Capitolul 24 — Mărimea familiei

O greșeală dureroasă de pe urma căreia suferă mamele, copiii și societatea — Există părinți care, fără să țină seama dacă vor putea sau nu să facă față unei familii mari, își umplu casele cu aceste ființe micuțe și neajutorate, care sunt întrutotul dependente de părinții lor în ce privește îngrijirea și educația.... Aceasta este o tristă greșeală, nu numai față de mamă, dar și față de copii și societate....CA 162.1

Părinții trebuie să aibă întotdeauna în minte binele viitor al copiilor lor. Ei nu ar trebui să fie siliți să-și consacre fiecare oră în muncă împovărătoare pentru a putea asigura cele necesare vieții. ^{1The Review and Herald, 24 iunie, 1890.}CA 162.2

Înainte de a-și mări familia, ei ar trebui să aibă în vedere în ce măsură Dumnezeu va fi onorat sau dezonorat, dacă vor mai aduce copii pe lume. Ei trebuie să caute să aducă slavă lui Dumnezeu prin unirea lor din primul până la ultimul an al vieții lor de căsătorie. ^{2Testimonies for the Church 2:380.}CA 162.3

Sănătatea mamei este importantă — Având în vedere responsabilitatea pe care o au părinții, trebuie să cugetăm serios dacă este bine să aducem copiii în familie. Are mama suficientă putere pentru a avea grijă de copiii ei? Iar tatăl, poate el pune la dispoziție mijloacele necesare, astfel încât copiii să fie bine modelați și educați? Cât de puțin este luat în atenție destinul copilului! Se are în vedere doar satisfacerea poftei, iar asupra soției și mamei sunt aduse poveri care îi slăbesc vitalitatea și îi paralizează puterea spirituală. Cu sănătatea distrusă și spiritul descurajat, ea se trezește înconjurată de o turmă mică de care nu poate avea grijă așa cum ar dori. Nebeneficiind de educația necesară, ei cresc dezonorând pe Dumnezeu și transmițând și altora răul din propria lor fire și astfel se ridică o armată de care Satana dispune după bunul său plac. ^{3The Review and Herald, 25 octombrie, 1892.}CA 162.4

Alți factori ce trebuie avuți în vedere — Dumnezeu dorește ca părinții să acționeze ca ființe înzestrate cu rațiune și să își trăiască viața astfel, încât fiecare copil să fie educat în mod corespunzător, iar mama să poată avea putere și timp pentru a-și folosi puterile mintale în a-i educa pe cei mici, spre a fi primiți în societatea îngerilor. Ea trebuie să aibă tăria de a-și face în mod nobil partea sa și a-și face lucrarea în temere și cu dragoste pentru Dumnezeu, astfel încât copiii ei să se poată dovedi o binecuvântare pentru familie și societate.CA 163.1

Soțul și tatăl trebuie să aibă în vedere toate aceste lucruri, pentru ca soția și mama copiilor săi să nu fie împovărată și astfel copleșită de descurajare. El trebuie să aibă grijă ca mama copiilor lui să nu fie pusă în situația de a nu face față atâtor micuți, care să fie nevoiți să crească fără a beneficia de o educație corespunzătoare. ^{4The Review and Herald, 24 iunie, 1890.}CA 163.2

Părinții nu trebuie să-și mărească familia decât în măsura în care le pot asigura o bună îngrijire și educație copiilor lor. Un copil în brațele mamei în fiecare an este o mare nedreptate față de ea. Această stare de lucruri îi micșorează și uneori îi distruge plăcerea de a fi în societate și o face să se simtă nenorocită în casa ei. De asemenea, îi jefuiește pe copii de acea grijă, educație și fericire pe care ar trebui să le dea părinții. ^{5A Solemn Appeal, 110, 111.}CA 163.3

Sfaturi pentru părinții unei familii mari — Întrebarea pe care trebuie să v-o puneți este aceasta: “Cresc eu copiii pentru a spori influența și a mări rândurile puterilor întunericului sau pentru Domnul Hristos?”CA 163.4

Dacă nu vă educați copiii și nu le modelați caracterele după cerințele lui Dumnezeu, atunci, cu cât vor fi mai puțini copii care să sufere de pe urma educației voastre deficiente, cu atât va fi mai bine pentru voi, părinții lor, și cu atât mai bine pentru societate. Dacă nu le puteți oferi copiilor încă din pruncie o educație și o creștere potrivită, printr-o mamă înțeleaptă și chibzuită, conștiincioasă și inteligentă și care își conduce casa în temere de Domnul, modelând și formând caracterele acestora pentru a ajunge standardul neprihănirii, atunci este un păcat acela de a crește numărul membrilor familiei. Dumnezeu v-a dat judecată și vă cere să o folosiți. ^{6Testimonies for the Church 5:323, 324.}CA 164.1

Tați și mame, când știți că sunteți deficitari în privința cunoștințelor educării copiilor pentru Domnul, de ce nu vă învățați lecțiile? De ce continuați să aduceți copii pe lume doar pentru a spori rândurile lui Satana? Este oare mulțumit Dumnezeu de această situație? Când vedeți bine că o familie numeroasă vă epuizează toate resursele, când vedeți că umplând brațele mamei cu copii ea nu are răstimpul necesar pentru a face acea lucrare pe care trebuie să o facă oricare mamă între nașteri, de ce nu luați în seamă urmările? Fiecare copil ia din vitalitatea mamei; și când tații și mamele nu își folosesc rațiunea în această chestiune, ce șansă au părinții sau copiii să fie crescuți în mod corespunzător? Domnul face apel la părinți să ia seama la această problemă în lumina realităților viitoare, veșnice. ^{7Letter 107, 1898.}CA 164.2

Aspecte de ordin economic — Părinții trebuie să aibă în vedere, cu calm, ce pot asigura copiilor lor. Ei nu au dreptul să aducă pe lume copii care să fie o povară pentru alții. Au ei o slujbă pe care se pot baza spre a-și întreține familia, astfel ca să nu fie o povară pentru alții? Dacă nu au, ei comit o crimă, aducând pe lume copii care să sufere din lipsă de îngrijire corespunzătoare, hrană și îmbrăcăminte. ^{8Testimonies for the Church 2:380.}CA 164.3

În general, aceia care nu-și găsesc de lucru, care nu se descurcă în lume, își umplu casele cu copii, în timp ce bărbații care au o meserie cu care să se descurce în viață nu au mai mulți copii decât îi pot întreține. Aceia care nu sunt în stare să-și poarte singuri de grijă nu ar trebui să aibă copii. ^{9A Solemn Appeal, 103.}CA 165.1

Uneori, aceste situații încurcate sunt aduse în biserică — Mulți dintre cei care de-abia își duc zilele, singuri fiind, aleg să se căsătorească și să întemeieze o familie când știu bine că nu au nimic din care să se întrețină. Și, mai rău decât atât, nu au abilitatea de a conduce o familie. Întregul mers al familiei lor este marcat de obiceiurile lor trândave. Nu se pot stăpâni pe ei înșiși, sunt stăpâniți de poftă, sunt nerăbdători și agitați. Când unii ca aceștia se atașează soliei noastre, ei consideră că li se cuvine ajutor din partea fraților lor mai bogați; și, dacă nu le sunt împlinite așteptările, ei se plâng de biserică și îi acuză pe membrii acesteia că nu-și trăiesc credința. Cine trebuie să sufere în acest caz? Trebuie subminată oare cauza lui Dumnezeu și golită vistieria în diferite locuri pentru a purta de grijă acestor familii numeroase de săraci? Nu. Părinții trebuie să fie cei care suferă. De regulă, ei nu suferă mai mult după ce au primit Sabatul decât înainte. ^{10Testimonies for the Church 1:273.}CA 165.2

Cum poate fi afectată lucrarea misionară — Când se trimit misionari în țări depărtate, trebuie aleși acei bărbați care știu să fie chibzuiți cu banii, care nu au familii mari și care, dându-și seama de scurtimea timpului și de marea lucrare care trebuie adusă la îndeplinire, nu-și vor umple brațele și casele de copii și vor avea grijă ca nimic să nu le distragă mintea de la marea lor lucrare pe care o au de îndeplinit. Soția, dacă este consacrată și dacă i se dă această libertate alături de soțul ei, trebuie să realizeze la fel de mult ca și el. Dumnezeu a binecuvântat femeia cu multe daruri care să fie folosite spre slava Sa, aducând mulți fii și fiice la Dumnezeu; însă multe dintre cele care ar putea fi lucrătoare eficiente sunt reținute acasă pentru a îngriji de cei mici.CA 165.3

Noi avem nevoie de misionari în adevăratul sens al cuvântului; care vor lăsa la o parte orice considerație egoistă și vor pune cauza lui Dumnezeu pe primul plan; și care, neavând altceva în vedere decât slava Sa, vor fi oameni de acțiune, pe care poți conta oricând spre a merge acolo unde poruncește El și de a lucra din toate puterile pentru a răspândi cunoașterea adevărului. În câmpul misionar, este nevoie de bărbați care au soții care-L iubesc pe Dumnezeu și se tem de El și care îi pot ajuta. Mulți dintre cei care au familii merg să lucreze, însă nu se consacră cu totul lucrării. Mintea lor este împărțită. Soția și copiii îi distrag de la lucru și adesea ies din câmpul în care ar fi trebuit să lucreze, gândind că trebuie să fie mai aproape de casă. ^{11The Review and Herald, 8 decembrie, 1885.}CA 166.1