Capitolul 37 — Sfat către un președinte de Conferință Generală
Procedeu neînțelept într-un caz dificil — [] Stimate frate: Am, primit ultima ta scrisoare, iar în privința întrebărilor puse referitoare la I. și fratele B., nu pot răspunde mai mult decât ceea ce am spus. Am cam aceeași părere pe care am avut-o când i-am scris lui John V. Sfatul pe care i l-am dat, consider că a fost sănătos, iar dacă bunii mei frați ar fi acționat conform acestui sfat, cum că el ar trebui să plece să lucreze în Anglia, cred că ar fi făcut un lucru care să fie pe plac Domnului. Cred că lucrurile au luat acum o întorsătură nefavorabilă pentru el. Lui i s-au încredințat răspunderi care vor avea tendința să-l înalțe. Și s-ar putea ca el să nu fie într-o stare la fel de bună ca să plece să lucreze în vreun câmp îndepărtat cum a fost acum câteva luni.MCS 239.1
Nu mi-am schimbat părerea cu privire la cazul lui. Nu cred că s-a procedat înțelept în cazul lui, dacă se are în vedere sufletul lui. El a propus să fie pus la încercare, pe propria lui răspundere, fără cheltuială din partea conferinței și ar fi trebuit să i se acorde această șansă.MCS 240.1
Visul încurajator al Ellenei White — Cu privire la fratele H. nu cred că procedeul tău a fost cel mai înțelept. Cred că ar fi trebuit să se dea o șansă vieții sale. Dacă omul vrea și este doritor să vină în Europa pe propria lui răspundere, poate aceasta înseamnă înțelepciune. El nu-și va reveni niciodată din starea în care se află în împrejurările din prezent. Am avut un vis cu câteva luni în urmă, în care l-am văzut refăcut, cu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui, însă el nu a fost adus în această stare datorită ajutorului tău sau al fratelui Haskell, deși el ar fi trebuit să îl aibă din partea voastră, ca atitudine față de el, care a rămas în întuneric, lumina lui pierzându-se în întuneric.MCS 240.2
Visul a venit ca răspuns imediat la scrisoarea pe care W. C. White i-a scris-o ca să vină în Europa, lucru pe care conferința voastră l-a votat acum un an dar a făcut o greșeală trimițându-l în Oakland în loc de Europa. El ar fi trebuit să vină aici de îndată.MCS 240.3
Decizie cu privire la sfaturi — Nu ar trebui să mai spunem nimic în cazul său, ci ar trebui să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i salva sufletul de la moarte și să acoperim o sumedenie de păcate. Uneori mă aflu în mare încurcătură și aproape că am ajuns la concluzia că atunci când mi se prezintă un caz de greșeală sau păcat grav, să nu mai spun nimic fraților mei pastori dacă ei nu cunosc acel caz, ci să lucrez cu sârguință pentru cel greșit, să-l încurajez să nădejduiască în îndurarea lui Dumnezeu și să se agațe de meritele unui Mântuitor răstignit și înviat, să privească la Mielul lui Dumnezeu cu pocăință și părere de rău și să trăiască prin puterea Lui. “Veniți totuși să ne judecăm.... De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura se vor face albe ca lâna”. (Isaia 1, 18.)MCS 240.4
Acele trăsături de caracter care, unite laolaltă aduc dreptatea, milă și dragostea lui Dumnezeu, într-o plăcută armonie, nu există. Se vorbește prea mult, se rostesc prea multe cuvinte puternice, sunt prea multe simțăminte cu care Domnul nu are nimic de-a face și aceste simțăminte puternice îi influențează pe frații noștri cei buni.MCS 241.1
Milă și simpatie dar și hotărâre — Eu sunt nevoită să fiu hotărâtă și să mustru păcatul, și apoi simt acolo în inima mea, așezată de Duhul lui Hristos, dorința de a lucra prin credință, cu simpatie și milă pentru cei greșiți. Nu îi voi lăsa singuri, nu îi voi lăsa să devină ținta ispitirilor lui Satana. Nu voi fi de partea vrăjmașului sufletelor ca în acea ilustrare cu Iosua și îngerul. Sufletele oamenilor au costat prețul sângelui Mântuitorului meu.MCS 241.2
Când oamenii, ei înșiși, pasibili să ajungă ispitiți, ei, muritori supuși greșelii, își asumă libertatea de a se pronunța în privința altui om care s-a umilit în țărână și își asumă răspunderea de a decide potrivit cu ceea ce le dictează sentimentele lor sau ale fraților lor cât de mult trebuie să dovedească cel greșit pentru a fi iertat, (ei) preiau asupra lor înșiși ceva ce Dumnezeu nu le cere. știu că sunt dintre aceia care au căzut în păcate mari, însă noi am lucrat pentru ei și cu ei, iar Dumnezeu a primit după aceea străduințele lor, când aceștia m-au rugat cu stăruință să-i las să plece și să nu mă mai împovărez pentru ei, eu am spus: “Nu voi renunța la voi; voi trebuie să vă adunați puterile pentru a birui.” Acești oameni sunt acum activi în lucrare....MCS 241.3
Nu aprobare păcatului, ci câștigarea păcătoșilor — Mintea mea este în mare încurcătură datorită acestor lucruri pentru că nu le pot armoniza cu felul în care se desfășoară lucrurile. Mi-e teamă să aprob păcatul dar mi-e teamă și să dau drumul păcătosului să plece fără să fac nici un efort pentru refacerea lui. Eu cred că dacă inimile noastre ar fi pătrunse mai mult de Spiritul lui Hristos, noi am avea acea dragoste care topește totul și am lucra cu putere spirituală pentru a contribui la refacerea celor greșiți și nu i-am lăsa sub stăpânirea lui Satana.MCS 241.4
Nevoia de o religie bună în inimă — Avem nevoie de o religie bună a inimii, ca să putem nu doar mustra, îndemna și îndruma cu toată răbdarea și cu învățătura, ci să luăm pe cei greșiți pe brațele credinței noastre și să-i ducem la crucea lui Hristos. Trebuie să-i aducem în legătură cu Mântuitorul care iartă păcatele.MCS 242.1
Sunt mult mai îndurerată decât o pot exprima cuvintele, văzând atât de puțină dorință și iscusință de a salva sufletele care sunt prinse în cursă de Satana. Văd un fariseism atât de rece, care ține la distanță pe acela care este înșelat de vrăjmașul sufletelor și apoi mă gândesc: Cum ar fi dacă Domnul Isus ne-ar trata în acest fel? Trebuie oare să se dezvolte acest spirit printre noi? Dacă se face astfel, să mă scuze frații mei, eu nu pot lucra cu ei. Nu voi participa la acest fel de lucrare.MCS 242.2
Inimi de carne nu inimi de piatră — Mi-aduc aminte de păstorul care caută oaia pierdută și de fiul risipitor. Îmi doresc ca aceste parabole să lucreze asupra inimii și a minții mele. Mă gândesc la Domnul Isus ce iubire și ce bunătatea a dovedit El pentru cei greșiți, pentru omul decăzut și apoi mă gândesc la judecata aspră pe care omul o rostește împotriva fratelui său care a căzut în ispită și mi se face rău de la inimă. Văd inimi de piatră și cred că ar trebui să ne rugăm ca să avem inimi de carne....MCS 242.3
Mi-aș dori să avem mai mult din Duhul lui Hristos și mai puțin din eul personal, din părerile omenești. Dacă greșim, să fim mai degrabă plini de îndurare decât să condamnăm și să procedăm cu asprime. — (Scrisoarea 16, 1887.)MCS 242.4