Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Credinţa şi faptele - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Partea biruitorului

    Oare Mântuitorul nostru nu a avut nimic de biruit? Nu a dat El bătălia cu prințul întunericului, până a ajuns biruitor în fiecare punct? Apoi, Hristos a lăsat această lucrare în mâinile urmașilor Săi. Noi avem ceva de făcut. Oare nu avem noi partea biruitorilor, pe care să o realizăm și să câștigăm biruința? Nu trebuie să înaintăm și noi, pas cu pas, pentru a-L cunoaște pe Domnul și faptele Sale care răsar asemenea zorilor dimineții? Lumina lor va străluci tot mai puternic. Voi o veți primi și, ca răspuns la cererile stăruitoare pe care le înălțați spre Dumnezeul cerurilor, veți merge mai departe, adunând o lumină tot mai strălucitoare.CF 74.5

    Iacov a fost prins în capcana ispitei. El l-a înșelat pe fratele lui, luându-i dreptul de întâi născut. Când s-a luptat cu Hristos, păcatele lui au ieșit la iveală. Îngerul s-a luptat cu el și i-a spus: “Lasă-mă să plec”, dar Iacov a răspuns: “Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta”. (Geneza 32, 26.)CF 75.1

    Nu vreți să faceți și voi acest lucru? Nu vreți voi să luptați cu Dumnezeu cu ocazia acestei adunări, până când veți ști că El vi Se descoperă? Există păcate care vă tulbură sufletul și vă întristează. Veți spune voi: “Acum, Doamne, trebuie să am iertarea scrisă în dreptul numelui meu” și să luptați și să-L rugați pe Dumnezeu, pe temeiul neprihănirii lui Hristos? “El trebuie să mântuiască. Eu cred în El și îl cred pe cuvânt.” Acum, fraților, ce vom face?CF 75.2

    Iacov a câștigat biruința, iar numele lui a fost schimbat în ziua aceea. El a luptat cu Dumnezeu și a biruit. Sunt așa de recunoscătoare că Dumnezeu a pregătit o cale prin care să putem avea o mântuire deplină și fără plată. Nu trebuie să privim la umbrele pe care Satana le așază pe calea noastră. El ar vrea să întunece cerul și pe Isus, care este lumina și puterea cerului pentru noi, iar noi continuăm să vorbim despre puterea lui Satana. Dar nu trebuie să vorbim despre ea. Isaia prezintă această idee în cuvintele: “Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui, îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”. (Isaia 9, 6.)CF 75.3

    Dumnezeu să ne ajute, fraților, să ne trezim și să ne punem în mișcare acum pentru a face tot atât de mult, cât a făcut paraliticul, tot atât de mult, cât a făcut omul neputincios, și cel cu membrele paralizate. Ei au făcut exact ce li s-a spus. Dumnezeu să ne ajute să credem în Fiul lui Dumnezeu și în faptul că El ne poate mântui până la capăt și vom avea viața veșnică.CF 75.4

    Mulți dintre voi se poartă ca și când nu avea suficientă însuflețire pentru a răspunde la adevăr. Unii dintre voi se poartă ca și când ar crede că Domnul a fost închis definitiv în mormântul nou al lui Iosif. El nu este acolo El este înviat și astăzi avem un Mântuitor viu, care mijlocește pentru noi.CF 76.1

    Prin urmare, vorbiți despre iubirea Sa, vorbiți despre puterea Sa, lăudați-L. Dacă aveți un glas cu care să spuneți ceva, atunci vorbiți despre Dumnezeu, despre cer, despre viața veșnică. Am auzit persoane care, în casa lor, vorbesc atât de tare, încât le pot auzi vecinii, dar în adunare abia dacă se ridică și murmură câteva cuvinte care nu se pot auzi. Voi trebuie să arătați că ați învățat în școala lui Hristos și că ați făcut progrese. “Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”. (Romani 10, 10.) Câți cred adevărurile pe care le-ați auzit astăzi? Vreți să mai așteptați câteva luni, înainte de a recunoaște că în ele se află lumină? Vreți să vă opriți și să le analizați? Veți muri înainte de a ajunge la timpul acela.CF 76.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents