Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 5 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Respingerea mustrării

    “Mulți disprețuiesc și desconsideră mustrarea credincioasă dată de Dumnezeu în Mărturii. Mi-a fost arătat că unii din zilele acestea au mers așa de departe, încât au ars cuvintele scrise de mustrare și avertizare, așa cum a făcut împăratul cel nelegiuit al lui Israel. Dar împotrivirea față de amenințările lui Dumnezeu nu va împiedica împlinirea lor. A sfida cuvintele Domnului, rostite prin instrumentul ales de El, nu va face decât să provoace mânia Sa și, în cele din urmă, să aducă ruina asupra celui vinovat. Indignarea se stârnește adesea în inima păcătosului împotriva instrumentului pe care Dumnezeu l-a ales ca să transmită prin el mustrările Lui. Totdeauna a fost așa și același spirit există și astăzi, și anume acela care a persecutat și a întemnițat pe Ieremia pentru că a ascultat Cuvântul Domnului.” [Testimonies for the Church 4:180 (1876).]5M 678.1

    De la începutul lucrării mele, fiind chemată să aduc o mărturie clară și precisă, să mustru relele și să nu le cruț, au fost dintre aceia care au stat în opoziție, împotrivindu-se mărturiei mele, și au venit în urma mea și au vorbit lucruri blânde, îndulcite, pentru a reprezenta greșit și a distruge influența lucrării mele. Domnul, mă va împuternici să aduc mustrări, și atunci, vor exista persoane care se vor interpune între mine și popor, pentru a face ca mărturia mea să nu aibă efect.5M 678.2

    “În aproape fiecare caz unde mustrarea este necesară, vor fi unii care vor trece în întregime cu vederea faptul că Duhul Domnului a fost întristat, iar cauza Sa va fi acoperită cu reproșuri. Aceștia îi vor compătimi pe cei care merită să fie mustrați, pentru că simțămintele personale au fost rănite. Toate aceste simpatii nesfințite îi așează pe simpatizanți acolo unde sunt părtași la vinovăția celui mustrat. În nouă cazuri din zece, dacă cel mustrat a fost lăsat sub un simțământ al greșelilor lui, el ar putea să fie ajutat să le vadă și astfel să se schimbe. Dar simpatizanții intriganți și nesfințiți dau un înțeles cu totul greșit motivelor celui mustrat și naturii mustrării, iar prin simpatizarea cu cel mustrat, îl fac pe cel în cauză să simtă că a fost, de fapt, nedreptățit; și sentimentele sale s-au ridicat în răzvrătire împotriva aceluia care nu și-a făcut decât datoria. Aceia care și-au împlinit cu credincioșie datoria neplăcută, cu un simțământ al răspunderii față de Dumnezeu, vor primi binecuvântarea Sa.” [Testimonies for the Church 3:359 (1875).]5M 679.1

    “Sunt unii, în aceste zile de pe urmă, care vor striga: ‘Spuneți-ne lucruri plăcute, profetizați amăgiri, înșelăciuni’. Dar nu aceasta este lucrarea mea. Dumnezeu m-a pus ca un mustrător al poporului Său; și tot așa de sigur cum a pus asupra mea povara cea grea, El va face responsabili pe cei cărora solia le este adresată pentru modul în care au tratat-o. Cu Dumnezeu nu se poate glumi și cei care disprețuiesc lucrarea Sa vor fi răsplătiți după faptele lor. Nu eu mi-am ales această lucrare neplăcută. Aceasta nu este o lucrare care să-mi aducă favoruri sau laudele oamenilor. Este o lucrare pe care numai puțini o vor aprecia. Dar cei care caută să facă munca mea de două ori mai grea, prin prezentarea greșită a ei, printr-o geloasă bănuială și necredință, creând astfel prejudecăți în mintea altora împotriva Mărturiilor pe care Dumnezeu mi le-a dat și limitându-mi astfel lucrarea, au de rezolvat problema cu Dumnezeu, în timp ce eu voi merge înainte, în măsura în care Providența și frații mei îmi vor deschide calea înaintea mea. În Numele și în puterea Răscumpărătorului meu, voi face ce voi putea…. Datoria mea nu este aceea de a-mi plăcea mie însămi, ci de a face voia Tatălui meu ceresc, care mi-a încredințat lucrarea pe care o fac.” [Testimonies for the Church 4:231, 232 (1876).]5M 679.2

    Dacă Dumnezeu mi-a dat o solie pe care trebuie să o transmit poporului Său, aceia care mă vor împiedica în lucrare și vor slăbi credința poporului în adevărul ei nu luptă împotriva instrumentului, ci împotriva lui Dumnezeu. “Nu instrumentul este acela pe care voi îl disprețuiți și insultați, ci Dumnezeu, care v-a vorbit în aceste avertizări și mustrări.” “Cu greu este posibil ca oamenii să aducă o mai mare insultă la adresa lui Dumnezeu, decât să disprețuiască și să respingă instrumentele pe care El le-a rânduit să-i conducă.” [Mărturia nr. 31, Testimonies for the Church 5:235; Testimonies for the Church 3:355.]5M 680.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents