64 - O LUCRARE NEEGOISTĂ

Aceia care, pe cât le stă în putință, se angajează în lucrarea de a face bine altora, făcându-le o demonstrare practică a interesului lor pentru ei, nu-i eliberează numai de nenorocirile acestei vieți, ajutându-i să poarte poverile lor, ci contribuie în același timp, în mare măsură, la propria sănătate a sufletului și a trupului lor. Facerea de bine este o lucrare care folosește amândurora, atât făcătorului de bine, cât și primitorului. Dacă, în interesul tău pentru alții, uiți de eu, câștigi o biruință asupra infirmităților tale. Mulțumirea pe care o vei simți făcând binele te va ajuta în mare măsură să-ți recâștigi tonusul sănătos al imaginației.SPT 98.1

Plăcerea de a face bine însuflețește mintea și vibrează prin corpul întreg. În timp ce fețele oamenilor binevoitori sunt luminate de voioșie și înfățișarea exprimă calitatea morală superioară a minții lor, fețele oamenilor egoiști, avari, sunt deprimate, descurajate și întunecate. Defectele lor morale se văd pe fețele lor. Egoismul și iubirea de sine își pun pecetea pe înfățișarea omului.SPT 98.2

Acela care este stimulat de adevărata binefacere dezinteresată este un părtaș al naturii divine, care a scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă, în timp ce cei egoiști și avari au îndrăgit egoismul lor până ce acesta a veștejit capacitatea lor de a intra în legătură cu alții, iar fețele lor reflectă chipul vrăjmașului căzut, mai degrabă decât curățenia și sfințirea. — 2T 534 [209]SPT 98.3