Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    „S-A Isprăvit!”

    Capitol bazat pe textele din Luca 23:44-49; loan 19:30

    Domnul Isus nu Şi-a încheiat viaţa până când nu a adus la îndeplinire lucrarea pe care a venit să o facă. Odată cu ultima Sa răsuflare, El a exclamat: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30). Bătălia a fost câştigată. Mâna Sa dreaptă şi braţul Său cel sfânt I-au asigurat biruinţa. Ca biruitor, El Şi-a înfipt stindardul pe înălţimile veşnice. N-a fost oare atunci şi acolo bucurie printre îngeri? Tot cerul a triumfat odată cu biruinţa Mântuitorului. Satana a fost înfrânt şi şi-a dat seama de faptul că şi-a pierdut împărăţia. Atât pentru îngeri, cât şi pentru lumile necăzute în păcat, strigătul „s-a sfârşit” a avut o profundă semnificaţie. Pentru ei, ca şi pentru noi, marea lucrare de răscumpărare fusese înfăptuită. Împreună cu noi, ei se împărtăşesc din roadele biruinţei lui Hristos. Caracterul lui Satana nu le-a fost în mod clar descoperit îngerilor sau lumilor necăzute în păcat până la moartea Domnului Hristos. Arhiapostatul s-a înveşmântat în aşa fel în înşelăciune, încât chiar fiinţele cereşti n-au priceput principiile lui. Ele n-au văzut în mod clar natura răzvrătirii lui.DCN 126.1

    El a fost o fiinţă de o minunată putere şi slavă care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, Despre Lucifer, Domnul spunea: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe” (Ezechiel 28:12). Lucifer fusese un heruvim ocrotitor. El stătuse în lumina prezenţei lui Dumnezeu, Dintre toate fiinţele create, el fusese pe treapta cea mai înaltă, având un rol proeminent în a descoperi universului planurile lui Dumnezeu. După ce a păcătuit, puterea sa de a înşela a fost cu atât mai amăgitoare şi descoperirea caracterului său cu atât mai dificilă datorită poziţiei sale înalte pe care o avusese la Tatăl. Dumnezeu i-ar fi putut nimici pe Satana şi pe cei ce-l simpatizau tot atât de uşor cum cineva poate arunca o pietricică pe pământ, dar El n-a făcut aceasta. Răzvrătirea nu trebuia să fie biruită prin forţă. Puterea constrângătoare se află numai sub cârmuirea lui Satana. Principiile Domnului nu sunt de natura aceasta. Autoritatea Sa se bazează numai pe bunătate, milă şi iubire şi prezentarea acestor principii reprezintă mijloacele care trebuie folosite. Cârmuirea lui Dumnezeu este morală, iar adevărul şi iubirea trebuie să fie puterea predominantă.DCN 126.2

    A fost planul lui Dumnezeu acela ca lucrurile să fie puse pe o temelie de veşnică siguranţă, iar în consfătuirile din cer se hotărâse să i se dea timp lui Satana pentru a-şi dezvolta principiile care stăteau la temelia sistemului său de cârmuire. El susţinuse că acestea sunt superioare principiilor lui Dumnezeu. S-a dat timp pentru ca principiile lui Satana să fie puse în aplicare, ca ele să poată fi văzute de universul ceresc. Satana i-a dus pe oameni la păcat şi planul de mântuire a fost pus în aplicare. Timp de patru mii de ani, Hristos a lucrat pentru ridicarea omului, iar Satana, pentru ruina şi degradarea lui. Universul ceresc a privit toate acestea.DCN 127.1

    Când Domnul Isus a venit în lumea aceasta, puterea lui Satana a fost îndreptată împotriva Sa. De la data când El S-a arătat ca prunc la Betleem, uzurpatorul s-a străduit să-L distrugă. El a căutat pe toate căile posibile să-L împiedice pe Isus să aibă o copilărie desăvârşită, o maturitate nepătată, o slujire sfântă şi un sacrificiu fără cusur. Dar el a fost înfrânt. N-a putut să-L ducă pe Hristos în păcat. N-a putut să-L descurajeze sau să-L îndepărteze de la lucrarea pe care venise s-o aducă la îndeplinire pe pământ. Din pustie la Golgota, furtuna mâniei lui Satana s-a abătut asupra Lui, dar, cu cât aceasta lovea mai nemilos, cu atât mai categoric Fiul lui Dumnezeu S-a prins de mâna Tatălui şi a continuat să meargă mai departe pe cărarea stropită cu sânge. Toate eforturile lui Satana de a-L oprima şi înfrânge n-au făcut decât să arate într-o lumină şi mai curată caracterul Său nepătat.DCN 127.2

    Cerul întreg şi lumile necăzute în păcat fuseseră martore la această luptă. Cu ce interes viu au urmărit ele scenele de încheiere a conflictului! L-au văzut pe Mântuitorul intrând în Grădina Ghetsimani cu sufletul apăsat de groază şi întuneric mare. Au auzit strigătul Său amar: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta” (Matei 26:39). Când prezenţa Tatălui s-a retras, L-au văzut întristat - o întristare plină de o amărăciune care o întrecea pe aceea a ultimei lupte cu moartea. Sudoarea de sânge era împinsă afară prin porii pielii Sale şi cădea în picături pe pământ. De trei ori a izbucnit de pe buzele Lui rugăciunea de scăpare. Cerul nu mai putea să îndure scena şi un sol al mângâierii a fost trimis la Fiul lui Dumnezeu.DCN 127.3

    Cerul a văzut Victima vândută în mâinile gloatei ucigaşe şi, în mijlocul batjocurii şi al violenţei, târâtă de la un tribunal la altul. El a auzit glumele murdare ale persecutorilor Săi pe tema naşterii Sale umile. A auzit tăgăduirea cu blesteme şi jurăminte a unuia dintre cei mai iubiţi ucenici ai Săi. A văzut lucrarea turbată a lui Satana şi puterea lui asupra inimii oamenilor. Ce privelişte înspăimântătoare: Mântuitorul prins în miez de noapte în Ghetsimani, târât într-o parte şi alta, de la palat în sala de judecată, adus de două ori înaintea preoţilor, de două ori înaintea Sinedriului, de două ori înaintea lui Pilat şi o dată înaintea lui Irod, batjocorit, biciuit, condamnat şi dus să fie crucificat, purtând povara cea grea a crucii, în mijlocul vaietelor fiicelor Ierusalimului şi al insultelor gunoiului omenirii.DCN 128.1

    Cerul Îl urmărea cu durere şi surprindere pe Hristos atârnând pe cruce, cu sângele şiroind din rănile din tâmplele Sale, iar sudoarea amestecată cu sânge stând pe fruntea Lui. Picătură cu picătură, sângele curgea din mâinile şi picioarele Sale pe stânca găurită pentru a se înfige în ea piciorul crucii. Rănile făcute de cuie se lărgeau pe măsură ce greutatea corpului Îi trăgea mâinile în jos. Răsuflarea Lui chinuită devenea din ce în ce mai rapidă, mai adâncă, pe măsură ce sufletul I se zbătea sub povara păcatelor lumii. Tot cerul era plin de uimire, atunci când rugăciunea Domnului Isus a fost înălţată în mijlocul groaznicelor Lui suferinţe: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34). Şi cu toate acestea, se aflau acolo oameni făcuţi după chipul lui Dumnezeu, unindu-se pentru a zdrobi viaţa singurului Său Fiu. Ce privelişte pentru universul ceresc!DCN 128.2

    Stăpânirile şi puterile întunericului se adunaseră în jurul crucii, aruncând umbrele necredinţei, ale iadului, în inimile oamenilor. Când Domnul a creat aceste fiinţe ca să stea înaintea tronului Său, ele erau frumoase şi pline de slavă. Frumuseţea şi sfinţenia lor erau în armonie cu poziţia lor înaltă. Ele erau bogate în înţelepciune dumnezeiască şi încinse cu armură cerească. Erau slujitorii lui Iehova. Dar cine putea recunoaşte în îngerii căzuţi pe serafimii slăviţi, care au slujit cândva în curţile cereşti? Agenţii lui Satana s-au unit cu oamenii răi pentru a face poporul să creadă că Hristos este cel mai mare dintre păcătoşi şi pentru a stârni toată ura împotriva Lui. Aceia care şi-au bătut joc de Hristos, în timp ce atârna pe lemnul crucii, erau plini de spiritul primului mare rebel. El i-a umplut cu vorbe stricate şi murdare. Le-a inspirat batjocurile. Dar, din toate acestea, n-a avut nimic de câştigat.DCN 128.3

    Dacă un singur păcat s-ar fi aflat în Hristos, dacă El S-ar fi supus măcar într-un singur lucru lui Satana pentru a scăpa de acea îngrozitoare tortură, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului ar fi triumfat. Hristos Şi-a plecat capul şi a murit, dar Şi-a păstrat cu tărie credinţa şi supunerea faţă de Dumnezeu. „Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: «Acum, a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos»” (Apocalipsa 12:10). Satana a văzut că masca i-a fost smulsă. Guvernarea lui a fost descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El a fost arătat ca fiind un ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el a pierdut definitiv simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă. Indiferent de atitudinea pe care avea s-o ia, el nu-i mai putea întâmpina pe îngerii care veneau din curţile cereşti ca să-i acuze înaintea lor pe fraţii lui Hristos că sunt îmbrăcaţi în hainele întunecate şi murdare ale păcatului. Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă. Cu toate acestea, Satana nu a fost încă nimicit. Nici chiar atunci îngerii n-au înţeles tot ceea ce era cuprins în această mare luptă. Principiile în jurul cărora se dădea lupta trebuiau să fie mai bine lămurite. Pentru binele omului, existenta lui Satana trebuia să continue. Omul, ca şi îngerii, trebuie să vadă contrastul dintre Prinţul vieţii şi prinţul întunericului. El trebuie să aleagă cui vrea să-i slujească.DCN 129.1

    La începutul marii lupte, Satana declarase că Legea lui Dumnezeu nu poate fi ascultată, că dreptatea şi mila nu se pot împăca şi că, dacă Legea ar fi călcată, ar fi cu neputinţă ca păcătosul să fie iertat. Satana susţinea că orice păcat trebuie să fie pedepsit şi că, dacă Dumnezeu ar ierta vreun păcat, atunci n-ar putea fi un Dumnezeu al adevărului şi al dreptăţii. Când oamenii au călcat Legea lui Dumnezeu şi au nesocotit voinţa Lui, Satana a jubilat. Se dovedea, spunea el, că Legea nu putea fi ascultată; omul nu putea fi iertat. Pentru că el, după răzvrătire, fusese îndepărtat pentru totdeauna din cer, Satana pretindea ca neamul omenesc să fie pentru totdeauna exclus de la mila lui Dumnezeu. Dumnezeu nu putea fi drept şi totuşi să manifeste milă faţă de păcătos.DCN 129.2

    Dar chiar ca păcătos, omul era într-o poziţie cu totul diferită de aceea a lui Satana. În ceruri, Lucifer păcătuise în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Lui - ca niciunei alte fiinţe create - i-a fost descoperită iubirea lui Dumnezeu. Cu toate că înţelegea caracterul lui Dumnezeu şi ştia bunătatea Lui, Satana a ales să urmeze calea propriei voinţe egoiste şi independente. Alegerea aceasta a fost definitivă. Dumnezeu nu mai putea face nimic pentru salvarea lui. Dar omul a fost înşelat, mintea sa a fost întunecată de sofismele lui Satana. El nu a cunoscut înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu. Pentru el, nădejdea consta în cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu. Adâncindu-şi privirea în caracterul Său, el putea să fie atras înapoi la Dumnezeu.DCN 130.1

    Prin Hristos, oamenilor li s-a descoperit mila lui Dumnezeu, dar mila nu înlătură dreptatea. Legea descoperă atributele caracterului Său şi nicio iotă sau o frântură de literă din ea nu poate fi schimbată pentru a se potrivi omului în starea sa decăzută. Dumnezeu n-a schimbat Legea Sa, dar El S-a jertfit pe Sine, în Hristos, pentru răscumpărarea omului: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). Legea cere neprihănire - o viaţă neprihănită, un caracter desăvârşit - şi aşa ceva omul nu poate da. El nu poate satisface cerinţele Legii sfinte a lui Dumnezeu. Dar Isus Hristos, venind ca om pe pământ, a trăit o viaţă sfântă şi a dezvoltat un caracter desăvârşit. El le oferă pe acestea ca un dar de bunăvoie tuturor celor care vor dori să le primească. Viaţa Sa stă pentru viaţa oamenilor. În acest fel, ei au iertarea păcatelor din trecut, prin îndurarea lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Hristos îi umple pe oameni cu atributele lui Dumnezeu. El reface caracterul lor după modelul caracterului divin, o ţesătură dumnezeiască de putere şi frumuseţe spirituală. În acest fel, adevărata neprihănire cerută de Lege este împlinită în cel ce crede în Hristos. Dumnezeu poate„să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:26).DCN 130.2

    Iubirea lui Dumnezeu a fost exprimată atât în dreptatea, cât şi în mila Sa. A fost planul lui Satana acela de a despărţi mila de adevăr şi de dreptate. El a căutat să demonstreze faptul că neprihănirea Legii lui Dumnezeu este un vrăjmaş al păcii. Dar Hristos a arătat că în planul lui Dumnezeu ele sunt în mod indisolubil legate, că una nu poate exista fără cealaltă. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Psalmii 85:10). Prin viaţa şi moartea Sa, Hristos a dovedit că dreptatea lui Dumnezeu nu nimiceşte mila şi că păcatul poate fi iertat, că Legea este dreaptă şi că poate fi în mod desăvârşit ascultată. Acuzaţiile lui Satana erau astfel respinse. Dumnezeu îi dăduse omului dovezi de netăgăduit despre iubirea Sa. O altă rătăcire avea să fie adusă la iveală acum. Satana a declarat că mila nimiceşte dreptatea, că moartea lui Isus Hristos a desfiinţat Legea Tatălui. Dacă ar fi fost posibil ca Legea să fie schimbată sau desfiinţată, atunci n-ar mai fi fost nevoie ca Isus Hristos să moară. Dar desfiinţarea Legii ar însemna ca păcatul să fie veşnic şi ca lumea să ajungă sub controlul lui Satana. Dar pentru că Legea nu putea fi schimbată şi pentru că omul putea să fie salvat numai prin ascultarea de preceptele ei, de aceea Hristos Isus a fost ridicat pe cruce. Şi totuşi chiar mijlocul prin care Hristos a întărit Legea, Satana îl prezenta ca nimicind-o. Aici, în acest punct, se va da marea bătălie între Hristos şi Satana.DCN 131.1

    Pretenţia pe care Satana o ridică acum este aceea că Legea, care a fost rostită de Dumnezeu cu glasul Său, este plină de greşeli şi că unele părţi din ea au fost date la o parte. Aceasta este ultima mare amăgire pe care el o va aduce asupra lumii. El n-are nevoie să atace întreaga Lege; dacă el îi poate face pe oameni să nesocotească numai un singur precept, scopul său este atunci atins. Căci „cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate” (Iacov 2:10). Consimţind să calce o singură poruncă, oamenii sunt aduşi sub puterea lui Satana. Înlocuind Legea lui Dumnezeu cu legea oamenilor, Satana caută să controleze lumea. Lucrarea aceasta este prevestită în profeţie. Despre puterea marelui apostat, care este re-prezentativă pentru Satana, se spune: „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui” (Daniel 7:25).DCN 131.2

    Fără îndoială că oamenii îşi vor stabili propriile legi, care să lucreze împotriva Legii lui Dumnezeu. Ei vor căuta să constrângă conştiinţa altora şi, în zelul lor de a impune aceste legi, îi vor oprima pe semenii lor. Lupta împotriva Legii lui Dumnezeu, care a început în ceruri, va fi continuată până la sfârşitul timpului. Fiecare om va fi încercat. Ascultarea sau neascultarea este problema asupra căreia lumea întreagă va trebui să hotărască. Va trebui ca toţi să aleagă să asculte ori de Legea lui Dumnezeu, ori de legile oamenilor. Aici se va trage linia de demarcaţie. Nu vor exista decât două clase. Fiecare caracter îşi va defini poziţia şi toţi vor arăta dacă au ales să fie de partea loialităţii sau de partea răzvrătirii.DCN 132.1

    Atunci va veni sfârşitul. Dumnezeu va răzbuna Legea Sa şi va elibera pe poporul Său. Satana şi toţi cei care i s-au alăturat în răzvrătire vor fi distruşi. Păcatul şi păcătoşii vor pieri cu rădăcină şi ramuri (Maleahi 4:1) - Satana fiind rădăcina, iar urmaşii săi, ramurile. Atunci se va împlini cuvântul rostit în dreptul prinţului răutăţii: „Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu [...] te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare [...] eşti nimicit [...] eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată.” „Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.” „Vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată” (Ezechiel 28:6-19; Psalmii 37:10; Obadia 16) Acesta nu este, din partea lui Dumnezeu, un act al puterii arbitrare. Cei care au respins mila Sa vor culege ceea ce au semănat. Dumnezeu este izvorul vieţii, iar atunci când cineva alege să slujească păcatului, se desparte de Dumnezeu şi în acest fel nu mai are legătură cu viaţa. El este străin „de viaţa lui Dumnezeu”. Hristos spune: „Toţi cei ce Mă urăsc pe Mine iubesc moartea” (Efeseni 4:18; Proverbele 8:36). Dumnezeu le dă - pentru un timp - viaţă, pentru ca ei să-şi poată dezvolta caracterul şi să-şi manifeste principiile pe care le au. Odată înfăptuit acest lucru, ei culeg rezultatele propriei alegeri. Printr-o viaţă de răzvrătire, Satana şi toţi cei care se unesc cu el ajung în aşa măsură să nu mai fie în armonie cu Dumnezeu, încât chiar prezenţa Lui ajunge să fie pentru ei un foc mistuitor. Slava Lui, care este iubire, îi va nimici.DCN 132.2

    La începutul marii lupte, îngerii nu înţelegeau aceasta. Dacă Satana şi oştile sale ar fi fost lăsaţi să culeagă pe deplin roadele păcatului lor, ei ar fi pierit, dar fiinţele cereşti n-ar fi înţeles pe deplin că acesta a fost rezultatul inevitabil al păcatului. În mintea lor ar fi rămas o îndoială cu privire la bunătatea lui Dumnezeu, ca o sămânţă a răutăţii, care ar fi dat naştere la ucigătoarele roade ale păcatului şi nenorocirii. Dar lucrurile nu vor fi astfel când marea luptă se va sfârşi. Atunci planul de mântuire fiind încheiat, caracterul lui Dumnezeu le va fi descoperit tuturor fiinţelor create. Se va vedea că preceptele Legii Sale sunt desăvârşite şi neschimbătoare. Păcatul îşi va descoperi natura şi Satana, caracterul său. Distrugerea păcatului va da satisfacţie iubirii lui Dumnezeu şi va restabili onoarea Sa înaintea unui univers de fiinţe care îndeplinesc cu plăcere voia Sa şi în a căror inimă se află Legea Sa. Atunci pe bună dreptate îngerii puteau să se bucure când priveau la crucea Mântuitorului, căci, deşi nu înţelegeau totul, ştiau că nimicirea păcatului şi a lui Satana era pe deplin sigură şi că răscumpărarea omului era neîndoielnică, iar universul era de acum într-o veşnică siguranţă. Hristos Însuşi înţelegea pe deplin rezultatele jertfei Sale aduse pe Golgota. El privea înainte la toate acestea, când, pe cruce fiind, a strigat cu glas tare „S-a isprăvit!.”DCN 133.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents