Capitolul 62 — Ungerea lui David

Capitol bazat pe textele din 1 Samuel 16, 1-13.

La câțiva kilometri spre miazăzi de Ierusalim, “cetatea marelui Împărat”, se află Betleemul unde, cu peste o mie de ani înainte de a fi așezat în iesle pruncul Isus și a fi adorat de magii din răsărit, s-a născut David, fiul lui Isai. Cu secole înainte de arătarea Mântuitorului, David, copil fiind, își păzea turmele, în timp ce ele pășteau pe colinele care înconjurau Betleemul. Umilul păstoraș cânta cântece făcute de el, iar strunele harpei dădeau un acompaniament duios pentru melodia glasului lui proaspăt, tineresc. Domnul îl alesese pe David și-l pregătea, în timpul vieții sale singuratice cu turmele, pentru lucrarea pe care El a rânduit-o să-i fie încredințată în anii de mai târziu.PP 637.1

În timp ce David trăia retras viața umilă de păstor, Domnul Dumnezeu a vorbit despre el profetului Samuel: “Domnul a zis lui Samuel: ‘Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ți cornul cu untdelemn și du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.... Să iei cu tine un vițel, și să zici: Vin să aduc o jertfă Domnului. Să poftești pe Isai la jertfă; Eu îți voi arăta ce trebuie să faci și Îmi vei unge pe acela care-ți voi spune să-l ungi’. Samuel a făcut ce zisese Domnul, și s-a dus la Betleem. Bătrânii cetății au alergat înspăimântați înaintea lui și au zis: ‘Ce vestește venirea ta: ceva bun?’ El a răspuns: ‘Da! Vin să aduc o jertfă Domnului’”. Bătrânii au fost invitați la jertfă, iar Samuel i-a chemat și pe Isai și pe fiii săi. Altarul a fost zidit, iar jertfa era gata. Întreaga familie a lui Isai era de față, afară de David, fiul cel mai tânăr, care fusese lăsat să pască oile; căci nu era lucru sigur să lași turma nepăzită.PP 637.2

La sfârșitul jertfei și înainte de a începe masa, Samuel a început cercetarea profetică a fiilor cu nobilă înfățișare ai lui Isai. Eliab era cel mai în vârstă și semăna cu Saul în ce privește înălțimea și frumusețea, mai mult decât ceilalți. Plăcutele trăsături ale feței lui și făptura lui frumoasă, bine dezvoltată, au atras asupra sa privirile profetului. În timp ce îi admira ținuta princiară, Samuel gândea în sine: “Negreșit, unsul Domnului este aici, înaintea Lui”, așteptând confirmarea divină ca să-l ungă. Dar Domnul nu Se uita la cele exterioare. Eliab nu se temea de Domnul. Dacă ar fi fost chemat la tron, ar fi fost un domnitor mândru și pretențios. Cuvântul Domnului către Samuel a fost: “Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ceea ce se uită omul; omul se uită la ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă”. Frumusețea exterioară nu poate face o inimă să fie plăcută înaintea Domnului. Înțelepciunea și superioritatea care se manifestă în caracter și în purtare arată adevărata frumusețe a omului; valoarea lăuntrică și superioritatea inimii fac să fim acceptați înaintea Domnului oștirilor. Cât de profund ar trebui să simțim noi acest adevăr atunci când ne judecăm pe noi înșine sau chiar pe alții! Să învățăm din greșeala lui Samuel cât de zadarnică este aprecierea care se bazează pe frumusețea fizionomiei sau a nobilei ținute a corpului. Să învățăm cât de incapabilă este înțelepciunea omenească, fără o specială iluminare cerească, de a pricepe tainele inimii sau a cuprinde sfaturile lui Dumnezeu. Gândurile și căile lui Dumnezeu cu privire la făpturile Sale sunt mai înalte decât mintea noastră mărginită, dar să fim siguri că toți copiii Săi vor fi conduși exact în locul pentru care sunt calificați și vor fi făcuți în stare să aducă la îndeplinire chiar lucrarea încredințată mâinilor lor, dacă își supun voința lor voinței lui Dumnezeu, pentru ca planurile Sale binevoitoare să nu fie nimicite prin stricăciunea omenească.PP 638.1

Samuel nu l-a mai examinat pe Eliab și toți cei șase fii care erau prezenți la serviciul divin au fost observați pe rând de profet; dar față de nici unul dintre ei Domnul nu și-a făcut cunoscută alegerea. Cu dureroasă nesiguranță, Samuel privise la cel din urmă tânăr; profetul era pus într-o grea situație și încurcătură. El îl întrebă pe Isai: “Aceștia sunt toți fiii tăi?” Tatăl răspunse: “A mai rămas cel mai tânăr, dar paște oile”. Samuel porunci să fie adus, spunând: “Nu vom ședea la masă până nu va veni aici”.PP 638.2

Păstorul singuratic a fost surprins de neașteptata chemare a solului care îi spusese că profetul venise la Betleem și că trimisese după el. Cu uimire, el întrebă de ce dorea profetul și judecătorul lui Israel să-l vadă; dar, fără întârziere, ascultă chemarea. “Și el era cu păr bălai, cu ochi frumoși și fața frumoasă.” Când Samuel, plin de satisfacție, l-a văzut pe păstorașul modest, cu trăsături bărbătești, cu statură frumoasă, glasul Domnului i-a spus profetului: “Scoală-te și unge-l, căci el este!” David se dovedise viteaz și credincios în umila slujbă de păstor și iată că Dumnezeu îl alesese drept conducător al poporului Său. “Samuel a luat cornul cu untdelemn, și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare”. Profetul își îndeplinise lucrarea ce-i fusese încredințată și se întoarse cu inima ușoară la Rama.PP 641.1

Samuel nu-i descoperise nici măcar familiei lui Isai însărcinarea sa, iar ceremonia ungerii lui David se săvârșise în taină. Ea era pentru tânăr un semn al înaltei chemări care-l aștepta, pentru ca, în mijlocul întâmplărilor și primejdiilor anilor viitori, această cunoaștere să-l inspire să rămână credincios planului lui Dumnezeu ce urma să fie adus la îndeplinire prin viața sa.PP 641.2

Marea onoare acordată nu l-a făcut pe David să fie mândru. În pofida înaltei situații la care era chemat, își continuă liniștit ocupația și așteptă în pace până când planurile lui Dumnezeu urmau să se realizeze la timpul lor și în felul rânduit de El. La fel de umil și modest ca înainte de ungere, păstorașul se întoarse la colinele lui, păscând și păzind turmele la fel de blând ca și mai înainte. Dar, își compunea melodiile și cânta din harpă cu o nouă însuflețire. În fața ochilor săi se întindea o priveliște bogată în diverse frumuseți. Viile cu ciorchinii lor de aur străluceau în bătaia soarelui. Copacii pădurii, cu frunzele lor verzi, se unduiau în bătaia vântului. El privea soarele, care inunda cerul cu lumină, cum se ridica asemeni unui mire din odaia sa, bucurându-se ca un viteaz, care pornește la drum. În fața lui se ridicau mândrele vârfuri ale dealurilor, înălțându-se spre cer; departe, se zăreau stâncile golașe ale lanțului muntos al Moabului, iar deasupra tuturor se întindea bolta cerului, albastră și plăcută. Dincolo de toate acestea era Dumnezeu. Nu-L putea vedea, dar lucrările Lui erau pline de lauda Lui. Lumina zilei care îmbrăca în aur pădurea și muntele, livezile și apele, îi conducea gândurile la Părintele luminii de la care se coboară orice dar bun și desăvârșit. Descoperirile zilnice ale caracterului și maiestății Creatorului umpleau inima tânărului poet de ardoare și bucurie. Admirându-L pe Dumnezeu și lucrările Lui, însușirile minții și inimii lui David sporeau și se întăreau pentru lucrarea lui de mai târziu. Zilnic, el ajungea într-o comuniune tot mai intimă cu Dumnezeu. Sufletul său pătrundea adâncimi tot mai mari, pentru a afla noi subiecte care să-i inspire cântecul și să-i trezească harpa. Melodia bogată a glasului său se revărsa în aer și răsuna pe dealuri, ca un răspuns la imnurile îngerilor din cer.PP 641.3

Cine ar putea să cântărească roadele anilor acelora de muncă și pribegie printre colinele singuratice? Legătura cu natura și cu Dumnezeu și grija pentru turmele sale umile trebuia nu numai să formeze caracterul lui David și să influențeze viața lui de mai târziu, ci, prin psalmii dulcelui cântăreț al lui Israel, trebuia să aprindă în toate veacurile viitoare iubirea și credința în inima poporului lui Dumnezeu și să-l apropie de inima veșnic iubitoare a Aceluia în care trăiesc toate făpturile Sale.PP 642.1

David a continuat să se pregătească în frumusețea și puterea anilor tinereții sale, pentru a ocupa o poziție înaltă între cei mai aleși oameni de pe pământ. Talentele sale — daruri prețioase de la Dumnezeu — erau folosite pentru a preamări slava Dătătorului. Ocaziile de meditație și de cercetare de sine au folosit pentru a-l îmbogăți cu acea înțelepciune și evlavie care-l făceau plăcut înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor. În timp ce admira desăvârșirea Creatorului său, o concepție mai clară despre Dumnezeu se deschidea înaintea sufletului său. Subiectele neclare se luminau, greutățile se lămureau, contrazicerile aparente se rezolvau și fiecare rază de lumină atrăgea noi expresii de admirație și tot mai dulci cântece de laudă, spre slava lui Dumnezeu și a Răscumpărătorului. Iubirea care-l anima, grijile care-l chinuiau, biruințele care-l însoțeau, toate erau subiecte ale cugetării sale active; și, privind la iubirea lui Dumnezeu în toate înlănțuirile vieții sale, inima lui izbucnea într-o și mai vie adorare și recunoștință, glasul lui izbucnea într-o melodie tot mai vie, harpa sa răsuna în imnuri tot mai voioase, iar păstorașul creștea din putere la putere, din cunoștință la cunoștință, deoarece Duhul Domnului era asupra lui.PP 642.2