Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii II - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    61 — Un apel către biserică

    Pe 2 octombrie 1868, mi-a fost arătată starea celor care mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu. Mulți dintre ei se aflau într-un mare întuneric și totuși păreau a nu fi conștienți de adevărata lor stare. Un mare număr dintre ei păreau a avea sensibilitatea amorțită, în ceea ce privește lucrurile spirituale și veșnice, în timp ce mintea părea să le fie cât se poate de trează față de interesele lor lumești. Mulți îndrăgeau idoli în inima lor și practicau nedreptatea, ceea ce îi despărțea de Dumnezeu și îi făcea să fie oameni ai întunericului. Nu am văzut decât câțiva care stăteau în lumină, având discernământ și spiritualitate, pentru a descoperi aceste pietre de poticnire și pentru a le îndepărta din cale. Bărbați care se află în poziții de răspundere, chiar în centrul lucrării, dorm. Satana i-a paralizat, ca să nu poată să-i discearnă planurile și intențiile, în timp ce el este la lucru ca să-i ademenească, să-i înșele și să-i distrugă.2M 437.2

    Unii dintre cei care ocupă poziții de veghetori, care ar trebui să avertizeze poporul de pericol, și-au abandonat vegherea și înclină spre comoditate. Ei sunt niște străjeri necredincioși. Rămân impasibili, în timp ce vrăjmașul viclean intră în fortăreață și lucrează cu succes chiar lângă ei, pentru a dărâma ceea ce Dumnezeu a poruncit să fie zidit. Ei văd că Satana îi înșală pe cei lipsiți de experiență și neprevăzători, dar privesc totul în tăcere, ca și când nu i-ar interesa, ca și când lucrurile acestea nu i-ar privi pe ei. Ei nu sesizează niciun pericol special, nu văd niciun motiv ca să dea alarma. Pentru ei, totul pare să meargă bine și nu consideră că este nevoie să dea semnale de avertizare, cu credincioșie, printr-o mărturie clară, ca să arate poporului nelegiuirile lui și casei lui Israel păcatele ei. Aceste mustrări și avertizări tulbură liniștea acestor santinele somnoroase, care iubesc tihna, și lucrul acesta nu le face plăcere. Chiar dacă nu în cuvinte, în inima lor, ele spun: „Nu este nevoie de toate acestea. Sunt prea severe, prea aspre. Oamenii aceștia se agită și se tulbură în mod inutil și nu vor să ne lase în pace, să ne lase liniștiți. ‘Destul! căci toată adunarea, toți sunt sfinți.’ Ei nu vor ca noi să avem tihnă, pace sau fericire. Doar munca activă, truda și vegherea continuă îi vor satisface pe acești străjeri neraționali și greu de mulțumit. De ce nu prorocesc ei lucruri plăcute, liniștitoare, și nu strigă: Pace, pace? Atunci totul ar merge bine”.2M 438.1

    Acestea sunt sentimentele reale ale multora dintre membrii noștri. Și Satana tresaltă de succesul pe care îl are în a controla mintea atâtor oameni care susțin că sunt creștini. El îi înșală, le amorțește sensibilitatea și își înfige stindardul diavolesc chiar în mijlocul lor, iar ei sunt atât de înșelați, încât nici măcar nu știu că el este. Oamenii nu au ridicat chipuri cioplite, dar păcatul lor nu este deloc mai mic în ochii lui Dumnezeu. Ei se închină lui Mamona. Le place câștigul lumesc. Unii și-ar sacrifica în orice mod conștiința, pentru a-și atinge scopul. Cei care mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu sunt egoiști și preocupați doar de ei înșiși. Iubesc lucrurile acestei lumi și au părtășie cu lucrările întunericului. Găsesc plăcere în nelegiuire. Nu au dragoste pentru Dumnezeu și pentru semenii lor. Sunt idolatri și, în ochii lui Dumnezeu, sunt într-o stare mai rea, mult mai rea decât păgânii care se închină la chipuri cioplite și care nu cunosc o cale mai bună.2M 438.2

    Urmașilor lui Hristos li se cere să iasă din lume, să se separe și să nu se atingă de ceea ce este necurat și li se dă făgăduința că vor fi fii și fiice ale Celui Preaînalt, membri ai familiei regale. Dar, dacă nu satisfac aceste condiții, atunci nu vor putea avea parte de împlinirea făgăduinței. Simpla mărturisire de credință nu are nicio valoare în ochii lui Dumnezeu, ci doar ascultarea adevărată, umilă și de bunăvoie de cerințele Sale îi identifică pe copiii Săi adoptivi, primitori ai harului Său, părtași ai marii Sale mântuiri. Aceștia vor fi deosebiți, o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Caracterul lor deosebit și sfânt va fi vizibil și îi va deosebi clar de lume, de poftele și de plăcerile ei.2M 439.1

    Am văzut că doar foarte puțini dintre noi corespund acestei descrieri. [În ceea ce-i privește pe ceilalți], iubirea lor față de Dumnezeu este doar cu vorba, nu cu fapta și cu adevărul. Purtarea lor, faptele lor, arată că ei nu sunt copii ai luminii, ci ai întunericului. Lucrările lor nu sunt făcute în Dumnezeu, ci în egoism și în nedreptate. Inima lor este străină de harul Său înnoitor. Ei nu au experimentat puterea transformatoare, care să-i facă să trăiască așa cum a trăit Hristos. Cei care sunt mlădițe vii ale Viței cerești se vor hrăni cu seva și cu puterea nutritivă a Viței. Ei nu vor fi mlădițe veștejite și lipsite de rod, ci vor arăta viață și vigoare, vor înflori și vor aduce roade spre slava lui Dumnezeu. Vor avea grijă să se îndepărteze de orice nelegiuire și să-și desăvârșească sfințirea în temere de Dumnezeu.2M 439.2

    Asemenea vechiului Israel, biserica L-a dezonorat pe Dumnezeul ei despărțindu-se de lumină, neglijându-și datoria și abuzând de înaltul ei privilegiu, acela de a avea un caracter deosebit și sfânt. Membrii ei și-au încălcat legământul de a trăi pentru Dumnezeu și doar pentru El. S-au unit cu egoismul și cu iubirea de lume. Au cultivat mândria, iubirea de plăceri și păcatul și s-au îndepărtat de Hristos. Spiritul Său a fost stins din biserică. Satana lucrează umăr la umăr cu cei care susțin că sunt creștini, dar care sunt atât de lipsiți de discernământ spiritual, încât nu-și pot da seama că el este. Ei nu poartă povara lucrării. Adevărurile solemne pe care mărturisesc a le crede nu sunt pentru ei o realitate. Ei nu au o credință autentică. Oamenii dau pe față, prin faptele lor, toată credința pe care o au în realitate. După roadele lor îi veți cunoaște. Nu mărturisirea lor de credință, ci roadele pe care le poartă arată caracterul pomului. Mulți au o formă de evlavie, numele lor sunt trecute în registrul bisericii, dar în ceruri au un raport pătat. Îngerul raportor a scris cu credincioșie faptele lor. Fiecare act egoist, fiecare cuvânt greșit, fiecare datorie neîmplinită și fiecare păcat ascuns, alături de orice disimulare iscusită sunt înregistrate cu credincioșie în arhiva ținută de îngerul raportor.2M 440.1

    Foarte mulți dintre cei care mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos nu sunt ai Lui. Ei își înșală sufletul spre propria nimicire. În timp ce mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos, nu trăiesc în ascultare de voința Sa. „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” Mulți dintre cei care mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos ascultă de un alt stăpân, lucrând zilnic împotriva Stăpânului pe care susțin că Îl slujesc. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”2M 440.2

    Interese pământești și egoiste preocupă sufletul și mintea și angajează puterea celor care mărturisesc a-L urma pe Dumnezeu. Practic vorbind, ei sunt slujitori ai lui Mamona. Ei nu au cunoscut experiența răstignirii față de lume, cu toate poftele și atracțiile ei. Foarte puțini dintre cei mulți care susțin că sunt urmași ai lui Hristos pot spune, cu cuvintele apostolului: „În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume!” „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” Dacă dispoziția de a asculta și adevărata dragoste ar caracteriza viața celor care sunt poporul lui Dumnezeu, lumina lor ar lumina lumea cu o strălucire sfântă.2M 441.1

    Cuvintele pe care Domnul Hristos li le-a adresat ucenicilor Săi erau destinate tuturor celor care aveau să creadă în viitor în Numele Său: „Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună de nimic, decât să fie lepădată și călcată în picioare de oameni”. Simpla mărturisire a evlaviei, neînsoțită de principiul viu, este cu totul lipsită de valoare, așa cum este sarea care și-a pierdut proprietatea de a conserva. Cel care mărturisește că este creștin, dar este lipsit de principii, este un motiv de batjocură și de ocară pentru Hristos și Îi dezonorează Numele. „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii nu aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.”2M 441.2

    Faptele bune ale celor care sunt poporul lui Dumnezeu au o influență mult mai puternică decât cuvintele. Prin viața lor morală și prin purtarea lor neegoistă, cel care îi privește este condus să dorească aceeași neprihănire ca aceea care a produs niște roade atât de bune. El este fermecat de această putere a lui Dumnezeu care transformă după chipul divin ființele umane egoiste, iar Dumnezeu este onorat, Numele Său este slăvit. Dar Domnul este dezonorat și cauza Sa este defăimată, atunci când cei care sunt poporul Său se află în robia lumii. Ei sunt prieteni cu lumea și vrăjmași ai lui Dumnezeu. Singura lor speranță de mântuire este să se separe de lume și să-și păstreze cu zel caracterul deosebit și sfânt. O, de ce nu vrea poporul lui Dumnezeu să se conformeze condițiilor menționate în Cuvântul Său? Dacă ar face astfel, nu ar mai pierde extraordinarele binecuvântări dăruite fără plată de Dumnezeu celor smeriți și ascultători.2M 441.3

    Am fost uimită când am văzut teribilul întuneric în care se aflau mulți dintre membrii bisericilor noastre. Erau atât de lipsiți de evlavia adevărată, încât erau niște trupuri ale întunericului și ale morții, în loc să fie lumina lumii. Mulți mărturiseau că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl tăgăduiau. Ei nu-L iubeau, nu-I slujeau și nici nu Îl ascultau. Interesele lor egoiste aveau întâietate. În cazul multora dintre ei exista o alarmantă lipsă de principii. Erau stăpâniți de o influență neconsacrată și păreau să nu aibă nicio temelie în ei. Am întrebat ce semnificație aveau toate aceste lucruri. De ce exista o asemenea lipsă de spiritualitate, de ce erau atât de puțini cei care aveau o experiență vie în lucrurile religioase? Mi s-a făcut referire la cuvintele profetului: „Fiul omului, oamenii aceștia își poartă idolii în inimă și își pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei? De aceea vorbește-le și spune-le: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Oricărui om din casa lui Israel, care își poartă idolii în inimă și care își pironește privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui — dacă va veni să vorbească prorocului — Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulțimii idolilor lui, ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, care s-au depărtat de Mine, din pricina tuturor idolilor’”.2M 442.1

    Cei care sunt poporul lui Dumnezeu mi-au fost prezentați ca aflându-se într-o stare de cădere de la credință. Nu sunt preocupați de slava lui Dumnezeu, ci doar de propria slavă. Ei caută să se slăvească pe ei înșiși și totuși se numesc creștini. Sfințenia inimii și curăția vieții au fost principala temă a învățăturilor lui Hristos. În Predica de pe Munte, după ce menționează ce trebuie să facem și ce trebuie să nu facem pentru a fi fericiți, binecuvântați, El spune: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit”.2M 442.2

    Nimic mai puțin decât desăvârșirea, decât sfințenia, nu avea să le aducă succesul în împlinirea principiilor pe care El li le dăduse. Fără această sfințenie, inima omenească este egoistă, păcătoasă și plină de vicii. Sfințenia îl va conduce pe posesorul ei să aducă roade în tot felul de fapte bune. El nu va obosi niciodată în facerea de bine și nici nu va căuta să obțină aprecieri și răsplătire în această lume, ci va privi înainte, către timpul când Maiestatea Cerului îi va înălța la tronul Său pe cei sfinți. Atunci, le va spune: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. Apoi, Domnul va enumera faptele de tăgăduire de sine, de milă, de compasiune și de neprihănire pe care ei le-au făcut. Sfințirea inimii va conduce la fapte corecte. Absența spiritualității, a sfințeniei, conduce la fapte nelegiuite, la invidie, la ură, la gelozie, la bănuieli rele și la orice păcat detestabil și odios.2M 443.1

    Am încercat, în frică de Dumnezeu, să le prezint celor care sunt poporul Său pericolul în care se află și păcatele lor și m-am străduit, atât cât mi-au permis slabele mele puteri, să-i trezesc. Am făcut afirmații surprinzătoare care, dacă ar fi fost crezute, i-ar fi făcut să se întristeze și să se îngrozească și i-ar fi determinat să dea dovadă de zel în a se pocăi de păcatele și de nelegiuirile lor. Am declarat în fața lor că, din ceea ce mi-a fost arătat, în cele din urmă doar un număr mic dintre cei care acum mărturisesc a crede adevărul vor fi mântuiți — nu pentru că nu pot fi mântuiți, ci pentru că nu vor să accepte să fie mântuiți pe calea aleasă de Dumnezeu. Calea trasată de divinul nostru Domn este prea îngustă și poarta este prea strâmtă, ca să le îngăduie să treacă , atâta timp cât se prind de lumea aceasta și cultivă egoismul sau păcatul de orice fel. Nu este loc pentru astfel de lucruri; și totuși, nu vor fi decât câțiva care vor accepta să se despartă de ele, astfel încât să poată să meargă pe calea îngustă și să intre pe poarta cea strâmtă.2M 443.2

    Cuvintele lui Hristos sunt clare: „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea”. Nu toți cei care mărturisesc a fi creștini sunt creștini în inima lor. Există păcătoși în Sion și acum, cum au existat și în vechime. Isaia vorbește despre ei, atunci când se referă la ziua lui Dumnezeu. „Păcătoșii sunt îngroziți, în Sion, un tremur i-a apucat pe cei nelegiuiți, care zic: ‘Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?’ ‘Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?’ Cel ce umblă în neprihănire și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii, ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine și apa nu-i va lipsi”.2M 444.1

    Sunt și acum fățarnici care vor tremura atunci când se vor vedea așa cum sunt în realitate. Propria ticăloșie îi va îngrozi în ziua aceea, care stă să vină în curând asupra noastră, o zi în care „Domnul iese din locuința Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului”. O, dacă groaza aceea i-ar cuprinde acum, ca să aibă un simțământ viu cu privire la starea lor și să se trezească atâta timp cât mai există har și speranță, să-și mărturisească păcatele, să-și smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu, ca El să poată să le ierte nelegiuirile și să le vindece greșelile! Poporul lui Dumnezeu nu este pregătit pentru scenele teribile, de încercare, care stau în fața noastră, nu este pregătit pentru a rămâne neîntinat de nelegiuire și de poftă, în mijlocul pericolelor și al corupției acestui veac decăzut. Nu este îmbrăcat cu armura neprihănirii și nu este pregătit să lupte împotriva nelegiuirii care abundă pretutindeni. Mulți nu ascultă poruncile lui Dumnezeu, deși susțin că o fac. Dacă ar fi credincioși în a asculta toate preceptele lui Dumnezeu, ar avea o putere care ar aduce convingere inimilor celor necredincioși.2M 444.2

    Eu am căutat să-mi fac datoria. Am arătat păcatele specifice ale unora. Mi s-a arătat că, în înțelepciunea lui Dumnezeu, nu vor fi descoperite păcatele și greșelile tuturor. Toți vor avea suficientă lumină ca să-și vadă propriile păcate și erori, dacă doresc să facă acest lucru și vor în mod sincer să le părăsească și să-și desăvârșească sfințirea în frică de Domnul. Ei pot să vadă ce păcate a arătat și a mustrat Dumnezeu la alții. Dacă și ei îndrăgesc și comit aceste păcate, atunci trebuie să știe că Dumnezeu are oroare de ele, că ele îi despart de Dumnezeu și că, dacă nu încep cu seriozitate și cu stăruință lucrarea de a le îndepărta din viața lor, vor fi lăsați în întuneric. Dumnezeu este prea curat, ca să poată privi nelegiuirea. Un păcat este la fel de neplăcut și de supărător în ochii Lui atât într-un caz, cât și în celălalt. Un Dumnezeu nepărtinitor nu va face nicio excepție. Aceste mărturii li se adresează tuturor celor care sunt vinovați, chiar dacă numele lor nu este amintit direct într-o mărturie specială. Iar dacă oamenii trec mai departe indiferenți și își acoperă păcatele, pentru că numele lor nu este menționat în mod direct, nu vor fi binecuvântați de Dumnezeu. Ei nu vor putea progresa în viața spirituală, ci se vor adânci tot mai mult în întuneric, până când lumina cerului le va fi retrasă cu totul.2M 445.1

    Cei care susțin că sunt evlavioși, dar nu sunt sfințiți de adevărul pe care îl mărturisesc, nu-și vor schimba în mod profund purtarea, despre care știu că este dezaprobată de Dumnezeu, deoarece nu trec personal prin experiența de a fi mustrați individual pentru păcatele lor. Ei văd, prin mărturiile altora, cum le este prezentat cu exactitate propriul caz. Și ei îndrăgesc aceleași nelegiuiri. Continuându-și purtarea păcătoasă, ei își încalcă propria conștiință, își împietresc inima și își înțepenesc grumazul ca și când mărturia le-ar fi fost dată lor direct. Rămânând indiferenți și refuzând să-și părăsească păcatele și să-și corecteze greșelile printr-o mărturisire smerită, prin pocăință și umilință, ei își aleg propria cale și sunt lăsați să și-o urmeze până când, în cele din urmă, ajung niște sclavi ai lui Satana, la voia lui. Ei pot să fie plini de îndrăzneală, pentru că reușesc să-și ascundă păcatele de cei din jur și pentru că judecățile lui Dumnezeu nu vin în mod vizibil asupra lor. Pot părea că prosperă în lumea aceasta. Sărmanii muritori, cu vederea limitată, pot să se înșele cu privire la ei, privindu-i ca pe niște modele de pietate, în timp ce ei trăiesc în păcatele lor. Dar Dumnezeu nu poate fi înșelat. „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința de a face rău. Totuși, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul și stăruie multă vreme în el, eu știu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu și au frică de El. Dar cel rău nu este fericit și nu-și va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.” Chiar dacă viața unui păcătos poate fi prelungită pe pământ, ea nu va fi prelungită și pe Noul Pământ. El se va număra printre aceia pe care David îi menționează în psalmul său: „Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, și nu va mai fi. Cei blânzi moștenesc pământul”.2M 445.2

    Celor smeriți și pocăiți le sunt promise îndurarea și adevărul, dar pentru cei păcătoși și răzvrătiți este pregătită judecata. „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului tău de domnie.” Un popor păcătos și adulter nu va scăpa de mânia lui Dumnezeu și de pedeapsa pe care o merită. Omul a căzut și va fi nevoie de lucrarea unei vieți întregi, fie aceasta mai lungă sau mai scurtă, pentru a-și reveni din această cădere și pentru a redobândi, prin Hristos, chipul divin pe care l-a pierdut prin păcat și printr-o continuă încălcare a Legii. Dumnezeu cere o totală transformare a sufletului, a trupului și a spiritului, pentru ca starea pierdută prin Adam să poată fi recâștigată. În îndurarea Sa, Domnul trimite raze de lumină, ca să-i arate omului care este adevărata lui stare. Dacă nu umblă în lumină, înseamnă că îi place întunericul. Nu vrea să vină la lumină, ca nu cumva să-i fie mustrate faptele.2M 446.1

    Cazul lui N. Fuller mi-a produs multă mâhnire și chin sufletesc. Este îngrozitor că el s-a supus controlului lui Satana, ca să lucreze nelegiuirea. Cred că Dumnezeu a hotărât ca acest caz de ipocrizie și de ticăloșie să fie adus la lumină în maniera în care a fost adus, ca să poată fi o avertizare pentru alții. El este un om care cunoștea bine învățăturile Bibliei și care a auzit mărturiile date de mine în prezența lui, chiar împotriva păcatelor pe care el însuși le practica. De mai multe ori, m-a auzit vorbind cu hotărâre despre păcatele care domină în această generație, despre corupția care domnește peste tot, despre faptul că oamenii, în general, sunt stăpâniți de patimi josnice, că mulțimile practică neîncetat crime dintre cele mai întunecate și continuă să trăiască în atmosfera viciată a propriei stricăciuni. Bisericile oficiale sunt pline de desfrâu și de adulter, de crime și de nelegiuiri, de rezultatele unor patimi și pofte josnice; dar aceste lucruri sunt tăinuite. Clerici din poziții înalte sunt vinovați; cu toate acestea, o mantie de evlavie le ascunde faptele întunecate și ei continuă de la un an la altul cu viața lor plină de ipocrizie. Păcatele bisericilor oficiale au ajuns până la cer și cei cu inima curată vor fi aduși la lumină și vor ieși din mijlocul lor.2M 447.1

    Din lumina care mi-a fost dată de Dumnezeu, pot spune că desfrâul și adulterul sunt considerate de un mare număr de adventiști de ziua întâi ca fiind păcate pe care Dumnezeu le trece cu vederea. Aceste păcate sunt practicate la scară largă. Ei nu recunosc cerințele pe care le are Legea lui Dumnezeu asupra lor. Calcă poruncile marelui Iehova și îi învață plini de zel pe ascultătorii lor să facă la fel, declarând că Legea lui Dumnezeu a fost abolită și că nu le mai cere nimic. În contextul acestei libertine stări de lucruri, păcatul nu mai pare atât de teribil de păcătos, „deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului”. Ne putem aștepta ca, în această grupă, să găsim oameni care înșală, care mint și care dau frâu liber patimilor josnice. Dar bărbații și femeile care recunosc obligativitatea Celor Zece Porunci, care păzesc porunca a patra a Decalogului, trebuie să respecte în viața lor principiile tuturor celor zece precepte date în măreția înfricoșătoare de pe Sinai.2M 447.2

    Adventiștii de ziua a șaptea, care susțin că așteaptă și doresc venirea lui Hristos, nu trebuie să urmeze calea celor lumești. Aceștia nu trebuie să fie un criteriu pentru cei care păzesc poruncile. Ei nu trebuie să urmeze modelul adventiștilor de ziua întâi, care refuză să recunoască cerințele Legii lui Dumnezeu și o calcă în picioare. Această grupă nu trebuie să fie un criteriu pentru ei. Adventiștii păzitori ai poruncilor ocupă o poziție înaltă, specială. Ioan i-a văzut într-o viziune sfântă și i-a descris astfel: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”.2M 448.1

    Domnul a încheiat un legământ special cu poporul Israel din vechime: „Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt”. El se adresează astfel poporului care păzește poruncile Sale în aceste zile din urmă: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. „Prea iubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.”2M 448.2

    Nu toți cei care susțin că păzesc poruncile lui Dumnezeu își țin corpul în sfințenie și în cinste. Cel mai solemn mesaj dat vreodată muritorilor a fost încredințat acestui popor, care poate avea o influență puternică, dacă se lasă sfințit de el. Ei pretind că stau pe înalta platformă a adevărului veșnic și că păzesc toate poruncile lui Dumnezeu; de aceea, dacă se dedau la păcat și comit desfrâu și adulter, păcatul lor este de zece ori mai mare decât al celor din categoriile pe care le-am amintit, care nu recunosc Legea lui Dumnezeu ca fiind obligatorie. Într-un anumit sens, cei care susțin că păzesc Legea Îl dezonorează pe Dumnezeu și fac de ocară adevărul, prin încălcarea preceptelor lui.2M 448.3

    Tocmai răspândirea acestui păcat, al desfrâului, în mijlocul vechiului Israel a adus asupra lor manifestarea vizibilă a neplăcerii lui Dumnezeu. Judecățile Sale au urmat la scurtă vreme după păcatul lor odios; mii au căzut, iar trupurile lor moarte au rămas în pustie. „Totuși, cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ‘Poporul a șezut să mănânce și să bea; și s-au sculat să joace.’ Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.”2M 449.1

    Mai mult decât toți ceilalți oameni din lume, adventiștii de ziua a șaptea trebuie să fie modele de evlavie, sfinți în inimă și în conversație. În prezența lui N. Fuller, am spus că celor care fac parte din poporul pe care Dumnezeu l-a ales ca pe o comoară a Lui specială li se cere să fie nobili, rafinați, sfinți, părtași de natură divină, după ce au scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Dacă cei care fac o mărturisire de credință atât de înaltă se dedau la păcat și la nelegiuire, vina lor va fi foarte mare. Domnul mustră păcatele unuia pentru ca ceilalți să primească avertizarea și să se teamă.2M 449.2

    Avertizările și mustrările le sunt date celor greșiți din rândurile adventiștilor de ziua a șaptea nu pentru că viețile lor ar fi mai vrednice de condamnat decât ale celor din bisericile oficiale care susțin că sunt creștini, și nici pentru că exemplul sau faptele acestora ar fi mai rele decât ale acelor adventiști care nu vor să dea ascultare cerințelor Legii lui Dumnezeu, ci pentru că ei au o mai mare lumină și pentru că, prin mărturisirea lor de credință, și-au declarat poziția ca popor special, ales al lui Dumnezeu, având Legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor. Ei își arată credincioșia față de Dumnezeul cerului dând ascultare legilor guvernării Sale. Ei sunt reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ. Orice păcat din viața lor îi desparte de Dumnezeu și, într-un anumit sens, dezonorează Numele Său, dându-le dușmanilor Legii Sale ocazia să aducă reproșuri cauzei Sale și poporului Său, cel pe care El l-a numit „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt”, care să vestească puterile minunate ale Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.2M 450.1

    Oamenii care luptă împotriva Legii marelui Iehova, care consideră a fi o mare virtute să vorbească, să scrie și să înfăptuiască cele mai urâte și mai odioase lucruri, doar ca să-și arate disprețul față de Lege, pot să facă înalte declarații că Îl iubesc pe Dumnezeu și să arate un mare zel religios, așa cum au făcut preoții cei mai de seamă și bătrânii poporului; cu toate acestea, în ziua lui Dumnezeu, Maiestatea cerului va spune în dreptul lor: „Găsiți prea ușori”. „Prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.” Ei sunt furioși împotriva oglinzii care descoperă defectele de caracter, deoarece le arată păcatele. Liderii adventiști care au respins lumina sunt aprinși de mânie împotriva Legii celei sfinte a lui Dumnezeu, așa cum națiunea iudaică se aprinsese de mânie împotriva Fiului lui Dumnezeu. Ei se află sub o teribilă amăgire, înșelându-i pe alții și fiind ei înșiși înșelați. Ei nu vor să vină la lumină, ca nu cumva să le fie mustrate faptele. Nu vor să se lase învățați. Dar Domnul îi mustră și îi corectează pe cei care susțin că păzesc Legea Lui. El le arată păcatele și le scoate la lumină nelegiuirea, deoarece vrea să-i despartă de orice păcat și de orice răutate, astfel încât să-și poată desăvârși sfințirea în frică de El și să fie pregătiți să moară în Domnul sau să fie luați la cer. Dumnezeu îi mustră, îi ceartă și îi corectează, astfel încât să poată fi curățiți, sfințiți și înnobilați și, în cele din urmă, înălțați la tronul Său.2M 450.2

    Pastorul Fuller a auzit mărturia dată public, că aceia care susțin că sunt poporul lui Dumnezeu nu sunt toți sfinți, că unii dintre ei sunt corupți. Dumnezeu a căutat să-i înalțe, dar ei au refuzat să se ridice la un plan de acțiune mai înalt. Patimile senzuale corupte au ajuns să-i stăpânească, în timp ce puterile morale și intelectuale au fost supuse și aduse în slujba celor dintâi. Cei care nu-și țin sub control pasiunile josnice nu pot să aprecieze ispășirea și nici să prețuiască sufletul la adevărata lui valoare. Ei nu cunosc sau nu înțeleg mântuirea. Cea mai înaltă ambiție a vieții lor este aceea de a-și satisface pasiunile josnice. Dumnezeu nu va accepte nimic altceva decât curăție și sfințenie; o pată, o zbârcitură, un defect de caracter îi vor priva pentru totdeauna de cer, cu toată slava și cu toate comorile lui.2M 451.1

    Pentru toți aceia care se angajează în mod sincer, serios și chibzuit să-și desăvârșească sfințirea în frică de Dumnezeu sunt puse la dispoziție resurse ample. Putere, har și slavă au fost asigurate prin Hristos, ca să le fie aduse moștenitorilor mântuirii, de către îngerii slujitori. Nu există oameni care să fie atât de decăzuți, atât de corupți și atât de ticăloși, încât să nu poată găsi în Isus, Cel care a murit pentru ei, putere, curăție și neprihănire, dacă se îndepărtează de păcatele lor, dacă încetează să meargă pe calea nelegiuirii și se întorc hotărâți, cu toată inima, către viul Dumnezeu. El așteaptă să-i dezbrace de hainele lor murdare și pătate de păcat și să îi îmbrace cu hainele albe, strălucitoare, ale neprihănirii; El îi invită să trăiască și să nu moară. În El, ei pot să înflorească. Ramurile lor nu se vor usca și nu vor fi lipsite de roade. Dacă rămân în El, ei pot să își tragă seva și hrana din El, pot să fie îmbibați de Duhul Său, să trăiască așa cum a trăit El, să biruiască așa cum a biruit El și să fie înălțați la dreapta Sa.2M 451.2

    Pastorul Fuller a fost avertizat. Avertizările date altora au fost și pentru el o condamnare. Păcatele mustrate în alții l-au mustrat și pe el și i-au dat suficientă lumină, ca să vadă cum privea Dumnezeu păcatele pe care le comitea el; dar el nu s-a întors de pe calea lui cea rea. Și-a continuat lucrarea îngrozitoare și nelegiuită, corupând trupurile și sufletele turmei lui. Satana a întărit patimile senzuale pe care acest bărbat nu și le-a supus și le-a angajat în slujba cauzei lui, a lucrării lui de a duce sufletele la moarte.2M 452.1

    În timp ce pretindea că păzește Legea lui Dumnezeu, el încălca în modul cel mai josnic preceptele ei clare. S-a dedat cu totul satisfacerii plăcerilor senzuale. S-a vândut să facă lucrarea nelegiuirii. Care va fi plata unui astfel de om? Indignarea și mânia lui Dumnezeu îl vor pedepsi pentru păcat. Răzbunarea lui Dumnezeu va veni asupra tuturor acelora care și-au ascuns patimile senzuale sub mantaua clericală. În timp ce pretindea că este păstorul turmei, el conducea turma spre ruină sigură. Aceste consecințe îngrozitoare sunt roadele firii pământești, care este „vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună”.2M 452.2

    Mi s-a făcut referire la acest pasaj din Scriptură: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui. Să nu mai dați în stăpânire păcatului mădularele voastre, ca pe niște unelte ale nelegiuirii, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii, din morți cum erați, și dați-I lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii”. Voi, cei care mărturisiți că sunteți creștini, chiar dacă nu v-ar fi dată nicio altă lumină, în afara celei conținute în acest text, tot nu ați avea nicio scuză, dacă v-ați lăsa stăpâniți de aceste patimi josnice.2M 452.3

    Cuvântul lui Dumnezeu este suficient ca să lumineze și mintea cea mai întunecată și să poată fi înțeles de oricine are dorința de a-l înțelege. Cu toate acestea, unii dintre cei care susțin că studiază Cuvântul lui Dumnezeu trăiesc în contrast direct cu învățăturile lui clare. Astfel, pentru a-i lăsa fără nicio scuză pe acești oameni, bărbați și femei, Dumnezeu le dă mărturii clare și directe, aducându-i înapoi, la Cuvântul pe care au neglijat să-l urmeze. Și totuși, cei care slujesc propriilor pofte păcătoase întorc spatele acestei lumini. Ei nu se opresc de pe calea lor de păcat, ci continuă să-și găsească plăcerea în nelegiuire, chiar și atunci când ajung să cunoască avertizările și răzbunarea lui Dumnezeu împotriva celor care fac astfel de lucruri.2M 453.1

    De mult plănuiesc să mă adresez surorilor mele și să le spun că, din ceea ce Domnul a găsit de cuviință să-mi arate din când în când, ele comit o mare greșeală. Nu au grijă să se abțină de la orice aparență de rău. Nu toate dau dovadă de grijă și de prudență în purtarea lor, așa cum este potrivit pentru niște femei care susțin că sunt evlavioase. Cuvintele lor nu sunt atât de îngrijite și de bine alese, cum ar trebui să fie cele ale unor femei care au primit harul lui Dumnezeu. Sunt prea familiare cu frații [din biserică]. Zăbovesc mult în preajma lor, se simt atrase de ei și par să le caute compania. Sunt foarte satisfăcute, atunci când ei le acordă atenție.2M 453.2

    Din lumina pe care Domnul mi-a dat-o, surorile noastre ar trebui să aibă o purtare cu totul diferită. Ar trebui să fie mai rezervate, să manifeste mai puțină îndrăzneală și să încurajeze în ele însele „rușinea și sfiala”. Atât frații, cât și surorile își îngăduie prea multă conversație jovială, atunci când se află unii în compania altora. Femei care susțin că sunt evlavioase își îngăduie glume, vorbe de duh și râsete. Lucrul acesta nu este potrivit și întristează pe Duhul lui Dumnezeu. Aceste manifestări descoperă lipsa adevăratului rafinament creștin. Ele nu întăresc sufletul în Dumnezeu, ci aduc un adânc întuneric; îi îndepărtează pe îngerii cerești, curați și nobili și îi coboară la un nivel josnic pe cei care comit aceste greșeli.2M 453.3

    Surorile noastre trebuie să încurajeze adevărata blândețe; ele nu trebuie să fie necuviincioase, îndrăznețe și vorbărețe, ci modeste, discrete și rezervate în a vorbi. Pot să cultive amabilitatea. Este potrivit și plăcut înaintea lui Dumnezeu să fie blânde, amabile, afectuoase, miloase, iertătoare și smerite. Dacă vor ocupa această poziție, nu vor fi împovărate cu o atenție necuvenită din partea bărbaților, nici în biserică și nici în afara ei. Toți vor simți că în jurul acestor femei temătoare de Dumnezeu există un cerc sfânt, de curăție, care le protejează de orice libertăți nepermise.2M 454.1

    Unele femei, care susțin că sunt evlavioase, manifestă o libertate necuviincioasă, care conduce la rău și la nelegiuire. Dar acele femei evlavioase a căror minte și inimă sunt ocupate în meditație asupra unor teme care întăresc curăția vieții și care înalță sufletul în comuniune cu Dumnezeu nu vor fi duse ușor în rătăcire, de pe calea corectitudinii și a virtuții. Unele ca acestea vor fi întărite împotriva vicleniilor lui Satana; ele vor fi pregătite să reziste artei lui de seducție.2M 454.2

    Îngâmfarea, moda lumii, pofta ochilor și pofta trupului sunt strâns legate de căderea celor pierdute. Ele îndrăgesc ceea ce place inimii firești, minții lumești. Dacă pofta trupului ar fi fost smulsă din rădăcină din inima lor, nu ar mai fi fost atât de slabe. Dacă surorile noastre ar simți nevoia să-și curețe gândurile și să nu-și îngăduie niciodată acea neglijență în purtare care duce la gesturi și fapte nepotrivite, nu și-ar mai întina curăția. Dacă ar vedea lucrurile așa cum mi le-a prezentat mie Dumnezeu, ar avea o asemenea oroare de faptele murdare, încât nu s-ar mai număra printre cele care cad în fața ispitelor lui Satana, indiferent pe cine ar folosi acesta ca mijloc de a le ispiti.2M 454.3

    Este posibil ca un predicator care se ocupă cu lucruri sfinte să nu fie sfânt în inima lui. Este posibil să se predea lui Satana, ca să lucreze nelegiuirea și să corupă sufletele și trupurile celor din turma lui. Cu toate acestea, dacă mintea femeilor și a tinerelor care susțin că-L iubesc pe Dumnezeu și că se tem de El ar fi întărită prin Spiritul Său, dacă acestea s-ar educa să aibă gândurile curate și să evite orice aparență de rău, ar fi în siguranță în ceea ce privește orice avansuri nepotrivite și ar fi ferite de corupția care domnește în jurul lor. Apostolul Pavel a scris cu privire la sine: „Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”.2M 454.4

    Dacă un slujitor al Evangheliei nu-și ține sub control patimile josnice, dacă eșuează în a urma exemplul apostolului și își dezonorează în felul acesta credința și profesia, până acolo încât să îndemne la îngăduirea păcatului, surorile noastre care mărturisesc a fi evlavioase nu trebuie să se amăgească nicio clipă că păcatul sau nelegiuirea își pierd ceva din păcătoșenie pentru că însuși pastorul îndrăznește să le comită. Faptul că bărbați care se află în poziții de răspundere se dovedesc a fi familiarizați cu păcatul nu ar trebui să micșoreze în mintea nimănui vinovăția și gravitatea păcatului. Păcatul trebuie să apară la fel de păcătos și de odios cum a fost privit și până atunci; iar cugetul celor curați și nobili trebuie să-l deteste și să-l evite pe cel care se complace în păcat, ca și când ar fugi de un șarpe a cărui mușcătură este mortală.2M 455.1

    Dacă surorile ar fi nobile și ar avea inima curată, orice avansuri perverse, chiar venite din partea pastorului lor, ar fi respinse cu atâta hotărâre, încât nu ar mai fi niciodată repetate. Mintea trebuie să fie în mod teribil încețoșată de Satana, ca să asculte vocea seducătorului doar pentru că acesta este pastor și, în felul acesta, să calce poruncile clare și hotărâte ale lui Dumnezeu și să se amăgească singură că nu comite niciun păcat. Nu avem noi cuvintele lui Ioan: „Cine zice: ‘Îl cunosc’ și nu păzește poruncile Lui este un mincinos, și adevărul nu este în el”? Ce spune Legea? „Să nu comiți adulter.” Atunci când un bărbat care susține că păzește Legea cea sfântă a lui Dumnezeu și care slujește în lucrurile sfinte profită de încrederea pe care i-o conferă poziția și caută să-și satisfacă pasiunile josnice, lucrul acesta singur ar trebui să fie suficient pentru ca o femeie care mărturisește a fi evlavioasă să vadă că, deși mărturisirea lui de credință este la fel de înaltă ca cerurile, propunerea imorală pe care i-o face vine, de fapt, de la Satana, deghizat într-un înger de lumină. Nu pot să cred că în inima celor care sunt gata să-și sacrifice atât de ușor inocența și virtutea pe altarul pasiunilor senzuale se află Cuvântul lui Dumnezeu.2M 455.2

    Surorile mele, evitați chiar și aparența de rău. În acest veac imoral, care emană corupție, nu sunteți în siguranță, dacă nu vegheați. Virtutea și modestia sunt rare. Fac apel la voi, ca urmașe ale lui Hristos care faceți înalte mărturisiri de credință, să cultivați valoroasa, neprețuita nestemată a modestiei. Aceasta vă va păzi virtutea. Dacă vă faceți vreo speranță să fiți în cele din urmă înălțate, pentru a vă alătura societății îngerilor curați și neprihăniți, și să trăiți într-o atmosferă unde nu există nicio urmă de păcat, cultivați modestia și virtutea. Nimic altceva decât curăția, curăția sfântă, nu va sta în picioare la marea cercetare, nu va face față în ziua lui Dumnezeu și nu va fi primit în cerul curat și sfânt.2M 456.1

    Cele mai vagi insinuări, din indiferent ce sursă ar veni, care vă invită să vă dedați la păcat sau să vă îngăduiți chiar și cele mai mici libertăți nepermise, trebuie să fie respinse ca fiind cele mai grave insulte la adresa demnității voastre de femei. Sărutarea pe obraz, într-un loc și într-un moment nepotrivit, ar trebui să vă determine să-l respingeți cu dezgust pe emisarul lui Satana. Dacă vine din partea cuiva care se află pe o poziție înaltă și care se ocupă cu lucrurile sfinte, păcatul este de zece ori mai grav și ar trebui să determine o femeie sau o tânără temătoare de Dumnezeu să se dea înapoi cu oroare nu numai de la păcatul pe care acesta o îndeamnă să îl comită, ci și de la ipocrizia și nelegiuirea celui pe care oamenii îl respectă și îl onorează ca slujitor al lui Dumnezeu. El se ocupă cu lucruri sfinte și totuși își ascunde josnicia inimii sub mantaua clericală. Temeți-vă de orice familiaritate de felul acesta. Fiți sigure că și cea mai vagă apropiere de ea este o dovadă că este vorba despre o minte lascivă și un ochi plin de poftă. Dacă în această direcție se dă chiar și cea mai mică încurajare, dacă este tolerată vreuna dintre libertățile menționate, nu există o dovadă mai clară că mintea nu este atât de curată, de castă, cum ar trebui să fie și că păcatul și nelegiuirea vă atrag. Voi coborâți standardul unei feminități demne, morale, și dați dovada de netăgăduit că în inima voastră ați îngăduit să trăiască patimi josnice, grosolane, dezgustătoare, care nu au fost răstignite niciodată.2M 456.2

    Când mi-au fost arătate pericolele în care se află cei care mărturisesc acele lucruri mai bune și păcatele care există în mijlocul lor — o categorie de oameni cu privire la care nimeni nu bănuiește că s-ar afla în vreun pericol din partea acestor păcate murdare — am simțit îndemnul să întreb: Cine, Doamne, va sta în picioare când Te vei arăta Tu? Doar cei care au mâinile și inimile curate vor rămâne în picioare în ziua venirii Sale.2M 457.1

    Mă simt îndemnată de Duhul Domnului să le îndemn pe surorile care mărturisesc a fi evlavioase să cultive modestia în comportament și o rezervă potrivită, cu rușine și cu sfială. Libertățile îngăduite în acest veac al degradării nu trebuie să fie un criteriu pentru urmașii lui Hristos. Aceste manifestări de familiaritate, care sunt la modă, nu ar trebui să existe printre creștinii care se pregătesc pentru nemurire. Dacă senzualitatea, degradarea, adulterul, nelegiuirea și crima sunt la ordinea zilei printre cei care nu cunosc adevărul și care refuză să se lase stăpâniți de principiile Cuvântului lui Dumnezeu, cât de important este ca grupa celor care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos, în strânsă conlucrare cu Dumnezeu și cu îngerii, să le arate o cale mai bună și mai nobilă. Cât de important este ca, prin curăția lor morală, să se arate într-un contrast evident cu cei care se lasă stăpâniți de pasiuni josnice.2M 457.2

    Am întrebat: Când se vor purta surorile tinere așa cum se cuvine? Știu că nu va exista nicio schimbare hotărâtă spre bine, până când părinții nu vor simți cât este de important să acorde o mai mare grijă educării corecte a copiilor lor. Învățați-i să se poarte cuviincios și cu modestie. Educați-i să fie folositori, să fie de ajutor, ei să le slujească altora, mai degrabă decât să aștepte ca alții să le slujească lor.2M 457.3

    În general, Satana ține sub controlul său mintea celor tineri. Fiicele voastre nu sunt învățate tăgăduirea de sine și stăpânirea de sine. Sunt răsfățate și le este încurajată mândria. Li se îngăduie să-și urmeze calea până când devin încăpățânate și îndărătnice, în timp ce voi vă frământați pentru a afla ce cale să urmați, ca să le salvați de la ruină. Satana le aduce în situația de a ajunge de pomină în gura necredincioșilor, din cauza impertinenței lor, a lipsei lor de reținere și de modestie feminină. În același fel, băieții tineri sunt lăsați să-și urmeze calea lor. De-abia au intrat în adolescență și deja îi vezi având alături fete de vârsta lor, însoțindu-le acasă și făcându-le curte. Iar părinții sunt atât de înrobiți de propria indulgență și de dragostea greșit înțeleasă pe care o au pentru copiii lor, încât nu îndrăznesc să ia o atitudine hotărâtă, pentru a face o schimbare și a-i ține în frâu pe copiii lor prea grăbiți, în acest veac grăbit și imoral.2M 458.1

    Pentru multe tinere, băieții sunt subiectul de conversație preferat; pentru tineri, sunt fetele. „Din prisosul inimii vorbește gura.” Ei discută despre acele subiecte care le preocupă mintea cel mai mult. Îngerul raportor scrie cuvintele acestor pretinși creștini, băieți și fete. Cât de nedumeriți și de rușinați vor fi atunci când se vor întâlni din nou cu aceste cuvinte, în ziua lui Dumnezeu! Mulți copii sunt niște ipocriți evlavioși. Tinerii care nu mărturisesc a fi religioși se poticnesc în acești fățarnici și se împietresc față de orice efort pe care l-ar putea face cei interesați de mântuirea lor.2M 458.2

    În centrul lucrării ar trebui să fie aleși bărbați în care se poate avea încredere că, în orice situație de urgență, vor apăra fortăreața, bărbați care să fie lipsiți de egoism, bogați în generozitate și în orice faptă bună, a căror viață să fie ascunsă în Dumnezeu și care consideră acea viață mai bună, ca fiind de o mai mare valoare decât hrana și îmbrăcămintea. „Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” Dumnezeu cheamă în centrul lucrării santinele credincioase, care iubesc sufletele pentru care a murit Hristos și care poartă povara sufletelor care pier, privind înainte, către răsplata care va fi a lor, atunci când vor intra în bucuria Domnului lor și vor vedea sufletele salvate prin intermediul lor, ca să trăiască atât cât va trăi Dumnezeu și să fie fericite, veșnic fericite, în Împărăția Sa slăvită. O, dacă i-am putea trezi pe tați și pe mame la simțământul datoriei lor! O, dacă ar putea să simtă profund greutatea responsabilității care apasă asupra lor! Atunci ei ar putea zădărnici planurile vrăjmașului și ar câștiga victorii prețioase pentru Isus. Părinții nu înțeleg lucrurile clar, în această privință. Ei ar trebui să își cerceteze mai îndeaproape viețile, să-și analizeze gândurile și motivele și să vadă dacă au fost prevăzători, în modul lor de a acționa. Ar trebui să urmărească atenți, ca să vadă dacă exemplul lor în ceea ce privește conversațiile și comportamentul a fost cel pe care ar dori ca fiii și fiicele lor să-l imite. Curăția și virtutea trebuie să strălucească din cuvintele și din faptele lor, înaintea copiilor lor.2M 458.3

    Mi-au fost arătate familii în care soțul, tatăl, nu a păstrat acea rezervă, acea bărbăție demnă și evlavioasă, care este potrivită unui urmaș al lui Hristos. El nu face acele fapte de bunătate, de amabilitate și de afecțiune pe care este dator să le facă față de soția lui, căreia i-a promis înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor să o iubească, să o respecte și să o onoreze cât timp vor trăi. Fata angajată să lucreze [în casa lor] este liberă și cumva încurajată să-i pieptene părul și să fie grijulie și plină de afecțiune față de el, iar el este mulțumit, nebunește de mulțumit. El nu-și mai manifestă dragostea și afecțiunea față de soția lui la fel de vizibil cum le manifesta altădată. Fiți siguri că Satana este la lucru acolo. Respectă-ți ajutoarele angajate, tratează-le cu amabilitate și considerație, dar nu merge mai departe. Purtarea ta să fie de așa natură, încât să nu existe avansuri, să nu se ajungă la familiaritate față de ele. Dacă ai de oferit cuvinte de amabilitate și de curtoazie, întotdeauna ești în siguranță dacă i le adresezi soției tale. Vor fi o mare binecuvântare pentru ea și vor aduce inimii ei o fericire care apoi se va reflecta din nou asupra ta.2M 459.1

    Mi s-a arătat, de asemenea, că soția a lăsat ca simpatia, interesul și afecțiunea ei să se îndrepte către alți bărbați, care poate sunt chiar membri ai familiei. Ea face din aceștia confidenții ei, arată că le preferă compania și le relatează necazurile ei și poate chiar problemele ei din viața de familie.2M 460.1

    Lucrul acesta este cât se poate de greșit. La originea lui stă Satana și, dacă nu te alarmezi și nu te oprești chiar acolo unde ești, el te va conduce la ruină. Nu poți să fii prea prudentă sau să încurajezi prea mult o rezervă în această privință. Dacă ai de oferit cuvinte tandre și iubitoare și atenții pline de amabilitate, oferă-i-le celui căruia i-ai promis în fața lui Dumnezeu și a îngerilor să-l iubești, să-l respecți și să-l onorezi cât timp veți trăi. O, câte vieți devin amare prin doborârea zidurilor care înconjoară intimitatea fiecărei familii și care sunt menite să-i păstreze caracterul curat și sfânt! O a treia persoană este adusă în sfera de încredere a soției și viața privată a familiei ei este deschisă înaintea acestui prieten deosebit. Aceasta este strategia lui Satana, de a înstrăina inima soțului de cea a soției. O, dacă ar înceta lucrul acesta, de câte necazuri ar fi cruțată lumea! Închide în inima ta orice știi despre greșelile celuilalt. Spune-ți necazurile și frământările doar lui Dumnezeu. El îți poate da un sfat corect și o mângâiere sigură, curată și fără urmă de amărăciune în ea.2M 460.2

    Cunosc mai multe femei care consideră căsătoria lor ca fiind o nenorocire. Ele au citit romane până când imaginația le-a devenit bolnavă și au ajuns să trăiască într-o lume inventată de ele. Se consideră femei cu o minte sensibilă, cu o gândire superioară, rafinată, și își imaginează că soții lor nu sunt atât de rafinați, că nu posedă aceste calități superioare și, de aceea, nu pot aprecia presupusa lor virtute și gândirea lor rafinată. Prin urmare, aceste femei se consideră niște martire greu încercate. Au vorbit și s-au gândit atât de mult la lucrul acesta, până când au devenit aproape maniace cu privire la acest subiect. Consideră că au o valoare superioară valorii celorlalți muritori și că nu este potrivit pentru sensibilitățile lor rafinate să se asocieze cu oamenii de rând. Aceste femei se amăgesc singure, iar soții lor sunt în pericol să creadă că, într-adevăr, ele au o gândire superioară.2M 460.3

    Din ceea ce mi-a arătat Domnul, femeile din această categorie și-au pervertit imaginația prin citirea de romane, visând cu ochii deschiși și construind castele de nisip, trăind într-o lume imaginară. Ele nu coboară cu gândurile lor la datoriile obișnuite și folositoare ale vieții. Nu iau asupra lor poverile vieții pe care le întâlnesc în cale și nu caută să facă un cămin vesel și fericit pentru soții lor. Își lasă toată greutatea asupra acestora și nu-și poartă singure povara. Se așteaptă ca alții să le anticipeze dorințele și să li le împlinească, în timp ce ele își iau libertatea de a căuta greșeli și de a pune la îndoială totul, după cum le place. Aceste femei au un sentimentalism bolnav, gândindu-se mereu că nu sunt apreciate, că soții lor nu le dau atenția pe care o merită. Își imaginează că sunt niște martire.2M 461.1

    Adevărul, în această privință, este că, dacă s-ar dovedi folositoare, valoarea lor ar putea fi apreciată; dar, când aleg să urmeze o cale prin care să atragă mereu asupra lor simpatia și atenția altora, în timp ce simt că ele nu au nicio obligație să răspundă la fel, trecând mai departe indiferente, distante și inabordabile, nepurtând nicio povară pentru altcineva și nesimțind nicio simpatie pentru suferința altora, viața lor nu poate fi considerată ca având o prea mare valoare. Aceste femei s-au educat să gândească și să acționeze ca și când ar fi făcut o mare concesie căsătorindu-se cu bărbații care le sunt soți și că, prin urmare, gândirea lor rafinată nu va fi niciodată apreciată pe deplin. Ele privesc lucrurile cu totul greșit. Nu sunt demne de soții lor. Sunt o povară constantă pentru ei, punându-le la încercare grija și răbdarea, când le-ar putea fi de ajutor, ridicând poverile vieții împreună cu ei, în loc să viseze la viața ireală pe care au găsit-o în romane și în poveștile de dragoste. Domnul să aibă milă de bărbații care sunt legați de astfel de mașinării inutile, care nu știu altceva decât să respire, să mănânce, să se îmbrace și să aștepte ca alții să le slujească.2M 461.2

    Aceste femei, care își imaginează că au un organism atât de sensibil și o gândire atât de rafinată, sunt niște soții și mame cu totul nefolositoare. Sunt frecvente cazurile când astfel de femei își pierd afecțiunea față de soții lor, care sunt niște bărbați practici și folositori, și acordă atenție altor bărbați, iar prin sentimentalismul lor bolnăvicios atrag asupra lor simpatia altora, le povestesc încercările și necazurile sau aspirațiile lor de a face o lucrare importantă și li se confesează că viața de căsătorie este o dezamăgire pentru ele, o piedică în calea lucrării pe care speraseră să o realizeze.2M 462.1

    O, ce nenorocire există în familii care puteau fi fericite! Aceste femei sunt un blestem pentru ele însele și pentru soții lor. Imaginându-și că sunt îngeri, ele se amăgesc singure și nu sunt altceva decât niște poveri grele. Ele lasă în drum datoriile obișnuite ale vieții, pe care Domnul li le-a încredințat lor, și sunt agitate și nemulțumite, căutând întotdeauna o lucrare mai ușoară, mai deosebită și mai plăcută. Imaginându-și că sunt îngeri, în cele din urmă se descoperă a fi tot niște ființe omenești. Sunt irascibile, supărăcioase, nemulțumite, geloase pe soții lor, deoarece aceștia nu-și dedică o mai mare parte din timp pentru a le sluji. Se plâng că sunt neglijate, atunci când soții lor fac chiar lucrarea pe care ele ar trebui să o facă. Satana are acces ușor la această categorie. Ele nu se iubesc cu adevărat decât pe ele însele. Cu toate acestea, Satana le spune că, dacă nu știu care bărbat le-ar fi soț, ar fi cu adevărat fericite. Sunt victime ușoare ale înșelăciunii lui Satana, lăsându-se imediat influențate să-și dezonoreze soții și să calce Legea lui Dumnezeu.2M 462.2

    Femeilor descrise mai sus le-aș spune: Voi singure vă puteți realiza sau distruge propria fericire. Singure vă puteți face situația fericită sau insuportabilă. Calea pe care o urmați vă va aduce fericire sau nenorocire. Nu s-au gândit niciodată aceste persoane că soții lor se vor plictisi de inutilitatea lor, de firea lor supărăcioasă și pusă pe ceartă, gata să caute greșeli la alții, de accesele lor de plâns, când își imaginează că situația lor este atât de vrednică de compătimit? Firea lor irascibilă și certăreață le lipsește într-adevăr de afecțiunea soților lor și le conduce să caute simpatie, pace și mângâiere în altă parte decât acasă. O atmosferă otrăvitoare domnește în căminul lor și casa lor este pentru ei orice altceva, numai un loc al odihnei, al păcii și al fericirii, nu. Soțul este supus ispitei lui Satana, iar afecțiunea lui este îndreptată către persoane interzise, fiind atras către păcat și, în cele din urmă, pierdut.2M 462.3

    Mare este lucrarea și misiunea femeilor, în special a acelora care sunt soții și mame. Ele pot fi o binecuvântare pentru toți cei din jurul lor. Pot avea o influență puternică spre bine, dacă lasă ca lumina lor să lumineze, astfel încât ceilalți să poată fi conduși să-L slăvească pe Tatăl nostru ceresc. Femeile pot avea o influență transformatoare, dacă acceptă să Îi predea lui Dumnezeu căile și voința lor și să-L lase să le ia în stăpânire gândirea, sentimentele și întreaga ființă. Ele pot avea o influență care tinde să-i rafineze și să-i înnobileze pe cei cu care se asociază. Dar, în general, cele din această categorie nu sunt conștiente de puterea pe care o au. Ele exercită o influență inconștientă, care pare că acționează în mod natural, dintr-o viață sfințită, dintr-o inimă reînnoită. Ea este roada care crește de la sine în pomul bun, de origine divină. Eul este uitat, absorbit în viața lui Hristos. Să fie bogate în fapte bune este, pentru ele, la fel de natural ca respirația. Ele trăiesc pentru a le face bine altora și totuși sunt gata să spună: Suntem niște robi nemernici.2M 463.1

    Dumnezeu i-a desemnat femeii misiunea ei; și dacă, în felul ei umil, dar atât de mult cât îi stă în putere, face din căminul ei un cer, îndeplinindu-și cu credincioșie și dragoste datoria față de soț și față de copii, căutând mereu să lase ca din viața ei folositoare, curată și virtuoasă să strălucească o lumină care să-i lumineze pe toți cei din jur, ea îndeplinește lucrarea pe care i-a încredințat-o Stăpânul și va auzi de pe buzele Lui divine cuvintele: „Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Stăpânului tău”. Aceste femei, care fac cu dragă inimă ceea ce găsesc mâinile lor să facă, ajutându-și cu bucurie soții să-și poarte poverile și educându-și copiii pentru Dumnezeu, sunt misionare în cel mai înalt sens. Ele sunt angajate într-o importantă ramură a măreței lucrări care trebuie îndeplinită pe pământ, pentru a-i pregăti pe muritori pentru o viață mai înaltă, și își vor primi răsplata. Copiii trebuie să fie educați pentru cer, pregătiți să strălucească în curțile Împărăției Domnului. Atunci când părinții și, în special, mamele au o perspectivă corectă asupra importantei și responsabilei lucrări pe care Dumnezeu le-a încredințat-o, ele nu se vor mai angaja atât de mult în treburile care le preocupă pe vecinele lor, lucruri cu care ele nu au nimic de-a face. Nu vor mai merge din casă în casă ca să se angajeze în bârfa la modă, insistând asupra greșelilor și a defectelor semenilor lor. Vor simți o atât de mare povară de a le purta de grijă copiilor lor, încât nu vor putea găsi timp pentru a le aduce învinuiri semenilor. Cei care bârfesc și poartă veștile dintr-o parte în alta sunt un blestem teribil pentru semenii lor și pentru biserică. Două treimi dintre problemele bisericii apar din această cauză.2M 463.2

    Dumnezeu le cere tuturor să-și îndeplinească îndatoririle zilnice cu credincioșie. Cea mai mare parte a celor care mărturisesc a fi creștine neglijează în mare măsură acest lucru. Datoria prezentă este pierdută din vedere în special de către cele care fac parte din categoria pe care am menționat-o mai sus, care își imaginează că aparțin unei clase de ființe mai distinse decât muritorii de rând din jurul lor. Faptul că mintea lor se îndreaptă în această direcție este o dovadă că, dimpotrivă, sunt inferioare, mărginite, îngâmfate și egoiste. Ele se simt mult superioare celor smeriți și sărmani, ca aceia pe care Isus spune că i-a chemat. Încearcă mereu să-și asigure o poziție, să primească aplauze, să câștige încrederea celorlalți pentru a face vreo lucrare importantă, pe care alții nu sunt în stare să o facă. Dar consideră că structura fină și delicată a organismului lor ar avea de suferit, dacă ele s-ar asocia cu cei umili și defavorizați. Ele confundă motivele. Motivul pentru care evită aceste datorii nu tocmai plăcute se găsește în egoismul lor teribil. Eul pe care îl îndrăgesc atât de mult se află în centrul tuturor acțiunilor și motivelor lor.2M 464.1

    Am fost îndreptată către Maiestatea cerului. Atunci când a venit pe pământ și a luat chip de om, El, Cel căruia I se închinau îngerii, Cel care era bogat în onoare, splendoare și slavă, nu a invocat natura Sa nobilă ca o scuză pentru a Se ține departe de cei nefericiți și defavorizați. În lucrarea Sa, El S-a aflat în mijlocul celor nenorociți, al celor sărmani și suferinzi. Hristos era întruparea rafinamentului și a purității; avea o viață înaltă și un caracter nobil; cu toate acestea, în lucrarea Sa, El nu a fost găsit în mijlocul celor cu titluri înalte și răsunătoare, nici printre oamenii cei mai onorați ai acestei lumi, ci printre cei disprețuiți și nevoiași. „Eu am venit”, spune divinul Învățător, „să salvez ce era pierdut”. Da, Maiestatea cerului a fost găsit întotdeauna lucrând pentru a-i ajuta pe cei care aveau cea mai mare nevoie de ajutor. Fie ca exemplul lui Hristos să facă de rușine scuzele acelei categorii de oameni care sunt atât de atrași de sărmanul lor eu, încât consideră mai prejos de gustul lor rafinat și de înalta lor chemare să-i ajute pe cei mai neajutorați. Unii ca aceștia ocupă poziții mai înalte decât cea pe care a ocupat-o Domnul lor și, în cele din urmă, vor fi uluiți să descopere că, în realitate, se află mai jos decât cei mai de jos dintre cei cu care mintea lor rafinată și sensibilă a găsit de neacceptat să se amestece, pentru care li se pare de neconceput să lucreze. Este adevărat, poate că nu este întotdeauna plăcut să te alături Învățătorului și să devii un împreună-lucrător cu El în a-i ajuta pe cei care au cea mai mare nevoie de ajutor; dar aceasta este lucrarea pe care Hristos S-a umilit să o facă. Oare este slujitorul mai mare decât Domnul lui? El ne-a dat exemplul și ne poruncește să-l urmăm. Poate fi neplăcut, dar datoria ne cere să îndeplinim tocmai o astfel de lucrare.2M 465.1

    La conducerea lucrării este nevoie de oameni credincioși și aleși. Cei care nu au dobândit o experiență în a purta poveri și care nu doresc să aibă această experiență nu ar trebui, cu niciun chip, să se afle acolo. Este nevoie de bărbați care vor veghea asupra sufletelor ca unii care trebuie să dea socoteală. În acest post important este nevoie de tați și de mame în Israel. Lăsați sufletele egoiste și preocupate doar de sine, zgârcite și lacome, să-și găsească locul acolo unde mizerabilele lor trăsături de caracter nu vor fi atât de evidente. Cu cât unii ca aceștia vor fi mai izolați, cu atât va fi mai bine pentru cauza lui Dumnezeu. Fac apel la poporul lui Dumnezeu, oriunde s-ar afla: Treziți-vă la datoria voastră! Fiți conștienți de faptul că trăim, cu adevărat, în mijlocul pericolelor zilelor din urmă!2M 465.2

    Sper că acest caz, al lui N. Fuller, vă va trezi, tați și mame, ca să vedeți necesitatea unei lucrări complete în casele voastre, pentru voi și pentru copiii voștri, astfel încât niciunul dintre voi să nu poată fi înșelat de Satana și să nu ajungă să privească păcatul așa cum a ajuns să-l privească acest sărman om, vrednic de milă. Cei care au participat alături de el la această nelegiuire nu s-ar fi lăsat niciodată înșelați și duși la ruină, dacă ar fi avut un înalt simț al virtuții și al curăției și ar fi nutrit, în mod activ, o aversiune constantă față de păcat și față de nelegiuire. În timp ce trăiesc și proclamă cel mai solemn mesaj dat vreodată muritorilor, prezentând Legea lui Dumnezeu ca un test al caracterului și ca un sigiliu al viului Dumnezeu, ei calcă preceptele ei sfinte. Conștiința celor care fac astfel a devenit insensibilă și teribil de împietrită. Ei s-au împotrivit influențelor Duhului lui Dumnezeu până când au ajuns să folosească adevărul ca pe o mantie sub care și-au ascuns diformitatea sufletului corupt. Acest bărbat a fost în mod teribil înșelat de Satana. El slujea propriilor vicii, în timp ce susținea că este consacrat lucrării lui Dumnezeu, ocupându-se cu lucrurile sfinte. Credea că este sănătos, în timp ce în el nu era nimic sănătos.2M 466.1

    Am fost profund mâhnită când am văzut puternica influență pe care o au pasiunile senzuale, care ajung să stăpânească bărbați și femei cu o inteligență și capacități peste medie. Aceștia ar fi capabili să se angajeze într-o lucrare bună și să exercite o influență importantă, dacă nu ar fi înrobiți de aceste patimi josnice. Încrederea mea în ființele omenești a fost zguduită teribil. Mi s-a arătat că persoane cu un comportament aparent bun, care nu își permiteau libertăți neîngăduite față de sexul opus, erau vinovate de practicarea unor vicii ascunse aproape în fiecare zi din viața lor. Acești oameni nu se rețineau de la acest păcat îngrozitor nici măcar în ocaziile unor adunări solemne. Ascultau cele mai solemne și mai impresionante discursuri despre judecată, apeluri care păreau să îi aducă direct în fața tribunalului lui Dumnezeu, făcându-i să se teamă și să se cutremure; și totuși, nici nu trecea o oră de la aceasta, și ei se și angajau ca fermecați în păcatul lor preferat, pângărindu-și trupul. Erau atât de înrobiți de acest păcat îngrozitor, încât păreau cu totul lipsiți de putere în a-și stăpâni patimile. Pentru unii dintre ei am lucrat cu stăruință — i-am implorat, am plâns și ne-am rugat pentru ei; cu toate acestea, știm că, în ciuda eforturilor noastre sincere și a zbuciumului nostru, forța obiceiului păcătos a obținut supremația și aceste păcate au continuat să fie comise.2M 466.2

    Prin boli grave sau printr-o convingere puternică în ceea ce privește păcatul, conștiința unora dintre cei vinovați a fost trezită și i-a mustrat atât de mult, încât i-a condus să mărturisească aceste lucruri cu o adâncă umilință. Și alții sunt vinovați în aceeași măsură. Ei au practicat acest păcat aproape întreaga lor viață, iar organismul lor distrus și amintirile care nu le dau pace sunt consecințele pe care le culeg în urma acestui obicei dăunător; și totuși, sunt prea mândri ca să mărturisească. Sunt ascunși, retrași, și nu arată că ar avea remușcări pentru acest mare păcat. Încrederea mea în experiența creștină a unora ca aceștia este foarte mică. Ei par insensibili la influența Duhului lui Dumnezeu. Lucrurile sfinte și cele obișnuite sunt pentru ei la fel. Practicarea obișnuită a unui viciu atât de degradant cum este pângărirea propriului trup nu i-a condus la lacrimi amare și la o pocăință sinceră. Ei consideră că păcatul acesta a fost comis doar împotriva lor înșiși. Aici greșesc. Dacă ei sunt bolnavi la trup sau la minte, simt și alții, suferă și alții. Imaginația este greșită, memoria este deficitară, se fac greșeli și în orice privință există lipsuri care îi afectează în mod serios pe cei cu care trăiesc sau cu care se asociază. Se simt umiliți și regretă pentru că lucrurile acestea sunt cunoscute și de alții.2M 467.1

    Am menționat aceste cazuri pentru a ilustra puterea acestui viciu care distruge sufletul și trupul. Întreaga minte este supusă patimilor josnice. Facultățile morale și intelectuale sunt depășite de puterile inferioare. Corpul este fără vlagă, creierul este slăbit. Materialul depozitat acolo pentru a hrăni organismul este irosit. Secătuirea organismului este teribilă. Nervii sensibili ai creierului, fiind excitați printr-o acțiune nenaturală, devin amorțiți și aproape paralizați. Puterile morale și intelectuale slăbesc, în timp ce pornirile josnice sunt întărite și se dezvoltă prin exercițiu. Apetitul pentru hrana nesănătoasă cere să fie satisfăcut. Când o persoană este dependentă de obiceiul masturbării, este imposibil să-i fie trezită sensibilitatea morală, astfel încât să aprecieze lucrurile veșnice sau să găsească plăcere în exercițiul spiritual. Gânduri murdare îi cuceresc și îi domină imaginația, fascinându-i mintea și atrăgând după sine o dorință aproape nestăpânită după acele acțiuni interzise. Dacă mintea ar fi educată să contemple subiecte înalte și imaginația ar fi instruită să se îndrepte către lucrurile curate și sfinte, omul ar fi întărit împotriva satisfacerii acestei patimi teribile, înjositoare, care distruge sufletul și trupul. Prin educare, el s-ar obișnui să mediteze asupra lucrurilor nobile, cerești, curate și sfinte și nu ar mai fi atras de această îngăduință josnică, pervertită și degradantă.2M 468.1

    Ce putem spune despre cei care trăiesc chiar în lumina strălucitoare a adevărului și totuși în fiecare zi urmează această cale a păcatului și a nelegiuirii? Plăcerile interzise, excitante, au un farmec asupra lor, o putere de atracție, ajungând să le controleze întreaga ființă. Unii ca aceștia găsesc plăcere în nedreptate și în nelegiuire și trebuie să piară afară din cetatea lui Dumnezeu, împreună cu orice lucru odios.2M 468.2

    Am căutat să-i trezesc pe părinți în ceea ce privește datoria lor, dar ei continuă să doarmă. Copiii voștri practică în ascuns acest viciu și vă înșală. Aveți o încredere atât de mare în ei, încât îi credeți prea buni și prea inocenți pentru a fi capabili să practice în ascuns nelegiuirea. Părinții își răsfață și își alintă copiii, le încurajează mândria și nu îi înfrânează cu fermitate și cu hotărâre. Le este atât de teamă de spiritul lor încăpățânat și îndărătnic, încât nu îndrăznesc să se apropie de ei; păcatul lor este păcatul neglijenței, cel care i-a fost imputat și lui Eli. Sfatul lui Petru este de mare valoare pentru toți cei care se străduiesc să primească nemurirea. El li se adresează celor care au aceeași credință prețioasă:2M 469.1

    „Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și de scumpe, ca, prin ele, să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră, căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta, vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.”2M 469.2

    Noi trăim într-o lume în care există lumină și cunoștință din abundență; cu toate acestea, mulți dintre cei care pretind că au această credință prețioasă sunt ignoranți cu bună știință. Lumina strălucește peste tot în jurul lor, dar ei nu și-o însușesc. Părinții nu văd necesitatea de a se informa, de a obține cunoștințe și de a le pune în practică în viața lor de căsătorie. Dacă ar urma îndemnul apostolului și ar trăi după planul acesta, de a uni virtute cu virtute, nu ar fi neroditori în ceea ce privește deplina cunoaștere a Domnului nostru Isus Hristos. Dar mulți nu înțeleg lucrarea sfințirii. Ei par a crede că au obținut-o deja când, de fapt, nu au învățat decât primele lecții ale acestei creșteri. Sfințirea este o lucrare progresivă; ea nu este obținută într-o oră sau într-o zi, pentru ca apoi să fie menținută fără vreun efort special din partea noastră.2M 470.1

    Mulți părinți nu obțin cunoștința pe care ar trebui să o obțină în viața lor de căsătorie. Ei nu veghează ca Satana să nu profite de ei și să le controleze mintea și viața. Nu înțeleg că Dumnezeu le cere să-și ferească viața de căsătorie de orice exces. Doar foarte puțini consideră că este o datorie religioasă să-și țină în stăpânire pasiunile. Ei s-au unit în căsătorie cu obiectul alegerii lor și de aceea trag concluzia că legătura căsătoriei sfințește satisfacerea patimilor josnice. Chiar și bărbați și femei care mărturisesc a fi evlavioși dau frâu liber patimilor senzuale și nu se gândesc deloc la faptul că Dumnezeu îi socotește responsabili pentru că își irosesc energia vitală, slăbindu-și puterea de viață și lăsând fără resurse întregul organism.2M 470.2

    Legământul căsătoriei acoperă păcate dintre cele mai întunecate. Bărbați și femei care pretind că sunt evlavioși își degradează trupul prin satisfacerea pasiunilor corupte și se înjosesc astfel sub nivelul animalelor. Ei abuzează de puterile pe care Dumnezeu li le-a dat pentru a fi păstrate în sfințenie și în cinste. Sănătatea și viața sunt sacrificate pe altarul patimilor josnice. Puterile mai înalte, nobile, sunt aduse în supunere față de înclinațiile animalice. Cei care păcătuiesc astfel nu se gândesc la rezultatul comportamentului lor. Dacă toți ar putea să vadă întreaga suferință pe care o aduc asupra lor îngăduindu-și pornirile păcătoase, s-ar alarma și cel puțin unii dintre ei s-ar abate de la calea păcatului, care aduce astfel de consecințe îngrozitoare. Acești oameni, care alcătuiesc un grup numeros, își atrag asupra lor o existență atât de mizerabilă, încât pentru ei moartea ar fi preferabilă vieții. Mulți mor prematur, sacrificându-și viața în lucrarea degradantă a excesivei îngăduiri a patimilor senzuale. Și totuși, pentru că sunt căsătoriți, ei cred că nu comit niciun păcat.2M 470.3

    Bărbați și femei, într-o zi veți afla ce este pofta cu adevărat și care sunt consecințele satisfacerii ei. Pasiuni de o calitate atât de josnică pot fi găsite atât în cadrul relației de căsătorie, cât și în afara ei. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe soți să-și iubească soțiile „cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea”. „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos biserica.” Nu dragostea curată îl determină pe bărbat să facă din soția lui un instrument care să slujească poftei lui senzuale, ci patimile josnice, care cer să fie satisfăcute. Cât de puțini bărbați își arată dragostea în modul menționat de apostol: „Cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească [nu s-o întineze], după ce a curățit-o... ca să fie sfântă și fără prihană”. Aceasta este dragostea din cadrul relației de căsătorie pe care Dumnezeu o recunoaște ca sfântă. Dragostea este un principiu curat și sfânt, dar patima senzuală nu acceptă niciun fel de înfrânare și nu vrea să se lase stăpânită sau controlată de rațiune. Ea este oarbă în ceea ce privește consecințele; nu raționează de la cauză la efect. Multe femei suferă de debilitate și de boli cronice pentru că legile ființei lor au fost nesocotite; legile naturii au fost călcate în picioare. Puterea nervoasă a creierului este irosită de bărbați și de femei, fiind solicitată pentru acțiuni nefirești, pentru satisfacerea pasiunilor înjositoare, și acest monstru hidos, această patimă josnică, degradantă, pretinde delicatul nume al dragostei.2M 471.1

    Mulți dintre pretinșii creștini care au trecut prin fața mea mi s-au părut lipsiți de restricții morale. Ei aveau mai multe caracteristici animalice, decât divine. De fapt, erau aproape ca animalele. Bărbații de felul acesta își degradează soțiile, cărora le-au promis că le vor ocroti și îngriji. Ele sunt transformate într-un instrument al satisfacerii înclinațiilor lor josnice, senzuale. Foarte multe femei consimt să devină sclave ale patimii senzualității; ele nu-și păstrează corpul în sfințenie și cinste. Soția nu-și păstrează demnitatea și respectul de sine pe care le poseda înainte de căsătorie. Această instituție sfântă ar fi trebuit să-i conserve și să-i sporească respectul și demnitatea ei sfântă de femeie, dar feminitatea ei castă, demnă, evlavioasă, a fost mistuită pe altarul patimii josnice; ea a fost sacrificată plăcerii soțului ei. În curând, ea își pierde respectul față de soțul ei, care nu ține seama de legile cărora chiar și animalele le dau ascultare. Viața de căsătorie devine un jug chinuitor, deoarece dragostea moare și, adeseori, locul ei este luat de neîncredere, de gelozie și de ură.2M 472.1

    Niciun bărbat nu-și poate iubi cu adevărat soția, atunci când ea i se supune răbdătoare, acceptând să devină sclava lui și să slujească pasiunilor lui vicioase. În supunerea ei pasivă, ea își pierde valoarea pe care o avea cândva în ochii lui. El o vede acum lipsită de orice trăsătură nobilă, degradată, lipsită de demnitate și, în curând, începe să suspecteze că ea s-ar supune la fel de ușor pentru a fi înjosită de un alt bărbat cum este înjosită de el. Se îndoiește de fidelitatea și de curăția ei, se plictisește de ea și își caută pe altcineva, care să-i trezească și să-i stimuleze pasiunile diabolice. Legea lui Dumnezeu nu este luată în seamă. Bărbații aceștia sunt mai răi decât animalele; ei sunt demoni cu chip de om. Ei nu cunosc principiile nobile și înălțătoare ale iubirii adevărate, sfinte.2M 472.2

    În același timp, soția devine geloasă pe soțul ei și îl suspectează că, dacă ar avea ocazia, el ar fi gata să-și îndrepte atenția către o altă femeie, pentru a-i face curte, tot așa cum îi face și ei. Ea vede că el nu este condus de conștiință sau de teama de Dumnezeu; toate aceste bariere sfinte sunt doborâte la pământ de patimile nestăpânite; toate trăsăturile evlavioase ale soțului sunt supuse poftei josnice, animalice.2M 473.1

    Lumea este plină de bărbați și de femei din această categorie; de aceea, case mari, frumoase, elegante, adăpostesc înăuntrul lor un adevărat iad. Imaginați-vă, dacă puteți, cum vor fi urmașii unor astfel de părinți. Nu vor coborî copiii la un nivel și mai josnic decât ei? Părinții își imprimă propriul caracter asupra copiilor. De aceea, copiii care se nasc din astfel de părinți moștenesc de la ei caracteristici mintale josnice, inferioare. Iar Satana alimentează tot ceea ce conduce la degradare. Problema care trebuie lămurită acum este: Ar trebui soția să se simtă obligată să cedeze implicit cerințelor soțului ei, atunci când vede că acesta este stăpânit doar de patimi josnice și când rațiunea și judecata ei sunt convinse că, făcând acest lucru, ar face rău propriului corp, pe care Dumnezeu i l-a încredințat ca să-l țină în sfințenie și cinste, să-l îngrijească și să-l păstreze ca pe o jertfă vie pentru Dumnezeu?2M 473.2

    Nu este o iubire curată și sfântă aceea care o determină pe o soție să satisfacă înclinațiile senzuale ale soțului ei cu prețul propriei sănătăți și vieți. Dacă are adevărata dragoste și înțelepciune, ea va căuta să-l abată de la satisfacerea poftelor josnice către teme înalte, nobile, insistând asupra unor subiecte spirituale interesante. S-ar putea să fie nevoie ca ea să-i spună, cu smerenie și afecțiune, chiar cu riscul de a-și atrage neplăcerea din partea lui, că ea nu-și poate înjosi trupul, supunându-se la excese sexuale. Cu delicatețe și afecțiune, ea trebuie să-i amintească faptul că Dumnezeu are cel dintâi și cel mai mare drept asupra întregii ei ființe și că ea nu poate ignora această cerință, pentru care i se va cere socoteală în ziua cea mare a lui Dumnezeu. „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupurile voastre, care sunt ale lui Dumnezeu.” „Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți dar robi oamenilor.”2M 473.3

    Dacă își înnobilează sentimentele și își păstrează, în sfințenie și în cinste, demnitatea ei de femeie, soția poate face mult, prin influența ei înțeleaptă, pentru a-l sfinți pe soțul ei, împlinindu-și astfel înalta misiune. Făcând așa, ea poate să-și salveze soțul și să se salveze și pe sine, îndeplinind o dublă lucrare. În această problemă, care este atât de delicată și atât de dificil de tratat, este nevoie de multă înțelepciune și răbdare, precum și de curaj și de tărie morală. Putere și har pot fi găsite prin rugăciune. Dragostea sinceră trebuie să fie principiul conducător al inimii. Doar dragostea față de Dumnezeu și față de soț poate fi temelia corectă care să conducă la acțiune.2M 474.1

    Dacă soția decide că este prerogativa soțului să aibă un control deplin asupra corpului ei și să-i modeleze mintea, ca să corespundă gândirii lui în orice privință, să meargă pe calea aleasă de el și să renunțe la individualitatea ei, atunci ea își pierde identitatea, cufundându-și-o în cea a soțului ei. Devine o simplă mașină pe care o pune în mișcare și o controlează voința lui, o creatură la bunul lui plac. El gândește, hotărăște și acționează în dreptul ei. Adoptând această atitudine pasivă, ea Îl dezonorează pe Dumnezeu. Înaintea Lui, ea are o responsabilitate pe care este datoria ei să și-o păstreze.2M 474.2

    Atunci când soția își supune trupul și mintea controlului soțului ei, acceptând în mod pasiv voința lui în toate lucrurile, sacrificându-și conștiința, demnitatea și chiar identitatea, ea pierde ocazia de a exercita o influență puternică spre bine, prin care să-și înalțe soțul. Ea ar putea să îmblânzească firea lui aspră, iar influența ei sfințitoare ar putea fi exercitată în așa fel, încât să cizeleze și să rafineze, determinându-l să se străduiască să-și stăpânească pornirile și să fie preocupat mai mult de lucrurile spirituale, astfel încât amândoi să poată fi părtași firii dumnezeiești, după ce au scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Puterea influenței poate fi mare în a îndrepta mintea către teme înalte și nobile, mai presus de îngăduințele josnice, senzuale, pe care le caută inima firească, neînnoită prin har. Dacă soția simte că, pentru a-i plăcea soțului ei, trebuie să se coboare la nivelul lui, unde patimile josnice, nestăpânite, reprezintă principalul motiv al dragostei lui și îi controlează acțiunile, ea își atrage dezaprobarea lui Dumnezeu, pentru că nu exercită o influență sfințitoare asupra soțului ei. Dacă ea simte că trebuie să se supună fără niciun cuvânt de împotrivire pornirilor lui animalice, înseamnă că nu își înțelege datoria pe care o are față de el și nici cea pe care o are față de Dumnezeu. În cele din urmă, excesele sexuale vor distruge interesul pentru exercițiul devoțional, vor jefui creierul de substanța necesară hrănirii organismului și vor epuiza vitalitatea. Nicio femeie nu ar trebui să-și ajute soțul în această lucrare de autodistrugere. Ea nu va face acest lucru, dacă este înțeleaptă și are pentru el o dragoste adevărată.2M 474.3

    Cu cât pasiunile josnice sunt îngăduite mai mult, cu atât ele devin mai puternice și cu atât mai violente vor fi pretențiile lor de a fi satisfăcute. Fie ca bărbații și femeile care se tem de Dumnezeu să se trezească în ceea ce privește datoria lor. Mulți dintre cei care pretind că sunt creștini suferă de o paralizie a nervilor și a creierului din cauza lipsei de temperanță în această privință. Putreziciunea este în oasele și în măduva multora dintre cei care sunt priviți ca oameni buni, care se roagă și plâng și care stau în poziții înalte, dar ale căror corpuri pângărite nu vor trece niciodată prin porțile cetății cerești.2M 475.1

    O, dacă i-aș putea face pe toți să înțeleagă obligația pe care o au față de Dumnezeu, de a-și păstra mintea și corpul în cea mai bună stare, pentru a-I aduce Stăpânului lor o slujire desăvârșită! Fie ca soțiile creștine să se abțină, atât în vorbire, cât și în purtare, de la stârnirea pasiunilor senzuale ale soților lor. Mulți nu au deloc putere de irosit în această direcție. Încă din tinerețe, ei și-au slăbit creierul și și-au secătuit organismul prin satisfacerea pasiunilor senzuale. Cuvântul lor de ordine în viața de căsătorie ar trebui să fie tăgăduirea de sine și temperanța; atunci, copiii care li s-ar naște nu ar mai fi atât de predispuși la a avea puterile morale și intelectuale slăbite, iar pe cele senzuale, întărite. Viciul la copii este aproape universal. Oare să nu existe o cauză? Cine le-a imprimat caracterul? Fie ca Domnul să deschidă ochii tuturor, ca să vadă că se află pe un teren alunecos!2M 475.2

    După tabloul care a fost prezentat înaintea mea, în legătură cu corupția bărbaților și a femeilor care mărturisesc a avea evlavie, m-am temut că îmi voi pierde încrederea în oameni. Am văzut că aproape peste toți domnește o toropeală înspăimântătoare. Este aproape imposibil să-i trezești pe cei care trebuie să se trezească, astfel încât să poată să își dea seama de puterea pe care Satana o are asupra minții lor. Ei nu sunt conștienți de corupția care domnește pretutindeni în jur. Satana le-a orbit mintea și i-a ademenit să-și satisfacă dorințele trupești. Eșecul eforturilor noastre de a-i face pe ceilalți să înțeleagă marile pericole care pândesc sufletul m-a făcut de multe ori să mă tem că ideile mele cu privire la corupția inimii omenești erau exagerate. Dar atunci când ne sunt prezentate fapte care ne arată trista diformitate a celui care îndrăznește să slujească în lucrurile sfinte, în timp ce inima îi este coruptă, a celui ale cărui mâini pătate au profanat vasele Domnului, sunt sigură că nu am desenat tabloul prea drastic.2M 476.1

    Eu dau o mărturie foarte clară, atât prin scris, cât și prin viu grai, sperând că voi trezi poporul lui Dumnezeu să înțeleagă că trăiește într-un timp plin de pericole. Mă doare inima pentru indiferența manifestată de aceia care ar trebui să înțeleagă lucrările lui Satana, care ar trebui să fie treji și să vegheze. Am văzut că Satana conduce chiar și mințile celor care mărturisesc adevărul să se dedea la teribilul păcat al desfrânării. Mintea unui bărbat sau a unei femei nu coboară într-o clipă de la curăție și sfințenie la depravare, corupție și nelegiuire. Este nevoie de timp ca să transformi omenescul în divin sau ca să-i degradezi pe cei creați după chipul lui Dumnezeu, astfel încât să devină brutali sau diabolici. Privind, noi suntem schimbați. Deși a fost creat după chipul Făcătorului său, omul poate să-și educe mintea în așa fel, încât păcatul de care cândva avea oroare să-i devină plăcut. Atunci când încetează să vegheze și să se roage, el încetează să păzească citadela inimii și comite păcat și nelegiuire. Mintea este pervertită, josnică, și este imposibil să o ridici din nou din corupție, cât timp este educată să înrobească puterile morale și intelectuale și să le aducă în supunere față de patimi vulgare. Împotriva minții firești trebuie dusă o luptă continuă și avem nevoie să fim ajutați de influența curățitoare a harului lui Dumnezeu, care va îndrepta mintea către cele de sus și o va obișnui să mediteze la lucrurile curate și sfinte.2M 476.2

    Mulți dintre cei care mărturisesc a fi păzitori ai Sabatului nu-și țin trupul în stăpânire. Unii, a căror minte a fost întotdeauna pervertită, au acceptat Sabatul, dar, deși au îmbrățișat adevărul, nu au simțit nevoia de a face o întoarcere totală și de a-și schimba calea complet. Ani de zile au urmat înclinațiile unei inimi nerenăscute și s-au lăsat stăpâniți de patimile josnice ale firii lor păcătoase, care au făcut să se șteargă din ei chipul lui Dumnezeu și au întinat tot ce atingeau; de aceea, oricât de mult ar mai trăi, viața lor va fi prea scurtă pentru a urca scara lui Petru, a desăvârșirii creștine, care să-i pregătească pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Dar puțini își dau seama că simpla mărturisire a adevărului nu-i va mântui, dacă nu vor fi sfințiți prin adevăr, ca răspuns la rugăciunea adresată de divinul nostru Domn Tatălui Său: „Sfințește-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul”.2M 477.1

    Bărbați și femei care se declară ucenici ai lui Hristos și susțin că păzesc toate poruncile lui Dumnezeu trebuie să ajungă să simtă în viața lor de fiecare zi ce înseamnă să se chinuie să intre pe poarta cea strâmtă. Doar cei care se străduiesc, doar cei care se luptă să facă acest lucru vor reuși să treacă prin poarta cea strâmtă și să pășească pe calea cea îngustă, care duce la viața veșnică, la bucuria deplină și la satisfacție veșnică. Cei care doar încearcă să intre, fără nicio străduință, nu vor reuși niciodată. Unii creștini își petrec întreaga viață nefăcând un efort mai mare decât acela de a încerca, iar singura lor răsplată va fi aceea de a descoperi că le este cu totul imposibil să intre pe poarta cea strâmtă.2M 477.2

    Am fost surprinsă să văd câte familii sunt orbite de Satana atât de mult, încât nu-și mai dau seama de lucrările lui, de uneltirile și de înșelăciunile lui, practicate chiar în mijlocul lor. Părinții par năuciți de influența paralizantă a celui rău și, cu toate acestea, cred că stau bine. Mi s-a arătat că Satana caută să pervertească mintea celor care se unesc prin căsătorie, astfel încât să-și imprime chipul hidos asupra copiilor lor. Mulți cred că, intrând în relația de căsătorie, își pot permite să se lase stăpâniți de pasiuni josnice. Ei sunt conduși de Satana, care îi înșală și îi face să pervertească această instituție sacră. El este mulțumit cu nivelul lor de gândire redus, pentru că are mult de câștigat în această privință. Știe că, dacă poate stârni pasiunile josnice și le poate face să aibă întâietate, nu mai are de ce să fie îngrijorat cu privire la experiența lor creștină, deoarece facultățile morale și intelectuale vor fi subordonate, în timp ce înclinațiile senzuale vor domina și se vor întări. Aceste pasiuni josnice vor fi întărite prin exercițiu, în timp ce calitățile nobile vor deveni tot mai slabe.2M 478.1

    El îi poate modela pe urmași mult mai ușor decât i-a putut modela pe părinți, deoarece poate controla mintea părinților și, prin ei, își imprimă caracterul lui asupra copiilor. Astfel, mulți copii se nasc cu porniri josnice accentuate, în timp ce facultățile morale le sunt slab dezvoltate. Acești copii trebuie să fie crescuți și educați cu cea mai mare grijă, pentru a li se forma, întări și dezvolta puterile morale și intelectuale, astfel încât acestea să dobândească întâietate. Dar lucrările lui Satana nu sunt observate; înșelăciunile lui nu sunt înțelese. Copiii nu sunt educați pentru Dumnezeu. Educația lor morală și religioasă este neglijată. Pasiunile senzuale sunt permanent întărite, în timp ce facultățile morale slăbesc.2M 478.2

    Unii copii încep să practice masturbarea încă de mici și, pe măsură ce înaintează în vârstă, aceste pasiuni josnice cresc și se dezvoltă odată cu ei. Mintea lor nu are odihnă. Fetele doresc compania băieților, iar băieții, pe cea a fetelor. Purtarea lor nu este reținută și modestă. Sunt îndrăzneți și obraznici și își iau libertăți necuviincioase fără nicio rușine. Obiceiul masturbării le-a pervertit mintea și le-a pângărit sufletul. Gândurile păcătoase și citirea de romane, de povești de dragoste și de cărți vulgare le stimulează imaginația, iar aceasta se potrivește exact cu mintea lor depravată. Nu le place să muncească, iar când se angajează într-o lucrare, se plâng de oboseală, îi doare spatele, îi doare capul. Nu există suficiente motive? Oare sunt obosiți de muncă? Nu, în niciun caz! Părinții le fac pe plac și ascultă plângerile acestor copii, scutindu-i de muncă și de responsabilitate. Este cel mai rău lucru pe care îl pot face pentru ei. În felul acesta, ei îndepărtează aproape singura barieră care l-ar putea împiedica pe Satana să aibă acces liber la mințile lor slabe. Munca folositoare ar fi, într-o anumită măsură, un mijloc de apărare împotriva încercării lui hotărâte de a-i lua în stăpânire.2M 479.1

    Noi cunoaștem câte ceva despre felul în care lucrează Satana și despre cât de bine reușește să facă aceasta. Din ceea ce mi-a fost arătat, el a paralizat mintea părinților. Aceștia nu bănuiesc deloc că propriii lor copii ar putea fi greșiți și păcătoși. Unii dintre acești copii mărturisesc că sunt creștini, iar părinții lor continuă să doarmă, fără să se teamă de vreun pericol, în timp ce mințile și trupurile copiilor lor ajung niște epave. Unii părinți nici măcar nu au grijă să-și țină copiii pe lângă ei, atunci când sunt în Casa lui Dumnezeu. Fetele tinere participă la adunări și se așază uneori lângă părinții lor, dar cel mai adesea pe scaunele din spate. Ele își formează obiceiul de a-și găsi motive să iasă din sala de adunare. Băieții înțeleg acest lucru și ies și ei, înainte sau după ce ies fetele, iar apoi, când adunarea se încheie, le însoțesc acasă. Părinții nu sunt înțelepți nici în această privință. De asemenea, se găsesc pretexte pentru a merge la plimbare, astfel că băieți și fete se adună în locuri singuratice și acolo se joacă și se distrează, fără ca cineva să-i supravegheze. Ei îi imită pe bărbații și pe femeile adulte.2M 479.2

    Acesta este un veac imoral. Băieți și fete de vârstă mică încep să-și acorde atenție unii altora când și unii, și alții de-abia sunt niște copii, când ar trebui să ia lecții de modestie și de comportament potrivit. Care este efectul acestui amestec? Oare crește castitatea tinerilor care se adună în felul acesta? Nicidecum! Dimpotrivă, le încurajează pasiunile păcătoase, iar după astfel de întâlniri, tinerii sunt scoși din minți de diavol și se dedau la practicile lor nelegiuite.2M 480.1

    Părinții sunt adormiți și nu știu că Satana și-a înfipt stindardul lui diabolic în casa lor. Am fost îndemnată să întreb: Ce se va alege de tineri în acest veac atât de corupt? Repet, părinții dorm. Copiii sunt scoși din minți de un sentimentalism bolnăvicios și adevărul nu are nicio putere să corecteze răul. Ce se poate face pentru a stăvili valul răului? Părinții pot face mult, dacă vor. Dacă o fată de-abia intrată în adolescență este acostată cu familiaritate de un băiat de vârsta ei sau mai mare, ea trebuie învățată să se împotrivească atât de categoric, încât astfel de avansuri să nu se mai repete niciodată. Atunci când băieții sau tinerii caută frecvent compania unei anumite fete, ceva este greșit. Acea tânără are nevoie de o mamă care să-i arate care este locul ei, care să o înfrâneze și să o învețe ce este potrivit pentru o fată de vârsta ei.2M 480.2

    Învățătura coruptă care a ajuns să domine, potrivit căreia, privind lucrurile din perspectiva sănătății, tinerii de sexe diferite trebuie să se asocieze, și-a făcut lucrarea distrugătoare. Dacă părinții și tutorii ar manifesta măcar o zecime din dibăcia de care dă dovadă Satana, atunci această asociere de sexe ar putea fi aproape nedăunătoare. Dar așa cum stau lucrurile acum, Satana are mare succes în efortul lui de a fermeca mințile tinerilor, iar amestecul de băieți și fete nu face altceva decât să mărească răul de douăzeci de ori. Faceți în așa fel, încât băieții și fetele să fie angajați într-o muncă folositoare. Dacă sunt obosiți, vor fi mai puțin înclinați să-și pângărească propriul trup. Nu mai este nicio speranță pentru cei tineri, dacă în mintea celor mai vârstnici nu se produce o schimbare totală. Viciul este întipărit pe trăsăturile băieților și ale fetelor; și totuși, ce se face pentru a împiedica progresul acestui rău? Băieților și tinerilor li se permite și chiar sunt încurajați să își ia libertatea de a le face avansuri indecente fetelor și tinerelor. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să îi trezească pe tați și pe mame, ca să lucreze serios pentru a schimba această teribilă stare de lucruri.2M 480.3

    M-am uitat peste Mărturiile date pentru păzitorii Sabatului și sunt uimită când văd îndurarea și grija lui Dumnezeu pentru cei care sunt poporul Său, prin faptul că le dă atât de multe avertizări, arătându-le pericolele și punându-le înainte poziția înaltă pe care ar dori ca ei să o ocupe. Dacă ei ar rămâne în dragostea Sa și s-ar despărți de lume, El ar revărsa asupra lor binecuvântări speciale, iar lumina Sa ar străluci în jurul lor. Influența lor spre bine ar putea fi simțită în orice ramură a lucrării și în orice parte a câmpului Evangheliei. Dar dacă ei nu împlinesc planul lui Dumnezeu și continuă să aibă o perspectivă la fel de limitată cu privire la caracterul înalt al lucrării cum au avut și în trecut, influența și exemplul lor se vor dovedi un blestem teribil. Vor continua să facă răul și numai răul. Sângele unor suflete prețioase se va găsi pe veșmintele lor.2M 481.1

    Mărturii de avertizare au fost repetate. Întreb: Cine le-a dat ascultare? Cine a fost plin de zel în a se pocăi de păcatele lui și de idolatrie și s-a străduit să alerge cu toată seriozitatea spre țintă, pentru premiul înaltei chemări a lui Dumnezeu în Hristos Isus? Cine a dat pe față lucrarea lăuntrică a lui Dumnezeu, care conduce la tăgăduire de sine și la un sacrificiu plin de umilință? Cine dintre cei care au fost avertizați s-a separat atât de mult de lume, de iubirea și de poftele ei, încât a dovedit o creștere zilnică în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului Isus Hristos? Pe cine să găsim, printre cei activi, care să simtă povara bisericii? Cine va fi folosit de Dumnezeu, într-un mod special, pentru a înălța stindardul și pentru a aduce biserica la nivelul acestuia, ca să-L pună la încercare pe Domnul și să vadă dacă nu va revărsa o binecuvântare peste ei?2M 481.2

    Am așteptat cu nerăbdare, sperând că Dumnezeu Își va așeza Duhul Său asupra unora și îi va folosi ca instrumente ale neprihănirii, ca să-Și trezească biserica și să o pună în ordine. Am fost aproape disperată, când am văzut, an după an, o mai mare îndepărtare de simplitatea care, așa cum mi-a arătat Dumnezeu, ar trebui să caracterizeze viața urmașilor Săi. Se manifestă din ce în ce mai puțin interes, mai puțin devotament față de cauza lui Dumnezeu și întreb: Cum au încercat cei care susțin că au încredere în Mărturii să trăiască în armonie cu lumina care le-a fost dată? Cum au ținut seama de avertizările date? Cum au dat ascultare instrucțiunilor primite?2M 482.1

    Am văzut că, în inimile și în viețile multora, trebuie să se producă mari schimbări, înainte ca Dumnezeu să poată lucra prin ei, cu puterea Sa, pentru mântuirea sufletelor altora. Ei trebuie să fie refăcuți după chipul lui Dumnezeu, în neprihănire și în adevărată sfințenie. Atunci, iubirea de lume, iubirea de sine și orice ambiție a vieții, menită să înalțe eul, vor fi schimbate prin harul lui Dumnezeu și folosite în lucrarea specială de salvare a sufletelor pentru care a murit Hristos. Umilința va lua locul mândriei și trufia va fi înlocuită cu blândețe și cu smerenie. Toate puterile inimii se vor afla sub stăpânirea iubirii dezinteresate pentru toți oamenii. Am văzut că Satana se va trezi atunci când ei vor începe cu seriozitate lucrarea de reformă în viața lor. El știe că aceste persoane, dacă s-ar consacra lui Dumnezeu, ar putea dovedi puterea făgăduințelor Lui și ar primi o putere care să lucreze în ele, pe care vrăjmașul să nu o poată contracara și căreia să nu fie în stare să i se împotrivească. Ar avea în suflet viața lui Dumnezeu.2M 482.2

    O anumită familie, în mod special, avea nevoie de toate beneficiile pe care i le-ar fi putut aduce reforma în alimentație, dar tocmai membrii ei s-au abătut cu totul de la ea. Ei au folosit destul de liber carnea și untul și nu au renunțat complet la condimente. Această familie ar fi putut să primească mari beneficii printr-o dietă hrănitoare și bine echilibrată. Capul familiei avea nevoie de alimente simple, dar hrănitoare. Obiceiurile lui au fost sedentare, iar sângele lui circula cu greutate prin organism. El nu a beneficiat, asemenea altora, de un exercițiu fizic sănătos; de aceea, hrana lui ar fi trebuit să fie de o anumită calitate și într-o anumită cantitate. În această familie nu a existat o organizare corectă în ceea ce privește alimentația; nu s-a avut în vedere regularitatea. Ar fi trebui să existe o oră anume pentru fiecare masă, iar hrana să fie preparată simplu și fără grăsime, dar să se facă eforturi pentru ca ea să fie nutritivă, sănătoasă și atrăgătoare. În această familie, ca în atâtea altele, exista o etalare ostentativă pentru vizitatori, erau pregătite multe feluri de mâncare, adesea prea consistente, astfel încât cei care participau la masă erau ispitiți să mănânce în exces. Apoi, în absența musafirilor, atitudinea era cu totul opusă — o lipsă totală de interes în pregătirea mâncării aduse pe masă. Hrana era săracă și nehrănitoare. Se considera că nu are o prea mare importanță, deoarece era o masă „doar pentru noi”. Adeseori se mânca între mese, nerespectându-se un timp de masă regulat. Fiecare membru al familiei a fost afectat de această proastă administrare. Pentru oricare dintre surorile noastre este un păcat să facă astfel de pregătiri pentru musafiri și să facă rău propriei familii printr-o mâncare sărăcăcioasă, care nu hrănește organismul.2M 483.1

    Fratele la care m-am referit simțea o lipsă în organismul lui; el nu era hrănit suficient și credea că, dacă ar fi consumat carne, ar fi primit puterea de care avea nevoie. Dacă ar fi fost îngrijit cum trebuia — masa servită la timpul potrivit, alimente cu calități nutritive corespunzătoare — toate nevoile organismului ar fi fost împlinite din abundență. Untul și carnea au un efect iritant, stimulant. Ele fac rău stomacului și pervertesc gustul. Nervii sensibili ai creierului sunt amorțiți, iar pofta josnică este întărită pe seama facultăților morale și intelectuale. Aceste puteri mai înalte, care ar trebui să dețină controlul, devin tot mai slabe, astfel că lucrurile veșnice nu mai sunt înțelese. Paralizia amorțește spiritul și consacrarea. Satana triumfă, văzând cât de ușor se poate folosi de apetit, pentru a dobândi controlul asupra unor bărbați și femei inteligente, pe care Creatorul îi avea în vedere pentru a face o lucrare bună și importantă.2M 483.2

    Cazul la care m-am referit mai sus nu este unul izolat; dacă ar fi așa, nu l-aș prezenta aici. Când Satana ia mintea în stăpânire, cât de repede se estompează lumina și învățăturile pe care Domnul le-a dat, în îndurarea Sa, ajungând să nu mai aibă nicio putere! Cât de mulți își formulează scuze și invocă nevoi care nu există, ca argumente pentru a rămâne pe calea lor greșită, dând deoparte lumina și călcând-o în picioare! Știu bine ce spun. Cea mai mare obiecție împotriva reformei sănătății este aceea că acești oameni nu o trăiesc, ci spun, pe un ton grav, că nu pot să practice reforma sănătății pentru că și-ar pierde puterea.2M 484.1

    În orice situație de felul acesta găsim un motiv plauzibil pentru care acești oameni nu pot trăi reforma sănătății. Ei nu o pun în practică și nu au urmat-o niciodată cu strictețe și, de aceea, nu pot avea beneficii de pe urma ei. Unii cad în greșeala că, după ce au renunțat să mai consume carne, nu consideră că este nevoie să o înlocuiască folosind cele mai bune fructe și vegetale, pregătite cât mai natural, fără grăsime și fără condimente. Dacă ar folosi cu pricepere abundența cu care i-a înconjurat Creatorul, părinți și copii cu o conștiință curată, lucrând în unitate, s-ar bucura de hrana simplă și apoi ar putea să vorbească în cunoștință de cauză despre reforma sănătății. Cei care nu au fost convertiți la reforma sănătății și nu au adoptat-o niciodată pe deplin nu au dreptul să-i judece beneficiile. Cei care ocazional se abat pentru a-și satisface gustul, mâncând un curcan îngrășat sau alte mâncăruri cu carne, își pervertesc apetitul și nu sunt în măsură să judece beneficiile sistemului reformei sănătății. Ei sunt conduși de gust, nu de principii.2M 484.2

    Eu am o masă bine pregătită în toate ocaziile. Nu fac schimbări pentru vizitatori, fie aceștia credincioși sau necredincioși. Nu vreau niciodată să fiu surprinsă nepregătită și să nu fiu în stare să primesc la masa mea între una și șase persoane în plus, care s-ar putea întâmpla să vină la noi acasă. Am suficientă hrană simplă, sănătoasă, gata să satisfacă foamea și să hrănească organismul. Dacă cineva dorește mai mult decât atât, are libertatea să găsească în altă parte. Pe masa mea nu am niciodată unt sau mâncare cu carne. Rareori am prăjituri. În general, am provizii suficiente de fructe, de pâine bună și de vegetale. Masa noastră este întotdeauna bine organizată și toți cei care iau parte la ea se bucură de mâncare și se simt bine de pe urma ei. Toți se așază în jurul ei fără un apetit plin de lăcomie și savurează cu plăcere darurile oferite de Creatorul nostru.2M 485.1

    O surprinzătoare indiferență a fost manifestată față de acest subiect important chiar de către cei aflați la conducerea lucrării. Lipsa de consecvență în ceea ce privește principiile reformei sănătății este un adevărat indicator al caracterului și al tăriei lor spirituale. Ei sunt deficitari în ceea ce privește conștiinciozitatea, în experiența lor creștină. Nu își respectă conștiința. Temelia sau cauza oricărei acțiuni corecte, care există și lucrează în inima reînnoită, asigură ascultarea fără motive externe sau egoiste. Spiritul adevărului și o conștiință bună sunt suficiente pentru a inspira și ajusta motivele și conduita celor care învață de la Hristos și care sunt asemenea Lui. Cei care nu au în ei forța principiului religios sunt abătuți cu ușurință, de exemplul altora, într-o direcție greșită. Cei care niciodată nu au învățat care este datoria pe care le-a încredințat-o Dumnezeu și nu au ajuns să cunoască planul Lui în legătură cu ei nu sunt demni de încredere, în momentele de luptă cruntă cu puterile întunericului. Ei sunt duși în rătăcire de aparențe exterioare și de moment. Oamenii lumești sunt guvernați de principii lumești; ei nu pot să aprecieze altceva. Dar creștinii nu trebuie să fie conduși de principiile acestea. Pentru a-și îndeplini datoria, ei nu trebuie să caute putere în niciun alt considerent, decât dorința de a asculta de toate cerințele lui Dumnezeu, așa cum se află ele în Cuvântul Său și cum sunt dictate de o conștiință iluminată.2M 485.2

    În inima renăscută, ascultarea de voia lui Dumnezeu va fi un principiu stabil, deoarece există dragoste pentru ceea ce este drept, bun și sfânt. Nu va exista nicio ezitare, nicio consultare a gusturilor, nicio căutare a propriei comodități și nicio mișcare într-o anumită direcție doar pentru că și alții fac așa. Fiecare trebuie să trăiască pentru el însuși. Mintea tuturor celor care sunt înnoiți prin har va fi un canal deschis, care va primi continuu lumină, har și adevăr de sus și le va transmite celorlalți. Faptele lor aduc roadă. Roada lor este pentru sfințire, iar ținta este viața veșnică.2M 486.1

    Dar foarte puțini cunosc din proprie experiență influența sfințitoare a adevărurilor pe care le mărturisesc. Ascultarea și devotamentul lor nu sunt în armonie cu lumina și cu privilegiile pe care le-au primit. Ei nu au un simțământ real al obligației care este așezată asupra lor — de a trăi ca niște copii ai luminii, nu ca niște copii ai întunericului. Dacă lumina care le-a fost dată acestora ar fi fost dată oamenilor din Sodoma și din Gomora, aceștia s-ar fi pocăit în sac și în cenușă și ar fi scăpat de teribila mânie a lui Dumnezeu. În ziua judecății, va fi mai ușor pentru cei din Sodoma și din Gomora, decât pentru cei care au fost privilegiați cu această lumină clară și pentru care s-au făcut eforturi atât de mari, dar care nu au profitat de ele. Ei au nesocotit măreața mântuire pe care Dumnezeu, în îndurarea Sa, a fost binevoitor să le-o acorde. Au fost atât de orbiți de diavol, încât au crezut că sunt bogați și că se bucură de favoarea lui Dumnezeu, când Martorul Credincios declară despre ei că sunt ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi.2M 486.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents