Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    1Împăraţi 11

    1 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite,NTR — 1Împăraţi 11:1

    2 cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: “Să nu intrați la ele, și nici ele să nu intre la voi; căci v'ar întoarce negreșit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s'a alipit Solomon, tîrît de iubire.NTR — 1Împăraţi 11:2

    3 A avut de neveste șapte sute de crăiese împărătești și trei sute de țiitoare; și nevestele i-au abătut inima.NTR — 1Împăraţi 11:3

    4 Cînd a îmbătrînit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alți dumnezei; și inima nu i -a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.NTR — 1Împăraţi 11:4

    5 Solomon s'a dus după Astartea, zeița Sidonienilor, și după Milcom, urîciunea Amoniților.NTR — 1Împăraţi 11:5

    6 Și Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, și n'a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David.NTR — 1Împăraţi 11:6

    7 Atunci Solomon a zidit pe muntele din fața Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoș, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon.NTR — 1Împăraţi 11:7

    8 Așa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămîie și jertfe dumnezeilor lor.NTR — 1Împăraţi 11:8

    9 Domnul S'a mîniat pe Solomon, pentrucă își abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori.NTR — 1Împăraţi 11:9

    10 În privința aceasta îi spusese să nu meargă după alți dumnezei; dar Solomon n'a păzit poruncile Domnului.NTR — 1Împăraţi 11:10

    11 Și Domnul a zis lui Solomon: “Fiindcă ai făcut așa, și n'ai păzit legămîntul Meu și legile Mele pe cari ți le-am dat, voi rupe împărăția dela tine și o voi da slujitorului tău.NTR — 1Împăraţi 11:11

    12 Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieții tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe.NTR — 1Împăraţi 11:12

    13 Nu voi rupe însă toată împărăția; voi lăsa o seminție fiului tău, din pricina robului Meu David, și din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.NTR — 1Împăraţi 11:13

    14 Domnul a ridicat un vrăjmaș lui Solomon: pe Hadad, Edomitul, din neamul împărătesc al Edomului.NTR — 1Împăraţi 11:14

    15 Pe vremea cînd a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oștirii, suindu-se să îngroape morții, a ucis toată partea bărbătească din Edom;NTR — 1Împăraţi 11:15

    16 a rămas acolo șase luni cu tot Israelul, pînă ce a nimicit toată partea bărbătească.NTR — 1Împăraţi 11:16

    17 Atunci Hadad a fugit cu niște Edomiți, slujitori ai tatălui său, și s'a dus în Egipt. Hadad era încă un băiat pe atunci.NTR — 1Împăraţi 11:17

    18 Plecînd din Madian, s'au dus la Paran, au luat cu ei niște oameni din Paran, și au ajuns în Egipt la Faraon, împăratul Egiptului. Faraon a dat o casă lui Hadad, i -a purtat grijă de mîncare, și i -a dat moșii.NTR — 1Împăraţi 11:18

    19 Hadad a căpătat trecere înaintea lui Faraon, pînă acolo încît Faraon i -a dat de nevastă pe sora nevestei lui, sora împărătesei Tahpenes.NTR — 1Împăraţi 11:19

    20 Sora Tahpenei i -a născut pe fiul său Ghenubat. Tahpenes l -a înțercat în casa lui Faraon; și Ghenubat a fost în casa lui Faraon, în mijlocul copiilor lui Faraon.NTR — 1Împăraţi 11:20

    21 Cînd a auzit Hadad în Egipt că David a adormit cu părinții lui, și că Ioab, căpetenia oștirii, murise, a zis lui Faraon: “Lasă-mă să mă duc în țara mea.”NTR — 1Împăraţi 11:21

    22 Și Faraon i -a zis: “Ce-ți lipsește la mine, de dorești să te duci în țara ta?” El a răspuns: “Nimic, dar lasă-mă să plec.”NTR — 1Împăraţi 11:22

    23 Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaș lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise dela stăpînul său Hadadezer, împăratul din Țoba.NTR — 1Împăraţi 11:23

    24 El strînsese niște oameni la el, și se făcuse capul cetei, cînd a măcelărit David oștile stăpînului său. S'au dus la Damasc, și s'au așezat acolo și au domnit la Damasc.NTR — 1Împăraţi 11:24

    25 El a fost un vrăjmaș al lui Israel în tot timpul vieții lui Solomon, în același timp cînd îi făcea rău Hadad, și ura pe Israel. El a împărățit peste Siria.NTR — 1Împăraţi 11:25

    26 Și Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mîna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, Efratit din Țereda, și avea ca mamă pe o văduvă numită Țerua.NTR — 1Împăraţi 11:26

    27 Iată cu ce prilej a ridicat el mîna împotriva împăratului. Solomon zidea Milo, și închidea spărturile cetății tatălui său David.NTR — 1Împăraţi 11:27

    28 Ieroboam era tare și viteaz; și Solomon, văzînd pe tînărul acesta la lucru, i -a dat privigherea peste toți oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.NTR — 1Împăraţi 11:28

    29 În vremea aceea, Ieroboam, ieșind din Ierusalim, a fost întîlnit pe drum de proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amîndoi singuri pe cîmp.NTR — 1Împăraţi 11:29

    30 Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt -o în douăsprezece bucăți,NTR — 1Împăraţi 11:30

    31 și a zis lui Ieroboam: “Ia-ți zece bucăți! Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi rupe împărăția din mîna lui Solomon, și-ți voi da zece seminții.NTR — 1Împăraţi 11:31

    32 Dar el va avea o seminție, din pricina robului Meu David, și din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales -o din toate semințiile lui Israel.NTR — 1Împăraţi 11:32

    33 Și aceasta, pentrucă M'au părăsit, și s'au închinat înaintea Astarteei, zeița Sidonienilor, înaintea lui Chemoș, dumnezeul Moabului, și înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, și pentrucă n'au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea, și să păzească legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.NTR — 1Împăraţi 11:33

    34 Nu voi lua din mîna lui toată împărăția, căci îl voi ținea domn în tot timpul vieții lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, și care a păzit poruncile și legile Mele.NTR — 1Împăraţi 11:34

    35 Dar voi lua împărăția din mîna fiului său, și-ți voi da zece seminții din ea;NTR — 1Împăraţi 11:35

    36 voi lăsa o seminție fiului său, pentruca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales -o să pun în ea Numele Meu.NTR — 1Împăraţi 11:36

    37 Pe tine te voi lua, și vei domni peste tot ce-ți va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.NTR — 1Împăraţi 11:37

    38 Dacă vei asculta de tot ce-ți voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, și dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îți voi zidi o casă trainică, așa cum am zidit lui David, și-ți voi da ție pe Israel.NTR — 1Împăraţi 11:38

    39 Voi smeri prin aceasta sămînța lui David, dar nu pentru totdeauna.”NTR — 1Împăraţi 11:39

    40 Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Și Ieroboam s'a sculat, și a fugit în Egipt la Șișac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt pînă la moartea lui Solomon.NTR — 1Împăraţi 11:40

    41 Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el, și înțelepciunea lui, nu sînt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon?NTR — 1Împăraţi 11:41

    42 Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.NTR — 1Împăraţi 11:42

    43 Apoi Solomon a adormit cu părinții lui, și a fost îngropat în cetatea tatălui său David. În locul lui a domnit fiul său Roboam.NTR — 1Împăraţi 11:43

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents