Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii alese 3 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    37 - ADVENTIȘTII DE ZIUA A ȘAPTEA ȘI PROCESELE ÎN JUSTIȚIE

    Dezvăluirea problemelor bisericii în fața celor necredincioși. — Când în biserică apar dificultăți, nu ar trebui să cerem ajutor de la avocați care nu împărtășesc credința noastră. Dumnezeu nu dorește ca noi să dezvăluim problemele bisericii în fața celor care nu se tem de El. Domnul nu vrea ca noi să depindem de ajutorul acelora care nu respectă cerințele Sale. Aceia care se încred în astfel de sfătuitori arată că nu au credință în Dumnezeu. Prin lipsa lor de credință, Domnul este foarte dezonorat, iar comportamentul lor le aduce un mare prejudiciu. Prin faptul că apelează la cei necredincioși pentru a clarifica dificultățile din biserică, ei se mușcă și se mănâncă unii pe alții, nimicindu-se unii pe alții (Galateni 5,15).SA3 164.1

    Oamenii aceștia desconsideră sfatul pe care l-a dat Dumnezeu și fac tocmai lucrurile pe care El le-a poruncit să nu le facă. Ei arată că au ales lumea drept judecător al lor, iar numele lor este scris în ceruri alături de cel al necredincioșilor. Domnul Hristos este răstignit din nou și făcut de rușine. Acești oameni trebuie să știe că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile lor. Ei insultă Numele Său sfânt, iar El îi va lăsa să fie chinuiți de Satana, până când își vor vedea nesăbuința și Îl vor căuta pe Domnul, mărturisindu-și păcatul.SA3 164.2

    Problemele bisericii trebuie să fie ținute în interiorul ei. [300] Dacă este prejudiciat, creștinul trebuie să sufere cu răbdare. Dacă este înșelat, nu trebuie să apeleze la tribunale. Mai degrabă, să sufere pierderea și greșeala.SA3 164.3

    Dumnezeu Se va ocupa de membrul nevrednic al bisericii, care îl înșală pe fratele lui sau lucrarea lui Dumnezeu. Creștinul nu trebuie să lupte pentru drepturile lui. Dumnezeu Se va ocupa de acela care calcă aceste drepturi. „«Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul” (Romani 12,19). Toate aceste lucruri sunt păstrate într-un raport, iar Domnul declară că Se va răzbuna. El va aduce fiecare faptă la judecată.SA3 164.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents