Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Lucrarea misionară medicală - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cea dintâi lucrare a medicului

    Mântuitorul așteaptă ca medicii să facă din salvarea sufletelor cea dintâi lucrare a lor. Dacă vor umbla și vor lucra cu Dumnezeu, în dragostea Sa și în temere de El, ei vor primi frunze din pomul vieții, pentru a le da celor în suferință. Pacea Lui îi va însoți, făcând din ei mesageri ai păcii.LMM 37.2

    Nu este suficient doar să citim Scripturile. Noi trebuie să cerem Domnului să ne umple inima încăpățânată cu Duhul Său, ca să putem înțelege însemnătatea cuvintelor Sale. Pentru a putea beneficia de pe urma citirii cuvintelor Domnului Hristos, noi trebuie să le aplicăm în mod corect cazurilor noastre individuale.LMM 37.3

    Nouă ne-a fost dată o solie ce depășește în importanța ei orice altă solie ce a fost vreodată încredințată muritorilor. Domnul Isus a venit personal pe insula Patmos pentru a-i prezenta această solie lui Ioan. El i-a spus să scrie ce a văzut și auzit în timpul viziunii sale, pentru ca bisericile să poată ști ce avea să vină pe pământ. Își dau oare seama lucrătorii noștri medicali de importanța soliei din Apocalipsa?LMM 37.4

    Cuvintele: “Dar ce am împotriva ta este că ți-ai pierdut dragostea dintâi” (Apocalipsa 2, 4) se aplică multora care trăiesc în acest timp. Domnul cheamă la pocăință și reformă grabnică. A sosit timpul ca o mare schimbare să se producă în rândurile poporului care așteaptă a doua venire a Domnului lor. Curând se vor petrece lucruri ciudate. Domnul ne va socoti răspunzători de felul cum tratăm adevărul. Curăția credinței și faptelor noastre va decide viitorul nostru.LMM 37.5

    Dumnezeu este într-adevăr alături de noi. El a încredințat fiecărui om o lucrare. Fiecare trebuie să-și facă partea. Trebuie adusă o mărturie clară, hotărâtă, pentru că trebuie pregătit un popor care să poată face față timpului de încercare cum n-a fost niciodată de când există neamul omenesc. — (Manuscript 136, 1902).LMM 38.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents