Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Romanian Version - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    1Corinteni 14

    1 Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești, dar mai ales să proorociți.NTR — 1Corinteni 14:1

    2 În adevăr, cine vorbește în altă limbă, nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu -l înțelege, și, cu duhul, el spune taine.NTR — 1Corinteni 14:2

    3 Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mîngîiere.NTR — 1Corinteni 14:3

    4 Cine vorbește în altă limbă, se zidește pe sine însuș; dar cine proorocește, zidește sufletește Biserica.NTR — 1Corinteni 14:4

    5 Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să proorociți. Cine proorocește, este mai mare decît cine vorbește în alte limbi; afară numai dacă tîlmăcește aceste limbi, pentruca să capete Biserica zidire sufletească.NTR — 1Corinteni 14:5

    6 În adevăr, fraților, de ce folos v'aș fi eu, dacă aș veni la voi vorbind în alte limbi, și dacă cuvîntul meu nu v'ar aduce nici descoperire, nici cunoștință, nici proorocie, nici învățătură?NTR — 1Corinteni 14:6

    7 Chiar și lucrurile neînsuflețite, cari dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete deslușite, cine va cunoaște ce se cîntă cu fluierul sau cu alăuta?NTR — 1Corinteni 14:7

    8 Și dacă trîmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?NTR — 1Corinteni 14:8

    9 Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? Atunci parcă ați vorbi în vînt.NTR — 1Corinteni 14:9

    10 Sînt multe feluri de limbi în lume, totuș niciuna din ele nu este fără sunete înțelese.NTR — 1Corinteni 14:10

    11 Dar dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește, va fi un străin pentru mine.NTR — 1Corinteni 14:11

    12 Tot așa și voi, fiindcă rîvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii.NTR — 1Corinteni 14:12

    13 De aceea, cine vorbește în altă limbă, să se roage să aibă și darul s'o tălmăcească.NTR — 1Corinteni 14:13

    14 Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.NTR — 1Corinteni 14:14

    15 Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta și cu mintea.NTR — 1Corinteni 14:15

    16 Altmintrelea, dacă aduci mulțămiri cu duhul, cum va răspunde “Amin” la mulțămirile, pe cari le aduci tu, cel lipsit de daruri, cînd el nu știe ce spui?NTR — 1Corinteni 14:16

    17 Negreșit, tu mulțămești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămîne zidit sufletește.NTR — 1Corinteni 14:17

    18 Mulțămesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decît voi toți.NTR — 1Corinteni 14:18

    19 Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înțelese, ca să învăț și pe alții, decît să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.NTR — 1Corinteni 14:19

    20 Fraților, nu fiți copii la minte; ci, la răutate, fiți prunci; iar la minte, fiți oameni mari.NTR — 1Corinteni 14:20

    21 În Lege este scris: “Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine; și nici așa nu Mă vor asculta, zice Domnul.”NTR — 1Corinteni 14:21

    22 Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.NTR — 1Corinteni 14:22

    23 Deci, dacă s'ar aduna toată Biserica la un loc, și toți ar vorbi în alte limbi, și ar intra și de cei fără daruri, sau necredincioși, n'ar zice ei că sînteți nebuni?NTR — 1Corinteni 14:23

    24 Dar dacă toți proorocesc, și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți.NTR — 1Corinteni 14:24

    25 Tainele inimii lui sînt descoperite, așa că va cădea cu fața la pămînt, se va închina lui Dumnezeu, și va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.NTR — 1Corinteni 14:25

    26 Ce este de făcut atunci, fraților? Cînd vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.NTR — 1Corinteni 14:26

    27 Dacă sînt unii, cari vorbesc în altă limbă, să vorbească numai cîte doi sau cel mult trei, fiecare la rînd: și unul să tălmăcească.NTR — 1Corinteni 14:27

    28 Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, și să-și vorbească numai lui însuș și lui Dumnezeu.NTR — 1Corinteni 14:28

    29 Cît despre prooroci, să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece.NTR — 1Corinteni 14:29

    30 Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă.NTR — 1Corinteni 14:30

    31 Fiindcă puteți să proorociți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să capete învățătură și toți să fie îmbărbătați.NTR — 1Corinteni 14:31

    32 Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor;NTR — 1Corinteni 14:32

    33 căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților.NTR — 1Corinteni 14:33

    34 Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice și Legea.NTR — 1Corinteni 14:34

    35 Dacă voiesc să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbații lor acasă; căci este rușine pentru o femeie să vorbească în Biserică.NTR — 1Corinteni 14:35

    36 Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?NTR — 1Corinteni 14:36

    37 Dacă crede cineva că este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.NTR — 1Corinteni 14:37

    38 Și dacă cineva nu înțelege, să nu înțeleagă!NTR — 1Corinteni 14:38

    39 Astfel, deci, fraților, râvniți după proorocire, fără să împiedicați vorbirea în alte limbi.NTR — 1Corinteni 14:39

    40 Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.NTR — 1Corinteni 14:40

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents