Capitolul 6—Un principiu divin

Dragostea - între emoţie şi principiu

Adevărata dragoste este durabilă şi de origine cerească. Iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi iubirea neegoistă pentru semeni sunt cel mai preţios dar cu care ne poate binecuvânta Tatăl nostru ceresc. O asemenea dragoste nu este un impuls trecător, ci un principiu divin, o putere permanentă. O inimă neconsacrată nu poate produce adevărata iubire. Ea se poate găsi numai în inima în care domneşte Isus.MCP 51.1

Adevărata iubire este un principiu înalt şi sfânt, având un caracter cu totul diferit de acea dragoste care răsare dintr-un impuls şi moare îndată ce este serios încercată. Ea nu este o emoţie sau un impuls trecător, ci hotărârea fermă a unei voinţe sfinţite.MCP 51.2

Dragostea transformă întreaga fiinţă. Iubirea este un principiu activ, care schimbă caracterul, stăpâneşte impulsurile, controlează pasiunile, învinge răutatea, înalţă şi înnobilează simţămintele. Adevărata iubire este simplă prin modul ei de a lucra şi diferită de oricare alt principiu de acţiune.MCP 51.3

Iubirea îi conferă celui care o are onestitate, bunătate şi un comportament plăcut şi atrăgător. Ea luminează expresia feţei şi modelează tonul vocii; ea rafinează şi înalţă întreaga fiinţă.MCP 51.4

Adevărata dragoste este altruistă. Iubirea este un principiu activ; ea face ca binele altora să reprezinte obiectivul nostru permanent. Iubirea nu caută binele propriu. Ea nu îi îndeamnă pe oameni să caute confortul şi satisfacţia personală. Ceea ce înăbuşă adesea dezvoltarea iubirii este atenţia pe care o acordăm eului nostru.MCP 51.5

Dragostea divină nu este iraţională. Iubirea este o însuşire de natură cerească. Ea nu este iraţională, nu este oarbă, ci este curată şi sfântă. Pasiunea inimii fireşti este cu totul altceva. În timp ce iubirea curată Îl implică pe Dumnezeu în toate lucrările ei şi se află într-o armonie desăvârşită cu Duhul lui Dumnezeu, pasiunea este încăpăţânată, lipsită de raţiune, grăbită şi refractară tuturor restricţiilor, făcând din obiectul afecţiunii un idol. În toate manifestările comportamentului celui care iubeşte cu adevărat, se va vedea harul lui Dumnezeu.MCP 52.1

Dragostea se supune raţiunii. Iubirea este un principiu sfânt şi curat, dar pasiunea senzuală nu va admite să fie restrânsă, supusă şi controlată de raţiune. Ea este oarbă faţă de consecinţe şi nu va gândi de la cauză la efect.MCP 52.2

Dragostea nu face discriminare. Iubirea care ne face să le adresăm cuvinte amabile unora, în timp ce pe alţii îi tratăm cu răceală şi indiferenţă, nu este iubire, ci egoism. În niciun caz aceasta nu va contribui la bunăstarea sufletelor sau la glorificarea lui Dumnezeu. Iubirea noastră, nu este destinată în exclusivitate unor persoane deosebite, în timp ce altele rămân neglijate.MCP 52.3

Dragostea răspunde nevoilor tuturor. Dacă iubirea cerească este principiul care guvernează inima, ea se va face cunoscută de la sine, nu numai faţă de aceia care ne sunt deosebit de dragi şi cu care ne aflăm într-o relaţie sacră, ci faţă de toţi cei cu care vom veni în contact. Ea ne va determina la nenumărate gesturi de amabilitate, la dispoziţia de a face concesii, la săvârşirea de fapte bune şi la simpatie faţă de cei ale căror inimi tânjesc după înţelegere şi împreună simţire.MCP 52.4

Dragostea urmăreşte binele. Iubirea este o putere. Puterea morală şi intelectuală este implicată în acest principiu şi nu poate fi separată de el. Excelenţa şi valoarea iubirii adevărate constau în eficacitatea ei în a face binele şi nimic altceva decât binele.MCP 53.1

Dragostea lucrează spre binele tuturor. Când principiul ceresc al iubirii veşnice umple inima, dragostea se revarsă asupra altora. Această iubire nu este atât de îngustă încât să încapă în ea doar „eu şi al meu”, ci este suficient de largă încât să cuprindă întreaga lume, este înaltă precum sunt cerurile şi se află în armonie cu iubirea îngerilor. Când este primită cu bucurie în suflet, ea înfrumuseţează întreaga viaţă şi răspândeşte o influenţă curată asupra tuturor celor din jur. Cei care o au nu pot fi decât fericiţi, indiferent dacă le merge bine sau rău.MCP 53.2

Dragostea este mai presus de pasiune şi de impulsuri. Iubirea care se înalţă mai presus de pasiune şi de impulsuri trecătoare este de natură spirituală şi se dezvăluie prin cuvinte şi fapte. Un creştin trebuie să manifeste iubire şi o delicateţe sfântă, în care nu există nicio urmă de nerăbdare sau de iritabilitate; manierele necivilizate, aspre şi brutale trebuie să fie şlefuite de harul lui Hristos.MCP 53.3

Dragostea este dezinteresată şi respectă libertatea celuilalt. Ea nu urmăreşte profitul sau răsplata; cu toate acestea, Dumnezeu a prevăzut mari binecuvântări ca rezultat al fiecărei lucrări realizate din iubire. Natura ei este blândă şi acţiunile ei sunt liniştite, şi totuşi este plină de forţă şi de fermitate în hotărârea de a învinge cele mai mari rele. Iubirea modelează şi schimbă caracterul, iar influenţa ei ia în stăpânire vieţile păcătoşilor şi le sensibilizează inimile chiar şi în cazurile în care orice alte metode s-au dovedit lipsite de succes. Ori de câte ori se face apel la autoritate, la argumente intelectuale sau la forţă, în locul unei manifestări vizibile a iubirii, simţămintele şi voinţa celor pe care îi abordăm sunt determinate să ia o poziţie defensivă şi respingătoare, iar tendinţa de a se opune este tot mai accentuată. Isus a fost Prinţul păcii. El a venit în lumea noastră pentru a învinge spiritul de autoritate şi de respingere. Isus ar fi putut să folosească inteligenţa şi puterea omenească, dar mijloacele pe care le-a ales pentru a învinge forţele răului au fost înţelepciunea şi puterea iubirii.MCP 53.4

Dragostea trebuie cultivată prin exprimare. Iubirea nu poate exista multă vreme dacă nu este exteriorizată prin fapte, tot aşa precum focul nu poate rămâne aprins dacă nu este alimentat cu combustibil.MCP 54.1

Iubirea nu poate fi durabilă dacă nu este exercitată. Fiecare act motivat de iubire o dezvoltă şi o intensifică. Atunci când certurile şi spiritul autoritar sunt aduse la tăcere, dragostea învinge.MCP 54.2

Reprimarea dragostei duce la dispariţia ei. Dacă impulsurile de amabilitate şi de generozitate sunt reprimate, ele dispar, iar inima devine rece şi însingurată. Nu lăsaţi ca inimile celor care sunt legaţi de voi să tânjească după amabilitate şi simpatie.MCP 54.3

Planta preţioasă a iubirii trebuie să fie îngrijită cu gingăşie şi se va dezvolta devenind puternică, viguroasă şi plină de roade, manifestându-se în toate aspectele caracterului.MCP 54.4

Exprimarea dragostei nu trebuie considerată o slăbiciune. Încurajaţi exprimarea iubirii faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii. Motivul pentru care există în lume atât de mulţi oameni cu inimile reci şi lipsite de sensibilitate este acela că manifestarea afecţiunii a fost considerată o slăbiciune şi a fost descurajată şi reprimată. Sensibilitatea naturală a acestor persoane a fost sufocată în copilărie; şi, dacă iubirea divină nu va topi egoismul lor rece, fericirea le va fi pentru totdeauna spulberată. Dacă dorim ca spiritul amabil al lui Isus şi simpatia pe care îngerii o manifestă faţă de noi să fie şi ale copiilor noştri, trebuie să le încurajăm, încă din copilărie, manifestările de generozitate şi de iubire.MCP 54.5

Dragostea trebuie cultivată asemenea unei plante firave. Iubirea este o plantă firavă şi de aceea trebuie cultivată cu multă grijă. Toate rădăcinile amărăciunii şi ale răutăţii trebuie să fie smulse, pentru ca iubirea să aibă suficient spaţiu de creştere; apoi, ea va influenţa puterile minţii, întreaga inimă, astfel încât să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine.MCP 54.6

_______________

Capitol realizat pe baza fragmentelor selectate din Minte, caracter, personalitate:

Vol. I - cap. 23 - Iubirea - un principiu divin şi veşnic
- cap. 24 - Iubirea în cămin
- cap. 25 - Iubire şi sexualitate în experienţa umană
- cap. 26 - Iubirea frăţească.