Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ezechiel 11

    1 Duhul m'a răpit, și m'a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Și iată că la intrarea porții, erau douăzeci și cinci de oameni; și în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.NTR — Ezechiel 11:1

    2 Și Domnul mi -a zis: “Fiul omului, aceștia sînt oamenii cari fac planuri nelegiuite, și dau sfaturi rele în cetatea aceasta!NTR — Ezechiel 11:2

    3 Ei zic: ,Nu este încă vremea potrivită că să zidim case! Cetatea este cazanul, și noi sîntem carnea.`NTR — Ezechiel 11:3

    4 De aceea proorocește împotriva lor, proorocește, fiul omului!”NTR — Ezechiel 11:4

    5 Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine, și mi -a zis: “Spune: Așa vorbește Domnul: ,Astfel vorbiți voi, casa lui Israel! Și ce vă vine în gînd, știu foarte bine!NTR — Ezechiel 11:5

    6 Ați făcut o mulțime de omoruri în cetatea aceasta, și ați umplut ulițele cu cei uciși.`NTR — Ezechiel 11:6

    7 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,Morții voștri pe cari i-ați întins în mijlocul cetății acesteia, sînt carnea, și ea este cazanul; dar voi veți fi scoși afară din ea.NTR — Ezechiel 11:7

    8 Vă temeți de sabie, dar Eu voi aduce sabie peste voi, zice Domnul, Dumnezeu.`NTR — Ezechiel 11:8

    9 ,Vă voi scoate din cetatea aceasta, vă voi da în mîinile străinilor, și voi împlini judecățile mele împotriva voastră!NTR — Ezechiel 11:9

    10 Veți cădea loviți de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel, și veți ști că Eu sînt Domnul.NTR — Ezechiel 11:10

    11 Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, și voi nu veți fi carnea din el: ci la hotarul lui Israel vă voi judeca!NTR — Ezechiel 11:11

    12 Și veți ști că Eu sînt Domnul, ale cărui porunci nu le-ați urmat, și ale cărui legi nu le-ați împlinit, și ați lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.”NTR — Ezechiel 11:12

    13 Pe cînd prooroceam eu, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Eu am căzut cu fața la pămînt, și am strigat cu glas tare: “Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimicești Tu și ce a mai rămas din Israel?”NTR — Ezechiel 11:13

    14 Și Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:NTR — Ezechiel 11:14

    15 “Fiul omului, frații tăi, da, frații tăi, cei din robie, și toată casa lui Israel, sînt aceia despre cari zic locuitorii Ierusalimului: ,Ei sînt departe de Domnul, țara ne -a fost dată nouă în stăpînire!...`NTR — Ezechiel 11:15

    16 De aceea spune despre ei: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Dacă -i țin depărtați printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite țări, totuș le-am fost un Templu pentru cîtăva vreme, în țara în care au venit.`NTR — Ezechiel 11:16

    17 De aceea să le spui: ,Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,Vă voi strînge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăș din țările în cari sînteți risipiți, și vă voi da țara lui Israel.NTR — Ezechiel 11:17

    18 Și cînd vor veni în ea, vor scoate de acolo toți idolii și toate urîciunile.NTR — Ezechiel 11:18

    19 Le voi da o altă inimă, și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, și le voi da o inimă de carne,NTR — Ezechiel 11:19

    20 ca să urmeze poruncile Mele, să păzească și să împlinească legile Mele; și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.NTR — Ezechiel 11:20

    21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere față de idolii și urîciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.”`NTR — Ezechiel 11:21

    22 După aceea, heruvimii și-au întins aripile, însoțiți de roți, și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.NTR — Ezechiel 11:22

    23 Slava Domnului s'a înălțat din mijlocul cetății, și s'a așezat pe muntele de la răsăritul cetății.NTR — Ezechiel 11:23

    24 Pe mine însă m'a răpit Duhul și m'a dus iarăș, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinșii de război. Și astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine.NTR — Ezechiel 11:24

    25 Apoi am spus prinșilor de război toate lucrurile, pe cari mi le descoperise Domnul. Robia lui Zedechia și risipirea poporului.NTR — Ezechiel 11:25

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents