Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    2Cronici 30

    1 Ezechia a trimes soli în tot Israelul și Iuda, și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel.NTR — 2Cronici 30:1

    2 Împăratul, căpeteniile lui, și toată adunarea ținuseră sfat la Ierusalim, ca Paștele să fie prăznuite în luna a doua;NTR — 2Cronici 30:2

    3 căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentrucă preoții nu se sfințiseră în număr destul de mare și poporul nu se adunase la Ierusalim.NTR — 2Cronici 30:3

    4 Lucrul avînd încuviințarea împăratului și a întregei adunări,NTR — 2Cronici 30:4

    5 au hotărît să dea de veste în tot Israelul, dela Beer-Șeba pînă la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris.NTR — 2Cronici 30:5

    6 Alergătorii s'au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: “Copii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată din mîna împăraților Asiriei.NTR — 2Cronici 30:6

    7 Nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, cari au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului părinților lor, și pe cari de aceea i -a dat pradă pustiirii, cum vedeți.NTR — 2Cronici 30:7

    8 Nu vă înțepeniți grumazul, ca părinții voștri; dați mîna Domnului, veniți la sfîntul Lui locaș, pe care l -a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată dela voi.NTR — 2Cronici 30:8

    9 Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, și se vor întoarce în țară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv și îndurător, și nu-Și va întoarce Fața dela voi, dacă vă întoarceți la El.”NTR — 2Cronici 30:9

    10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin țara lui Efraim și Manase, pînă la Zabulon. Dar ei rîdeau și își băteau joc de ei.NTR — 2Cronici 30:10

    11 Însă cîțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon, s'au smerit și au venit la Ierusalim.NTR — 2Cronici 30:11

    12 În Iuda, deasemenea, mîna lui Dumnezeu a lucrat și le -a dat o singură inimă ca să -i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor, după cuvîntul Domnului.NTR — 2Cronici 30:12

    13 Un popor în mare număr s'a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.NTR — 2Cronici 30:13

    14 S'au sculat, și au îndepărtat altarele pe cari se jertfea în Ierusalim și pe toate acelea pe cari se aducea tămîie, și le-au aruncat în pîrîul Chedron.NTR — 2Cronici 30:14

    15 Au jertfit apoi Paștele în ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoții și Leviții, plini de rușine, s'au sfințit, și au adus arderi de tot în Casa Domnului.NTR — 2Cronici 30:15

    16 Ei ședeau în locul lor obicinuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoții stropeau sîngele, pe care -l luau din mîna Leviților.NTR — 2Cronici 30:16

    17 Fiindcă în adunare erau mulți inși, cari nu se sfințiseră, Leviții au junghiat ei jertfele de Paște pentru toți cei ce nu erau curați, ca să le închine Domnului.NTR — 2Cronici 30:17

    18 Căci o mare parte din popor, mulți din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon nu se curățiseră, și au mîncat Paștele nu după cele scrise. Dar Ezechia s'a rugat pentru ei, zicînd: “Domnul, care este bun, să ierte pe toțiNTR — 2Cronici 30:18

    19 cei ce și-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, măcar că n'au făcut sfînta curățire!”NTR — 2Cronici 30:19

    20 Domnul a ascultat pe Ezechia, și a iertat poporul.NTR — 2Cronici 30:20

    21 Astfel copiii lui Israel, cari se aflau la Ierusalim, au prăznuit sărbătoarea azimilor, șapte zile, cu mare bucurie. Și, în fiecare zi, Leviții și preoții lăudau pe Domnul cu instrumente cari răsunau în cinstea Lui.NTR — 2Cronici 30:21

    22 Ezechia a vorbit inimii tuturor Leviților, cari arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Șapte zile au mîncat dobitoacele jertfite, aducînd jertfe de mulțămire, și lăudînd pe Domnul, Dumnezeul părinților lor.NTR — 2Cronici 30:22

    23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte șapte zile. Și au prăznuit cu bucurie încă șapte zile.NTR — 2Cronici 30:23

    24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viței și șapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viței și zece mii de oi, și mulți preoți se sfințiseră.NTR — 2Cronici 30:24

    25 Și s'a bucurat toată adunarea lui Iuda, și preoții și Leviții, și tot poporul venit din Israel, și străinii veniți din țara lui Israel sau așezați în Iuda.NTR — 2Cronici 30:25

    26 A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva.NTR — 2Cronici 30:26

    27 Preoții și Leviții s'au sculat și au binecuvîntat poporul. Glasul lor a fost auzit, și rugăciunea lor a ajuns pînă la ceruri, pînă la locuința sfîntă a Domnului.NTR — 2Cronici 30:27

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents