Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Daniel 10

    1 În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s'a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Beltșațar. Cuvîntul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta, și a priceput vedenia.NTR — Daniel 10:1

    2 “În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale.NTR — Daniel 10:2

    3 N'am mîncat deloc bucate alese, nu mi -a intrat în gură nici carne, nici vin, și nici nu m'am uns deloc, pînă s'au împlinit cele trei săptămîni.NTR — Daniel 10:3

    4 În a douăzeci și patra zi a lunii întîi, eram pe malul rîului celui mare, care este Hidechel (Tigru).NTR — Daniel 10:4

    5 Am ridicat ochii, m'am uitat, și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, și încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz.NTR — Daniel 10:5

    6 Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc; dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită, și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi.NTR — Daniel 10:6

    7 Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii cari erau cu mine n'au văzut -o; totuș au fost apucați de o mare spaimă, și au luat -o la fugă ca să se ascundă!NTR — Daniel 10:7

    8 Eu am rămas singur, și am văzut această mare vedenie. Puterile m'au lăsat, coloarea mi s'a schimbat, fața mi s'a sluțit, și am pierdut orice vlagă.NTR — Daniel 10:8

    9 Am auzit glasul cuvintelor lui; și pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leșinat cu fața la pămînt.NTR — Daniel 10:9

    10 Și iată că o mînă m'a atins, și m'a așezat tremurînd pe genunchii și mînile mele.NTR — Daniel 10:10

    11 Apoi mi -a zis: “Daniele, om prea iubit și scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe cari ți le voi spune acum, și stai în picioare în locul unde ești; căci acum sînt trimes la tine!” După ce mi -a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurînd.NTR — Daniel 10:11

    12 El mi -a zis: “Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ți-ai pus inima ca să înțelegi, și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!NTR — Daniel 10:12

    13 Dar căpetenia împărăției Persiei mi -a stat împotrivă douăzeci și una de zile; și iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi -a venit în ajutor, și am ieșit biruitor acolo lîngă împărații Persiei.NTR — Daniel 10:13

    14 Acum vin să-ți fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”NTR — Daniel 10:14

    15 Pe cînd îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pămînt, și am tăcut.NTR — Daniel 10:15

    16 Și iată că cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor, s'a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, și am zis celui ce stătea înaintea mea: “Domnul meu, vedenia aceasta m'a umplut de groază..., și am pierdut orice putere!NTR — Daniel 10:16

    17 Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m'au părăsit, și nu mai am nici suflare!”NTR — Daniel 10:17

    18 Atunci cel ce avea înfățișarea unui om m'a atins din nou, și m'a întărit.NTR — Daniel 10:18

    19 Apoi mi -a zis: “Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ție! Fii tare și cu inimă!” Și pe cînd îmi vorbea el, am prins iar puteri, și am zis: “Vorbește, domnul meu, căci m'ai întărit.”NTR — Daniel 10:19

    20 El mi -a zis: “Știi pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; și cînd voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!NTR — Daniel 10:20

    21 Dar vreau să-ți fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voivodul vostru Mihail.NTR — Daniel 10:21

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents