Capitolul 13 — În cercul sacru — Intimitate fizică și standarde de moralitate

Căsătoria este legitimă și sfântă — Nu este nimic păcătos ... în a te căsători. Căsătoria era legitimă pe vremea lui Noe, așa cum este legitimă și astăzi, atâta timp cât ceea ce este legitim este tratat în mod corespunzător și nu este dus la excese păcătoase. Însă, în vremea lui Noe, oamenii se căsătoreau fără a cere sfatul lui Dumnezeu și fără a căuta călăuzirea Sa.... Faptul că toate relațiile pe care le avem în timpul vieții sunt de natură trecătoare ar trebui să aibă o influență transformatoare în tot ceea ce facem și spunem. În zilele lui Noe, dragostea exagerată, necumpătată, pentru ceea ce în sine era legitim, a fost ceea ce a făcut ca relația căsătoriei să fie păcătoasă înaintea lui Dumnezeu. Sunt mulți care își pierd sufletele în acest veac al lumii, fiind absorbiți de gândurile cu privire la căsătorie și de căsătoria în sine.FÎ 173.1

Căsătoria este sfântă, dar, în acest veac degradat, sub mantia ei se ascund o răutate și o ticăloșie de nedescris. În cadrul căsătoriei se fac multe abuzuri; s-a ajuns până la crimă, aceasta făcând din ea un semn al timpului sfârșitului, așa cum a fost înainte de potop.... Când natura și cerințele sfinte ale căsătoriei sunt înțelese, ea este aprobată de cer, iar urmarea va fi fericirea pentru ambele părți, spre slava lui Dumnezeu.FÎ 173.2

Domnul Isus nu a impus celibatul — Cei care considera relația din cadrul căsătoriei o rânduială sacră a lui Dumnezeu, apărată de Legea Sa cea sfântă, vor fi stăpâniți de îndemnurile rațiunii. Domnul Hristos nu a impus celibatul niciunei categorii de oameni. El nu a venit pentru a nimici relația sacra a căsătoriei, ci pentru a o înălța și a o readuce la sfințenia ei de la început. El privește cu plăcere spre acele familii în care domnește dragostea sfântă și neegoistă.FÎ 174.1

Privilegii în cadrul relației de căsătorie — Aceia care pretind a fi creștini ... ar trebui să ia aminte cu seriozitate la toate privilegiile care rezultă în căsnicie, iar temelia oricărei activități ar trebui să fie principiul sfânt.FÎ 174.2

În multe cazuri, părinții ... au făcut abuz de privilegiile lor în căsătorie și, prin îngăduință, au favorizat dezvoltarea unor patimi josnice.FÎ 174.3

Datoria de a evita excesele — Ceea ce este legitim, în exces devine un mare păcat. Mulți părinți nu au cunoștințele pe care ar trebui să le aibă în căsnicie.... Mulți nu văd că Dumnezeu le cere să se păzească de orice fel de exces în viața de căsătorie. Sunt foarte puțini aceia care simt că au o datorie religioasă, și anume aceea de a-și ține în stăpânire pasiunile. S-au căsătorit prin propria alegere și de aceea gândesc că instituția aceasta, căsătoria, sfințește îngăduirea pasiunilor josnice. Chiar bărbați și femei care pretind a fi evlavioși pierd frâul pasiunilor păcătoase și nu țin seama de faptul că Dumnezeu îi socotește răspunzători pentru risipa de energie care le slăbește puterea de viață și întregul organism.FÎ 174.4

Deviza să fie stăpânirea de sine și cumpătarea — Soția creștină să se înfrâneze, în cuvânt și faptă, de a excita instinctele soțului ei. Multe persoane nu au tărie în această privință. Din tinerețe, și-au slăbit puterile mintale și fizice prin satisfacerea plăcerilor senzuale. În căsnicie, stăpânirea de sine și cumpătarea trebuie să fie cuvântul de ordine, deviza.FÎ 175.1

Avem față de Dumnezeu obligația de a ne menține spiritul în curăție și trupul sănătos, pentru a putea fi de folos omenirii și pentru a-L sluji în mod desăvârșit pe Dumnezeu. Apostolul rostește aceste cuvinte de avertizare: “Nu lăsați ca păcatul să domnească în corpul vostru muritor, ca să slujiți poftelor acestuia”. El îndeamnă în continuare ca “orice bărbat care dorește să aibă autoritate, să fie cumpătat în toate lucrurile”. El îi îndeamnă pe toți care se pretind creștini să-și aducă trupurile “ca o jertfă vie, sfântă, acceptabilă lui Dumnezeu”. El spune: “Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”.FÎ 175.2

Soția să nu devină obiect de satisfacere sexuală — Acea dragoste care îl determină pe un bărbat să facă din soție un instrument pentru satisfacerea poftelor lui sexuale nu este dragoste adevărată.... Cât de puțini la număr sunt acei bărbați care își dovedesc dragostea în felul menționat de către apostol: “Cum a iubit Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea; ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă, prin cuvânt; ca să o înfățișeze înaintea Lui ... slăvită, sfântă, fără pată....” Aceasta este dragostea pe care o recunoaște Dumnezeu ca fiind sfântă, în cadrul relației de căsătorie. Iubirea este un principiu curat și sfânt, dar pofta senzuală, patima, nu admite să i se pună restricții sau să fie controlată, stăpânită de rațiune. Este oarbă față de consecințe; nu raționează de la cauză la efect.FÎ 175.3

Urmările exceselor — Pofta senzuală, patima josnică, poate fi prezentă atât în cadrul relației de căsătorie, cât și în afara ei. Ce se întâmplă când se dă frâu liber patimilor josnice? Camera intima, în care ar trebui să fie prezenți îngerii lui Dumnezeu, este făcută nesfântă prin practici nesfinte. Practicile dezgustătoare conduc la boli dezgustătoare. Ceea ce Dumnezeu a lăsat ca binecuvântare devine blestem.FÎ 175.4

Excesele sexuale vor distruge în mod sigur dragostea pentru practicile religioase, vor lipsi creierul de puterea necesară hrănirii organismului și vor epuiza vitalitatea generală.... Cu cât sunt mai mult îngăduite instinctele josnice, cu atât ele devin mai puternice și vor pretinde continuu satisfacerea lor. Fie ca bărbații temători de Dumnezeu să se trezească în ceea ce privește datoria lor.FÎ 176.1

Soții să fie cumpătați — Soții ar trebui să fie cu luare aminte, atenți, consecvenți, înțelegători și credincioși. Ei trebuie să dovedească iubire și milă. Dacă sunt împlinitori ai cuvintelor Domnului Hristos, dragostea lor nu va avea un caracter josnic, pământesc, senzual, care să-i ducă la distrugerea propriilor corpuri și să producă soțiilor slăbiciune și boală. Ei nu vor fi îngăduitori în satisfacerea patimilor josnice, repetând cu insistență soțiilor lor că trebuie să fie supuse soților în toate lucrurile. Când soțul dovedește noblețe de caracter, curăție a inimii, dorința de a-și lumina mintea, calități pe care orice creștin trebuie să le posede, acest lucru se va da pe față în viața de căsătorie. Dacă este călăuzit de gândul lui Hristos, el nu va fi un nimicitor al trupului, ci va fi plin de dragoste duioasă, căutând să atingă cele mai înalte standarde în Hristos.FÎ 176.2

Obediența excesivă strecoară îndoiala — Niciun bărbat nu-și poate iubi cu adevărat soția când aceasta i se supune pasiv, devenind sclava lui și contribuind la dezlănțuirea pasiunilor lui necontrolate și josnice. Supunându-i-se în mod pasiv, ea pierde valoarea pe care o avea odată în ochii lui. El o vede cum se lasă trasă în jos de la tot ce este înălțător și, curând, o va suspecta că se va supune la fel de ușor altcuiva, așa cum i se supusese lui înainte. El se va îndoi de curăția și de statornicia ei, se va sătura de ea și va căuta noi căi de a-și trezi și intensifica pasiunile diabolice. Legea lui Dumnezeu nu este luată în seamă. Acești bărbați sunt mai răi decât brutele; ei sunt demoni cu chip omenesc. Ei nu au nimic în comun cu principiile înălțătoare, înnobilatoare ale iubirii adevărate, sfinte. Soția, de asemenea, devine geloasă pe soț și îl suspectează că, dacă s-ar ivi ocazia, el s-ar îndrepta cu ușurință spre o altă femeie. Ea își dă seama că el nu este stăpânit de rațiune și că nu se teme de Dumnezeu; toate aceste îngrădiri sfinte sunt date la o parte de patimile înjositoare.FÎ 176.3

Pretențiile sexuale iraționale — Ar trebui soția să cedeze fără crâcnire cerințelor soțului ei, când ea vede bine că el nu este stăpânit decât de patimi josnice și când rațiunea și conștiința îi spun că face acest lucru spre vătămarea corpului ei, când Dumnezeu i-a poruncit să-și păstreze trupul în sfințenie și curăție, ca pe o jertfă vie pentru Dumnezeu? Nu este dragoste curată și sfântă aceea care o conduce pe soție să satisfacă tendințele animalice ale soțului ei, în dauna propriei sănătăți și vieți. Dacă ea posedă adevărata iubire și înțelepciune, va căuta să-i distragă mintea de la satisfacerea pasiunilor josnice spre subiecte înălțătoare, insistând asupra unor teme spirituale interesante. Poate este necesar să-i explice cu blândețe și afecțiune, chiar cu riscul de a nu-i fi pe plac, că ea nu-și poate înjosi trupul cedând unor excese sexuale. Ea trebuie să-i amintească, în mod calm, cu bunătate, că Dumnezeu are cel dintâi și cel mai mare drept asupra întregii ei ființe și că nu poate nesocoti această cerință, pentru că i se va cere socoteală în marea zi a lui Dumnezeu. Dacă ea însăși va căuta să-și înnobileze sentimentele și își va păstra în sfințenie și cinste demnitatea ei feminină, femeia va putea face mult prin influența ei înțeleaptă pentru sfințirea soțului ei și, astfel, să-și împlinească înalta ei menire.... Iubirea sinceră trebuie să fie principiul călăuzitor al inimii.FÎ 177.1

Supunerea biblică nu înseamnă depersonalizare — Când soția își lasă trupul și mintea în stăpânirea soțului ei, lăsându-se în voia dorințelor lui, în toate lucrurile, sacrificându-și conștiința, demnitatea și chiar propria identitate, ea pierde ocazia de a exercita acea puternică influență spre bine, pe care ar trebui să o aibă pentru a-și înnobila soțul. Ea îi poate îmblânzi firea dură, iar influența ei sfințitoare poate fi folosită pentru a-l cizela și curați, conducându-l astfel ca el însuși să se lupte cu seriozitate pentru a-și stăpâni patimile și a fi mai spiritual, astfel încât amândoi să poată fi părtași de natură divină.FÎ 177.2

Sfințenia cercului familiei — În jurul fiecărei familii există un cerc sacru, care trebuie păzit cu grijă. Nimeni nu are voie să pătrundă în acest cerc sfânt. Soțul și soția trebuie să fie totul unul pentru celălalt. Soția nu trebuie să aibă secrete față de soțul ei, pe care să le spună altora, iar soțul nu trebuie să aibă secrete față de soția sa, pe care să le împartă cu alții. Inima soției trebuie să fie mormânt pentru greșelile soțului, iar inima soțului, mormânt pentru greșelile soției. Niciunul dintre ei nu ar trebui să-și permită glume pe seama sentimentelor celuilalt. Niciodată, nici soțul și nici soția nu trebuie, nici măcar în glumă sau pe vreo altă cale, să se plângă de celălalt altora, căci, de regulă, îngăduirea acestei nebunii sau a ceea ce pare glumă cu totul nevătămătoare va sfârși prin necaz și, poate, înstrăinare unul de celalalt.... Trebuie să existe un scut sacru în jurul fiecărei familii.FÎ 178.1

Cercul familiei trebuie considerat un loc sacru, un simbol al cerului, o oglindă în care să ne reflectăm pe noi înșine. Putem avea prieteni și cunoștințe, însă în viața de familie ei nu trebuie să se amestece. În această privință trebuie să nutrim un puternic simț de proprietate, care ne dă tihnă, odihnă și încredere.FÎ 178.2

Istoria se repetă — A fost planul bine studiat al lui Satana (în veacul antediluvian) de a perverti instituția căsătoriei, de a slăbi datoriile acesteia și de a-i diminua caracterul sacru; pentru că pe nicio alta cale mai sigură nu ar fi putut el deforma mai bine chipul lui Dumnezeu în om și deschide ușa către nenorocire și viciu.FÎ 178.3

Spre încheierea istoriei acestui pământ, Satana va lucra cu toate puterile lui, în același fel și cu aceleași ispite cu care a amăgit vechiul Israel chiar înainte de intrarea în țara Promisă.... El va lucra din răsputeri pentru a prinde sufletele în cursă.FÎ 179.1

Ignoranța, iubirea de plăceri și obiceiurile păcătoase, care întinează sufletul, trupul și spiritul, fac ca lumea să fie plină de lepră morală; o malarie morală, mortală, distruge mii și zeci de mii. Ce trebuie făcut pentru a ne salva tinerii? Noi putem face puțin, însă Dumnezeu este viu. El domnește și El este Cel care poate face mult.FÎ 179.2

Standardele de moralitate simt foarte diferite — Libertinismul acestui veac corupt nu trebuie să constituie un criteriu pentru urmașii Domnului Hristos.... Dacă desfrâul, adulterul, nelegiuirea și crima sunt la ordinea zilei ... cât de important este ca aceia care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos, atât de strâns legați de Dumnezeu și de îngeri, să le arate oamenilor o cale mai bună, mai nobilă!FÎ 179.3

Pericolele se înmulțesc — În acest veac degenerat, mulți sunt atât de orbiți de păcătoșenia păcatului, încât aleg o viață imorală, pentru că aceasta este înclinația firească, pervertită, a inimii lor.... Oamenii corupți socotesc că este mai bine să interpreteze Scripturile după bunul lor plac, pentru a-și susține nelegiuirea, decât să renunțe la păcat și să aibă o inimă curată și o viață nobilă. Sunt mai mulți oameni de acest fel decât ne putem imagina, și ei se vor înmulți pe măsura ce ne apropiem de încheierea timpului.FÎ 179.4

Atât bărbații, cât și femeile să-și păstreze integritatea și să trăiască fără reproș — Mintea unui bărbat sau a unei femei nu coboară într-o singură clipă de la curăție și sfințenie la depravare, întinare și nelegiuire.... Deși întocmit după chipul Făcătorului Său, omul își poate educa astfel mintea, încât păcatul, pe care cândva îl detesta, va deveni o plăcere pentru el. Când încetează să fie vigilent și să se roage, el încetează să-și păzească cetatea inimii și se angajează în păcat și în nelegiuire. Nu există siguranță pentru om, tânăr sau bătrân, decât dacă simte nevoia de a-L căuta pe Dumnezeu pentru sfat, la fiecare pas. Numai aceia care mențin o strânsă comuniune cu Dumnezeu vor învăța să-i prețuiască pe oameni așa cum îi prețuiește El și să aprecieze lucrurile curate, bune, umile și modeste. Inima trebuie păzită așa cum a fost cea a lui Iosif.... Nici cea mai puternică ispită nu este o scuză pentru păcat. Oricât de mare ar fi presiunea care este exercitată asupra ta, păcatul este un act pe care îl comiți pentru că tu ai ales astfel. Locul de unde pornește dificultatea este inima nerenăscută.FÎ 179.5

Femeile trebuie să mențină un standard ridicat în ceea ce privește conduita — Scriu cu inima tristă că femeile din acest veac, atât cele căsătorite, cât și cele necăsătorite, prea adesea nu dovedesc acea rezervă care este necesară. Ele se poartă ca niște femei ușoare, încurajând atențiile din partea bărbaților singuri sau căsătoriți, iar cei care sunt slabi în ceea ce privește tăria morală vor fi ademeniți.... S-ar putea ca scopul sau motivul ei să nu fi fost păcătos, însă ea a încurajat bărbați care sunt ușor de ispitit și care au nevoie de tot ajutorul din partea celor din preajma lor. Mult rău poate fi evitat dacă suntem precauți, rezervați, dacă nu ne îngăduim libertăți și nu primim atenții nepermise, ci menținem un nivel ridicat al moralității și demnității.FÎ 180.1

Permisivitatea predispune la tentații — Atât bărbații, cât și femeile își îngăduie prea multe discuții joviale. Femeile care pretind că sunt evlavioase își îngăduie prea mult vorbele de duh, glumele și râsul. Acest lucru este deplasat și întristează Duhul lui Dumnezeu. Aceste manifestări dau pe față lipsa curăției creștine. Ele nu își întăresc sufletul de partea lui Dumnezeu, ci aduc mult întuneric; ele alungă îngerii cerești, curați și sfinți, și îi cheamă pe aceia care le conduc spre aceste rele până la cel mai de jos nivel.FÎ 180.2

Nici măcar pentru o clipă să nu îngăduiți aluziile necurate, ascunse, deoarece chiar și acestea ar întina sufletul, așa cum apa murdară murdărește canalul prin care curge.FÎ 180.3

O femeie care îngăduie un cuvânt indecent sau face insinuări, în așa fel, încât asemenea cuvinte să fie rostite în prezența ei, nu este pe placul lui Dumnezeu; aceea care își îngăduie un comportament ușuratic sau ademeniri necurate nu își păstrează demnitatea de femeie evlavioasă.FÎ 181.1

Protejate printr-un cerc sacru, de curăție — Există unele femei care se pretind a fi evlavioase, dar care își îngăduie în maniere o libertate vulgara, necontrolată, care conduce spre rău și spre păcat.... A fi blând, milos, iertător și umil înseamnă a deveni pe placul lui Dumnezeu. Dacă vor fi astfel, ele nu vor fi împovărate cu atenții necuviincioase din partea bărbaților din biserică sau din afara ei. Toți vor simți că există un cerc sacru, de curăție, în jurul acestor femei temătoare de Dumnezeu, care le protejează de orice lucruri nepermise.FÎ 181.2

Controlați-vă gândurile! — Dacă vă îngăduiți închipuiri deșarte, permițând minții să zăbovească asupra subiectelor necurate, sunteți, într-o anumită măsură, la fel de vinovați înaintea lui Dumnezeu ca și în cazul în care gândurile voastre ar fi fost transpuse în faptă. Ceea ce a împiedicat acțiunea nu a fost decât lipsa ocaziei favorabile.FÎ 181.3

Lingușirea — poate fi o cursă — Sunt îndurerată când văd bărbați lăudați, lingușiți și răsfățați!... Tocmai aceste atenții și această laudă excesivă pot duce la ruina lor. Sunt alarmată de nesăbuința, de lipsa de înțelepciune pe care mulți o manifestă în această privință. Bărbații ... în a căror inimă locuiește Domnul Hristos nu vor coborî standardul moralității, ci vor căuta întotdeauna să-l înalțe. Ei nu-și vor găsi plăcerea în lingușirile femeilor sau în a fi răsfățați de către acestea.FÎ 181.4

Evitați familiarismul și avansurile — Cât de atent ar trebui să fie soțul și tatăl în a-și menține credincioșia în legământul căsătoriei!... Poruncile lui Hristos sunt extrem de cuprinzătoare, vizând chiar și gândurile, intențiile și scopurile ascunse ale inimii. Respectați persoanele care lucrează pentru voi; tratați-le cu bunătate și considerație, însă nu mergeți mai departe. Comportamentul să vă fie de o așa manieră, încât să nu stârnească avansuri și familiarisme din partea lor.FÎ 181.5

Confidențele față de străini pot ruina căsnicia — O, cât de multe vieți sunt amărâte prin dărâmarea zidurilor care împrejmuiesc intimitatea fiecărei familii, care au menirea să-i apere curăția și sfințenia! Soția acorda încredere unei a treia persoane, căreia îi destăinuie lucruri care țin de intimitatea familiei ei ... Fiecare să zăvorască în inima sa greșelile celuilalt. Spuneți-vă necazurile numai lui Dumnezeu. El vă poate da sfaturi drepte și o consolare sigură, care este curată, fără amărăciune.FÎ 182.1

Când o femeie vorbește despre necazurile familiei ei sau se plânge de soțul ei unui alt bărbat, ea încalcă legământul căsătoriei; ea își dezonorează soțul și îndepărtează zidul ridicat pentru a apăra sfințenia căsătoriei.... Atunci când o femeie merge la un frate creștin cu toată povestea necazurilor, dezamăgirilor și suferințelor ei, acesta trebuie să o sfătuiască întotdeauna ca, dacă simte că trebuie să vorbească despre necazurile ei cuiva, atunci să aleagă drept persoane confidente femei, și atunci nu va fi nicio aparență de rău care să pună cauza lui Dumnezeu într-o lumină nepotrivită.FÎ 182.2

Secretul unității în familie — Cauza neînțelegerilor și a discordiei din familii și din biserică este despărțirea de Hristos. A fi aproape de Hristos înseamnă a fi aproape unul de altul. Secretul adevăratei unități în biserică și în familie nu este diplomația, buna administrare sau efortul supraomenesc de a învinge greutățile — deși acestea sunt necesare — , ci unirea cu Hristos. Desenați un cerc mare, cu multe linii de la margini spre centru. Cu cât sunt mai aproape aceste linii de centru, cu atât sunt mai aproape unele de altele. Așa este și în viața creștină. Cu cât suntem mai aproape de Hristos, cu atât vom fi mai aproape unul de altul. Dumnezeu este slăvit când poporul Său este unit în acțiune și trăiește în armonie.FÎ 182.3