Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii alese 3 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Până când acest trup păcătos va fi schimbat

    Trebuie să stabilim o vrăjmășie înverșunată între sufletul nostru și vrăjmaș, dar trebuie să ne deschidem inima pentru puterea și influența Duhului Sfânt. (...) Noi trebuie să ajungem atât de sensibili față de influențele sfinte, încât șoapta blândă a lui Isus să miște sufletul nostru, până când El va fi în noi, iar noi în El, trăind prin credința în Fiul lui Dumnezeu.SA3 195.2

    Trebuie să fim curățiți de tot ce este pământesc, până când vom reflecta chipul Mântuitorului nostru și vom ajunge să fim „părtași ai naturii divine, după ce am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte”. Apoi, vom simți plăcere în împlinirea voinței lui Dumnezeu, iar Domnul Hristos va putea să ne prezinte înaintea Tatălui și înaintea îngerilor sfinți ca pe unii care rămân în El, iar Lui nu-I va fi rușine să ne numească frații Săi.SA3 195.3

    Totuși să nu ne mândrim cu sfințenia noastră. Când vom avea o concepție mai clară cu privire la caracterul nepătat al lui Hristos și la curăția Sa infinită, vom cădea la pământ asemenea lui Daniel când a văzut slava Domnului și a spus: „Fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă.”SA3 195.4

    Până când acest trup păcătos nu va fi schimbat și modelat în asemănare cu trupul Său proslăvit, noi nu vom putea să spunem: „Sunt fără păcat”, totuși, dacă vom căuta fără încetare să-L urmăm pe Domnul Isus, vom avea binecuvântata nădejde de a sta înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci desăvârșiți în Hristos, înveșmântați în neprihănirea și desăvârșirea Sa. — Signs of the Times, 23 martie 1888SA3 195.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents