Educația dată de părinți

Mi-a fost arătat că foarte mulți dintre părinții care mărturisesc a crede solemna solie pentru acest timp nu și-au educat copiii pentru Dumnezeu. Ei nu s-au înfrânat și s-au supărat pe oricine a încercat să-i oprească. Ei nu și-au legat zilnic, printr-o credință vie, copiii de altarul Domnului. Multora dintre acești tineri li s-a îngăduit să calce porunca a patra, căutând satisfacerea plăcerilor lor în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu. Ei n-au simțit nici o mustrare de conștiință mergând pe străzi în ziua Sabatului pentru propria lor distracție. Mulți merg acolo unde le place și fac ceea ce le place și părinții lor se tem atât de mult că nu le sunt pe plac, imitând atitudinea lui Eli, încât nu îndrăznesc să le poruncească.5M 36.3

Acești tineri, în cele din urmă, pierd orice respect pentru Sabat și n-au nici o plăcere pentru adunările religioase sau pentru lucrurile sacre și veșnice. Dacă părinții lor încearcă să-i mustre cu blândețe, ei se apără, arătând spre greșelile unora dintre membrii bisericii. În loc să aducă la tăcere de prima dată orice încercare de felul acesta, părinții gândesc la fel ca și copiii lor; dacă acesta sau acela ar fi desăvârșit, copiii lor ar fi cum trebuie. În loc de a proceda astfel, ei ar trebui să-i învețe că păcatele altora nu constituie scuze pentru ei. Domnul Hristos este singurul lor model. Greșelile multora nu vor scuza nici chiar o singură greșeală a lor și nici nu vor ușura cu ceva vinovăția lor. Dumnezeu le-a dat un singur standard, desăvârșit, nobil și înălțător. Ei trebuie să-l atingă, indiferent de atitudinea, de drumul pe care merg ceilalți. Dar mulți părinți se pare că-și pierd rațiunea și judecata în slăbiciunea pe care o au pentru copiii lor, și prin acești tineri egoiști, care nu-și refuză nimic, rău educați, Satana, la rândul său, lucrează în mod efectiv la ruinarea părinților. Mă refer la mânia lui Dumnezeu care a venit asupra poporului Israel din vechime, neîncrezător și neascultător. Datoria lor de a-și învăța copiii le-a fost prezentată în mod clar. Ea este tot atât de obligatorie și pentru părinții credincioși din generația aceasta. “Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut”.5M 37.1

Copiii sunt ceea ce părinții au făcut din ei prin educarea, disciplina și exemplul lor. De aici, importanța copleșitoare a credincioșiei părinților în instruirea tinerilor pentru slujirea lui Dumnezeu. Copiii trebuie să fie învățați de la început sfințenia obligațiunilor religioase. Aceasta este cea mai importantă parte a educației lor. Datoria noastră față de Dumnezeu ar trebui să fie adusă la îndeplinire mai înainte de orice altceva. Observarea strictă a legii lui Dumnezeu, și aceasta din principiu, trebuie învățată și poruncită. “El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște, și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui. Să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu”.5M 37.2

Vedem aici marea responsabilitate pe care o au părinții. Copiii cărora li se îngăduie să ajungă la maturitate cu voința nedisciplinată și pasiunile necontrolate, în general, vor avea un mers al vieții pe care Dumnezeu îl condamnă. Aceștia sunt foarte dornici după plăceri frivole și prietenii nereligioase. Lor li s-a îngăduit să neglijeze îndatoririle religioase, au dat curs înclinațiilor inimii firești și, în consecință, Satana le controlează mintea și principiile. În _____, părinții i-au dat destul loc ca să lucreze astfel. Mare parte din îndepărtarea de Dumnezeu care a avut loc acolo este o consecință a neglijării părinților de a-și instrui copiii pentru o viață conștiincioasă, religioasă. Condiția acestor copii este lamentabilă. Ei mărturisesc că sunt creștini, dar părinții lor n-au luat asupra lor sarcina de a-i învăța cum să fie creștini, cum să înfățișeze bunătatea lui Dumnezeu, cum să-I aducă laude, cum să exemplifice, în viața lor, viața Domnului Hristos.5M 38.1

Când acești copii intră la școală și se împrietenesc cu alți studenți, acelora care într-adevăr au încercat să fie creștini le este rușine să-și manifeste credința în prezența celor care au avut o așa de mare lumină. Lor le este rușine să apară ca fiind deosebiți, să-și înfrângă înclinațiile, și astfel își aruncă armătura tocmai atunci când este cel mai mult necesară, când puterile întunericului lucrează prin acești tovarăși nereligioși ca să-i îndepărteze de Hristos. Ei intră pe un drum, care este plin de primejdii, fără protecția și sprijinul principiului religios, pentru că gândesc că va fi dificil sau neplăcut să-și poarte religia cu ei în sălile de clasă, pe terenul de joacă și în mijlocul tuturor colegilor. Astfel, ei își lasă sufletele goale în fața săgeților lui Satana. Unde sunt păzitorii acestor suflete? Cine s-a prins bine de tronul lui Dumnezeu cu o mână, în timp ce cu cealaltă a cuprins pe acești tineri ca să-i atragă la Hristos? Și tocmai aici, acești tineri au nevoie să cunoască puterea religiei, nevoia de a fi ținuți cu o mână puternică.5M 38.2

Mulți dintre aceia care au respins atât de mult călăuzirea și ocrotirea divină aleargă pe calea ușurătății și a plăcerilor egoiste, afundându-se mai mult în acțiuni înjositoare și în pângărirea corpului. Și ca o consecință, mintea le este poluată, iar religia le este neplăcută. Unii au mers atât de departe în acest curs coborâtor al vieții și au urmat așa de zelos calea sodomiților, încât ei sunt astăzi aproape de blestem, iar vocea mustrării și a avertizării nu mai are nici un efect asupra lor. Ei nu vor fi niciodată răscumpărați, iar părinții sunt vinovați de ruina lor. Plăcerile înjositoare, pentru care ei au făcut un sacrificiu așa de mare — sănătatea, pacea lăuntrică și viața veșnică, — se vor dovedi în final a fi pline de amărăciune.5M 39.1

Părinți, de dragul Domnului Hristos, nu greșiți în cea mai importantă lucrare a voastră, aceea de a modela caracterele copiilor voștri pentru prezent și veșnicie. O greșeală din partea voastră în neglijarea unei educații credincioase sau în indulgența acelei afecțiuni neînțelepte, care nu vă lasă să vedeți defectele și vă împiedică să le impuneți restricțiile cuvenite, se va dovedi a fi spre ruina lor. Felul vostru de purtare poate să imprime o direcție greșită pentru toată cariera lor viitoare. Voi hotărâți pentru ei ce vor fi și ce vor face pentru Hristos, pentru oameni și pentru propriile lor suflete.5M 39.2

Purtați-vă în mod cinstit și cu credincioșie cu copiii voștri. Lucrați în mod curajos și cu răbdare. Nu vă temeți de necazuri, nu precupețiți timpul și munca, povara sau suferința. Viitorul copiilor voștri va fi o mărturie cu privire la caracterul lucrării voastre. Credincioșia voastră față de Hristos poate fi mai bine exprimată în caracterul echilibrat al copiilor voștri decât în oricare alt mod. Ei sunt proprietatea Domnului Hristos, cumpărați cu propriul Său sânge. Dacă influența lor este în întregime de partea Domnului Hristos, atunci ei sunt colaboratorii Lui, ajutându-i pe alții să găsească calea vieții. Dacă neglijezi lucrarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, atunci modul tău neînțelept de disciplină îi așază printre cei care nu adună, ci împrăștie de la Hristos și întăresc împărăția întunericului.5M 40.1

Vorbesc despre lucruri pe care le cunosc; vă mărturisesc despre lucruri pe care le-am văzut, atunci când am spus că printre tinerii noștri educați și printre părinții care mărturisesc că sunt creștini există o ofensă grozavă la adresa lui Dumnezeu, care este atât de obișnuită, încât constituie unul din semnele zilelor din urmă. Este atât de plină de tendințe rele, încât cere o hotărâtă prezentare și denunțare a ei. Este păcatul de a privi cu ușurătate sau dispreț legământul lor de la început, de consacrare lui Dumnezeu. Pentru un interes religios, Duhul Sfânt îi mișcă pentru a lua o poziție categorică sub steagul însângerat al Prințului Emanuel. Dar părinții au fost ei înșiși atât de departe de Dumnezeu, atât de mult prinși în afaceri lumești sau atât de plini de îndoieli și nemulțumiri în ceea ce privește propria lor experiență religioasă, încât erau cu totul nepregătiți ca să-i educe. Acești tineri, în lipsa lor de experiență, au nevoie de o mână înțeleaptă și fermă care să le arate drumul cel drept și care să bareze prin sfat și restricții drumul cel rău.5M 40.2

O viață religioasă ar trebui să fie într-un vădit contrast cu o viață lumească și căutătoare de plăceri. Aceia care vor fi ucenici ai lui Hristos trebuie să-și ia crucea și, purtând-o, să-L urmeze pe Hristos. Mântuitorul nostru n-a trăit ca să-și placă Sieși și nici noi nu trebuie să trăim astfel. Realizări spirituale înalte cer o totală consacrare lui Dumnezeu. Dar această instruire n-a fost dată tinerilor, pentru că ea ar fi fost în contradicție cu viața părinților. De aceea, copiii au fost lăsați să-și câștige o cunoaștere a vieții creștine cum au putut ei mai bine. Când au fost ispitiți să caute compania celor lumești și să participe la petrecerile lumești, indulgența părinților n-a dorit să le refuze nici o plăcere — dacă ei au spus sau au făcut ceva în această problemă, — au luat o poziție atât de nedefinită și nehotărâtă, încât copiii au tras concluzia că drumul pe care doresc să meargă era în armonie cu viața și caracterul creștin.5M 40.3

O dată porniți pe acest drum, de regulă au continuat să meargă pe el până când elementul omenesc a ajuns predominant și au râs în mod batjocoritor de vechile lor convingeri. Ei disprețuiesc simplitatea manifestată atunci când inimile lor au fost calme, găsind scuze pentru a ocoli cerințele sfinte ale bisericii și ale Răscumpărătorului crucificat. Această clasă nu poate deveni niciodată ceea ce ei ar fi putut fi dacă convingerile conștiinței n-ar fi fost afectate și cele mai sfinte și mai iubitoare afecțiuni n-ar fi fost slăbite. Dacă, în anii de mai târziu, vor deveni urmași ai Domnului Hristos, ei vor purta încă cicatricele pe care lipsa de respect pentru lucrurile sfinte le-au lăsat în sufletul lor.5M 41.1

Părinții nu văd aceste lucruri. Ei nu prevăd rezultatul modului lor de a fi. Nu simt că copiii lor au nevoie de cea mai delicată cultură, de cea mai atentă disciplină în viața divină. Ei nu privesc la ei ca fiind, într-un mod special, proprietatea Domnului Hristos, cumpărată cu sângele Său, ca trofeu al harului Său, și astfel, instrumente pline de iscusință în mâinile lui Dumnezeu, spre a fi folosite pentru zidirea Împărăției Sale. Satana caută totdeauna să-i smulgă pe acești tineri din mâinile Domnului Hristos, iar părinții nu pricep faptul că marele adversar își înfige steagul lui diavolesc lângă ei. Sunt așa de orbi, încât cred că acesta este steagul lui Hristos.5M 41.2

Prin ambiție sau indolență, scepticism sau îngăduință de sine, Satana îi ademenește pe tineri de pe calea îngustă a sfințeniei, lăsată pentru cei răscumpărați de Domnul pentru a umbla pe ea. Vorbind la modul general, ei nu părăsesc această cale așa, dintr-o dată, ci sunt câștigați în mod treptat. Făcând un pas greșit, ei pierd mărturia Duhului Sfânt în ceea ce privește acceptarea lor de către Dumnezeu. Astfel, cad într-o stare de descurajare și neîncredere. Pierd interesul, plăcerea pentru serviciile creștine, deoarece conștiința îi condamnă. Ei au căzut în cursa lui Satana și nu există decât o singură cale de a scăpa din ea — trebuie să-și retragă pașii de pe calea pe care au apucat să meargă și, cu sufletul umilit, să mărturisească și să părăsească drumul pe care au mers până atunci. Aceștia trebuie să-și reînnoiască prima lor experiență pe care au uitat-o, să nutrească orice aspirație divină și să lase ca acele emoții sfinte, pe care numai Duhul Sfânt le poate inspira, să le stăpânească sufletele. Credința în puterea lui Dumnezeu va da tărie spre a susține, lumina și călăuzi.5M 41.3

Această instruire practică în experiența religioasă este ceea ce părinții creștini ar trebui să fie pregătiți să o dea copiilor lor. Dumnezeu cere aceasta de la tine și înseamnă să-ți neglijezi datoria dacă dai greș în a-ți aduce la îndeplinire lucrarea. Învață-i pe copiii tăi în legătură cu metodele alese de Dumnezeu de a disciplina, cum și condițiile succesului din viața creștină. Învață-i că nu pot să slujească lui Dumnezeu și în același timp să aibă mintea ocupată de o prea mare grijă pentru lucrurile acestei vieți; dar nu-i lăsa să nutrească gândul că nu trebuie să muncească și astfel să petreacă timpul în lenevie. Cuvântul lui Dumnezeu este clar în privința aceasta. Isus, Maiestatea cerului, a lăsat un exemplu pentru tineri. El a lucrat în atelierul de dulgherie din Nazaret, pentru pâinea cea de toate zilele. A fost supus părinților Săi și nu a căutat să folosească doar pentru Sine timpul Său sau să urmeze propria Sa voință. Printr-o viață de ușurătate și îngăduință ca om sau creștin, un tânăr nu va putea niciodată să ajungă în mod real la desăvârșire. Dumnezeu nu ne făgăduiește lejeritate sau bogăție în slujba Sa; dar El ne asigură că toate binecuvântările necesare ne vor fi date, vor fi ale noastre, “cu persecuție”, iar în lumea ce stă să vină, “viața veșnică”. Domnul Hristos nu va accepta nimic altceva decât o consacrare deplină în slujba Sa. Aceasta este lecția pe care fiecare dintre noi trebuie s-o învățăm.5M 42.1

Aceia care studiază Biblia, care se sfătuiesc cu Dumnezeu și se sprijină pe Domnul Hristos vor fi făcuți în stare să acționeze cu înțelepciune în toate timpurile și în toate situațiile. Principiile bune vor fi ilustrate în viața lor zilnică. Lăsați numai ca adevărul pentru timpul acesta să fie primit în mod cordial și să devină temelia caracterului, și aceasta va produce trăinicia scopului urmărit, pe care ademenirile plăcerii, nestatornicia obiceiurilor, disprețul iubirii de lume și strigătul îngăduinței de sine sunt neputincioase să le influențeze. Conștiința trebuie să fie iluminată mai întâi, iar voința trebuie să fie adusă în supunere. Iubirea adevărului și a neprihănirii trebuie să domnească în suflet și va apărea astfel un caracter pe care cerul îl poate aproba.5M 43.1

Noi avem ilustrații deosebite ale puterii susținătoare a principiului ferm, religios. Nici chiar teama de moarte nu l-a putut face pe însetatul David să bea din apa de la Betleem, pentru obținerea căreia oameni și vite și-au riscat viața. Groapa cu lei nu l-a putut reține pe Daniel de la rugăciunea lui zilnică și nici teama de cuptorul aprins nu i-a făcut pe Șadrac și pe tovarășii săi să cadă în genunchi înaintea idolului pe care l-a înălțat Nebucadnețar. Tinerii care au principii ferme vor evita plăcerea, vor sfida mai degrabă durerea și vor fi plini de curaj chiar și în groapa cu lei și în văpaia cuptorului aprins decât să fie găsiți necredincioși lui Dumnezeu. Să reținem caracterul lui Iosif. Virtutea a fost foarte sever încercată, dar triumful ei a fost deplin. Nobilul tânăr a trecut proba în toate încercările la care a fost supus. Același principiu înălțător, care nu se îndoaie, este prezent în fiecare încercare. Domnul a fost cu el și Cuvântul Său a fost lege pentru el.5M 43.2

Un astfel de principiu ferm și nepătat strălucește puternic în contrast cu slăbiciunea și ineficiența tinerilor din această generație. Doar cu puține excepții, ei sunt șovăitori cu fiecare schimbare a împrejurărilor și lucrurilor din jur, un lucru astăzi și altul mâine. Lăsați numai ca atracția plăcerii sau egoismul satisfacerii să fie prezente, și conștiința va fi sacrificată pentru a obține îngăduința dorită. Poți avea oare încredere într-o astfel de persoană? Niciodată. În absența ispitei, el se poate comporta în mod așa de drept, încât îndoielile și suspiciunea ta să pară nedrepte; dar să se ivească ocazia, și el îți va trăda încrederea. Inima lui nu este sănătoasă. Tocmai atunci când fermitatea și principiul sunt cel mai mult cerute, îl vei găsi cedând; și dacă nu devine un Arnold sau un Iuda, este pentru că îi lipsește ocazia potrivită.5M 43.3

Părinți, prima voastră preocupare ar trebui să fie aceea de a asculta chemarea datoriei și a intra cu inima și sufletul în lucrarea pe care v-a dat-o Dumnezeu s-o faceți. Dacă dați greș în toate celelalte, fiți serioși și eficienți aici. Dacă copiii voștri ies din cămin instruiți, curați și virtuoși, dacă ocupă cel mai de pe urmă și cel mai modest loc în marele plan al lui Dumnezeu pentru binele acestei lumi, atunci viața voastră nu va fi niciodată un eșec și niciodată nu va fi privită cu părere de rău și remușcări.5M 44.1

Ideea că trebuie să ne supunem căilor perverse ale copiilor este o greșeală. Elisei, chiar la începutul lucrării sale, a fost batjocorit și luat în derâdere de tinerii din Betel. El a fost un om de o mare bunătate, dar Duhul lui Dumnezeu l-a obligat să pronunțe un blestem asupra acestor batjocoritori. Ei auziseră de luarea la cer a lui Ilie și au făcut din acest eveniment solemn un subiect de batjocură. Elisei a arătat că nu trebuia să fie luat în bătaie de joc de bătrân sau de tânăr în dreptul chemării sale sfinte. Când ei i-au spus că ar face mai bine dacă ar urca așa cum a făcut Ilie, el i-a blestemat în Numele Domnului. Teribila judecată care a venit asupra lor a fost de la Dumnezeu. După aceasta, Elisei n-a mai avut nici un necaz în misiunea lui. Timp de cincizeci de ani, el a intrat și a ieșit pe poarta cetății Betel și a umblat încoace și încolo, de la o cetate la alta, trecând prin mulțimi de tineri dintre cei mai obraznici, leneși și desfrânați, dar nimeni nu și-a mai bătut joc de el sau să râdă de poziția lui de profet al Celui Prea Înalt. Această unică ocazie de groaznică severitate de la începutul carierei sale a fost suficientă pentru a impune respect pentru întreaga lui viață. Dacă ar fi îngăduit ca această batjocură să treacă neobservată, el ar fi fost ridiculizat, insultat și chiar omorât de gloată, iar misiunea lui de a instrui și salva națiunea din marea ei primejdie ar fi fost înfrântă.5M 44.2

Chiar și bunătatea trebuie să aibă limitele ei. Dacă autoritatea nu este susținută printr-o severitate fermă, va fi întâmpinată de mulți cu batjocură și împotrivire. Așa-numita bunătate și indulgența folosită față de tineri de către părinți și educatori este cel mai mare rău ce poate veni asupra lor. Fermitatea, hotărârea și cerințele pozitive sunt esențiale în fiecare familie. Părinți, reluați-vă răspunderile neglijate și educați-vă copiii conform planului lui Dumnezeu, aducându-I “închinare Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.5M 45.1