Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Osea 10

    1 Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propășea țara, cu atât înfrumuseța stâlpii idolești.NTR — Osea 10:1

    2 Inima lor este împărțită: de aceea vor fi pedepsiți. Domnul le va surpa altarele, le va nimici stâlpii idolești.NTR — Osea 10:2

    3 Și curând vor zice: “N-avem un adevărat împărat, căci nu ne-am temut de Domnul; și împăratul, pe care-l avem, ce ar putea face el pentru noi?”NTR — Osea 10:3

    4 Ei rostesc vorbe deșerte, jurăminte mincinoase, când încheie un legământ: de aceea, pedeapsa va încolți ca o buruiană otrăvitoare din brazdele câmpiei!NTR — Osea 10:4

    5 Locuitorii Samariei, se vor uimi de vițeii din Bet-Aven; poporul va jeli pe idol, și preoții lui vor tremura pentru el, pentru slava lui, care va pieri din mijlocul lor.NTR — Osea 10:5

    6 Da, el însuși va fi dus în Asiria, ca dar împăratului Iareb. Rușinea va cuprinde pe Efraim, și lui Israel îi va fi rușine de planurile sale.NTR — Osea 10:6

    7 S-a dus Samaria și împăratul ei, ca o țăpligă pe fața apelor.NTR — Osea 10:7

    8 Înălțimile din Bet-Aven, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite; spini și mărăcini vor crește pe altarele lor. Și vor zice munților: “Acoperiți-ne!” Și dealurilor: “Cădeți peste noi!”NTR — Osea 10:8

    9 Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stătut ei, ca războiul făcut împotriva celor răi să nu-i apuce la Ghibea.NTR — Osea 10:9

    10 Îi voi pedepsi când voi vrea, și se vor strânge popoare împotriva lor, când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire!NTR — Osea 10:10

    11 Efraim este o mânzata învățată la jug, căreia îi place să treiere grâul, și i-am cruțat gâtul său cel frumos; dar acum voi înjuga pe Efraim, Iuda va ara și Iacov îi va grăpa.NTR — Osea 10:11

    12 Semănați potrivit cu neprihănirea și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă ploaie mântuire.NTR — Osea 10:12

    13 Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea, și ați mâncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carele tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji.NTR — Osea 10:13

    14 De aceea se va stârni o zarvă împotriva poporului tău, și toate cetățuile tale vor fi nimicite, cum a nimicit în luptă Șalman-Bet-Arbel, când mama a fost zdrobită împreună cu copiii ei.NTR — Osea 10:14

    15 Iată ce vă va aduce Betel, din pricina răutății voastre peste măsură de mare. În revărsatul zorilor, se va isprăvi cu împăratul lui Israel!NTR — Osea 10:15

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents