Capitolul 12—Constructori de poduri

Vorbire, comunicare şi relaţii sociale

Legea dependenţei reciproce. Noi suntem, cu toţii, firele împletite în marea ţesătură a umanităţii şi tot ceea ce înfăptuim pentru binele celorlalţi se va reflecta în binecuvântările ce se vor revărsa asupra noastră înşine. Legea dependenţei reciproce este activă în toate sferele societăţii.MCP 88.1

Fiinţele omeneşti au nevoie unele de altele. În planul lui Dumnezeu, fiinţele omeneşti au fost create astfel, încât să aibă nevoie unele de altele. Ce lucrare binecuvântată s-ar realiza, dacă toţi oamenii ar face tot ceea ce le stă în putinţă pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutorul lor, în simpatie şi dragoste. Fiecare este înzestrat de Dumnezeu cu talente specifice. Fiecare dintre noi este dependent de ceilalţi şi toţi, laolaltă, depindem de Hristos. Talentele noastre se perfecţionează şi se dezvoltă numai prin îndeplinirea unei slujiri lipsite de egoism.MCP 88.2

Cel care îi ajută pe alţii se ajută pe sine. Mulţi oameni se află în întuneric. Şi-au pierdut orientarea şi nu ştiu în ce direcţie să meargă. Cei care sunt derutaţi de dificultăţi să caute pe alţii, la fel de dezorientaţi, şi să le adreseze cuvinte de încurajare şi de speranţă. Vor fi mângâiaţi tocmai prin cuvintele de mângâiere pe care le rostesc pentru cei împovăraţi de necazuri. Cei care îi ajută pe alţii se vor ajuta pe ei înşişi să învingă propriile dificultăţi. Bucuria va lua locul tristeţii şi amărăciunii. Niciunul dintre aceia care procedează în felul acesta nu va continua să rămână în întuneric; deoarece „întunericul” lor se va lumina „ca lumina zilei, la amiază”.MCP 88.3

Fiţi plăcuţi şi uşor abordabili. Fiecare cuvânt pe care îl rostiţi, fiecare faptă pe care o îndepliniţi exercită asupra acelora care se află în legătură cu voi o influenţă fie spre bine, fie spre rău. Fiţi plăcuţi şi uşor abordabili. Trăiţi astfel, încât viaţa voastră să câştige inimile tuturor celor cu care veniţi în contact.MCP 89.1

Responsabilitatea pentru influenţa pe care o exercităm. Fiecare este răspunzător în mod personal pentru influenţa pe care o răspândeşte în jur. Consecinţele cuvintelor şi ale faptelor pe care le săvârşim depăşesc limitele înţelegerii noastre. Fiecare om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru influenţa pe care o cultivă în suflet şi care se răsfrânge atât asupra lui însuşi, cât şi asupra celorlalţi. Dumnezeu îi somează pe tineri să fie conştienţi de modul în care îşi cultivă însuşirile minţii şi ale trupului şi să exercite cea mai strictă stăpânire de sine. Capacităţile lor se pot dezvolta numai dacă îşi folosesc puterile în mod sârguincios şi inteligent pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor.MCP 89.2

Înţelegerea creştină. Aceia care folosesc la maximum ocaziile şi privilegiile vieţii vor fi oameni cu adevărat talentaţi şi educaţi, nu doar din punct de vedere intelectual, ci şi din punct de vedere comportamental. Ei vor fi amabili, delicaţi, miloşi şi sensibili. Trebuie să gândim şi să observăm cu atenţie modul în care se manifestă relaţia dintre cauză şi efect. Dacă s-ar proceda astfel, ar exista o mai mare atenţie şi grijă la cuvintele rostite şi faptele săvârşite.MCP 89.3

Amabilitatea. Căutaţi să ajungeţi la sufletele împovărate având inimile pline de spiritul blândeţii.MCP 89.4

Influenţa vastă a cuvintelor. Glasul şi vorbirea sunt daruri primite din partea lui Dumnezeu şi, dacă sunt corect folosite, ele constituie o adevărată putere. Cuvintele au o mare însemnătate. Ele pot exprima dragoste, devoţiune, respect, sau pot exprima ură şi răzbunare. Cuvintele dezvăluie atitudinea inimii. Ele pot fi o mireasmă de viaţă spre viaţă sau un suflu de moarte spre moarte. Limba este o punte pe care păşim fie în lumea binecuvântărilor, fie în lumea nelegiuirii.MCP 89.5

Nerăbdarea determină consecinţe dezastruoase. Rostirea cuvintelor pripite în familie are un efect devastator asupra acesteia, deoarece cuvintele pripite ale unuia determină manifestarea aceluiaşi spirit în comportamentul celorlalţi. Apoi, urmează represaliile şi justificările, iar asemenea conversaţii se transformă într-o povară sufletească extrem de apăsătoare. Toate cuvintele răutăcioase se întorc împotriva celui ce le-a rostit şi au un rezultat dezastruos pentru sufletul lui. Cuvintele aspre şi jignitoare pătrund în inima celor cărora le sunt adresate şi trezesc în ei cele mai rele porniri ale sufletului, ispitindu-i să încalce poruncile lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt asemenea unor seminţe care vor rodi mai târziu.MCP 90.1

Cuvintele jignitoare sau spuse la mânie nu sunt aprobate de Dumnezeu. Membrii multor familii au obiceiul de a rosti în mod necugetat cuvinte jignitoare la adresa celorlalţi şi, pe măsură ce este tolerat, obiceiul de a ironiza sau de a vorbi aspru devine din ce în ce mai puternic. În felul acesta, sunt rostite tot mai multe cuvinte cu caracter discutabil, care par a fi inspirate mai degrabă de Satana decât de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu şi ai sfinţilor îngeri, cuvintele rostite sub influenţa mâniei sunt considerate asemenea unor blasfemii.MCP 90.2

Cuvinte care încurajează. Pretutindeni în jur, auzim gemetele de durere ale lumii. Păcatul ne învăluie în întuneric, iar mintea noastră trebuie să fie pregătită pentru orice lucrare bună şi pentru a adresa un cuvânt bun. Ştim că Isus este prezent alături de noi. Influenţa duioasă a Duhului Său cel Sfânt ne învaţă şi ne călăuzeşte gândurile, influenţându-ne să rostim cuvinte care încurajează şi luminează cărarea celor din jur.MCP 90.3

Cuvinte plăcute. Privind la partea luminoasă a lucrurilor, descoperim suficiente motive pentru a fi bucuroşi şi fericiţi. Dacă le adresăm altora un zâmbet, ei ne vor zâmbi, şi dacă le vom vorbi într-o manieră plăcută şi înălţătoare, ei ne vor răspunde la fel.MCP 91.1

Nu exprimaţi niciodată cuvinte de îndoială. Toţi oamenii trec prin încercări - dureri pe care sunt nevoiţi să le suporte, ispite grele în faţa cărora trebuie să reziste. Nu vă împărtăşiţi necazurile cu semenii voştri muritori, ci aduceţi toate lucrurile în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Stabiliţi-vă drept regulă să nu rostiţi niciun cuvânt de îndoială şi de descurajare. Prin cuvinte pline de speranţă şi printr-o voioşie sfântă, puteţi face mult pentru a lumina viaţa altora şi pentru a-i întări în încercările lor.MCP 91.2

Cuvintele noastre ne influenţează. Cuvintele sunt mai mult decât o reflectare a caracterului; ele au puterea de a ne modela caracterul. Oamenii sunt influenţaţi de propriile cuvinte. Adesea, sub influenţa impulsului de moment, unii dau glas geloziei sau impresiilor rele, exprimând lucruri pe care nu le cred cu adevărat; dar cuvintele lor acţionează asupra propriei gândiri. Odată ce şi-au exprimat o opinie sau o hotărâre, adesea, ei sunt prea mândri pentru a o nega şi încearcă să-şi dovedească lor înşile că au dreptate, până când ajung să creadă ceea ce au spus.MCP 91.3

Critica reacţionează asupra celui ce o rosteşte. Critica reacţi-onează asupra sufletului celui ce o rosteşte. Educarea vorbirii începe cu noi înşine, cu fiecare în mod personal. Să ne hotărâm să nu vorbim rău despre nimeni.MCP 91.4

Rostiţi cuvinte care inspiră curaj şi speranţă. De multe ori, se întâmplă ca un suflet curajos să fie asaltat până la extrem de ispită şi să ajungă pe punctul de a ceda în lupta cu sinele şi cu puterile răului. Să nu descurajaţi un asemenea suflet în dificila lui bătălie. Întăriţi-l prin cuvinte care inspiră curaj şi speranţă şi care îl îndeamnă să rămână statornic pe calea sa.MCP 91.5

Cuvintele afectuoase şi gesturile de curtenie. Micile atenţii, nenumăratele ocazii aparent neînsemnate şi amabilităţile simple sunt cele care alcătuiesc, la un loc, fericirea vieţii; iar neglijarea cuvintelor amabile, afectuoase şi încurajatoare şi a micilor gesturi de curtenie face ca viaţa să fie insuportabilă şi nenorocită. În cele din urmă, se va dovedi că renunţarea la sine, pentru binele şi fericirea celor din jur, constituie o parte însemnată în raportul ceresc cu privire la viaţa noastră. Atunci, se va vedea că grija faţă de sine, fără a ţine cont de binele şi fericirea altora, nu se bucură de aprecierea Tatălui nostru ceresc.MCP 92.1

Controlaţi-vă vorbirea şi evitaţi orice urmă de dispreţ. Oamenii trebuie să fie atenţi la modul în care vorbesc cu semenii lor. Nu provocaţi amărăciune în mintea sau inima altora. Nu îngăduiţi să se strecoare în glasul vostru nicio urmă de dispreţ.MCP 92.2

Înlăturarea oricărui cuvânt neatent. Puneţi frâu limbii voastre. Cuvintele pe care le rostiţi sunt asemenea seminţelor care produc roade, fie spre bine, fie spre rău. Acum este timpul semănatului. Omul cel bun scoate lucruri bune din vistieria cea bună a inimii lui. De ce? Pentru că Domnul Hristos este o prezenţă vie în suflet. Adevărul sfinţitor este un tezaur de înţelepciune pentru toţi cei care îl trăiesc. El este asemenea unui izvor ale cărui ape curg spre viaţa veşnică.MCP 92.3

Exprimarea credinţei măreşte credinţa. Cu cât vorbiţi mai mult despre credinţă, cu atât veţi avea mai multă credinţă. Cu cât stăruiţi asupra descurajărilor, discutând cu alţii despre încercările voastre, şi cu cât insistaţi asupra lor pentru a primi simpatia după care tânjiţi, cu atât veţi suferi mai multe descurajări şi mai multe încercări. De ce să ne plângem de lucruri pe care nu le putem evita? Dumnezeu ne invită să închidem ferestrele sufletului spre cele trecătoare şi să privim spre cele cereşti, pentru ca El să poată lumina inimile noastre cu slava care străluceşte, din înălţimile cerului.MCP 92.4

Mustrările sunt uneori necesare. Deşi cuvintele noastre trebuie să fie întotdeauna amabile şi blânde, nicio afirmaţie nu trebuie să-l determine pe făcătorul de rele să creadă că faptele lui sunt acceptabile înaintea lui Dumnezeu. Acest fel de simpatie este falsă şi înşelătoare. O manifestare necuvenită a afecţiunii, de dragul simpatiei altora, nu beneficiază de niciun credit din partea lui Dumnezeu. Făcătorii de rele trebuie să fie sfătuiţi şi mustraţi, iar uneori este necesar să fie reprimaţi în mod aspru.MCP 93.1

Claritatea exprimării şi accentuarea potrivită. Prin rugăciune stăruitoare şi printr-un efort perseverent, noi trebuie să dobândim o deosebită abilitate în ceea ce priveşte vorbirea. Această abilitate include pronunţarea clară a fiecărei silabe, punând accentul acolo unde este corect. Mulţi vorbesc grăbit, rostind cuvintele, unele după altele, atât de repede, încât efectul ideilor pe care le transmit se pierde. Puneţi spiritul şi viaţa Domnului Hristos în tot ceea ce spuneţi.MCP 93.2

Trăirea şi vorbirea să nu fie influenţate de circumstanţe. Deşi există atâta nedreptate în jurul nostru, nu trebuie să fim părtaşi la ea. Nu vorbiţi despre nedreptatea şi despre răutatea care sunt în lume, ci înălţaţi-vă mintea vorbind despre Mântuitorul vostru. Când vedeţi nelegiuirea care vă înconjoară, gândiţi-vă cu bucurie la Dumnezeu, Salvatorul nostru, şi la faptul că noi suntem copiii Lui.MCP 93.3

Nu suntem nişte entităţi independente. Elevii trebuie învăţaţi că ei nu sunt nişte entităţi independente, ci că fiecare este asemenea unei şuviţe care trebuie să se alăture altor şuviţe şi să formeze împreună o ţesătură. Cel mai potrivit loc în care poate fi învăţată în mod eficient această lecţie este căminul şcolii. Aici, elevii sunt înconjuraţi zilnic de ocazii care, dacă sunt folosite, îi vor ajuta într-o mare măsură în dezvoltarea sociabilităţii. Stă în puterea lor să folosească timpul şi circumstanţele pentru a-şi forma caractere care să le aducă succesul şi fericirea. Cei care se închid în ei înşişi şi nu sunt dispuşi să se lase atraşi în binecuvântarea altora prin legături de prietenie pierd multe binecuvântări, deoarece, prin schimbul de experienţă, mintea devine mai rafinată şi mai strălucită; prin interacţiunile sociale se formează relaţii şi se leagă prietenii al căror rezultat constă într-o unitate sufletească şi o atmosferă a iubirii care sunt plăcute în ochii Cerului.MCP 93.4

Isus a fost deosebit de sociabil. Isus a aplicat în propria viaţă învăţăturile pe care le predica. El a demonstrat ce înseamnă a fi consecvent fără a fi fanatic şi obtuz, binevoitor fără a fi influenţabil, plin de compasiune fără a fi sentimental. Domnul era deosebit de sociabil; cu toate acestea, manifesta o rezervă care descuraja orice familiaritate nepoliticoasă. Cumpătarea Lui nu a condus niciodată la bigotism sau austeritate. El nu Se conforma lumii, dar era întotdeauna atent chiar şi faţă de nevoile celui mai neînsemnat dintre oameni.MCP 94.1

Deschiderea socială şi demnitatea umană. Simpatia şi deschiderea socială a lui Hristos dovedeau că El recunoştea demnitatea fiinţei umane şi Îl făceau un oaspete onorat la mesele vameşilor. Oamenii doreau din toată inima să devină vrednici de încrederea Lui. Pentru inimile lor însetate, cuvintele Lui erau o putere binecuvântată, dătătoare de viaţă. Ele trezeau noi imbolduri şi deschideau posibilitatea unei noi vieţi pentru aceşti renegaţi ai societăţii.MCP 94.2

Să nu renunţăm la legăturile sociale. Noi nu trebuie să renunţăm la legăturile sociale. Nu trebuie să ne izolăm de semeni. Este necesar să-i căutăm pe oameni acolo unde se află pentru a ajunge la toate categoriile sociale.MCP 94.3

Relaţiile noastre să fie bazate pe principiul iubirii. Cultivarea laturii sociale a naturii noastre este ceea ce ne aduce simpatia fraţilor şi ne conferă fericire şi satisfacţie în eforturile pe care le facem pentru a-i binecuvânta pe alţii. În tot ce facem, trebuie să cultivăm o relaţie creştinească unii cu alţii. Relaţiile dintre noi nu trebuie guvernate de standarde omeneşti, ci de iubirea divină, acea iubire demonstrată în darul lui Dumnezeu pentru lumea noastră.MCP 94.4

Sociabilitatea trebuie cultivată şi în şcoală. Elevii trebuie învăţaţi cu privire la spiritul creştinesc manifestat prin sociabilitate şi prin preocuparea binevoitoare faţă de cei care se află într-o situaţie mai strâmtorată decât ei, chiar dacă aceste persoane nu fac parte din cercul lor de prieteni. Isus a dovedit un interes plin de iubire faţă de familia omenească şi a răspândit lumina unei pietăţi voioase, indiferent de timpul şi locul în care Se afla.MCP 95.1

__________

Capitol realizat pe baza fragmentelor selectate din Minte, caracter, personalitate:

Vol. I - cap. 46 - Relaţii interumane
- cap. 47 - Igiena minţii
- cap. 51 - Teama
- cap. 56 - Mânia
- cap. 62 - Comunicarea
- cap. 68 - Relaţii sociale.