Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    1Împăraţi 15

    1 În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărățească peste Iuda Abiam.NTR — 1Împăraţi 15:1

    2 A împărățit trei ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.NTR — 1Împăraţi 15:2

    3 El s'a dedat la toate păcatele pe cari le făcuse tatăl său înaintea lui; și inima lui n'a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.NTR — 1Împăraţi 15:3

    4 Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i -a dat o lumină la Ierusalim, punînd pe fiul lui după el și lăsînd Ierusalimul în picioare.NTR — 1Împăraţi 15:4

    5 Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului, și nu se abătuse dela niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieții lui, afară de întîmplarea cu Urie, Hetitul.NTR — 1Împăraţi 15:5

    6 Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul cît a trăit Roboam.NTR — 1Împăraţi 15:6

    7 Celelalte fapte ale lui Abiam, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Între Abiam și Ieroboam a fost război.NTR — 1Împăraţi 15:7

    8 Abiam a adormit cu părinții lui, și l-au îngropat în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Asa.NTR — 1Împăraţi 15:8

    9 În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa.NTR — 1Împăraţi 15:9

    10 El a domnit patruzeci și unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.NTR — 1Împăraţi 15:10

    11 Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David.NTR — 1Împăraţi 15:11

    12 A scos din țară pe sodomiți, și a îndepărtat toți idolii pe cari -i făcuseră părinții lui.NTR — 1Împăraţi 15:12

    13 Și chiar pe mama sa Maaca n'a mai lăsat -o să fie împărăteasă, pentrucă făcuse un idol Astarteei. Așa i -a sfărîmat idolul, și l -a ars în pîrîul Chedron.NTR — 1Împăraţi 15:13

    14 Dar înălțimile n'au perit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieții lui.NTR — 1Împăraţi 15:14

    15 El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său și de el însuș: argint, aur și vase.NTR — 1Împăraţi 15:15

    16 Între Asa și Baeșa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieții lor.NTR — 1Împăraţi 15:16

    17 Baeșa, împăratul lui Israel, s'a suit împotriva lui Iuda; și a întărit Rama, ca să împedece pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă și să intre.NTR — 1Împăraţi 15:17

    18 Asa a luat tot argintul și tot aurul cari rămăseseră în vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului, și le -a pus în mînile slujitorilor lui, pe care i -a trimes la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Împăratul Asa a trimes să -i spună:NTR — 1Împăraţi 15:18

    19 “Să fie un legămînt între mine și tine, cum a fost între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimet un dar în argint și în aur. Du-te, rupe legămîntul tău cu Baeșa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”NTR — 1Împăraţi 15:19

    20 Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimes pe căpeteniile oștirii lui împotriva cetăților lui Israel, și au pustiit Iionul, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chinerotul, și toată țara lui Neftali.NTR — 1Împăraţi 15:20

    21 Cînd a auzit Baeșa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama, și s'a întors la Tirța.NTR — 1Împăraţi 15:21

    22 Împăratul Asa a chemat pe tot Iuda, fără să lase la o parte pe cineva, și au ridicat pietrele și lemnul pe care -l întrebuința Baeșa la întărirea Ramei; și împăratul Asa le -a întrebuințat la întărirea Ghebei lui Beniamin și Mițpei.NTR — 1Împăraţi 15:22

    23 Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui și tot ce a făcut, și cetățile pe cari le -a zidit, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Totuș, la bătrînețe, a fost bolnav de picioare.NTR — 1Împăraţi 15:23

    24 Asa a adormit cu părinții lui, și a fost îngropat cu părinții lui în cetatea tatălui său David. Și în locul lui a domnit fiul său Iosafat.NTR — 1Împăraţi 15:24

    25 Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel.NTR — 1Împăraţi 15:25

    26 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, și a umblat pe calea tatălui său, săvîrșind păcatele în cari tîrîse tatăl său pe Israel.NTR — 1Împăraţi 15:26

    27 Baeșa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui, și Baeșa l -a omorît la Ghibeton, care era al Filistenilor, pe cînd Nadab și tot Israelul împresurau Ghibetonul.NTR — 1Împăraţi 15:27

    28 Baeșa l -a omorît în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, și a domnit el în locul lui.NTR — 1Împăraţi 15:28

    29 Cînd s'a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam, n'a lăsat să scape nimeni cu viață, ci a nimicit totul, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin robul său Ahia din Silo,NTR — 1Împăraţi 15:29

    30 din pricina păcatelor pe cari le făcuse Ieroboam și în cari tîrîse și pe Israel, mîniind astfel pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.NTR — 1Împăraţi 15:30

    31 Celelalte fapte ale lui Nadab, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?NTR — 1Împăraţi 15:31

    32 Între Asa și Baeșa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieții lor.NTR — 1Împăraţi 15:32

    33 În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul la Tirța, Baeșa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci și patru de ani.NTR — 1Împăraţi 15:33

    34 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, și a umblat pe calea lui Ieroboam, săvîrșind păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel.NTR — 1Împăraţi 15:34

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents