Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Îndrumarea copilului - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ascultarea trebuie să devină un obicei

    Depuneți efort blajin dar persistent — Copiii trebuie învățați că talentele le-au fost date pentru onoarea și slava lui Dumnezeu. Pentru a atinge acest scop, ei trebuie să învețe lecția ascultării.... Prin efort blajin și persistent trebuie să fie stabilit obiceiul. Astfel pot fi prevenite într-o mare măsură acele conflicte de mai târziu dintre voință și autoritate ce fac să se trezească în mintea tinerilor amărăciunea și înstrăinarea de părinți și învățători și adesea rezistență față de orice autoritate, omenească sau divină. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 110.)ÎC 85.1

    Nu permiteți argumente sau eschivări — Prima grijă a părinților ar trebui să fie aceea de a stabili o bună guvernare în familie. Cuvântul părinților ar trebui să fie lege, nepermițând nici un comentariu sau eschivare. Copiii trebuie să fie învățați din pruncie să-și asculte părinții fără nici o rezervă. — (Pacific Health Journal, ianuarie, 1890.)ÎC 85.2

    Disciplina strictă poate produce neplăcere uneori și copiii vor dori să-și urmeze propria cale; totuși acolo unde au învățat lecția ascultării de părinți sunt mai bine pregătiți să se supună cerințelor lui Dumnezeu. În felul acesta, educația primită în copilărie influențează experiența religioasă și modelează caracterul omului. — (The Signs of the Times, 26 februarie, 1880.)ÎC 85.3

    Nu permiteți nici o excepție — Ca învățători în propriile familii, părinții trebuie să vegheze ca regulile să nu fie încălcate.... Permițând copiilor lor să înainteze în neascultare, ei nu practică disciplina potrivită. Copiii trebuie aduși la punctul supunerii și ascultării. Neascultarea nu trebuie să fie îngăduită. Păcatul stă la ușa părinților care permit copiilor lor să n-asculte.... Copiii să înțeleagă că ei trebuie să asculte. — (Manuscript 82, 1901.)ÎC 85.4

    Cereți ascultare promptă și desăvârșită — Când părinții nu reușesc să ceară ascultare promptă și desăvârșită de la copii, ei neglijează să pună o temelie bună a caracterului în micuții lor. Ei nu fac decât să-și pregătească copiii ca să-i dezonoreze la bătrânețe și să le aducă întristare când vor fi aproape de mormânt. — (Manuscript 18, 1891.)ÎC 86.1

    Cerințele să fie rezonabile — Cerințele părinților trebuie să fie întotdeauna juste; să fie dată pe față bunătate, nu prin îngăduință nechibzuită, ci printr-o orientare atentă și plină de înțelepciune. Părinții trebuie să-i învețe pe copii într-un mod plăcut, fără a certa sau cicăli, căutând să lege inimile celor mici de ale lor, cu firele de mătase ale iubirii. Fie ca toți, tați și mame, învățători, frați și surori mai mari să devină o forță educativă ca să întărească fiecare interes spiritual și să aducă în viața de cămin și de școală o atmosferă sănătoasă care-i va ajuta pe cei mai mici să crească în sfatul și învățătura Domnului. — (Counsels to Parents, Teachers, and Students, 158, 159.)ÎC 86.2

    În propria noastră experiență de educare a copiilor noștri și ai altora am dovedit că ei niciodată nu-și iubesc mai puțin părinții și supraveghetorii din cauză că-i țin în frâu ca să nu facă rău. — (The Review and Herald, 10 mai, 1898.)ÎC 86.3

    Ar trebui să fie arătate motivele pentru care să asculte — Copiii trebuie să învețe să asculte în cadrul familiei. Ei trebuie să-și formeze un caracter simetric, pe care să-l poată aproba Dumnezeu, menținând legea în viața căminului. Părinții creștini trebuie să-și educe copiii să asculte de legea lui Dumnezeu.... Motivele pentru această ascultare și respect față de legea lui Dumnezeu pot fi imprimate în copii imediat ce aceștia pot să-i înțeleagă natura, așa încât ei vor ști ce să facă și de la ce să se abțină. — (Manuscript 126, 1897.)ÎC 86.4

    Cuvântul părintelui să fie lege — Copiii tăi, care sunt sub stăpânirea ta, trebuie să țină seama de tine. Cuvântul tău să fie lege pentru ei. — (The Review and Herald, 19 septembrie, 1854.)ÎC 87.1

    Mulți părinți creștini greșesc în a porunci copiilor lor după ei și se miră că aceștia sunt perverși, neascultători, nemulțumitori și nesfinți. Astfel de părinți se află sub mustrarea lui Dumnezeu. Ei au neglijat să-și crească copiii în sfatul și învățătura Domnului. Ei nu au reușit să-i învețe prima lecție a creștinătății: “Frica de Domnul este începutul înțelepciunii”. “Nebunia”, spune înțeleptul, “este lipită de inima copilului.” Iubirea de nebunie, dorința de a face rău, ura față de lucrurile sfinte, sunt câteva din dificultățile cărora părinții trebuie să le facă față în câmpul misionar al căminului.ÎC 87.2

    În puterea lui Dumnezeu, părinții trebuie să se ridice și să comande casei lor după ei. Ei trebuie să învețe să țină răul în frâu cu o mână hotărâtă, însă nu cu nerăbdare sau patimă. Ei nu trebuie să-i lase pe copii să ghicească ce este bine, ci ar trebui să le arate calea în termeni ce nu pot fi înțeleși greșit și să-i învețe să umble pe ea. — (The Review and Herald, 4 mai, 1886.)ÎC 87.3

    Influența unui copil neascultător — Un copil neascultător va face mult rău celor cu care vine în legătură pentru că el îi va transforma și pe alți copii după propriul său model. — (The Review and Herald, 13 martie, 1894.)ÎC 87.4

    Cochetând cu păcatul — Învățați-i pe copiii voștri să vă cinstească pentru că legea lui Dumnezeu așează această datorie asupra copiilor. Dacă le permiteți să vă ia în considerație în mod ușuratic dorințele și să nu dea atenție legilor casei, faceți cu ochiul păcatului, îi permiteți diavolului să lucreze după cum vrea și aceeași nesupunere, umblare după onoare și iubire de sine vor fi duse cu ei chiar și în viața religioasă și în biserică. Începutul întregului rău este trecut în cărțile din ceruri ca acuzație pentru neglijența părinților. — (The Review and Herald, 14 aprilie, 1885.)ÎC 87.5

    Obiceiul de a asculta stabilit prin repetare — Lecțiile de ascultare și de respect față de autoritate trebuie repetate des. Acest fel de lucrare făcută în familie va fi o putere spre bine și nu numai copiii vor fi reținuți de la rău și constrânși să iubească adevărul și neprihănirea, dar și părinții vor beneficia în mod egal. Acest fel de lucrare pe care o cere Domnul, nu poate fi făcută fără multă examinare serioasă din partea lor și fără mult studiu al Cuvântului lui Dumnezeu pentru ca ei să poată educa potrivit cu instrucțiunile Sale. — (Manuscript 24, 1894.)ÎC 88.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents