Reacția copilului

La provocare — Copiii sunt sfătuiți să asculte în Domnul de părinții lor dar și părinților li se poruncește: “Nu întărâtați la mânie pe copiii voștri ca să nu fie descurajați”. — (Manuscript 38, 1895.)ÎC 279.1

Deseori facem mai mult pentru a provoca decât pentru a câștiga. Am văzut cum o mamă a smuls din mâna copilului ei ceva ce-i oferea acestuia o plăcere deosebită. Copilul n-a știut motivul pentru care a fost tratat astfel și, după cum e normal, s-a simțit abuzat. Apoi a urmat o ceartă între părinte și copil și o pedeapsă tăioasă a încheiat scena, atât cât privește aparența exterioară; dar bătălia a lăsat asupra acelei minți gingașe o impresie ce nu poate fi ștearsă ușor. Această mamă a acționat neînțelept. N-a judecat de la cauză la efect. Fapta ei aspră și nechibzuită a agitat cele mai rele patimi în inima copilului, iar într-o ocazie asemănătoare aceste pasiuni vor fi trezite și întărite. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 117.)ÎC 279.2

La găsire de greșeli — Nu aveți nici un drept să aduceți un nor întunecos peste fericirea copiilor voștri prin cicălire sau critică severă pentru greșeli mărunte. Răul săvârșit ar trebui făcut să apară chiar așa de păcătos cum este în realitate și ar trebui adoptată o măsură fermă și hotărâtă pentru a preveni repetarea lui; totuși copiii să nu fie lăsați într-o stare a minții lipsită de speranță, ci cu o doză de curaj, ca să poată face îmbunătățiri și să câștige încrederea și aprobarea voastră. Copiii poate că doresc să facă bine, poate și-au pus ținta în inima lor să fie ascultători, dar au nevoie de încurajare. — (The Signs of the Times, 10 aprilie, 1884.)ÎC 279.3

La disciplină prea aspră — O, cum este dezonorat Dumnezeu într-un cămin în care nu există o înțelegere adevărată a ceea ce constituie disciplina familiei, iar copiii devin confuzi în a înțelege disciplina și guvernarea. Este adevărat că disciplina prea aspră, prea multă critică, legi și reguli inutile duc la lipsă de respect față de autoritate și, în cele din urmă, la neglijarea acelor orânduiri pe care Domnul Hristos le voia îndeplinite. — (The Review and Herald, 13 martie, 1894.)ÎC 279.4

Când părinții dau pe față un spirit aspru, sever și despotic, în copii este trezit un spirit de încăpățânare și îndărătnicie. Astfel ei eșuează în exercitarea influenței liniștitoare pe care ar putea s-o aibă asupra copiilor lor.ÎC 280.1

Părinți, nu puteți vedea că vorbele aspre produc rezistență? Ce ați face voi dacă ați fi tratați cu atâta nechibzuință cum îi tratați voi pe micuții voștri? Aveți datoria să studiați de la cauză la efect. Când v-ați certat sever copiii, când i-ați bătut cu lovituri mânioase pe cei prea mici să se apere, v-ați întrebat ce efect ar putea avea asemenea tratament asupra voastră? V-ați gândit cât de sensibili sunteți voi la cuvinte de dezaprobare și reproș? Cât de repede vă simțiți răniți când credeți că cineva nu vă recunoaște capacitățile? Voi nu sunteți decât niște copii mari. Gândiți-vă atunci cum trebuie să se simtă copiii voștri când le spuneți cuvinte aspre și tăioase pedepsindu-i sever pentru greșeli ce nu sunt în ochii lui Dumnezeu nici pe jumătate atât de supărătoare cum este tratamentul vostru față de ei. — (Manuscript 42, 1903.)ÎC 280.2

Mulți părinți ce mărturisesc a fi creștini nu sunt convertiți. Hristos nu locuiește în inimile lor prin credință! Asprimea și imprudența lor, temperamentul lor nestăpânit îi dezgustă pe copii și-i fac să se opună tuturor învățăturilor lor religioase. — (Letter 18b, 1891.)ÎC 280.3

La dezaprobare continuă — În eforturile noastre de a corecta răul, să ne păzim de tendința de a găsi greșeli sau de a dezaproba. Dezaprobarea continuă zăpăcește dar nu îmbunătățește. O atmosferă de critică lipsită de compătimire ucide efortul de a lucra cu multe minți și adesea cu cele mai sensibile minți. Florile nu se desfac la suflarea unui vânt distrugător.ÎC 280.4

Un copil criticat frecvent pentru o anumită greșeală, ajunge să privească acea greșeală ca fiind o particularitate a lui împotriva căreia este zadarnic să mai lupte. În felul acesta sunt create descurajarea și deznădejdea, deseori ascunse sub o aparență de indiferență sau bravadă. — (Education, 291.)ÎC 281.1

La poruncă și dojană severă — Unii părinți stârnesc multe furtuni prin lipsa lor de autocontrol. În loc să le ceară cu bunătate copiilor să facă un lucru, ei le ordonă pe un ton dojenitor și în același timp pe buzele lor este o critică sau un reproș pe care copiii nu-l meritau. Părinți, urmând această cale față de copiii voștri, le veți distruge voioșia și entuziasmul. Ei fac ce le porunciți, nu din dragoste, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Inima lor nu este acolo. Este o corvoadă în loc să fie o plăcere și aceasta îi face deseori să uite a urma toate indicațiile voastre, ceea ce vă mărește iritarea și înrăutățește situația copiilor. Când găsirea greșelilor este repetată și purtarea lor rea le este prezentată în culori vii, descurajarea vine peste ei, iar ei nu sunt atenți chiar dacă le-ar place să fie. Un spirit de nepăsare îi cuprinde, iar ei caută departe de cămin, departe de părinții lor acea plăcere și bucurie pe care nu le-au găsit acasă. Își iau compania străzii și curând sunt la fel de corupți ca și cei mai răi. — (Testimonies For The Church 1:384, 385.)ÎC 281.2

La modul arbitrar de a acționa — Voința părinților trebuie să se afle sub disciplina Domnului Hristos. Modelați și stăpâniți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ei pot să stabilească o guvernare necontestată asupra copiilor. Dar dacă părinții sunt severi și pretențioși în disciplina lor, fac o lucrare iremediabilă. Prin felul lor arbitrar de a acționa stârnesc un spirit de nedreptate. — (Manuscript 7, 1899.)ÎC 281.3

La nedreptate — Copiii sunt sensibili la cea mai mică nedreptate, iar unii se descurajează și nu țin seama nici de vocea mânioasă ce strigă și comandă, nici de amenințările cu pedeapsa. Prea adesea, printr-o disciplină greșită din partea părinților, se pun bazele revoltei în inimile copiilor, pe câtă vreme, dacă s-ar fi urmat o cale corectă, copiii și-ar fi format caractere bune și armonioase. O mamă care nu are control perfect asupra ei însăși, nu este potrivită pentru conducerea copiilor. — (Testimonies for the Church 3:532, 533.)ÎC 282.1

La o lovitură sau un ghiont — Credeți că atunci când mama îl smucește pe copil sau îi dă o lovitură îl face în stare să vadă frumusețea caracterului creștin? Nicidecum! Acest lucru tinde doar să dea naștere la sentimente rele în inimă, iar copilul nu este de loc corectat. — (Manuscript 45, 1911.)ÎC 282.2

La cuvinte aspre și lipsite de simpatie — Hristos este gata să-i învețe pe tată și pe mamă cum să fie adevărați educatori. Aceia care învață în școala Lui.... nu vor vorbi niciodată pe un ton aspru și lipsit de simpatie, deoarece cuvintele spuse astfel zgârie urechile, slăbesc nervii, cauzează suferință psihică și creează o stare a minții ce face imposibilă înfrânarea temperamentului copilului căruia i s-au spus astfel de cuvinte. De multe ori acesta este motivul pentru care copiii vorbesc atât de nerespectuos cu părinții. — (Letter 47a, 1902.)ÎC 282.3

La ridiculizare și batjocură — Ei {părinții} nu sunt autorizați să irite, să certe cu asprime și să ridiculizeze. Ei n-ar trebui să-i ironizeze niciodată pe copiii lor pentru trăsăturile de caracter pervertite pe care ei înșiși li le-au transmis. Acest fel de disciplină nu va vindeca niciodată răul. Părinți, folosiți învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i avertiza și a-i mustra pe copiii voștri încăpățânați. Arătați-le un “așa zice Domnul” pentru cerințele voastre. O mustrare ce vine asemenea Cuvântului lui Dumnezeu este mult mai eficace decât una pe tonuri mânioase și aspre de pe buzele părinților. — (Fundamentals of Christian Education, 67, 68.)ÎC 282.4

La nerăbdare — Nerăbdarea părinților stârnește nerăbdare în copii. Patima manifestată de părinți creează patimă în copii și agită relele naturii lor.... De fiecare dată când își pierd controlul de sine, când vorbesc și acționează lipsiți de răbdare, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. — (Testimonies For The Church 1:398.)ÎC 283.1

La ceartă aspră alternând cu convingere prin lingușire — Am văzut adesea copii care, când li se refuza ceea ce voiau, se trânteau pe dușumea supărați, dând din picioare și țipând, în timp ce mama nechibzuită când îi lingușea ca să-i convingă, când îi certa sever în speranța de a-i readuce în fire. Acest tratament nu face decât să sporească patima copilului. Data viitoare el folosește această metodă cu și mai mare încăpățânare, încrezător că va câștiga ca și în ziua precedentă. În felul acesta nuiaua este cruțată, iar copilul pierdut.ÎC 283.2

Mama n-ar trebui să-i permită copilului, în nicio instanță, să câștige vreun avantaj asupra ei. Și pentru a menține această autoritate, nu este necesar să recurgă la măsuri aspre; o mână fermă și statornică și o bunătate ce-l convinge pe copil de iubirea ta, vor atinge scopul. — (Pacific Health Journal, aprilie, 1890.)ÎC 283.3

La lipsă de fermitate și hotărâre — Nehotărârea și lipsa de fermitate pot aduce mult rău. Am cunoscut părinți care-i spuneau copilului că nu poate avea un anumit lucru, iar apoi se înduplecau crezând că poate sunt prea stricți și-i dădeau exact lucrul refuzat la început. În felul acesta sunt pricinuite răni pentru toată viața. Este o lege importantă a minții ce n-ar trebui trecută cu vederea — că atunci când un obiect dorit este refuzat cu atâta fermitate încât să nu rămână nici o speranță, mintea va înceta curând să mai tânjească după el și va fi ocupată în urmărirea altui obiectiv. Dar, atâta timp cât există vreo speranță de a obține obiectivul dorit, va fi depus efort pentru a-l obține....ÎC 283.4

Când este necesar ca părinții să dea o poruncă directă, pedeapsa pentru neascultare ar trebui să fie la fel de invariabilă ca și legile naturii. Copiii care sunt sub această regulă fermă și decisivă știu că, atunci când un lucru este interzis sau refuzat, nu poate fi obținut prin sâcâială sau șiretlic. De aici ei învață repede să se supună și sunt mult mai fericiți făcând astfel. Copiii părinților nehotărâți și prea indulgenți au o speranță constantă că, prin lingușire, plâns sau supărare, pot căpăta obiectul dorit sau că se pot aventura să nu asculte fără a suferi pedeapsa. În felul acesta ei sunt ținuți într-o stare de speranță, dorință și incertitudine care îi face neliniștiți, irascibili și nesupuși. Dumnezeu îi consideră pe astfel de părinți vinovați de distrugerea fericirii copiilor lor. Această conducere greșită este cauza lipsei de căință și de religiozitate a mii de persoane. Ea s-a dovedit a fi ruina multora care au mărturisit numele de creștin. — (The Signs of the Times, 9 februarie, 1882.)ÎC 284.1

La restricții nenecesare — Când părinții îmbătrânesc și au de crescut copii tineri, tatăl probabil simte că acești copii trebuie să urmeze poteca accidentată și aspră pe care el însuși merge. Este dificil pentru el să realizeze nevoia copiilor lui de a avea viața făcută fericită și plăcută de către părinții lor.ÎC 284.2

Mulți părinți refuză copiilor o îngăduință în ceea ce este lipsit de pericol și inocent și le este așa de frică să nu-i încurajeze în cultivarea dorințelor pentru plăceri nelegiuite încât nu le permit copiilor lor nici bucuriile pe care aceștia ar trebui să le aibă. De frica rezultatelor rele, ei refuză a îngădui niște plăceri simple ce i-ar fi păzit chiar de răul pe care caută să-l evite; în felul acesta copiii cred că nu are rost să aștepte vreo favoare și de aceea nici nu cer. Ei pleacă pe furiș la plăceri ce gândesc că vor fi interzise. Încrederea dintre părinți și copii este astfel distrusă. — (The Signs of the Times, 27 august, 1912.)ÎC 285.1

La refuzul privilegiilor rezonabile — Dacă tații și mamele n-au avut o copilărie fericită, de ce ar trebui, din cauza marii lor pierderi în această privință, să umbrească viețile copiilor? Tatăl poate crede că aceasta este singura cale bună pentru a fi urmată. Să-și amintească însă de faptul că nu toate mințile sunt la fel constituite și, cu cât este mai mare efortul de a împiedica, cu atât va fi mai greu de stăpânit dorința de a obține ceea ce este refuzat, iar rezultatul va fi neascultarea față de autoritatea părintească. Tatăl va fi mâhnit de ceea ce el consideră a fi calea nesupusă a fiului său, iar inima sa va simți durere în timpul răzvrătirii lui. Dar n-ar fi bine pentru el să ia în considerație faptul că prima cauză a neascultării fiului său a fost propria-i lipsă de bunăvoință de a-l lăsa să facă ceea ce nu era păcat? Părintele crede că i s-au dat suficiente motive fiului său pentru a se abține de la plăcerea lui, din moment ce el i-a refuzat-o. Dar părinții ar trebui să-și amintească de faptul că și copiii sunt ființe inteligente și ar trebui să procedeze cu ei în același fel în care doresc ei înșiși să fie tratați. — (The Signs of the Times, 27 august, 1912.)ÎC 285.2

La severitate — Părinții care exercită un spirit de dominație și autoritate, transmis de către părinții lor, și care-i face să fie pretențioși în disciplină și educație, nu-și vor instrui corect copii. Prin severitatea ce o manifestă față de greșelile lor, ei stârnesc cele mai rele patimi ale inimii omenești și-i lasă pe copii cu un sentiment de nedreptate și incorectitudine. Ei găsesc în copii exact firea pe care ei înșiși le-au împărtășit-o.ÎC 286.1

Asemenea părinți își conduc copiii departe de Dumnezeu vorbindu-le despre subiecte religioase, deoarece religia creștină este făcută neatractivă și chiar respingătoare de către această reprezentare greșită a adevărului. Copiii vor spune: “Ei, bine! Dacă asta e religie, nu vreau nimic din ea.” Astfel în inimă este creată vrăjmășie împotriva religiei. Iar din cauza unei impuneri arbitrare a autorității, copiii sunt conduși să disprețuiască legea și guvernarea cerului. Părinții au definit destinul veșnic al copiilor lor prin modul lor greșit de conducere. — (The Review and Herald, 13 martie, 1894.)ÎC 286.2

La maniera liniștită și amabilă — Dacă părinții doresc să aibă copii plăcuți, n-ar trebui să le vorbească niciodată într-un mod certăreț. Adeseori mama își îngăduie să devină iritabilă și nervoasă. De multe ori îl smucește pe copil și-i vorbește aspru. Dacă un copil este tratat într-o manieră prietenoasă și liniștită, aceasta va face mult pentru a conserva în el un temperament plăcut. — (The Review and Herald, 17 mai, 1898.)ÎC 286.3

La dragoste fierbinte și stăruitoare — Tatăl, ca preot al familiei, ar trebui să se poarte cu blândețe și răbdare cu copiii lui. El ar trebui să fie atent ca să nu trezească în ei o dispoziție combativă. Să nu permită ca păcatul să treacă necorectat și totuși există o cale de a corecta fără a stârni patimile cele mai rele din inima omenească. Să le vorbească cu iubire copiilor, spunându-le cât de întristat este Mântuitorul din cauza umblării lor; să îngenuncheze apoi cu ei înaintea tronului harului și să-i prezinte lui Hristos, rugându-L să aibă milă de ei și să-i conducă să se pocăiască și să ceară iertare. Aproape întotdeauna, o astfel de disciplină va zdrobi inima cea mai îndărătnică.ÎC 286.4

Dumnezeu dorește ca noi să lucrăm simplu cu copiii noștri. Noi suntem predispuși să uităm că acești copii nu au avut avantajul anilor lungi de instruire pe care l-au avut oamenii mai în vârstă. Dacă cei mici nu acționează conform cu ideile noastre, credem uneori că merită o dojană. Dar aceasta nu va îndrepta situația. Duceți-i la Mântuitorul și spuneți-I Lui totul; apoi credeți că binecuvântările Lui vor veni asupra lor. — (Manuscript 70, 1903.)ÎC 287.1