Pierderea privilegiilor oferite de Dumnezeu

Prin răzvrătire și prin apostazie, omul a pierdut favoarea lui Dumnezeu, și nu niște drepturi proprii, pentru că el nu putea să aibă nici o valoare, cu excepția celei acordate prin Fiul iubit al lui Dumnezeu. Această idee trebuie să fie înțeleasă. Omul a pierdut acele privilegii pe care Dumnezeu, în mila Sa, i le-a oferit ca pe un dar, ca pe o comoară încredințată spre a fi folosită pentru înaintarea lucrării Sale, pentru slava Sa și pentru binele făpturilor pe care le făcuse. În clipa în care a refuzat să asculte de Legile împărăției lui Dumnezeu, lucrarea mâinilor lui Dumnezeu a ajuns necredincioasă față de guvernarea lui Dumnezeu și s-a făcut întru totul nevrednică de toate binecuvântările cu care o favorizase Dumnezeu.CF 21.1

Aceasta a fost poziția neamului omenesc după ce omul s-a despărțit de Dumnezeu prin păcătuire. După aceea, el nu a mai avut drept la nici o gură de aer, la nici o rază de soare sau la nici o firimitură de hrană. Omul nu a fost nimicit, pentru că Dumnezeu l-a iubit atât de mult, încât L-a dăruit pe Fiul Său iubit, ca să sufere pedeapsa nelegiuirii omului. Domnul Hristos S-a oferit să devină înlocuitorul și garantul omului, pentru ca, prin harul Său fără egal, omul să poată avea încă o posibilitate de încercare — o a doua probă — în care experiența lui Adam și a Evei este o avertizare de a nu călca Legea lui Dumnezeu așa cum au făcut-o ei. Atâta vreme cât se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu exprimate prin darul luminii soarelui și al hranei, partea omului este să se închine înaintea lui Dumnezeu ca semn al recunoașterii pline de mulțumire a faptului că toate lucrurile vin de la Dumnezeu. Orice bun care îi este înapoiat lui Dumnezeu, Îi aparține de drept, pentru că El este cel care l-a dat.CF 21.2

Omul a călcat Legea lui Dumnezeu, iar prin Răscumpărătorul i-au fost date făgăduințe noi, făcute pe un temei diferit. Toate binecuvântările trebuie să vină printr-un Mijlocitor. Acum, fiecare membru al familiei omenești este dat întru totul în mâinile lui Hristos și orice ar avea în viața aceasta — fie că este darul banilor, al caselor, al pământului, al capacității de gândire, al puterii fizice, al talentelor intelectuale — precum și binecuvântările vieții veșnice îi sunt date în proprietate ca fiind niște comori ale lui Dumnezeu ce trebuie să fie folosite cu credincioșie pentru binele oamenilor. Fiecare dar are sigiliul crucii și poartă chipul și semnătura lui Isus Hristos. Toate lucrurile vin de la Dumnezeu. De la binele cel mai mic și până la binecuvântarea cea mai mare, toate se revarsă pe o singură Cale — o mijlocire supraomenească, stropită cu acel sânge care este de o valoare ce întrece orice estimare, pentru că în Fiul Său a fost chiar viața lui Dumnezeu.CF 22.1

Prin urmare, nici un om nu-I poate da lui Dumnezeu ceva care să nu fie deja al Său. Rețineți acest gând: “Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-ți aducem.” (2 Cronici 29, 14.) Acest gând trebuie să le fie prezentat oamenilor oriunde mergem — că noi nu avem nimic, nu putem oferi nimic de valoare, prin fapte sau credință, fără să-l fi primit mai întâi de la Dumnezeu, nu avem nici un lucru pe care El să nu poată oricând să pună mâna și să spună: Acestea sunt ale Mele — daruri, binecuvântări și înzestrări pe care ți le-am încredințat, nu ca să te îmbogățești, ci pentru ca să le folosești cu înțelepciune pentru binele lumii.CF 22.2