Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii IV - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Iubirea de lume

    Scumpi frați și surori din _______, 4M 609.3

    Voi trăiți într-o țară bogată, frumoasă, unde darurile providenței lui Dumnezeu au fost răspândite cu generozitate, dar, dacă nu sunt folosite cu înțelepciune, chiar aceste binecuvântări se vor dovedi un blestem. Unii dintre voi sunt suprasaturați cu grijile acestei vieți și alții sunt îmbătați de spiritul lumii. Poziția voastră este periculoasă. Acesta este cazul mai ales în ceea ce-i privește pe tinerii din mijlocul vostru. Părinții nu s-au legat strâns de Dumnezeu astfel încât să poată lucra în mod înțelept, în spiritul și în puterea Sa, pentru convertirea copiilor lor. Faptul că vorbiți continuu nu-i va converti. Mustrarea și restricțiile sunt adesea necesare, dar de multe ori se exagerează cu ele, mai ales atunci când evlavia vie nu este exemplificată în viața celor care administrează mustrarea.4M 609.4

    Faptele noastre constituie roadele pe care le aducem. O viață consacrată este o predică zilnică, vie. Dar evlavia lăuntrică și adevărata devoțiune lasă repede loc formelor exterioare. În biserica din ______ este mare nevoie de religia curată și neîntinată. Cei de aici trebuie să se apropie de Dumnezeu printr-o lucrare individuală. Nimeni nu poate fi mântuit prin delegare, ci orice bărbat și orice femeie trebuie să își ducă până la capăt propria mântuire cu frică și cutremur. Satana are mult mai multă putere asupra unora dintre cei care mărturisesc adevărul decât își dau seama mulți. În inimă domnește eul, în loc să domnească Hristos. Voința încăpățânată, interesul egoist, invidia și mândria alungă prezența lui Dumnezeu.4M 609.5

    Dragostea lui Dumnezeu trebuie să domnească în suflet, altfel, roadele neprihănirii nu vor apărea. Nu este sigur să cultivi vanitatea și mândria sau iubirea de putere și de câștig. Este cea mai rea formă a egoismului să te agiți, să critici și să te plângi pentru că poți să faci acest lucru, iar cei pe care îi nedreptățești în acest fel să nu te poată împiedica. Egoismul este cel care generează divergențe în cercul familiei și în biserică. Inimile necreștine cred că văd mari greșeli în ceilalți când nu sunt și insistă asupra lucrurilor neînsemnate până când le fac să pară foarte mari. Dumnezeu a lăsat în seama urmașilor Săi lucrarea de a-și ajusta singuri aceste lucruri mărunte, care unora li se par atât de mari. Nu lăsați ca aceste diferențe nefericite să rămână până când vor deveni o rădăcină de amărăciune în biserică, prin care mulți să fie întinați. Când Hristos locuiește în inimă, ea va fi atât de blândă și de supusă de dragostea pentru Dumnezeu și pentru semeni, încât frământarea, critica și dezbinarea nu vor mai exista în ea. Religia lui Hristos în inimă va câștiga pentru cel care o are o biruință deplină asupra pasiunilor care caută să domine.4M 610.1

    Hristos a spus: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Această făgăduință nu va da greș niciodată. Noi nu ne putem bucura de favoarea lui Dumnezeu dacă nu ne supunem condițiilor pe baza cărora ne este oferită. Supunându-ne, vom primi acea pace, acea mulțumire și acea înțelepciune pe care lumea nu le poate da și nici nu le poate lua. Dacă voi, ca biserică, vreți să vă asigurați bogata binecuvântare a lui Dumnezeu, trebuie ca pentru fiecare, personal, El să fie pe cel dintâi, cel din urmă și cel mai bun loc în orice gând, în orice plan și în orice lucrare. Ascultarea de Dumnezeu este cea dintâi datorie a creștinului. O minte smerită și o inimă recunoscătoare ne vor înălța mai presus de încercările mărunte și de dificultățile reale. Cu cât suntem mai puțin serioși, energici și vigilenți în slujba Stăpânului, cu atât mintea va stărui mai mult asupra eului, transformând mușuroaiele de cârtiță în munți de greutăți. Vom simți că suntem insultați când nimeni nu a avut nici măcar intenția de a ne arăta chiar și cea mai mică lipsă de respect.4M 610.2

    Responsabilitatea lucrării lui Dumnezeu, așezată asupra lui Moise, a făcut din el un om puternic. Timp de câțiva ani, cât avusese grijă de turmele lui Ietro, el câștigase o experiență care îl învățase adevărata umilință. Dar chemarea lui Dumnezeu l-a găsit pe Moise ezitant și neîncrezător în sine, așa cum ne va găsi și pe noi. Porunca de a elibera poporul Israel părea copleșitoare, dar, în temere de Dumnezeu, Moise a acceptat responsabilitatea încredințată. Observați urmarea. El nu a coborât lucrarea la nivelul deficienței lui, ci, în puterea lui Dumnezeu, a depus cele mai serioase eforturi spre a se ridica și a se sfinți pentru această misiune sacră.4M 611.1

    Moise nu ar fi ajuns niciodată să fie pregătit pentru acest post de încredere dacă ar fi așteptat ca Dumnezeu să facă lucrarea în locul lui. Lumina din cer va veni asupra celor care simt nevoia să o primească și care o caută ca pe o comoară ascunsă. Dar, dacă noi ne cufundăm într-o stare de inactivitate, lăsându-ne stăpâniți de puterea lui Satana, Dumnezeu nu ne va trimite inspirația Sa. Dacă nu folosim la maximum puterile pe care El ni le-a dat, vom rămâne mereu slabi și ineficienți. Este nevoie de multă rugăciune și de cea mai viguroasă folosire a minții dacă vrem să fim pregătiți să facem lucrarea pe care vrea să ne-o încredințeze Dumnezeu. Mulți nu ajung niciodată în poziția pe care ar putea să o ocupe pentru că așteaptă ca Dumnezeu să facă pentru ei ceea ce El le-a dat puterea să facă singuri. Toți cei care sunt pregătiți să fie folositori în această viață trebuie să fie instruiți prin cea mai severă disciplină mintală și morală și atunci Dumnezeu îi va ajuta, îmbinând puterea divină cu efortul omenesc. 4M 611.2

    Mulți dintre cei din _______ vor cădea, pentru că nu țin pasul cu înaintarea lucrării și nu reprezintă așa cum ar trebui, în viața lor zilnică, sfințirea adevărului. Ei nu-și aduc viața, ca Moise, la nivelul la care să poată corespunde standardului înalt. Dacă ar fi făcut astfel, mult mai mulți ar fi acum adăugați la numărul lor, bucurându-se în adevăr. Este înfricoșător să conducem sufletele să se îndepărteze de Hristos prin viața noastră nesfințită. Religia noastră trebuie să fie ceva mai mult decât una a minții, teoretică. Ea trebuie să atingă inima și atunci va avea o influență corectoare asupra vieții. Obiceiurile greșite nu se corectează printr-un singur efort. Doar prin lupte lungi și aspre poate fi supus eul. Această autoeducație trebuie făcută de fiecare membru al bisericii în mod personal, iar gunoiul care s-a adunat la ușa inimii trebuie îndepărtat, dacă omul vrea să-I slujească lui Dumnezeu cu toată inima, împodobindu-și mărturisirea de credință cu o viață bine ordonată și cu o vorbire evlavioasă. Atunci și numai atunci membrii bisericii îi vor putea învăța pe cei păcătoși adevărul și vor putea câștiga suflete pentru Hristos.4M 611.3

    Există în această biserică bărbați care consideră că trebuie să îi învețe pe alții adevărul, în timp ce ei sunt lipsiți de răbdare, irascibili și gata mereu să critice în propriile familii. Unii ca aceștia au nevoie să fie ei înșiși învățați, ca să devină în căminul lor bărbați răbdători și temători de Dumnezeu. Ei au nevoie să învețe cele dintâi principii ale adevăratei religii. Trebuie să-L caute pe Dumnezeu cu toată sinceritatea sufletului, întrucât au fost ca un bici în familiile lor și ca o grindină pustiitoare care i-a descurajat și i-a distrus pe frații lor. Acești bărbați nu merită numele de soți, cei care ar trebui să fie „liantul casei”, deoarece nu leagă familia în dragoste creștină, în simpatie și în adevărata demnitate a unei vieți evlavioase și a unui caracter ca al lui Hristos.4M 612.1

    Adevărul solemn și sacru — mesajul probator pe care Dumnezeu ni l-a dat să îl transmitem lumii — ne așază pe fiecare sub cea mai puternică obligație de a ne transforma viața de fiecare zi și caracterul, astfel încât adevărul să fie corect reprezentat prin ele. Ar trebui să fim permanent conștienți de scurtimea timpului și de înfricoșătoarele evenimente despre care profeția declară că trebuie să aibă loc foarte curând. Viața este atât de mult în dezacord cu adevărurile pe care le mărturisim, pentru că aceste adevăruri nu au fost transpuse în realitate. Mulți își ascund în pământ talanții care ar trebui investiți acolo unde s-ar acumula ca să-I fie returnați lui Dumnezeu atunci când El va spune: „Dă socoteală de isprăvnicia ta!” Moise a devenit mare fiindcă și-a folosit talanții pentru a face lucrarea lui Dumnezeu și, de aceea, i-au fost încredințați mai mulți talanți. El a devenit elocvent, răbdător, capabil să stea pe picioarele sale și competent pentru a realiza cea mai mare lucrare încredințată vreodată omului muritor. Acesta este efectul asupra caracterului, atunci când oamenii I se predau lui Dumnezeu cu tot sufletul și acordă atenție poruncilor Sale ca să le poată împlini.4M 612.2

    Ascultarea de bunăvoie a cerințelor lui Dumnezeu îi dă sufletului energie vitală și putere. O lucrare care durează cât soarele este făcută atât pentru cel care lucrează, cât și pentru cei în favoarea cărora lucrează el. Oricât de limitată este capacitatea cuiva care se angajează în această lucrare, activitatea pe care el o desfășoară în sfera lui umilă va fi acceptată de Dumnezeu.4M 613.1

    „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci, le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.” De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.”4M 613.2

    Motivul pentru care cei din poporul nostru nu au mai multă putere este acela că ei mărturisesc adevărul, dar nu îl practică. Au doar puțină credință și încredere în Dumnezeu. Sunt doar câțiva care poartă responsabilități legate de lucrarea Sa. Domnul cere puterile minții, ale oaselor și ale mușchilor, dar prea adesea acestea sunt reținute de la El și date lumii. Slujirea lui Dumnezeu este considerată o chestiune secundară, în timp ce interesele lumești cer o atenție imediată. Astfel, lucruri de o mică însemnătate sunt făcute importante, pe când cerințele lui Dumnezeu, lucrurile spirituale și veșnice, sunt tratate cu indiferență, ca și cum ar fi ceva ce poate fi luat oricând sau lăsat deoparte după bunul plac. Dacă mintea ar stărui asupra lui Dumnezeu și dacă adevărul ar exercita asupra inimii o influență sfințitoare, eul ar fi ascuns în Hristos. Dacă ne-am da seama de importanța adevărului pe care susținem că îl credem, am simți că avem de îndeplinit o misiune sfântă, o responsabilitate care implică niște consecințe veșnice. Toate interesele vremelnice s-ar subordona acesteia.4M 613.3

    Fraților din _______, voi nu vă dați seama de obligația pe care o aveți față de Dumnezeu și de lucrarea individuală pe care El v-a încredințat-o ca să o îndepliniți pentru El. Voi aveți teoria adevărului, dar nu îi simțiți puterea în suflet. Smochinul neroditor își flutura ramurile arogante în fața cerului, dar când Mântuitorul a căutat roade, iată că nu era nimic, ci numai frunze. Dacă pentru voi, ca indivizi și ca biserică, nu se face o lucrare completă, blestemul lui Dumnezeu va veni cu siguranță asupra voastră, așa cum a căzut asupra pomului neroditor.4M 614.1

    Membrii bisericii din _______ au talente care ar fi valoroase dacă ar fi folosite. Cei slabi pot deveni puternici, cei timizi pot deveni curajoși, iar cei nehotărâți și șovăielnici pot deveni oamenii unor decizii prompte și ferme atunci când își dau seama că Dumnezeu îi consideră suficient de potriviți încât să le accepte eforturile.4M 614.2

    Bărbații din această biserică trebuie să simtă că Dumnezeu dorește ca ei să lucreze pentru cauza Sa, fiind pricepuți în orice domeniu. Dacă nu își schimbă comportamentul, unii se vor găsi într-o postură asemănătoare cu aceea a fariseilor, atunci când Hristos le-a spus: „Vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu.” Mulți se simt în siguranță pentru că predică adevărul, deși nu simt influența lui sfințitoare asupra inimii lor și nu progresează în ce privește viața spirituală.4M 614.3

    Fraților, deși, ca popor, voi susțineți că aveți o lumină cu mult mai mare decât a altor confesiuni religioase, faptele voastre nu corespund cu mărturisirea voastră de credință. Mulți dintre cei care au fost în întunericul rătăcirii acceptă cu bucurie adevărul, când acesta este descoperit înțelegerii lor. Cu toate că și-au petrecut întreaga viață în păcat, când vin la Dumnezeu în pocăință și cu simțământul păcătoșeniei lor, El îi primește. Astfel de oameni se află într-o postură mai favorabilă desăvârșirii unui caracter creștin decât cei care au avut o lumină mare, dar nu au valorificat-o. Ceea ce îi lasă pe bărbați și pe femei în întuneric este neglijența lor de a valorifica lumina și oportunitățile care le sunt oferite. Hristos detestă orice pretenție deșartă. Când a fost pe pământ, El i-a tratat întotdeauna cu afecțiune pe cei pocăiți, chiar dacă fuseseră printre cei mai mari păcătoși, dar condamnarea Sa a căzut cu greutate asupra oricărei ipocrizii.4M 614.4

    Dumnezeu i-a dat de făcut fiecărui om o anumită lucrare și nimeni altul nu o poate face în locul lui. O, dacă fiecare dintre voi v-ați aplica alifia pentru ochi ca să vă puteți vedea defectele de caracter, v-ați da seama cum privește Dumnezeu iubirea voastră de lume, care îndepărtează iubirea pentru Dumnezeu! Nimic nu vă poate da o asemenea putere, o asemenea independență adevărată și o asemenea noblețe a sufletului cum o poate face sentimentul demnității lucrării voastre, asigurarea că sunteți colaboratori cu Dumnezeu în a face bine și a salva suflete.4M 615.1

    Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume ca să ne lase exemplul unei vieți desăvârșite. El S-a sacrificat pentru bucuria care Îi era pusă înainte, aceea de a vedea suflete salvate din prinsoarea lui Satana și mântuite în Împărăția lui Dumnezeu. „Urmează-Mă” a fost porunca lui Hristos. Cei care urmează exemplul Său vor lua parte la lucrarea divină de a face binele și, în cele din urmă, vor intra în bucuria Domnului lor.4M 615.2

    Astăzi, sunt mulți oameni din categoriile umile ale societății pe care Dumnezeu i-ar putea numi „prietenul lui Dumnezeu”, așa cum l-a numit pe Avraam. Acești oameni aprobă ce aprobă Dumnezeu și condamnă ce condamnă El. În prezența lor, chiar și cel păcătos simte o teamă plină de respect, o reținere, deoarece Dumnezeu este cu ei, iar ei sunt niște epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. În purtarea lor există o delicatețe, o demnitate și o corectitudine divină care le dau putere asupra inimilor semenilor lor.4M 615.3

    Urmându-L pe Domnul Hristos, privind la Cel care este Autorul și Desăvârșitorul credinței voastre, veți simți că lucrați sub privirile Sale, că sunteți influențați de prezența Sa și că El vă cunoaște motivele. La fiecare pas, veți întreba cu umilință: Oare Îi va plăcea lui Isus? Îl va glorifica pe Dumnezeu? Dimineața și seara, rugăciunile voastre stăruitoare se vor înălța la Dumnezeu pentru a cere binecuvântarea și călăuzirea Sa. Rugăciunea adevărată se prinde de Cel Atotputernic și ne dă biruință. Pe genunchi obține creștinul puterea de a rezista ispitei.4M 615.4

    Tatăl care este cu adevărat „liantul casei” își va lega copiii de tronul lui Dumnezeu printr-o credință vie. Neîncrezându-se în puterile proprii, el își prinde de Isus sufletul neajutorat și se agață de puterea Celui Preaînalt. Fraților, rugați-vă acasă, în familia voastră, seara și dimineața! Rugați-vă stăruitor în cămăruța voastră și, în timp ce sunteți angajați în munca voastră zilnică, înălțați-vă sufletul spre Dumnezeu în rugăciune. Astfel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Rugăciunea tainică, arzătoare, a sufletului se va înălța precum tămâia sfântă la tronul harului și va fi la fel de bine primită înaintea lui Dumnezeu ca și când ar fi jertfită în sanctuar. Pentru toți cei care Îl caută în felul acesta, Hristos devine un ajutor prezent la vreme de nevoie. Ei vor fi puternici în ziua încercării.4M 616.1

    Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele noastre și o lumină pe cărare. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” Inima preocupată de Cuvântul lui Dumnezeu este întărită împotriva lui Satana. Cei care fac din Hristos însoțitorul lor zilnic și prietenul lor apropiat vor simți că pretutindeni în jurul lor sunt puterile unei lumi nevăzute și, privind la Isus, se vor asemăna tot mai mult cu chipul Său. Privind, ei sunt schimbați după modelul divin; caracterul lor este cizelat, rafinat și înnobilat pentru Împărăția cerului.4M 616.2

    Frați din biserica _______, când în caracterul și în faptele voastre se va manifesta un zel adevărat și serios, cei necredincioși vă vor vedea purtarea și vor simți în prezența voastră că aveți o pace pe care ei nu o cunosc deloc, o seninătate de care ei sunt străini. Vor crede atunci că voi umblați cu Dumnezeu, deoarece faptele voastre vor fi făcute prin El. Mi s-a arătat că aceasta este caracteristica unui creștin. Satana a distrus multe suflete conducându-le să se așeze singure în calea ispitei. El vine așa cum a venit și la Hristos, ispitindu-le să iubească lumea. Le spune că pot investi cu profit într-o afacere sau în alta și ei, de bună-credință, îi urmează ordinele. Curând, sunt ispitiți să se abată de la integritatea lor, ca să facă tranzacții cât mai avantajoase pentru ei. Conduita lor poate să fie perfect legală, după standardul de dreptate al lumii, și totuși să nu treacă testul Legii lui Dumnezeu. Frații pun sub semnul întrebării motivele lor și îi suspectează de șiretenie egoistă și de faptul că sacrifică acea prețioasă influență pe care ar fi trebuit să o apere cu sfințenie în favoarea cauzei lui Dumnezeu. Afacerea care poate fi un succes financiar în mâinile unui înșelător care își vinde cinstea pentru un câștig lumesc este complet nepotrivită pentru un urmaș al lui Hristos.4M 616.3

    Toate aceste speculații sunt însoțite de necazuri și de dificultăți nevăzute și sunt o grea încercare pentru cei care se angajează în ele. Adesea apar circumstanțe care, în mod natural, fac să se rostească remarci dezaprobatoare cu privire la motivele acestor frați. Însă, deși unele lucruri pot părea categoric greșite, ele nu ar trebui să fie considerate întotdeauna un test al caracterului. Totuși acestea se dovedesc adesea un punct de cotitură în experiența și în destinul cuiva. Caracterul este transformat prin forța împrejurărilor în care individul se așază singur.4M 617.1

    Mi-a fost arătat că este un experiment periculos ca membrii noștri să se angajeze în speculă. În felul acesta, ei se așază singuri pe terenul dușmanului și se supun unor mari ispite, dezamăgiri, încercări și pierderi. Apoi apare o neliniște febrilă, o dorință aprinsă de a obține bani mai repede decât ar permite circumstanțele prezente. Își schimbă anturajul, în speranța lor de a face mai mulți bani. Dar, adesea, așteptările lor nu se realizează și ei se descurajează și dau înapoi, în loc să meargă înainte. Așa au stat lucrurile în cazul unora din _______. Ei s-au îndepărtat de Dumnezeu. Dacă Domnul i-ar fi ajutat să prospere pe unii dintre scumpii noștri frați în speculațiile lor, aceasta s-ar fi dovedit spre ruina lor veșnică. Dumnezeu Își iubește poporul și îi iubește pe cei nefericiți și dezavantajați. Dacă aceștia vor învăța lecțiile pe care El dorește să li le predea, înfrângerea lor se va dovedi, în cele din urmă, o prețioasă biruință. Iubirea de lume a îndepărtat dragostea pentru Hristos. Când gunoiul va fi îndepărtat de la ușa inimii și aceasta va fi deschisă larg, ca răspuns la invitația lui Hristos, El va intra și va lua în stăpânire templul sufletului. Dacă acestor cuvinte ale apostolului li s-ar acorda mai multă considerație, ar fi evitate multe necazuri.4M 617.2

    „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.»” „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. Luptă-te lupta cea bună a credinței, apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.”4M 618.1

    Prezentul este ziua în care ne putem încrede. Fiecărui om i s-a încredințat un anumit dar sau talent care trebuie folosit pentru înaintarea Împărăției Mântuitorului. Tuturor reprezentanților responsabili ai lui Dumnezeu, de la cei mai modești și mai necunoscuți la cei care ocupă poziții înalte în biserică, li s-au încredințat bunurile Domnului. Nu numai pastorul poate să lucreze pentru mântuirea sufletelor. Cei care au cele mai mici daruri nu sunt scutiți de la a-și folosi în cel mai bun mod chiar darurile pe care le au și, făcând astfel, talentele lor vor crește. Nu este bine să tratăm cu ușurință responsabilitățile morale și nici să disprețuim ziua lucrurilor mici. Providența lui Dumnezeu împarte responsabilitățile în conformitate cu diferitele capacități ale oamenilor. Nimeni nu trebuie să plângă că nu-L poate glorifica pe Dumnezeu cu talente pe care nu le-a avut niciodată și pentru care nu este răspunzător.4M 618.2

    Una dintre principalele cauze de slăbiciune din biserica _______ a fost aceea că, în loc să-și folosească talanții spre slava lui Dumnezeu, ei i-au înfășurat într-un șervet și i-au îngropat în lume. Chiar dacă unii poate că sunt limitați la un singur talent, dacă l-ar folosi, acesta ar spori. Dumnezeu apreciază serviciul făcut, în funcție de ce are un om, nu de ce nu are. Dacă ne îndeplinim datoriile zilnice cu credincioșie și cu dragoste, vom primi aprobarea Stăpânului ca și când am fi realizat o lucrare mai mare. Trebuie să încetăm să tot râvnim la o slujbă mai mare și la a administra talente mai mari, cât timp ne-a fost încredințată răspunderea doar pentru talente mici și pentru îndeplinirea unor îndatoriri umile. Trecând cu vederea îndatoririle mici de zi cu zi și aspirând la responsabilități mai înalte, noi pierdem cu totul din vedere să împlinim tocmai lucrarea pe care ne-a încredințat-o Hristos.4M 618.3

    O, dacă aș putea să întipăresc în mintea acestei comunități faptul că Hristos are pretenții asupra slujirii celor de aici! Frații mei și surorile mele, ați devenit voi slujitori ai lui Hristos? Și atunci, dacă dedicați cea mai mare parte din timp pentru a vă sluji vouă înșivă, ce Îi veți răspunde Stăpânului atunci când vă va cere să dați socoteală de isprăvnicia voastră? Talanții care ne-au fost încredințați nu ne aparțin, fie că este vorba de avere, de putere sau de capacitate intelectuală. Dacă abuzăm de vreunul dintre ei, vom fi pe drept condamnați pentru nevrednicia noastră în administrarea lor. Cât de mari sunt obligațiile care apasă asupra noastră, de a-I înapoia lui Dumnezeu ce este al Său!4M 619.1

    Dacă membrii acestei biserici nu se vor trezi din letargia în care se află și nu vor scăpa de spiritul lumii, vor plânge când vor descoperi, prea târziu, că au pierdut pentru totdeauna ocaziile și privilegiile care le-au fost oferite. Uneori, Domnul îi pune la încercare pe copiii Săi, oferindu-le prosperitate în lucrurile vremelnice. Dar planul Său este ca ei să folosească în mod corect darurile Sale. Averea, timpul, puterea și oportunitățile de care se bucură sunt toate ale lui Dumnezeu. Pentru toate aceste binecuvântări, ei vor trebui să Îi dea socoteală Dătătorului. Atâta timp cât vedem că frații noștri trăiesc în lipsuri și în sărăcie și noi nu îi ajutăm, deși nevoile noastre au fost satisfăcute, înseamnă că neglijăm o datorie care ne este clar descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu. El ne dă cu generozitate pentru ca noi să putem da altora. Binefacerea este cea care învinge egoismul și înnobilează și curățește sufletul. Unii abuzează de talentele care le-au fost date de Dumnezeu, își închid ochii ca să nu vadă nevoile lucrării Sale și își întorc urechile ca să nu audă glasul Său, care le arată datoria de a-i hrăni pe cei flămânzi și de a-i îmbrăca pe cei goi. Unii dintre cei care declară că sunt copii ai lui Dumnezeu par nerăbdători să-și investească banii în lume, ca nu cumva aceștia să se întoarcă la Dătătorul darurilor și al talentelor. Ei își uită misiunea încredințată de El și, dacă vor continua să urmeze îndemnurile inimii lor egoiste și să-și cheltuiască timpul prețios și banii pentru a-și satisface mândria, Dumnezeu le va trimite exact contrariul și vor simți durerea lipsurilor din cauza nerecunoștinței lor. El le va încredința talanții Săi unor ispravnici mai credincioși, care vor recunoaște ce așteaptă El de la ei.4M 619.2

    Bogăția este o putere cu care poți să faci bine sau poți să faci rău. Dacă este corect folosită, ea devine o sursă de continuă recunoștință, deoarece darurile lui Dumnezeu sunt apreciate și Dătătorul este recunoscut prin folosirea lor așa cum a intenționat Dumnezeu să fie folosite. Cei care Îl jefuiesc pe Dumnezeu, reținându-și banii de la lucrarea Sa și de la sărmanii care suferă, se vor confrunta cu dreptatea Sa care cere pedepsirea lor. Tatăl nostru ceresc, Cel care ne-a încredințat orice dar bun, are milă de ignoranța, de slăbiciunea și de starea noastră deznădăjduită. Ca să ne salveze de la moarte, El L-a dat de bunăvoie pe Fiul Său preaiubit. El cere ca fiind al Său tot ce noi considerăm că ne aparține. A-i neglija pe sărmanii care suferă înseamnă a-L neglija pe Hristos, întrucât El ne spune că săracii sunt reprezentanții Săi pe pământ. Mila și bunăvoința pe care le manifestăm față de ei sunt primite de Hristos ca și când ar fi manifestate față de El. 4M 620.1

    Atunci când săracii Domnului sunt neglijați și uitați sau când sunt întâmpinați cu o privire rece și cuvinte aspre, cel vinovat de aceste lucruri să nu uite că, astfel, el Îl neglijează pe Hristos în persoana sfinților Săi. Mântuitorul nostru Își identifică interesele cu cele ale omenirii suferinde. După cum inima unui părinte se simte atrasă cu o duioșie plină de milă de cel care suferă, din mica lui turmă, tot astfel și inima Mântuitorului este plină de simpatie față de cei mai săraci și mai umili dintre copiii Săi pământești. El i-a așezat printre noi ca să trezească în inima noastră acea dragoste pe care o simte El față de cei suferinzi și oprimați și va lăsa să cadă pedepsele Sale peste oricine îi nedreptățește, îi tratează cu dispreț sau abuzează de ei.4M 620.2

    Să nu uităm că Isus a luat în inima Lui toate durerile și întristările, sărăcia și suferința omului și le-a făcut parte a experienței Sale. Deși era Prințul vieții, nu S-a identificat cu cei mari și onorați, ci cu cei umili, asupriți și suferinzi. El a fost Nazarineanul disprețuit. Nu a avut unde să-Și plece capul. S-a făcut sărac de dragul nostru, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogați. Acum, El este Împăratul slavei și, dacă ar veni încoronat cu maiestate, milioane de oameni L-ar omagia. Toți s-ar întrece în a-I aduce onoruri și s-ar strădui să fie în prezența Sa. Acum ni se oferă ocazia să Îl primim pe Hristos în persoana sfinților Săi. Dumnezeu vrea ca voi să apreciați darurile Sale și să le folosiți spre slava Sa. Vă îndemn fierbinte să vă deschideți inima față de binefacerea adevărată și dezinteresată.4M 620.3

    Iubiți frați, voi, ca biserică, v-ați neglijat în mod dureros datoria față de copii și față de tineri. Când le impuneți reguli și restricții, trebuie să aveți mare grijă să le arătați partea asemănătoare cu Hristos din caracterul vostru, nu latura satanică. Copiii au nevoie continuu de supraveghere și de o dragoste plină de duioșie. Legați-i de inima voastră și păstrați înaintea lor atât dragostea, cât și temerea de Dumnezeu. Tații și mamele nu-și stăpânesc propriul temperament și, de aceea, nu sunt potriviți să-i stăpânească pe alții. A vă înfrâna și avertiza copiii nu este tot ce se cere de la voi. Trebuie să învățați să faceți dreptate și să iubiți mila, precum și să umblați smeriți cu Dumnezeu. Orice lucru își lasă amprenta asupra minții lor tinere. Este studiată înfățișarea, vocea își are influența ei, iar comportamentul vă este imitat îndeaproape. Părinții irascibili și supărăcioși le dau copiilor lecții pe care, peste niște ani, ar da lumea întreagă să le poată șterge din mintea lor. Copiii trebuie să vadă în viața părinților consecvență, conformitate cu credința lor. Printr-o viață consecventă și prin exercitarea stăpânirii de sine, părinții pot modela caracterul copiilor lor.4M 621.1

    Prea multe griji și poveri sunt aduse în familiile noastre și prea puțin se cultivă simplitatea naturală, pacea și fericirea. Trebuie să existe mai puțină grijă pentru ce va spune lumea de afară și mai multă preocupare atentă pentru membrii cercului familiei. În familie ar trebui să fie mai puțină etalare și mai puțină simulare a politeții lumești și mult mai multă sensibilitate și dragoste, bucurie și amabilitate creștină. Mulți au nevoie să învețe cum să facă din căminul lor un loc atractiv, un loc al bucuriei. Inimile pline de recunoștință și privirile amabile sunt mai de preț decât bogăția și luxul și, dacă există dragoste, dispoziția de a fi mulțumiți cu lucrurile simple va face căminul fericit.4M 621.2

    Isus, Răscumpărătorul nostru, a umblat pe pământ cu demnitatea unui rege, și totuși a fost blând și smerit cu inima. În orice cămin, El era o lumină și o binecuvântare, pentru că ducea cu El bucurie, speranță și curaj. O, dacă ne-am mulțumi cu mai puține dorințe ale inimii, cu mai puțină străduință pentru lucruri greu de obținut cu care să ne împodobim casele, în timp ce acel lucru pe care Dumnezeu îl prețuiește mai mult decât nestematele — un spirit blând și liniștit — nu este îndrăgit. Virtutea simplității, a blândeții și a adevăratei afecțiuni va face chiar și din cel mai umil cămin un paradis. Este mai bine să înduri cu bucurie orice inconvenient decât să renunți la pace și la mulțumire.4M 622.1

    Aveți nevoie să vă smeriți inimile înaintea lui Dumnezeu când vedeți starea nefericită a copiilor voștri, care sunt fără Dumnezeu și fără speranță în lume. Ei nu apreciază și nu respectă lucrurile sfinte, deoarece preocupările obișnuite, lumești, au fost așezate la același nivel cu interesele veșnice. Sunt printre voi tineri a căror slujire va fi plăcută înaintea lui Dumnezeu, dacă ei Îi vor preda inima și se vor lega de El, așa cum au făcut Daniel și prietenii lui. Dar foarte puțini au o perspectivă realistă în legătură cu pericolele care îi împresoară pe tinerii de astăzi. Este nevoie de mult curaj moral și de o împotrivire constantă față de ispită pentru a ajunge la o maturitate nobilă. Un caracter neîntinat înaintea lui Dumnezeu este rar. Mulți care nu s-au temut de Dumnezeu și ale căror picioare merg pe calea largă a morții așteaptă să fie prietenii copiilor voștri. Aș vrea să îi pot face pe tineri să vadă și să simtă pericolele în care se află, în special acela de a încheia căsătorii nefericite.4M 622.2

    Puțin timp petrecut în a semăna semințe sălbatice, dragi prieteni tineri, va produce o recoltă care vă va umple de amărăciune întreaga viață. Un ceas de nechibzuință și o singură cedare în fața ispitei pot să schimbe tot cursul vieții într-o direcție greșită. Nu puteți avea decât o tinerețe. Odată ce ați trecut pragul, nu vă mai puteți întoarce să îndreptați greșelile. Cel care refuză să se lege de Dumnezeu și se așază în calea ispitei va cădea cu siguranță. Dumnezeu îl pune la probă pe fiecare tânăr. Mulți și-au scuzat neglijența și lipsa de respect, aducând ca motiv exemplul rău pe care li l-au dat cei cu mai multă experiență în credință. Dar aceasta nu este o scuză pentru nimeni ca să nu se comporte corect. În ziua socotelilor finale, nu veți aduce astfel de scuze cum aduceți acum. Veți fi condamnați pe drept, deoarece ați cunoscut calea, dar nu ați ales să mergeți pe ea.4M 622.3

    Satana, arhiamăgitorul, se transformă într-un înger de lumină și vine la cei tineri cu ispitele lui amăgitoare, reușind să îi câștige pas cu pas și să-i abată de la calea datoriei. El este descris ca fiind un acuzator, un înșelător, un mincinos, un chinuitor și un ucigaș. „Cine păcătuiește este de la Diavolul.” Fiecare călcare de lege așază sufletul sub condamnare și provoacă dezaprobarea divină. Dumnezeu cunoaște gândurile inimii. Când sunt nutrite gânduri necurate, nu este nevoie ca ele să fie exprimate prin cuvânt sau prin faptă, pentru ca păcatul să fie comis și sufletul să fie pus sub condamnare. Curăția a fost întinată și ispititorul a triumfat.4M 623.1

    Orice om este ispitit atunci când este atras de pofta lui însuși și amăgit. Când își urmează înclinațiile, el este abătut de la calea virtuții și a binelui adevărat. Dacă tinerii ar avea integritate morală, cele mai puternice ispite le-ar fi prezentate în zadar. Satana este cel care vă ispitește, dar a ceda este alegerea voastră. Nu stă în puterea întregii oștiri a lui Satana să îl forțeze pe cel ispitit să păcătuiască. Nu există nicio scuză pentru păcat.4M 623.2

    În timp ce unii tineri își risipesc puterile în deșertăciune și nebunie, alții își disciplinează mintea, acumulând cunoștințe, îmbrăcând armura pentru a se angaja în lupta vieții, hotărâți să reușească. Dar, oricât de sus ar încerca să se cațere, ei nu pot avea succes în viață dacă nu-și concentrează afecțiunea asupra lui Dumnezeu. Dacă se vor întoarce spre Domnul cu toată inima, respingând lingușirile celor care ar vrea să le slăbească oricât de puțin dorința de a face binele, vor avea putere și încredere în Dumnezeu.4M 623.3

    Adesea, cei cărora le place societatea își satisfac această înclinație până când devine o pasiune care îi stăpânește. Să se îmbrace, să meargă în locuri de distracție, să râdă și să pălăvrăgească despre subiecte ușoare, mai puțin decât deșarte — acesta este obiectivul vieții lor. Ei nu suportă să citească Biblia și să contemple lucrurile cerești. Se simt nenorociți dacă nu există ceva care să le stârnească emoțiile. Nu au în ei înșiși capacitatea de a fi fericiți, ci fericirea lor depinde de compania altor tineri la fel de nesăbuiți și de nepăsători ca ei. Ei dedică nebuniei și rătăcirii mintale puterile care ar putea fi folosite în scopuri nobile.4M 624.1

    Tânărul care găsește bucurie și fericire în citirea Cuvântului lui Dumnezeu și în ceasul rugăciunii este în mod continuu înviorat, deoarece soarbe din Izvorul vieții. El va atinge un nivel de excelență morală și o cuprindere a minții pe care alții nu le pot concepe. Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspirațiile nobile, percepția clară a adevărului și planuri de acțiune mărețe. Cei care își leagă astfel sufletul de Dumnezeu sunt recunoscuți de El ca fii și fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus și tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu și asupra veșniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină și de înțelepciune pentru lume.4M 624.2

    Unii dintre tinerii din _______ sunt împietriți într-o stare de păcat; ei sunt neciopliți, nemanierați, aspri și răzvrătiți. Au avut o mare lumină, dar au respins-o. Dacă acum aleg calea păcii, trebuie să facă acest lucru din principiu, nu bazându-se pe sentimente. Între păcat și sfințenie nu poate exista niciun compromis. Biblia nu conține nicio aprobare pentru lipsa de evlavie, nici cuvinte plăcute de îngăduință și de dragoste pentru cel care stăruie în nepocăință. Isus a venit să-i atragă la El pe toți oamenii și urmașii Săi trebuie să trăiască în lumina exemplului Său glorios, făcând orice sacrificiu în ce privește confortul sau reputația și chiar punându-și în pericol averea sau viața. Doar în felul acesta pot să lupte lupta cea bună a credinței.4M 624.3

    Tinerilor le este oferit un mărgăritar de mare preț. Ei pot să vândă tot ce au și să-l cumpere sau pot să îl refuze, spre marea lor pierdere. Cerul poate fi câștigat de toți cei care se conformează condițiilor prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru a fost ascultător până la moarte. El S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcat. Voi sunteți răscumpărați „cu sângele prețios al lui Hristos, Mielul fără cusur”. „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.” Prieteni tineri, voi puteți face planuri serioase prin puterea voastră, puteți să vă amăgiți că sunteți în stare să urmați calea dreaptă fără să vă supuneți inima influenței stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu, dar, în felul acesta, nu veți fi fericiți. Spiritul vostru agitat are nevoie de schimbare și este însetat după plăcerea pe care o găsiți în distracție, în râsete și în compania prietenilor voștri tineri. Voi vă săpați fântâni crăpate, care nu conțin apă. O putere înșelătoare vă controlează mintea și acțiunile. Fericirea poate fi găsită doar în pocăința față de Dumnezeu și în credința în Domnul nostru Isus Hristos, deoarece inima voastră este plină de răzvrătirea care răzbate prin cuvintele voastre. Rugăciunile voastre egoiste și formele religioase pot liniști conștiința, dar ele nu fac decât să mărească pericolul. Firea voastră nu este renăscută.4M 625.1

    Sângele prețios al lui Isus este izvorul pregătit să curățească sufletul de întinarea păcatului. Când veți fi hotărâți să Îl luați pe El ca prieten al vostru, o lumină nouă și durabilă va străluci de la crucea lui Hristos. O percepție adevărată a sacrificiului și a mijlocirii iubitului Mântuitor va zdrobi inima care a devenit împietrită în păcat, iar dragostea, recunoștința și umilința vor pătrunde în suflet. Predarea inimii față de Isus îl supune pe cel răzvrătit și îl face să se căiască, iar atunci sufletul ascultător va spune: „Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Aceasta este adevărata religie a Bibliei. Tot ce este mai puțin decât atât este o înșelăciune. 4M 625.2

    Tinerii nu au înțeles că libertatea și lumina pot fi păstrate doar prin tăgăduire de sine, prin rugăciune și prin veghere continuă, depinzând permanent de meritele sângelui lui Hristos. Când șoapta Duhului Sfânt îi vorbește sufletului, voința și puterile omului trebuie să răspundă apelului Său. Cei care rămân în Isus vor fi fericiți, veseli și plini de bucurie în Dumnezeu. O blândețe delicată se va manifesta în glas, un respect pentru lucrurile spirituale și veșnice se va exprima în fapte, iar muzica, o muzică plină de bucurie, va răsuna ca un ecou de pe buze, pentru că ea vine de la tronul lui Dumnezeu. Aceasta este taina evlaviei, care nu este ușor de explicat, dar este ușor de simțit și de trăit. O inimă încăpățânată și răzvrătită poate să-și închidă ușa pentru toate influențele duioase ale harului lui Dumnezeu și pentru toată bucuria în Duhul Sfânt, dar căile înțelepciunii sunt plăcute și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice. Cu cât suntem legați mai strâns de Hristos, cu atât cuvintele și faptele noastre vor arăta mai mult puterea cuceritoare și transformatoare a harului Său. 4M 625.3

    Fac apel la tinerii din _______ să ia seama la căile lor și să-și schimbe purtarea înainte de a fi prea târziu. Unii dintre voi vă mândriți cu capacitățile voastre, dar, cu cât talentele care v-au fost încredințate sunt mai valoroase, cu atât mai mare va fi condamnarea voastră dacă aceste daruri ale cerului sunt folosite în slujba lui Satana. Dumnezeu Se poate descurca și fără voi, dar voi nu puteți fără Dumnezeu. Voi sunteți cei care veți avea de suferit fără 4M 626.1

    Dumnezeu. Pentru unii dintre tinerii din _______, poruncile lui Dumnezeu sunt ca niște spini și mărăcini. Deoarece cunosc adevărul, le este greu să se dedea la plăceri păcătoase, pentru că nu-și pot alunga cu totul din minte cerințele lui Dumnezeu. Există un sentiment de neliniște în legătură cu restricția astfel impusă. Ei încearcă să scape de vocea aceasta mustrătoare, dar se trezesc lovind cu piciorul într-un țepuș, străpungându-se singuri cu o mulțime de necazuri. O, dacă ar veni la Izvorul de apă vie înainte de a întrista și alunga definitiv Duhul lui Dumnezeu!4M 626.2

    Încă vreo câteva cuvinte pentru membrii bisericii. Hristos a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze!” Nu trebuie să ne facem cruci singuri, îmbrăcându-ne în sac, străpungându-ne trupul sau lipsindu-ne de hrana necesară. Nu trebuie să ne închidem în mănăstiri, departe de lume, nefăcându-le niciun bine semenilor noștri și crezând că aceasta este crucea lui Hristos, dar nu ni se cere nici să ne punem în pericol în mod inutil sănătatea și viața, nici să urcăm plângând dealul viețuirii creștine, considerând că este un păcat să fim veseli, mulțumiți, fericiți și bucuroși. Acestea sunt cruci făcute de om, nu crucea lui Hristos.4M 626.3

    A purta crucea lui Hristos înseamnă a ne ține sub stăpânire pasiunile păcătoase, a practica amabilitatea creștină chiar și atunci când este incomod, a vedea nevoile celor sărmani și suferinzi și a renunța la noi înșine ca să-i putem alina pe ei, a ne deschide inima și ușa pentru orfanul fără cămin, chiar dacă aceasta ar putea să coste bani și răbdare. Acești copii sunt niște membri mai tineri ai familiei lui Dumnezeu și trebuie să-i primim cu dragoste, să-i îngrijim și să-i creștem în învățătura și în mustrarea Domnului. Aceasta este o cruce care, dacă este ridicată și purtată cu bucurie pentru Hristos, se va dovedi o diademă de slavă în Împărăția lui Dumnezeu.4M 627.1

    Fraților, de dragul lui Hristos, umpleți-vă viața cu fapte bune, chiar dacă lumea nu vă apreciază eforturile și nu vă acordă niciun merit. Aceasta este tăgăduirea de sine. Egoismul este cel mai greu și mai chinuitor jug pe care membrii bisericii l-au pus vreodată pe gâtul lor, dar cât de mult este el îndrăgit de cei care declară că sunt urmașii lui Hristos! Tot ce aveți Îi aparține lui Dumnezeu. Aveți grijă ca nu cumva să strângeți în mod egoist darurile pe care El vi le-a dat pentru văduvă și pentru orfan. Hristos Și-a părăsit slava, onoarea și înalta Sa stăpânire și, de dragul nostru, S-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia Sa, noi să putem deveni bogați. Și acum ne este adresată întrebarea: Noi ce vom face, fiecare personal, pentru Isus, Cel care Și-a dat viața pentru o lume ruinată?4M 627.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents