Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Lucrarea misionară medicală - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Prevederea

    Am fost avertizată [1890] că de acum înainte vom avea o luptă continuă. Așa-zisa știință și religia vor fi așezate în opoziție una față de cealaltă, deoarece oamenii limitați nu pot înțelege puterea și măreția lui Dumnezeu. Mi-au fost prezentate următoarele cuvinte din Sfânta Scriptură: “Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor”. (Faptele Apostolilor 20, 30.)LMM 98.1

    Acest lucru se va vedea în mod sigur în poporul lui Dumnezeu și vor exista unii care nu vor fi în stare să perceapă cele mai minunate și cele mai importante adevăruri pentru acest timp, adevăruri care sunt esențiale pentru propria lor siguranță și mântuire, în timp ce lucruri care, prin comparație cu acestea, sunt ca cei mai mici atomi, lucruri în care de abia dacă se găsește un dram de adevăr sunt luate în atenție, se zăbovește asupra lor și sunt ridicate în slăvi de către puterea lui Satana, astfel ca să apară de cea mai mare importanță; vederea morală a acestor oameni este bolnavă; ei nu simt nevoia după ungerea cerească pentru a putea distinge lucrurile spirituale. Ei se socotesc prea înțelepți pentru a greși.LMM 98.2

    Oamenii care nu au o experiență zilnică în lucrurile lui Dumnezeu nu vor acționa cu înțelepciune atunci când au de-a face cu responsabilități sacre; ei vor considera în mod greșit lumina drept minciună, iar minciuna înșelătoare o vor considera lumină, născocirile le vor socoti realități, iar realitățile născociri, ajungând să spună lumii că este un atom, iar atomului că este o lume. Ei vor cădea pradă amăgirilor și înșelăciunilor pe care Satana le-a pregătit ca pe niște curse ascunse, ca să-i prindă pe cei care cred că pot umbla în înțelepciunea lor omenească, fără harul special al lui Hristos. Domnul Isus dorește ca oamenii să vadă nu niște oameni ca niște copaci care se mișcă, ci să vadă clar toate lucrurile. Există un singur remediu pentru sufletul păcătos, și dacă acesta nu este acceptat, oamenii vor primi o amăgire după alta, până când simțurile lor ajung pervertite....LMM 98.3

    Moralitatea inseparabilă de religie

    Moralitatea nu poate fi despărțită de religie. Tradiția conservatoare, primită de la oameni educați și din scrierile oamenilor mari din trecut, nu poate constitui o călăuză sigură pentru noi în aceste timpuri de pe urmă; căci lupta pe care o avem în față este așa cum lumea nu a văzut vreodată. Frații care nu au avut partea lor în această lucrare în trecut trebuie să acționeze cu mult mai mare precauție față de lucrurile pe care le acceptă și față de cele pe cele pe care le refuză; ei trebuie să pătrundă mult mai adânc decât sunt conduși de cunoștința lor spirituală limitată sau de obiceiurile sau părerile lor din prezent. Toți aceștia s-ar putea să aibă nevoie de o reformă în viața lor.LMM 99.1

    Nici unul dintre noi nu suntem în siguranță, chiar având o anumită experiență în trecut, și cu atât mai mult dacă nu am avut-o, până când nu trăim ca și când L-am văzut pe Cel ce este nevăzut. Zi de zi, oră de oră, noi trebuie să fim puși în mișcare de principiile adevărului Bibliei neprihănirea, mila și dragostea lui Dumnezeu. Cel care dorește să aibă putere morală și intelectuală trebuie să le ia de la Izvorul divin. În orice moment și oricând trebuie să ia o hotărâre, să se întrebe: Este aceasta calea Domnului?LMM 99.2

    Cu Bibliile deschise în fața voastră, formați-vă o rațiune sfințită și o conștiință bună. Inima voastră trebuie să fie mișcată, sufletul vostru atins, rațiunea și mintea trezite de Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu; principiile sfinte prezentate în Cuvântul Său vor da lumină sufletului. Vă spun, frații mei, adevărata noastră sursă de înțelepciune, virtute și putere se află în crucea de pe Calvar. Domnul Hristos este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. El spune: “Fără Mine nu puteți face nimic”. Domnul Isus este singura garanție pentru succesul și înaintarea intelectuală. — (Manuscript 16, 1890).LMM 99.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents