Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Minte, Caracter, Personalitate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 15—Eul, între afirmare şi negare

    Eu, imagine de sine, individualitate, personalitate

    Natura egocentrică a omului. Prin natură, noi suntem egocentrici şi inflexibili în susţinerea propriilor păreri. Exemplul minunat al lui Hristos, duioşia incomparabilă cu care El a înţeles simţămintele celorlalţi, plângând împreună cu cei ce plângeau şi bucurându-Se împreună cu cei ce se bucurau, trebuie să aibă o influenţă profundă asupra caracterului tuturor acelora care Îl urmează cu sinceritate.MCP 109.1

    Egoismul reduce capacităţile intelectului. Pretenţiile egoismului nostru trebuie să fie întotdeauna aduse la tăcere, deoarece, dacă li se oferă satisfacţie, ele devin o putere care ne domină, ne reduce capacităţile intelectuale, ne împietreşte inimile şi ne slăbeşte puterea morală. Apoi, urmează dezamăgirile. Omul care Îi întoarce spatele lui Dumnezeu şi se dedică unor obiective lipsite de valoare nu poate fi fericit, deoarece îşi pierde respectul de sine. El se înjoseşte în propriii ochi, iar dezvoltarea lui intelectuală este sortită eşecului.MCP 109.2

    Egoismul este cauza vinovăţiei umane. Egoismul este absenţa umilinţei manifestate de Hristos, iar existenţa lui înseamnă ruina fericirii pe care omul o poate avea. Egoismul este cauza vinovăţiei umane şi-i conduce pe aceia care-l nutresc la naufragiul credinţei.MCP 109.3

    Egoismul perturbă judecata. Egoismul perverteşte principiile şi îi face pe oameni incapabili de a raţiona în mod logic, tulburându-le judecata.MCP 110.1

    Egoismul, o piedică în calea vindecării. Una dintre cele mai mari piedici în calea vindecării celui bolnav este concentrarea atenţiei asupra lui însuşi. Mulţi suferinzi cred că toţi cei din jur au obligaţia de a le acorda simpatia şi ajutorul, dar, în realitate, nevoia lor este aceea de a-şi îndepărta atenţia de la propriile persoane şi de a începe să se îngrijească de nevoile altora.MCP 110.2

    Vorbeşte mai puţin despre tine însuţi. Nu ar trebui să vorbeşti atât de mult despre tine însuţi. Nu face din propria persoană centrul intereselor tale, imaginându-ţi că nu ai altă datorie decât să-i porţi de grijă şi să-i obligi pe ceilalţi să-ţi acorde atenţie. Îndepărtează-ţi mintea de la tine însuţi şi orienteaz-o într-o direcţie mai sănătoasă.MCP 110.3

    Cunoaşterea de sine este supusă subiectivismului. Este dificil să ne înţelegem pe noi înşine şi să deţinem o cunoaştere corectă a propriilor caractere. Există o tendinţă de autoînşelare, considerând că avertismentele şi mustrările Cuvântului lui Dumnezeu nu ne sunt adresate nouă. „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17,9). Lauda şi încrederea în sine pot să ne confere siguranţa că suntem buni, în timp ce, în realitate, suntem departe de aşteptările şi de cerinţele lui Dumnezeu.MCP 110.4

    Setea de putere caracteristică eului omenesc. Înălţarea de sine este atât de adânc înrădăcinată în inima omenească şi dorinţa de a deţine putere este atât de intensă, încât multe minţi, inimi şi suflete ajung să fie absorbite de ideea de a-i domina şi de a-i comanda pe alţii. Această influenţă distrugătoare asupra minţii nu poate fi învinsă decât cerând de la Domnul o înţelegere sfântă cu privire la noi înşine. Numai puterea harului divin poate să-l ajute pe om să înţeleagă adevărata stare în care se află şi să producă schimbarea care trebuie să aibă loc în inima lui.MCP 110.5

    Consecinţele nefaste ale unei păreri neadecvate despre sine.Dacă îţi faci o părere prea înaltă despre tine însuţi, vei considera că lucrătorii pe care îi ai în subordine sunt lipsiţi de importanţă şi vei trata independenţa lor personală ca o dovadă de aroganţă. Dacă abordezi cealaltă extremă, formându-ţi o imagine de sine prea slabă, te vei simţi inferior, iar acest simţământ îţi va limita în mare măsură influenţa pe care ar trebui să o ai în determinarea lucrurilor bune. Trebuie să eviţi ambele extreme; să nu te laşi condus de simţăminte şi să nu te laşi afectat de circumstanţe. O imagine de sine corectă te va feri de a cădea în extreme. Poţi fi demn, fără a avea o falsă încredere în tine însuţi; poţi fi înţelegător şi flexibil, fără a-ţi sacrifica respectul de sine sau independenţa personală, iar viaţa ta poate avea o mare influenţă atât asupra celor care îţi sunt superiori, cât şi asupra celor care sunt umili din punct de vedere social.MCP 111.1

    Respectul de sine - o valoare creştină. Dumnezeu nu doreşte să vă subapreciaţi meritele, înjosindu-vă. Trebuie să cultivaţi respectul de sine printr-o conduită care să fie aprobată atât de propria conştiinţă, cât şi de oameni şi de îngeri. Deşi nu trebuie să avem o părere mai înaltă decât se cuvine despre noi înşine, Cuvântul lui Dumnezeu nu condamnă un respect de sine adecvat. Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, noi trebuie să avem un caracter demn, care nu are nimic în comun cu mândria şi cu înălţarea de sine.MCP 111.2

    Respectul de sine este legat de amabilitatea autentică. Adevărata amabilitate nu ţine cont de rangurile sociale, ci ne învaţă respectul de sine, respectul faţă de demnitatea omului ca om şi consideraţia faţă de orice membru al marii familii omeneşti.MCP 111.3

    Respectul faţă de alţii depinde de respectul de sine. Când respectul de sine dispare, se diminuează şi respectul pentru ceilalţi, deoarece credem că şi ei sunt la fel de nelegiuiţi ca şi noi.MCP 111.4

    Cel care doreşte să-şi păstreze respectul de sine trebuie să fie atent să nu rănească în mod inutil respectul de sine al altora. Această regulă trebuie aplicată cu sfinţenie chiar şi faţă de cei mai neciopliţi şi mai needucaţi oameni.MCP 111.5

    Eşecurile subminează respectul de sine. Când cineva care a greşit devine conştient de greşeala sa, aveţi grijă să nu-i distrugeţi respectul de sine. Nu-1 descurajaţi prin indiferenţa şi neîncrederea voastră. Nu spuneţi: „Înainte de a-i acorda încrederea mea, voi aştepta să văd dacă se schimbă”. Adesea, această lipsă evidentă de încredere îl va face pe cel greşit să se poticnească şi să rămână în greşeala lui.MCP 112.1

    Obiceiurile rele pot afecta respectul de sine. Tinerii îşi pot pierde respectul şi stăpânirea de sine din cauza unor obiceiuri dăunătoare. Modul în care îşi tratează propriul trup şi propria minte este nesăbuit. Obiceiurile rele îi conduc la ruină. Din pricina neglijenţei în cultivarea unor principii curate şi sănătoase, ajung să fie conduşi de viciile care le risipesc pacea, iar fericirea lor este spulberată.MCP 112.2

    Onania poate distruge respectul de sine. Există copii care deţin capacităţi morale deosebit de dezvoltate, dar care, prin asocierea cu alţi copii care practică autoerotismul, sunt iniţiaţi în acest viciu. Foarte adesea, ca urmare, asemenea copii devin melancolici, nervoşi şi răutăcioşi; cu toate acestea, este posibil ca ei să nu-şi piardă respectul faţă de închinarea religioasă şi să nu manifeste un dezinteres evident faţă de lucrurile spirituale. Uneori, aceşti copii suferă intens din cauza remuşcărilor şi se simt degradaţi în propriii ochi, pierzându-şi respectul de sine.MCP 112.3

    Compromisul moral ruinează respectul de sine. Respectul de sine este degradat prin îngăduinţa faţă de păcat. Curăţia morală, respectul de sine şi împotrivirea fermă faţă de păcat trebuie să fie cultivate cu tenacitate şi consecvenţă. Un singur gest de familiaritate, o singură indecenţă pot pune în pericol sufletul, deschizând uşa ispitei şi slăbind capacitatea de a-i rezista.MCP 112.4

    Cuvintele necugetate afectează respectul de sine. Aceia care îşi permit să folosească un asemenea vocabular [cuvinte necugetate] îşi vor pierde respectul şi consideraţia faţă de sine şi, pentru faptul că şi-au pierdut controlul de sine şi s-au exprimat în acest fel, vor avea remuşcări amare, regret şi ruşine. Cât de bine ar fi fost pentru ei dacă nu ar fi rostit niciodată asemenea cuvinte!MCP 112.5

    Niciodată să nu permiteţi ca de pe buzele voastre să iasă vreun cuvânt aspru, ameninţător şi pătimaş. Niciodată să nu vă pierdeţi respectul de sine prin cuvinte necugetate şi dure. Asiguraţi-vă că exprimarea voastră este curată şi conversaţia voastră, sfântă. Oferiţi-le copiilor voştri exemplul a ceea ce doriţi ca ei să devină.MCP 113.1

    Nu vă lăsaţi copleşiţi de autocompătimire. Nu avem voie să ne autocompătimim. Nu vă îngăduiţi niciodată simţământul că nu sunteţi preţuiţi aşa cum ar trebui să fiţi, că eforturile voastre nu sunt apreciate sau că munca voastră este prea dificilă. Faceţi ca amintirea suferinţelor îndurate de Hristos pentru noi să aducă la tăcere orice resentiment personal. Noi suntem trataţi mai bine decât Domnul nostru.MCP 113.2

    Conştiinciozitatea consolidează respectul de sine. Oamenii principiilor nu au nevoie de încuietori şi de chei; ei n-au nevoie să fie supravegheaţi. Se vor comporta onorabil şi corect în orice situaţie - indiferent dacă sunt singuri şi nevăzuţi sau dacă se află în public. Nu-şi vor păta sufletele în schimbul niciunui câştig material sau avantaj personal. Ei dezaprobă faptele josnice. Şi chiar dacă nu ar fi nimeni care să ştie faptele lor rele, ei înşişi le-ar cunoaşte, iar aceasta le-ar distruge respectul de sine. Aceia care nu sunt conştiincioşi în lucrurile mici nu se vor comporta altfel nici în situaţiile majore, în care sunt stabilite restricţii, legi şi pedepse.MCP 113.3

    Independenţa financiară creşte respectul de sine. Aceia care se luptă să iasă din sărăcie trebuie ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă. Niciun om care este capabil să muncească nu trebuie învăţat să aştepte din partea altora mâncare, haine şi adăpost gratuit. Pentru propriul lui bine şi pentru binele celorlalţi, este necesară găsirea unor modalităţi prin intermediul cărora acesta să poată plăti echivalentul bunurilor pe care le primeşte. Încurajaţi orice efort în vederea autoîntreţinerii. Aceasta va întări respectul de sine şi un spirit de independenţă nobilă. Ocuparea minţii şi a trupului prin angajarea lor în activităţi folositoare este un element esenţial în apărarea împotriva ispitelor.MCP 113.4

    Simţământul proprietăţii poate contribui la refacerea respectului de sine. Dacă cei săraci ar trăi simţământul de a fi proprietarii propriilor case, acesta le-ar inspira o dorinţă puternică de a progresa. Ei ar dobândi foarte curând îndemânare în organizarea şi administrarea bunurilor lor; copiii lor ar deprinde obiceiul de a fi harnici şi economi, iar intelectul le-ar fi dezvoltat. Ei ar simţi să sunt oameni, şi nu sclavi, şi ar fi capabili să-şi regăsească în mare măsură respectul de sine pierdut şi independenţa morală.MCP 114.1

    Încrederea în dragostea divină reînvie respectul de sine. Isus te iubeşte. Inima Lui tânjeşte după tine cu o duioşie infinită. Poţi să-ţi redobândeşti respectul faţă de tine însuţi. Poţi sta în locul care consideri că ţi se cuvine, nu asemenea unui învins, ci asemenea unui învingător, în şi prin influenţa înălţătoare a Duhului lui Dumnezeu.MCP 114.2

    Respectul semenilor ajută la restaurarea respectului de sine al celor păcătoşi. Respectul manifestat faţă de sufletul omenesc care luptă cu păcatul reprezintă, prin Isus Hristos, metoda cea mai sigură pe care o putem folosi în vederea restaurării respectului de sine al omului decăzut.MCP 114.3

    Autoeducaţia contribuie la respectul de sine. Este important ca slujitorii Evangheliei să înţeleagă necesitatea autoeducării pentru a-şi dezvolta însuşirile profesionale şi pentru a-şi păstra demnitatea. Dacă nu se vor angaja într-un proces continuu de formare intelectuală, vor cădea în mod sigur sub povara îndatoririlor.MCP 114.4

    Individualitatea (personalitatea) - o valoare de origine divină. Fiecare fiinţă umană, creată după chipul lui Dumnezeu, este înzestrată cu o putere asemănătoare puterii Creatorului - individualitate, capacitate de a gândi şi de a înfăptui. Cei care dezvoltă această putere sunt oameni care poartă responsabilităţi, care preiau conducerea întreprinderilor şi influenţează caractere.MCP 114.5

    Unitate în diversitate. Planul lui Dumnezeu presupune existenţa unităţii în diversitate. Nimeni nu poate constitui un criteriu pentru ceilalţi. Responsabilităţile noastre diferite sunt proporţionale cu abilităţile noastre. Dumnezeu îi înzestrează pe oameni cu însuşiri diferite şi apoi îi aşază în poziţia în care pot îndeplini acea lucrare pentru care au fost pregătiţi. Fiecare lucrător este menit să le acorde tovarăşilor lui acelaşi respect pe care el însuşi doreşte să-l primească din partea lor.MCP 115.1

    Minţile oamenilor sunt diferite. Minţile oamenilor diferă şi nu înţeleg lucrurile exact în acelaşi fel. Unele adevăruri exercită o influenţă mai puternică asupra minţii unei anumite categorii de oameni. Altele se adresează altei categorii. Pentru unii, anumite aspecte par a fi mult mai importante decât pentru alţii. Acelaşi principiu se aplică şi în situaţia vorbitorilor. Unii insistă asupra unor idei pe care alţii le parcurg mai rapid sau pe care nu le menţionează deloc. Astfel, adevărul este prezentat mai clar atunci când există mai mulţi scriitori, în locul unuia singur.MCP 115.2

    Individualitatea nu trebuie reprimată. Dumnezeu nu doreşte ca individualitatea noastră să fie împiedicată să se manifeste; El nu a plănuit ca înclinaţiile şi preferinţele a două persoane să fie identice. Fiecare are însuşiri aparte, iar acestea nu trebuie distruse, ci educate şi modelate după Chipul lui Hristos. Domnul transformă aptitudinile şi însuşirile noastre naturale în mijloace folositoare. În cultivarea capacităţilor primite din partea lui Dumnezeu, talentele şi aptitudinile se vor dezvolta, dacă omul înţelege că toate acestea i-au fost dăruite nu pentru satisfacerea dorinţelor lui egoiste, ci spre slava lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor.MCP 115.3

    Individualitatea (personalitatea) în cadrul procesului educativ. Copilul poate fi disciplinat în aşa fel încât să ajungă asemenea unui animal, fără voinţă personală şi cu o individualitate care se pierde în individualitatea profesorului său. Atât cât este posibil, fiecare copil trebuie să fie educat în aşa fel, încât să aibă încredere în sine. Prin exercitarea diferitelor lui aptitudini, el va învăţa care sunt aspectele în care este bine înzestrat şi care sunt aspectele deficitare. Un educator înţelept va acorda o atenţie deosebită dezvoltării trăsăturilor deficitare, pentru ca, astfel, copilul să poată dobândi un caracter armonios şi echilibrat.MCP 116.1

    Individualitatea în relaţia soţ-soţie. Nici soţul şi nici soţia nu trebuie să încerce să exercite un control arbitrar asupra celuilalt. Nu încerca să îl determini pe celălalt să cedeze dorinţelor tale. Dacă vei proceda astfel, vei pierde dragostea partenerului tău. Fii bun, răbdător şi îndelung răbdător, amabil şi curtenitor. Prin harul lui Dumnezeu, poţi avea succes în dorinţa de a-ţi face fericit tovarăşul de viaţă, aşa cum ai făgăduit când ai rostit legământul căsătoriei.MCP 116.2

    Fiecare avem o individualitate particulară, iar individualitatea soţiei nu trebuie să fie absorbită niciodată de individualitatea soţului ei.MCP 116.3

    Consacrarea înfrumuseţează individualitatea. O viaţă consacrată în slujba lui Dumnezeu va dezvolta şi va înfrumuseţa individualitatea. Marele Artizan nu a modelat două frunze identice în acelaşi copac; prin urmare, puterea Sa creatoare nu le conferă tuturor oamenilor minţi identice. Ei sunt creaţi pentru o viaţă care durează de-a lungul veacurilor nesfârşite, iar în această viaţă va exista o unitate desăvârşită, în care toate minţile se vor completa reciproc; dar nu vor exista două persoane care să fie exact la fel.MCP 116.4

    Dumnezeu dă fiecăruia un rol specific. Crinul nu trebuie să se forţeze să fie asemenea trandafirului. Modul în care se formează florile şi fructele este diferit, dar toate îşi au originea, atât de variată, în Dumnezeu. Toate Îi aparţin Lui. Astfel este intenţia Sa ca nici măcar în cele mai importante aspecte oamenii să nu fie identici.MCP 116.5

    Marea greşeală de a-i copia pe alţii. Acela care încearcă să copieze caracterul vreunei fiinţe umane va săvârşi o mare greşeală. Fiecare individ trebuie să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în mod personal, pentru a cultiva cu credincioşie şi loialitate talentele primite din partea Lui.MCP 117.1

    Fiecare minte are propriile calităţi. Fiecare minte îşi are propriile calităţi şi defecte specifice. Calităţile unuia vor suplini deficienţele altuia. Dar, dacă toţi poartă în inimă dorinţa de a realiza aceeaşi lucrare şi dacă sunt încurajaţi să nu privească la oameni, ci la Dumnezeu, pentru a înţelege care este datoria ce le revine, vor progresa şi vor lucra în unitate cu fraţii lor. Ei îşi vor suplini reciproc lipsurile.MCP 117.2

    A nu modela mintea altora. Dumnezeu i-a încredinţat fiecărui om o responsabilitate individuală. Nimeni nu este chemat să înfăptuiască mântuirea altuia sau să devină copia unei alte minţi. Fiecărui om i se cere să acţioneze în raport cu abilităţile pe care Dumnezeu i le-a oferit în mod personal. Nicio persoană, indiferent de experienţa pe care o are, indiferent de poziţia pe care o ocupă, nu trebuie să creadă că realizează vreo lucrare minunată prin faptul că influenţează mintea vreunei alte persoane, încercând să o determine să urmeze modelul propriei sale minţi şi indicându-i simţămintele pe care ar trebui să le trăiască. Această greşeală a fost repetată de multe ori în detrimentul fiinţelor omeneşti.MCP 117.3

    A nu fi umbra altora. Domnul doreşte ca niciunul dintre copiii Lui să nu fie umbra altora, ci vrea ca fiecare să fie el însuşi, sfinţit, înnobilat şi educat prin imitarea vieţii şi caracterului Marelui nostru Model. Spiritul îngust, limitat, închistat şi exclusivist, care pretinde ca totul să se desfăşoare după tiparul gândirii cuiva, a fost dintotdeauna un blestem pentru cauza lui Dumnezeu şi va fi astfel ori de câte ori va fi tolerat.MCP 117.4

    Nimeni să nu-şi abandoneze propria gândire. Dumnezeu îngăduie ca fiecare fiinţă umană să-şi manifeste propria individualitate. El nu doreşte ca vreun om să-şi abandoneze gândirea şi să se lase condus de altcineva. A imita exemplul vreunei alte persoane - chiar şi al uneia pe care noi am putea să o considerăm aproape desăvârşită în ceea ce priveşte caracterul - ar însemna să ne punem încrederea într-o fiinţă umană cu defecte, care nu este în stare să ne ofere nici măcar o iotă sau o frântură de desăvârşire.MCP 117.5

    Îndemnul de a avea o personalitate puternică. Este bine să avem o personalitate puternică. Fiecare trebuie să-şi păstreze propria individualitate. Fiecare trebuie să cultive o individualitate care nu se va lăsa absorbită de individualitatea altora. Nicio fiinţă umană nu este menită să devină umbra alteia.MCP 118.1

    Nicio altă fiinţă umană nu poate pătrunde pe deplin în viaţa noastră interioară. Privită din perspectivă omenească, viaţa este pentru toţi oamenii o cale neumblată. Este o cale pe care, dacă ne gândim la experienţele noastre profunde, fiecare dintre noi păşeşte singur. Nicio altă fiinţă umană nu poate pătrunde pe deplin în viaţa noastră interioară. Pornim în această călătorie de mici copii, iar mai devreme sau mai târziu, fiecare va decide singur în problemele vieţii, pentru veşnicie. Prin urmare, cât de stăruitor trebuie să fie efortul nostru de a orienta încrederea copiilor spre Acela care este o Călăuză şi un Ajutor sigur!MCP 118.2

    _______________

    Capitol realizat pe baza fragmentelor selectate din Minte, caracter, personalitate:

    Vol. I - cap. 28 - Respectul de sine
    - cap. 29 - Dependenţă şi independenţă
    - cap. 30 - Egoismul şi înălţarea de sine

    Vol. II - cap. 42 - Mintea şi sănătatea
    - cap. 45 - Individualitatea.

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents