi adus familia voastră, până acum, într-o situație mult mai favorabilă. Dumnezeu vrea să fii un administrator credincios al puterii tale fizice. El vrea să o folosești pentru a-ți feri familia de a duce lipsă sau de a depinde de alții.2M 433.3

    Battle Creek, Michigan, 22 martie 18692M 433.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents