Capitolul 41 — Apostazia de la Iordan

Capitol bazat pe textele din Numeri 25.

Cu inima veselă și cu credința în Dumnezeu reînnoită, oștile lui Israel s-au întors biruitoare de la Basan. Deja puseseră stăpânire pe un ținut bogat și aveau o puternică încredere în imediata cucerire a Canaanului. Numai Iordanul se afla între ei și pământul făgăduit. Chiar dincolo de Iordan, în fața lor, se afla o câmpie roditoare, plină de verdeață, udată de lacuri și izvoare de apă și umbrită de palmieri maiestuoși. În părțile apusene ale câmpiei se înălțau turnurile și palatele Ierihonului, care era așa de bine așezat în livezile lui de palmieri, încât i se dăduse numele de “cetatea palmierilor”.PP 453.1

Pe partea răsăriteană a Iordanului, între râu și podișul înalt pe care-l străbătuseră, mai era o câmpie lată de câțiva kilometri ce se întindea pe o oarecare distanță de-a lungul apei. Valea aceasta adăpostită avea climat tropical; aici înflorea salcâmul, de unde și numele “valea salcâmilor”. Aici și-au așezat tabăra izraeliții, aflând un adăpost plăcut în dumbrăvile de salcâmi, de-a lungul apei.PP 453.2

Dar, în mijlocul acestor locuri atrăgătoare, ei aveau să dea de un rău mai ucigător decât cele mai tari oștiri de bărbați înarmați sau decât fiarele sălbatice ale pustietății. Ținutul acesta atât de bogat în bunătăți naturale fusese întinat de locuitorii lui. Cu prilejul slujirii obștești a lui Baal, zeitatea lor cea mai mare, aveau loc petrecerile cele mai josnice și mai păgânești. Pretutindeni erau locuri cunoscute pentru idolatrie și desfrâu, ale căror nume chiar aminteau stricăciunea și corupția poporului.PP 453.3

Stările acestea din jurul lor au avut o înrâurire întinătoare asupra israeliților. Inima lor s-a deprins cu gânduri murdare, care s-au întins curând prin toată tabăra; viața de huzur și lenevie a avut asupra lor o înrâurire stricăcioasă. Aproape fără să-și dea seama, s-au îndepărtat de Dumnezeu și au ajuns într-o stare în care au devenit o pradă ușoară pentru ispită. În timp ce se aflau în tabără la Iordan, Moise a luat măsuri pentru cucerirea Canaanului. Marele conducător era prins cu totul de lucrarea aceasta; dar pentru popor, timpul acesta lipsit de griji, în așteptare, a ajuns să fie peste măsură de ispititor și, nu peste multe săptămâni, viața lor ajunse să fie mânjită de grozave rătăciri de la calea virtuții și credincioșiei. La început, au fost numai puține legături între izraeliți și vecinii lor păgâni; după un timp însă, au început să se strecoare în tabără femei madianite. Înfățișarea lor nu era bătătoare la ochi, iar planurile lor au fost săvârșite atât de pe ascuns, încât atenția lui Moise nu a fost atrasă de lucrul acesta. Femeile acestea aveau de gând ca, prin legătura lor cu izraeliții, să-i ducă la călcarea Legii lui Dumnezeu, să le îndrepte mintea la obiceiurile și apucăturile păgânești și să-i momească la idolatrie. Gândurile acestea au fost ținute ascunse cu grijă sub haina prieteniei, așa încât n-au fost privite cu bănuială nici de supraveghetorii poporului.PP 453.4

La îndemnurile lui Balaam, împăratul Moabului a pus la cale o mare petrecere în cinstea zeilor lor și i-a dat în grijă lui Balaam să-i determine pe izraeliți să ia și ei parte. Întrucât era privit de ei ca profet al lui Dumnezeu, nu i-a fost greu să-și aducă la îndeplinire planul. O mare parte din popor s-a dus cu el să vadă sărbătorile. S-au încumetat să umble pe calea oprită și s-au prins în lațul lui Satana. Ademeniți de muzică și de jocuri, ațâțați de frumusețea vestalelor păgâne, s-au lepădat de credincioșia lor față de Dumnezeu. Îndată ce au luat parte la ospăț și veselie, mintea li s-a întunecat când au băut vin și lanțurile stăpânirii de sine au fost rupte. Pornirile firești au ajuns să-i stăpânească și, o dată ce conștiința li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecați și să se închine înaintea idolilor. Au adus jertfe pe altarele păgânești și au luat parte la cele mai înjositoare ceremonii.PP 454.1

N-a trebuit mult timp ca otrava să se întindă ca o molimă ucigătoare prin toată tabăra lui Israel. Aceia care ar fi trebuit să-i înfrângă în luptă pe vrăjmașii lor au fost înfrânți prin șiretenia femeilor păgâne. Poporul părea că este vrăjit. Mai marii și fruntașii poporului au fost printre cei dintâi care s-au abătut, apoi mulți alții din popor, încât apostazia a ajuns generală. “Israel s-a alipit de Baal-Peor”. (Numeri 25, 3.) Când, în cele din urmă, a văzut și Moise ce se petrece și ce prăpăd a venit peste ei, atacurile vrăjmașilor lor ajunseseră să izbutească atât de mult, încât nu numai că izraeliții luau parte la serviciile destrăbălate ale închinării idolatre de la muntele Por, ci se ajunsese ca obiceiurile păgânești să fie ținute chiar și în tabără. Bătrânul conducător s-a umplut de indignare și mânia lui Dumnezeu s-a aprins.PP 454.2

Practicile idolatre ale israeliților au realizat tot ce nu au putut să facă formulele magice ale lui Balaam — i-au despărțit de Dumnezeu. Datorită judecăților ce s-au abătut de îndată asupra sa, poporul a început să-și dea seama de grozăvia păcatelor lui. O molimă înspăimântătoare s-a abătut asupra taberei și zece mii dintre ei au murit. Dumnezeu a dat porunca să fie omorâți de judecători toți cei care conduseseră la apostazia aceasta. Porunca s-a împlinit fără întârziere. Cei vinovați au fost uciși, iar trupurile lor moarte au fost spânzurate în văzul întregului Israel, pentru ca cei din tabără, văzând cât de aspră era purtarea cu căpeteniile lor, să-și dea seama de adânca neplăcere a lui Dumnezeu față de păcatul lor, iar pe ei să-i apuce groaza de mânia Lui.PP 455.1

Toți și-au dat seama că pedeapsa era îndreptățită și au dat fuga la cortul întâlnirii; plângând și cu adâncă umilință și-au recunoscut păcatul. În timp ce plângeau înaintea lui Dumnezeu la intrarea cortului mărturiei, în timp ce molima bântuia încă, omorându-i pe oameni, iar judecătorii își săvârșeau lucrarea înspăimântătoare, Zimri, una dintre căpeteniile lui Israel, a venit în tovărășia unei desfrânate madianite, “fata lui Țur, căpetenia semințiilor ieșite dintr-o casă părintească din Madian”, pe care o ducea la cortul său, trecând semeț prin tabără. Niciodată nu se arătase desfrâul mai obraznic sau mai respingător. Ațâțat de vin, Zimri se fălea cu păcatul lui, “ca locuitorii Sodomei”, și se purta batjocoritor în ticăloșia lui. Preoții și conducătorii, plini de durere și umilință, se aruncaseră cu fața la pământ și plângeau, “între tindă și altar”, rugându-L stăruitor pe Dumnezeu să-și ierte poporul și să nu facă de rușine moștenirea, când acest conducător al poporului se arătă îngâmfat cu păcatul lui în mijlocul adunării, ca și cum ar fi vrut să sfideze mânia lui Dumnezeu și să-și bată joc de judecătorii poporului. Fineas, fiul lui Eleazar, marele preot, se ridică din mijlocul adunării și, luând o suliță, “s-a luat după omul acela din Israel până la cortul lui” și i-a omorât pe amândoi. Astfel, plaga s-a oprit în timp ce preotul care a împlinit judecata divină a fost onorat în fața întregului Israel, iar lui și casei lui le-a fost dată preoția pentru veșnicie.PP 455.2

“Fineas ... a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel”, spunea solia divină; “de aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi, pentru el și pentru sămânța lui după el, legământul unei preoții veșnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru copiii lui Israel.”PP 455.3

Judecățile cu care a fost lovit Israel la Sitim din pricina păcatelor lui au adus moartea celor ce mai rămăseseră în viață din ceata cea mare a celor care, cu aproape patruzeci de ani mai înainte, își atrăseseră osânda de a muri în pustie. Numărătoarea poporului făcută în timpul rămânerii lor pe câmpiile Iordanului, potrivit cu porunca lui Dumnezeu, arată că “între ei nu era nici unul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise și preotul Aaron în pustia Sinai ... afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun”. (Numeri 26, 64.65.)PP 456.1

Dumnezeu trimisese pedepse asupra israeliților pentru că se lăsară prinși de ispitele madianiților; dar ispititorii nu puteau să scape de mânia judecății divine. Amaleciții, care îl atacaseră pe Israel la Refidim, când s-au aruncat asupra celor obosiți, rămași pe urmă din oștire, n-au fost pedepsiți decât mult mai târziu; dar madianiții, prin care fuseseră duși în păcat, trebuia să simtă îndată pedepsele lui Dumnezeu, ca niște vrăjmași mai primejdioși. “Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiților”, spunea porunca dată de Dumnezeu lui Moise, “apoi vei fi adăugat la poporul tău.”. (Numeri 31, 2.) Însărcinarea aceasta a fost îndeplinită fără întârziere. Din fiecare seminție au fost aleși câte o mie de bărbați și trimiși sub conducerea lui Fineas. “Au înaintat împotriva Madianului după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul; și au omorât pe toți bărbații. Împreună cu toți ceilalți, au omorât și pe ... cei cinci împărați ai Madianului; au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor.” Chiar și femeile care fuseseră luate ca prizoniere de oastea biruitoare au fost ucise la porunca lui Moise, ca unele care erau vrăjmașii cei mai primejdioși și mai vinovați ai lui Israel.PP 456.2

Așa a fost sfârșitul acelora care au pus la cale nenorocirea poporului lui Dumnezeu. Psalmistul zice: “Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o și li se prinde piciorul în lațul pe care l-au pus.” (Psalmii 9, 15.) “Căci Domnul nu lasă pe poporul Său și nu-și părăsește moștenirea. Ci se va face odată judecată după dreptate și toți cei cu inima curată o vor găsi bună”. Când “se strâng împotriva vieții celui neprihănit, și osândesc sângele nevinovat”, Domnul “va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor”. (Psalmii 94, 14.15.21.23.)PP 456.3

Când a fost chemat să-i blesteme pe evrei, Balaam nu le-a putut face nici un rău, cu toate cuvintele lui vrăjitorești; căci Domnul “nu vede nici o fărădelege în Iacov”, “nici o răutate în Israel” (Numeri 23, 21.23.) Dar când au călcat Legea lui Dumnezeu, lăsându-se pradă ispitei, Păzitorul lor S-a depărtat de la ei. Câtă vreme poporul lui Dumnezeu rămâne credincios poruncilor Sale, nici un blestem și nici o vrăjitorie nu-l pot lovi pe Israel. Întreaga putere a lui Satana și toate loviturile date de el cu șiretenie nu urmăresc altceva decât să împingă la păcat. Când cei care spun că sunt păstrătorii Legii lui Dumnezeu calcă în picioare prescripțiile ei, se despart în felul acesta de Dumnezeu și nu mai sunt în stare să stea în picioare înaintea vrăjmașilor lor.PP 457.1

Izraeliții care nu au putut să fie biruiți de armele sau vrăjitoriile madianiților au căzut pradă femeilor lor desfrânate. Iată cum femeile care sunt în slujba lui Satana își folosesc puterea pentru a prinde sufletele în cursă și a le nimici. “Ea a făcut să cadă multe jertfe și mulți sunt cei pe care i-a ucis ea”. (Proverbe 7, 26.) Astfel s-a întâmplat că fiii lui Set au fost seduși, părăsind cinstea, integritatea lor, și în felul acesta poporul cel sfânt a ajuns corupt. În același fel a fost ispitit Iosif. La fel și-a trădat Samson puterea, apărarea lui Israel, în mâinile filistenilor. Tot în lucruri de felul acesta a căzut și David. Iar Solomon, cel mai înțelept dintre împărați, care de trei ori fusese numit fiu gingaș al Dumnezeului său, a ajuns un rob al patimilor și și-a lăsat credincioșia pradă puterii lor ademenitoare.PP 457.2

“Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10, 11.12.) Satana cunoaște bine materialul cu care are de-a face în inima omului. El cunoaște acele trăsături din fiecare caracter care pot fi mai ușor atacate, deoarece le-a studiat mii de ani cu o râvnă demonică și, în generațiile care au urmat una după alta, s-a străduit să-i răstoarne pe cei mai tari bărbați, prinți din Israel, prin aceleași ispite care au izbutit atât de teribil la Baal — Por. În toate veacurile se găsesc epave de caracter, care s-au ciocnit de stâncile poftelor firii pământești. Astăzi, când ne apropiem de sfârșitul timpului, iar poporul lui Dumnezeu se află la hotarele Canaanului ceresc, Satana, ca și pe vremuri, își va dubla sforțările pentru a-i împiedica să pășească pe pământul făgăduit. El întinde curse pentru fiecare suflet. Nu numai cei neștiutori și needucați trebuie să fie cu luare aminte. El va pregăti ispite și pentru aceia care se găsesc în locurile cele mai de cinste și în slujbele cele mai sfinte; dacă poate să-i ademenească să-și întineze sufletul, atunci, prin ei, e în stare să-i ducă pe mulți la pieire. Și pentru aceasta se slujește de aceleași mijloace și astăzi, ca și acum trei mii de ani. Prin prietenii lumești, prin expunerea frumuseții, prin ispita satisfacerii poftelor, prin dezmăț, petreceri sau un pahar cu vin, el îi duce pe oameni la călcarea poruncii a șaptea.PP 457.3

Satana l-a ademenit pe Israel mai întâi la necumpătare și numai după aceea l-a atras la idolatrie. Aceia care dezonorează chipul lui Dumnezeu și mânjesc templul Lui în însăși ființa lor nu se vor da înapoi de la nici o batjocorire a lui Dumnezeu, care ar mulțumi pofta inimii lor stricate. Împlinirea poftelor păcătoase slăbește mintea și înjosește sufletul. Puterile morale și spirituale sunt slăbite și paralizate prin împlinirea poftelor josnice și este cu neputință pentru robul patimilor să priceapă obligativitatea sfântă a Legii lui Dumnezeu, să prețuiască ispășirea sau să-și dea seama de valoarea sufletului. Bunătatea, curăția și adevărul, temerea de Dumnezeu și iubirea de cele sfinte — toate aceste simțiri sfinte și năzuințe alese, care îl leagă pe om de lumea cerească, sunt mistuite în focul poftelor. Sufletul ajunge un pustiu trist și întunecat, locuința duhurilor rele și “o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte”. Ființe zidite după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ajung să fie înjosite până la treapta animalelor lipsite de rațiune.PP 458.1

Evreii au fost făcuți să calce în picioare Legea lui Dumnezeu și să atragă judecățile Lui asupra neamului lor prin faptul că au avut legături cu oamenii idolatri și au luat parte la petrecerile lor. În același fel izbutește Satana și astăzi, în cea mai mare măsură, să-i amăgească la păcat pe urmașii lui Hristos, ademenindu-i să lege prietenii cu nelegiuiții și să ia parte la petrecerile lor. “De aceea ieșiți din mijlocul lor și depărtați-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeți de ce este necurat”. (2 Corinteni 6, 17.) Dumnezeu cere de la poporul Său de astăzi să fie tot atât de mult deosebit de lume în ce privește obiceiurile, purtarea și principiile, cât îi cerea și poporului Său de pe timpuri. Dacă ei ascultă în chip credincios de învățăturile Cuvântului Lui, deosebirea aceasta va fi netă; altfel, nu este cu putință. Poruncile date evreilor de a nu se amesteca cu păgânii nu erau mai clare sau mai explicite decât acelea care îi opresc pe creștini să se lase în voia spiritului și obiceiurilor celor nelegiuiți. Domnul Hristos ne spune: “Nu iubiți lumea (păcatul, n.tr.), nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el”. (1 Ioan 2, 15.) “Prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu. Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu”. (Iacov 4, 4.) Urmașii Domnului Hristos trebuie să se despartă de păcătoși și să caute să vină în legătură cu ei numai atunci când li se poate face acelora bine. Nu putem fi destul de hotărâți în ce privește evitarea celor care caută să ne depărteze de Dumnezeu. Atunci când ne rugăm: “Și nu ne duce pe noi în ispită”, trebuie să fugim și noi cât mai mult de ispită.PP 458.2

Izraeliții au fost ispitiți să păcătuiască într-un moment când se aflau într-o stare de tihnă și siguranță. Au pierdut din vedere să caute fără încetare fața lui Dumnezeu, au uitat să se mai roage și s-au lăsat în voia unei deosebite încrederi în sine. Comoditatea, lenevia și înclinația către petreceri au lăsat nesupravegheată citadela sufletului și gândurile josnice și-au făcut intrare. Trădătorii de dincoace de ziduri au fost aceia care au dărâmat întăriturile principiilor și l-au lăsat pe Israel pradă puterii lui Satana. În felul acesta caută Satana și în zilele noastre să nimicească sufletele. Un lung proces pregătitor, necunoscut lumii, se desfășoară în inimă înainte ca un creștin să săvârșească fățiș păcatul. Sufletul nu coboară deodată de la curăție și sfințenie, la viața de rând, la patimi și fărădelege. E nevoie de timp pentru ca aceia care sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să ajungă ca niște brute sau cu chipuri demonice. Noi suntem schimbați prin privire. Omul care nutrește în inimă cugete necurate ajunge în cele din urmă să aibă plăcere de păcatele pe care altădată la privea cu scârbă.PP 459.1

Satana folosește orice mijloc pentru ca nelegiuirea și patimile josnice să fie ceva foarte obișnuit și plăcut între oameni. Nu putem merge pe străzile orașelor noastre fără să vedem cum nelegiuirile sunt amintite pe față, fie că sunt descrise într-un roman, fie că sunt reprezentate pe scena unui teatru. Inima ajunge să se deprindă cu păcatul. În publicațiile de toate zilele, li se povestesc oamenilor faptele celor răi și stricați și tot ce poate ațâța patimile li se înfățișează în povestiri ispititoare. Ei aud și citesc atât de mult despre aceste fărădelegi înjositoare, încât conștiința care odată era foarte simțitoare și se dădea înapoi cu scârbă de la scenele acestea ajunge să se înăsprească și să se ocupe cu foarte mult interes de asemenea lucruri.PP 459.2

Multe dintre distracțiile populare din zilele noastre, care sunt frecventate cu plăcere chiar de către aceia care se numesc creștini, tind către același scop pe care-l aveau cele ale păgânilor. De fapt, sunt puține dintre ele acelea pe care Satana nu le folosește pentru a pierde suflete. Prin intermediul teatrului, el a făcut ca timp de secole patimile să fie ațâțate și viciul să fie slăvit. Opera cu strălucirea ei, fascinanta ei prezentare, dansul, jocul de cărți, toate sunt folosite de Satana pentru a rupe lanțurile principiilor și pentru a deschide porțile împlinirii poftelor păcătoase. La orice întâlnire pentru satisfacerea plăcerilor, unde mândria este încurajată sau apetitul satisfăcut, unde omul este determinat să-L uite pe Dumnezeu și să piardă din vedere interesele veșnice, Satana strânge lanțurile sale în jurul sufletelor.PP 459.3

“Păzește-ți inima mai mult decât orice”, spunea sfatul înțelepciunii, “căci din ea ies izvoarele vieții.” Căci omul este cum “își face socotelile în suflet”. (Proverbe 4, 23; 23, 7.) Inima trebuie să fie înnoită prin harul lui Dumnezeu; altfel, în zadar va umbla după curățirea vieții. Cel care încearcă să-și clădească un caracter plin de virtuți, fără să se sprijine pentru aceasta pe harul lui Hristos, își zidește casa pe nisip mișcător. În ceasul cel greu al ispitei, desigur că se va prăbuși. Rugăciunea lui David să fie strigătul fiecărui suflet: “Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic”. (Psalmii 51, 10.) Iar după ce am ajuns părtași ai harului divin, trebuie să mergem înainte până la desăvârșire, “păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință”. (1 Petru 1, 5.)PP 460.1

Și totuși, avem și noi ceva de făcut pentru a ne împotrivi ispitei. Aceia care nu doresc să cadă pradă atacurilor lui Satana trebuie să-și apere bine porțile sufletului; trebuie să se ferească de a citi, a privi sau a asculta ceea ce trezește gânduri murdare. Să nu-și lase mintea și gândurile să alerge la întâmplare după oricare subiect ce iese în cale, după cum li-l aduce Satana înainte. “De aceea încingeți-vă coapsele minții voastre”, spune apostolul Petru, “fiți treji ... nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință; ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră”. (1 Petru 1, 13-15.) Pavel zice: “Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească”. (Filipeni 4,8.) Aceasta cere rugăciune stăruitoare și o continuă veghere. Trebuie să fim sprijiniți de puterea dăinuitoare a Duhului Sfânt care îndrumă gândurile către cer și le deprinde să stăruiască la cele curate și sfinte. Pe lângă aceasta, trebuie să cercetăm cu râvnă Cuvântul lui Dumnezeu. “Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, zice psalmistul, “ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. (Psalmii 119, 9.11.)PP 460.2

Păcatul săvârșit de izraeliți la Baal-Peor a adus judecățile lui Dumnezeu asupra națiunii și, dacă în zilele noastre aceleași păcate nu atrag așa de grabnic pedeapsa, ele își vor primi tot așa de sigur răsplata. “Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu”. (1 Corinteni 3, 17.) Natura leagă pedepse grozave de păcatele acestea, pedepse care mai curând sau mai târziu se abat asupra oricărui făcător de rele. Mai mult decât toate celelalte păcate, acestea au dus la degenerarea neamului nostru și dau naștere la o povară de boli și suferințe cu care este blestemată lumea noastră. S-ar putea ca oamenii să izbutească pentru un timp să-și ascundă abaterile de ochii semenilor lor, dar vor culege tot atât de sigur suferințe, boli, nebunie sau moarte, roadele faptelor lor rele. Iar dincolo de viața aceasta, așteaptă judecata, care va da ca răsplată pedeapsa veșnică. “Cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”, ci împreună cu Satana și cu îngerii răi își vor avea partea în “iazul de foc”, care este “moartea a doua”. (Galateni 5, 21; Apocalipsa 20, 14.)PP 461.1

“Buzele femeii străine strecoară miere și cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri.” “Depărtează-te de drumul care duce la ea și nu te apropia de ușa casei ei, ca nu cumva să-ți dai altora vlaga ta, și unui om fără milă anii tăi; ca nu cumva niște străini să se sature de averea ta și tu să te trudești pentru casa altuia; ca nu cumva să gemi la urmă, când carnea și trupul ți se vor istovi.” “Căci casa ei pogoară la moarte.” “Nici unul care se duce la ea nu se va mai întoarce.” “El nu știe că acolo sunt morții și că oaspeții ei sunt în văile locuinței morților.” (Proverbe 5, 3.4.8-11; 2,18.19; 9,18.)PP 461.2