Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    2Corinteni 9

    1 Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strîngerea de ajutoare pentru sfinți.NTR — 2Corinteni 9:1

    2 Cunosc, în adevăr, bunăvoința voastră, cu care mă laud cu privire la voi către Macedoneni, și le spun că Ahaia este gata de acum un an. Și rîvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulți din ei.NTR — 2Corinteni 9:2

    3 Am trimes totuș pe frați, pentruca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiți gata, cum am spus.NTR — 2Corinteni 9:3

    4 Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, și nu vă vor găsi gata, n'aș vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim dați de rușine în încrederea aceasta.NTR — 2Corinteni 9:4

    5 De aceea, am socotit de trebuință, să rog pe frați să vină mai înainte la voi, și să pregătească strîngerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie.NTR — 2Corinteni 9:5

    6 Să știți: cine samănă puțin, puțin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera.NTR — 2Corinteni 9:6

    7 Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.”NTR — 2Corinteni 9:7

    8 Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună,NTR — 2Corinteni 9:8

    9 după cum este scris: “A împrăștiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.”NTR — 2Corinteni 9:9

    10 “Cel ce dă sămînță sămănătorului și pîne pentru hrană”, vă va da și vă va înmulți și vouă sămînța de sămănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre.NTR — 2Corinteni 9:10

    11 În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțămiri lui Dumnezeu.NTR — 2Corinteni 9:11

    12 Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțămiri către Dumnezeu.NTR — 2Corinteni 9:12

    13 Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos, și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți;NTR — 2Corinteni 9:13

    14 și -i face să se roage pentru voi, și să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi.NTR — 2Corinteni 9:14

    15 Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!NTR — 2Corinteni 9:15

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents