Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 3 — “Când se vor întâmpla aceste lucruri?”

    Ucenicii îi întreabă pe Domnul Hristos despre revenirea Sa

    Cuvintele Domnului Hristos (Matei 24, 2) fuseseră rostite în auzul unui mare număr de oameni, dar, când a rămas singur, Petru, Ioan, Iacov și Andrei au venit la El, pe când stătea pe Muntele Măslinilor. “Spune-ne”, au zis ei, “când se vor întâmpla acestea lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?”EUZ 32.1

    În răspunsul Său, adresat ucenicilor, Domnul Isus nu S-a referit în mod separat Ia distrugerea Ierusalimului și la marea zi a revenirii Sale. El a descris cele două evenimente împreună. Dacă le-ar fi descoperit ucenicilor Săi evenimentele viitoare, așa cum le vedea El, ei nu ar fi fost în stare să îndure priveliștea. Din milă pentru ei, Domnul a combinat descrierea celor două mari crize, lăsându-i pe ucenici să studieze mai departe înțelesul în mod personal. — The Desire of Ages, 628 (1898).EUZ 32.2

    Vremea revenirii lui Hristos nu este cunoscută

    Mulți care s-au declarat a fi adventiști au stabilit date ale revenirii lui Hristos, dar toate au avut ca rezultat doar niște eșecuri repetate. Despre timpul precis al revenirii Domnului este declarat că se află dincolo de puterea de pricepere a muritorilor. Nici chiar îngerii, care slujesc pentru cei ce vor fi moștenitori ai mântuirii, nu știu nici ziua, nici ceasul. “Dar despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. — Testimonies for the Church 4:307 (1879).EUZ 32.3

    Noi nu trebuie să știm timpul precis, nici pentru revărsarea Duhului Sfânt, nici pentru venirea lui Hristos. De ce nu ne-a dat Dumnezeu această informație? Pentru că, dacă ar fi făcut-o, nu am fi folosit-o în mod corespunzător și acest fapt ar conduce la o stare de lucruri în poporul nostru, care ar întârzia foarte mult lucrarea lui Dumnezeu, de pregătire a oamenilor pentru ziua cea mare, care trebuie să vină. Noi nu trebuie să trăim într-o stare de tensiune cu privire la timp....EUZ 33.1

    Tu nu vei fi în stare să spui că El va veni peste un an, doi sau cinci, nici să amâni venirea Sa, declarând că nu va veni în următorii zece sau douăzeci de ani. — The Review and Herald, 22 martie, 1892.EUZ 33.2

    Ne apropiem de ziua cea mare a lui Dumnezeu. Semnele se împlinesc. Totuși, nu avem o solie care să ne spună ziua și ora apariției lui Hristos. Cu înțelepciune, Domnul ne-a ascuns aceste date, ca să putem fi tot timpul într-o stare de așteptare și de pregătire pentru cea de-a doua venire a Sa pe norii cerului. — Letter 28, 1897.EUZ 33.3

    Timpul exact al celei de-a doua veniri a Fiului omului este taina lui Dumnezeu. — The Desire of Ages, 633 (1898).EUZ 33.4

    Solia noastră nu este aceea de a stabili un timp

    Noi nu facem parte din acea categorie de oameni care precizează perioada exactă de timp, care ne desparte de cea de-a doua venire a lui Isus, cu putere și cu mare slavă. Unii au stabilit o dată, iar, când aceasta a trecut, mintea lor înfumurată nu a acceptat mustrarea, ci au stabilit un alt timp și apoi altul. Numeroasele eșecuri succesive le-au pus eticheta de falși profeți. — Fundamentals of Christian Education, 335 (1895).EUZ 34.1

    Dumnezeu nu dă nimănui o solie în care să spună că vor mai fi cinci, zece sau douăzeci de ani până la încheierea istoriei acestui pământ. El nu va da nici unei ființe vii pretextul de a amâna pregătirea pentru venirea Sa. El nu vrea ca cineva să zică, așa cum a zis servul necredincios: “Domnul meu întârzie să vină”, pentru că aceasta duce la indiferență față de ocaziile și privilegiile avute în vederea pregătirii pentru ziua cea mare. — The Review and Herald, 27 noiembrie, 1900.EUZ 34.2

    Stabilirea de date duce la necredință

    Pentru că datele stabilite în mod repetat au trecut, lumea se află într-o stare de necredință și mai înverșunată ca înainte, cu privire la apropiata revenire a lui Hristos. Ei privesc cu dispreț eșecurile celor ce au stabilit date și, pentru că oamenii au fost amăgiți în felul acesta, își întorc fața de la adevărul exprimat în Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. — Testimonies for the Church 4:307 (1879).EUZ 34.3

    Am înțeles că fratele (E. P.) Daniels a stabilit — ca să zicem așa — un timp, afirmând că Domnul va veni în circa cinci ani. Acum, sper că nu se va răspândi vestea că suntem dintre aceia care fixează date. Asemenea remarci nu trebuie să se facă. Ele nu aduc nimic bun. Nu căutați să obțineți o redeșteptare prin intermediul unor asemenea afirmații, ci fiți foarte atenți asupra fiecărui cuvânt pe care îl rostiți, pentru ca cei fanatici să nu găsească ceva ce ar putea crea o stare de agitație, și Duhul lui Dumnezeu să fie întristat.EUZ 34.4

    Noi nu dorim să stârnim pasiunile oamenilor și să provocăm o agitație în care să fie stârnite sentimente care scapă de sub controlul rațiunii. Eu cred că trebuie să fim deosebit de atenți, pentru că Satana este la lucru și încearcă să facă tot ce-i stă în putință pentru a-și strecura vicleșugurile și născocirile care vor fi o forță aducătoare de mult rău. Trebuie să ne ferim de orice ar putea stârni agitație și ar crea o tulburare pe temeiuri greșite, pentru că în mod sigur va veni și reacția. — Letter 34, 1887.EUZ 35.1

    Întotdeauna vor exista în biserică mișcări false și fanatice, declanșate de persoane care pretind că sunt îndemnate de Dumnezeu — oameni care aleargă unde nu sunt trimiși și care vor fixa zile și vremi pentru o profeție neîmplinită. Vrăjmașul este bucuros să-i vadă făcând astfel, pentru că eșecurile lor repetate și îndrumarea pe o cale greșită produc confuzie și necredință. — Selected Messages 2:84, (1897).EUZ 35.2

    Nici un timp profetic după 1844

    La întrunirea din Jackson, eu le-am declarat limpede acelor grupuri de persoane fanatice că ei fac lucrarea vrăjmașului sufletelor și că sunt în întuneric. Ei pretindeau că au marea lumină că timpul de probă se va încheia în octombrie 1884. Acolo, am afirmat în mod public că Domnul a considerat potrivit să-mi arate că, după anul 1844, soliile date de Dumnezeu nu vor mai preciza nici o dată calendaristică. — Selected Messages 2:73, (1885).EUZ 35.3

    Poziția noastră a fost una de așteptare și veghere, fără nici o precizare a unei date care să intervină între 1844, când s-au încheiat perioadele profetice, și timpul revenirii Domnului nostru. — Manuscript Releases 10:270 (1888).EUZ 36.1

    Poporul nu va mai avea nici o altă solie cu privire la o dată precisă. După perioada de timp cuprinsă între 1842 și 1844 (Apocalipsa 10, 4-6), nu mai poate fi nici o altă indicație precisă, referitoare la timpul profetic. Cea mai lungă perioadă de calcul s-a încheiat în toamna anului 1844. — The S.D.A. Bible Commentary 7:971 (1900).EUZ 36.2

    Ellen White a așteptat revenirea Domnului Hristos în vremea ei

    Mi s-a arătat grupul de persoane prezente la Conferință. Îngerul a spus: “Unii vor fi hrană pentru viermi, dar câțiva vor trece prin perioada ultimelor șapte plăgi și vor rămâne în viață pe pământ, pentru a fi transformați la revenirea lui Isus”. — Testimonies for the Church 1:131, 132 (1856).EUZ 36.3

    Pentru că timpul este scurt, ar trebui să lucrăm cu sârguință și energie îndoită. În privința copiilor noștri, este posibil să nu intre niciodată la colegiu. — Testimonies for the Church 3:153 (1872).EUZ 36.4

    Într-adevăr, nu este înțelept să ai copii acum. Timpul este scurt, pericolele zilelor din urmă sunt asupra noastră și copiii mici vor fi afectați într-o măsură mai mare. — Letter 48, 1876.EUZ 36.5

    În această generație, când scenele istoriei pământului urmează să se apropie treptat de încheiere și suntem pe punctul de a intra într-un timp de strâmtorare cum n-a mai fost niciodată, cu cât vor fi mai puține căsătorii, cu atât va fi mai bine pentru toți, atât bărbați, cât și femei. — Testimonies for the Church 5:366 (1885).EUZ 37.1

    Va veni clipa, și nu este prea departe, când unii dintre noi, care credem că vom rămâne în viață pe pământ, vom vedea prezicerea confirmată și vom auzi glasul arhanghelului și trâmbița lui Dumnezeu răspunzând din munți, câmpii și mare, spre cele mai îndepărtate colțuri ale pământului. — The Review and Herald, 31 iulie, 1888.EUZ 37.2

    Timpul de încercare este foarte aproape de noi, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja, prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă păcatele. — Selected Messages 1:363 (1892).EUZ 37.3

    Explicarea întârzierii

    Lunga noapte de întunecime este istovitoare, dar dimineața este amânată din milă, pentru că, dacă stăpânul ar veni, prea mulți ar fi găsiți nepregătiți —Testimonies for the Church 2:194 (1868).EUZ 37.4

    Dacă, după marea dezamăgire din 1844, adventiștii și-ar fi păstrat cu tărie credința și ar fi mers mai departe uniți pe drumul deschis de providența lui Dumnezeu, primind solia îngerului al treilea și vestind-o lumii, în puterea Duhului Sfânt, ei ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu. Domnul ar fi lucrat cu putere prin eforturile lor, lucrarea ar fi fost încheiată, și Domnul ar fi putut deja să vină, ca să-Și primească poporul și să-l răsplătească.... Nu a fost voința lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie astfel amânată.EUZ 37.5

    Timp de patruzeci de ani, necredința, murmurarea și răzvrătirea au împiedicat vechiul Israel să intre în țara Canaanului. Aceleași păcate au amânat intrarea Israelului modern în Canaanul ceresc. În nici un caz, nu au fost de vină făgăduințele lui Dumnezeu. Necredința, iubirea de lume, lipsa de consacrare și certurile între cei ce pretind a fi poporul Domnului sunt cele care ne-au menținut atât de mulți ani în această lume de păcat și suferință. — Evangelism, 695, 696 (1883).EUZ 38.1

    Dacă biserica lui Hristos și-ar fi îndeplinit lucrarea încredințată, așa cum a hotărât Domnul, întreaga lume ar fi fost avertizată și Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere și cu mare slavă. — The Desire of Ages, 633, 634 (1898).EUZ 38.2

    Făgăduințele lui Dumnezeu sunt condiționate

    În soliile lor, îngerii lui Dumnezeu scot în evidență faptul că timpul este foarte scurt. (Vezi Romani 13, 11-12; 1 Corinteni 7, 29; 1 Tesaloniceni 4, 15-17; Evrei 10, 25; Iacov 5, 8.9; 1 Petru 4, 7; Apocalipsa 22, 6.7.) Acest fapt mi-a fost prezentat întotdeauna. Este adevărat că timpul a fost mai lung decât am crezut în primele zile de la vestirea acestei solii. Mântuitorul nostru nu a apărut așa de curând cum am sperat. Dar a greșit oare Cuvântul Domnului? Niciodată! Ar trebui să ne reamintim că făgăduințele, ca și amenințările lui Dumnezeu, sunt la fel de condiționate. (Vezi Ieremia 18, 7-10; Iona 3, 4-10.)EUZ 38.3

    Poate că din cauza nesupunerii noastre, mai avem de stat în această lume încă mulți ani, așa cum au făcut-o copiii lui Israel, dar, pentru Numele lui Hristos, poporul Lui nu trebuie să adauge păcat după păcat și să dea vina pe Dumnezeu pentru urmările purtării lui greșite. — Evangelism, 695, 696 (1901).EUZ 39.1

    Ce așteaptă Domnul Hristos

    Cu o dorință arzătoare, Domnul Hristos așteaptă să Se manifeste în biserica Sa. Când caracterul lui Hristos va fi reprodus în poporul Său, în mod desăvârșit, atunci El va veni să-i ia cu Sine pe ai Săi.EUZ 39.2

    Este privilegiul fiecărui creștin nu numai să aștepte, ci să și grăbească venirea Domnului nostru Isus Hristos. Dacă toți cei care mărturisesc Numele Lui ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar fi răspândită sămânța Evangheliei în întreaga lume! Ultima mare recoltă ar fi gata de cules și Hristos ar veni să-Și adune grâul prețios. — Christ's Object Lessons, 69 (1900).EUZ 39.3

    Stă în puterea noastră să grăbim revenirea Domnului nostru, vestind lumii Evanghelia. Nu trebuie doar să așteptăm, ci să și grăbim venirea zilei lui Dumnezeu. 2 Petru 3, 12. — The Desire of Ages, 633 (1898).EUZ 39.4

    Domnul ne-a dat putere ca, prin conlucrarea cu El, să grăbim sfârșitul acestei stări de suferință. — Education, 264 (1903).EUZ 39.5

    Răbdarea lui Dumnezeu are o limită

    Cu o precizie care nu admite nici cea mai mică greșeală, Cel Infinit ține o socoteală pentru fiecare națiune. Cât timp acest cont rămâne deschis, îndurarea Sa este oferită prin chemări la pocăință, dar, când limita fixată de El va fi depășită, va începe revărsarea mâniei Sale. — Testimonies for the Church 5:208 (1882).EUZ 39.6

    Dumnezeu are însemnate în registrul Său toate națiunile. Cifrele cresc în dreptul lor în cărțile din ceruri și, când va fi pe punctul de a fi dată legea de pedepsire a celor ce calcă prima zi a săptămânii, paharul lor va fi plin. — The S.D.A. Bible Commentary 7:910 (1886).EUZ 40.1

    Dumnezeu ține o socoteală pentru fiecare națiune.... Când nelegiuirea va depăși limitele îndurării Lui Dumnezeu, va veni timpul ca îndelunga Sa răbdare să ia sfârșit. Când cifrele acumulate în cărțile de înregistrare ale cerului vor arăta că totalul nelegiuirilor a ajuns la limita stabilită, va veni mânia lui Dumnezeu. — Testimonies for the Church 5:524 (1889).EUZ 40.2

    Cu toate că, în mila Sa, Dumnezeu Se dovedește îndelung răbdător cu cel nelegiuit, există totuși o limită dincolo de care omul nu mai poate continua să păcătuiască. Când această limită este depășită, ofertele harului sunt retrase și începe vremea judecății. — Patriarchs and Prophets, 162, 165 (1890).EUZ 40.3

    Vine timpul când, prin necinste și obrăznicie oamenii vor ajunge la un punct, dincolo de care Domnul nu le va îngădui să treacă, și vor afla că există o limită a îndelungii răbdări a lui Iehova. — Testimonies for the Church 9:13 (1909).EUZ 40.4

    Există o limită dincolo de care judecățile lui Iehova nu mai pot fi amânate. — Prophets and Kings, 417 (c. 1914).EUZ 40.5

    Nelegiuirea a ajuns aproape de limita ei

    Mai este puțin timp până când locuitorii pământului vor umple cupa nelegiuirilor și atunci se va trezi mânia lui Dumnezeu, care întârzie de atâta timp, și această țară a luminii va bea cupa neamestecată a mâniei Sale. — Testimonies for the Church 1:363 (1863).EUZ 41.1

    Cupa nelegiuirii este aproape plină, iar dreptatea răzbunătoare a lui Dumnezeu este gata să coboare asupra celor vinovați. — Testimonies for the Church 4:489 (1880).EUZ 41.2

    Răutatea locuitorilor pământului aproape a umplut măsura nelegiuirilor lor. Acest pământ a ajuns aproape de punctul în care Dumnezeu îi va îngădui distrugătorului să-și facă lucrarea. — Testimonies for the Church 7:141 (1902).EUZ 41.3

    Nelegiuirea a ajuns aproape la limita ei de sus. Lumea este plină de confuzie și o mare groază va veni peste ființele omenești. Sfârșitul este foarte aproape. Noi, care cunoaștem adevărul, trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce va veni peste lume, ca o surpriză copleșitoare. — Testimonies for the Church 8:28 (1904).EUZ 41.4

    Trebuie să avem mereu în minte gândul că ziua cea mare a lui Dumnezeu este aproape.

    Trebuie să ne obișnuim să avem mereu în minte marile scene ale judecății și, atunci când acestea se vor desfășura în fața ochilor noștri, când toate se vor descoperi, vor avea efect asupra caracterului nostru. Un frate mi-a spus odată: “Sora White, crezi că Domnul va veni în decurs de zece ani?” “Ce importanță are pentru tine dacă El vine peste doi, patru sau zece ani?” “Ei bine”, a spus el, “dacă aș ști că Domnul va fi să vină peste zece ani, cred că, în anumite privințe, aș acționa diferit de cum acționez acum”.EUZ 41.5

    “Ce-ai face?”EUZ 42.1

    “Ei bine”, a spus el, “mi-aș vinde averea, aș începe să cercetez Cuvântul lui Dumnezeu, aș încerca să-i avertizez pe oameni și să-i învăț să se pregătească pentru venirea Lui și aș stărui pe lângă Dumnezeu să mă ajute să fiu pregătit pentru a mă întâlni cu El.”EUZ 42.2

    Atunci i-am spus: “Daca ai ști că Domnul nu va veni încă timp de douăzeci de ani, ai trăi altfel?”EUZ 42.3

    El a răspuns: “Cred că da”....EUZ 42.4

    Cât de egoistă a fost exprimarea că ar trăi cu totul altfel, dacă ar ști că Domnul său va veni în decurs de zece ani! Ei bine, Enoh a umblat cu Dumnezeu timp de trei sute de ani. Aceasta este pentru noi o lecție care ne învață că trebuie să umblăm cu Dumnezeu în fiecare zi și că nu suntem în siguranță, dacă nu așteptăm și nu veghem. — Manuscript 10, 1886.EUZ 42.5

    Timpul este scurt

    Fie ca Domnul să nu le dea odihnă, nici ziua, nici noaptea, acelora care acum sunt fără grijă și nepăsători pentru cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Sfârșitul este aproape. Domnul Isus ar vrea să avem întotdeauna în minte gândul că timpul este scurt. — Letter 97, 1886.EUZ 42.6

    Când vom sta cu cei răscumpărați la marea de cristal, cu harfele de aur și coroanele de slavă, având veșnicia fără de sfârșit înaintea noastră, atunci vom vedea cât de scurt a fost timpul de probă. — Manuscript Releases 10:266 (1886).EUZ 42.7

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents