Obiceiul de a folosi tutun

Tutunul este o otravă înșelătoare, lentă, dar extrem de nocivă. În orice formă ar fi folosit, își produce efectul asupra organismului; este cu atât mai periculos, căci efectele lui sunt lente și la început abia perceptibile. El excită nervii și apoi îi paralizează. Slăbește și întunecă creierul. Uneori afectează nervii într-o măsură mai mare decât în cazul intoxicării alcoolice. Este mai perfid ca substanță toxică, iar efectele sale sunt greu de îndepărtat din organism. Folosirea lui induce o sete după băuturi tari și în multe cazuri pune temelia obiceiului de a bea alcool.DV 327.1

Folosirea tutunului este incomodă, costisitoare, necurată, nocivă pentru cel care îl folosește și pentru cei din preajmă. Cei devotați lui se întâlnesc pretutindeni. Rareori treci prin mulțime fără ca vreun fumător să nu-ți sufle fumul otrăvit al respirației sale în față. Este neplăcut și nesănătos să rămâi într-un vagon de tren sau într-o cameră în care atmosfera este încărcată de mirosul greu de băutură și tutun. Deși bărbații continuă să folosească aceste otrăvuri, ce drept au să strice aerul pe care alții sunt nevoiți să-l respire?DV 328.1

“Căci bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, și ațipirea te face să porți zdrențe.” (Proverbe 23, 21.)

Printre copii și tineret, folosirea tutunului face un rău nespus de mare. Practicile nesănătoase ale generațiilor trecute afectează copiii și tineretul de astăzi. Incapacitatea mintală, slăbiciunea fizică, tulburările nervoase și poftele anormale sunt transmise ca o moștenire de la părinți la copii. Și aceleași practici, continuate de copii, sporesc și perpetuează rezultatele rele. Aceasta este cauza căreia i se datorează — și nu doar într-o mică măsură — decăderea fizică, intelectuală și morală, care a devenit un motiv de alarmare atât de serios.DV 328.2

Băieții încep să folosească tutunul de la o vârstă foarte fragedă. Obiceiul astfel format, când corpul și mintea sunt în mod deosebit susceptibile de a suferi de pe urma efectelor lui, subminează tăria fizică, pipernicește trupul, inhibă mintea și afectează percepția morală.DV 329.1

Dar ce se poate face pentru a-i învăța pe copii și tineri despre relele unei practici pentru care îi au drept exemplu pe părinții, profesorii și pastorii lor? Băieței abia trecuți de pragul prunciei pot fi văzuți trăgând din țigară. Și dacă cineva le vorbește despre acest lucru, ei spun: “Și tata fumează”. Ei arată înspre supraveghetorul de la școala de duminică sau înspre pastor și spun: “Un astfel de bărbat fumează; ce rău este în a face și eu cum face el?” Mulți lucrători angajați în lupta pentru abstinența alcoolică au patima tutunului. Ce putere pot avea asemenea persoane pentru a stăvili înaintarea alcoolismului?DV 329.2

Fac apel către aceia care mărturisesc că se supun Cuvântului lui Dumnezeu, crezând în el: Puteți să vă îngăduiți — creștini fiind — un obicei care vă paralizează intelectul și vă răpește puterea de a evalua în mod corect realitățile veșnice? Puteți fi de acord să-L jefuiți zilnic pe Dumnezeu de slujirea ce I se cuvine și pe semenii voștri de slujirea pe care ați putea-o înfăptui în folosul lor și de puterea exemplului?DV 329.3

Ați luat în considerație responsabilitatea pe care o aveți ca administratori ai lui Dumnezeu, administratori ai mijloacelor care se află în mâinile voastre? Cât cheltuiți pe tutun din banii Domnului? Faceți socoteala cât ați cheltuit astfel în timpul vieții voastre. La cât se ridică suma cheltuită pentru satisfacerea acestei patimi care vă întinează, în comparație cu cât ați dat pentru ușurarea poverii celor săraci și răspândirea Evangheliei?DV 329.4

Nici o ființă omenească nu are nevoie de tutun; în schimb, mulțimi pier din lipsa mijloacelor care sunt mai mult decât pierdute prin folosirea acestuia. Nu ți-ai însușit oare pe nedrept bunurile Domnului? Nu te-ai făcut oare vinovat de jaf împotriva lui Dumnezeu și semenilor tăi? “Nu știți ... că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți deci pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6, 19.20.)DV 330.1