Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 5 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Biserica, lumina lumii

    Domnul a chemat pe poporul Său Israel și l-a separat de lume, pentru a-i putea încredința o răspundere sacră. El i-a făcut depozitarii Legii Sale și a intenționat ca prin ei să păstreze printre oameni cunoașterea Sa. Prin ei, lumina cerului trebuia să strălucească în locurile întunecoase ale pământului și o voce trebuia să fie auzită apelând la toți oamenii, chemându-i să se întoarcă de la idolatria lor și să slujească viului și adevăratului Dumnezeu. Dacă ar fi fost credincioși însărcinării și încrederii acordate, evreii ar fi fost o putere în lume. Dumnezeu ar fi fost apărarea lor și El voia să-i înalțe mai presus de toate celelalte națiuni. Lumina și adevărul Său aveau să fie descoperite prin ei și ar fi stat sub înțeleapta și sfânta Lui conducere, ca un exemplu al superiorității guvernării Sale față de orice formă de idolatrie.5M 454.2

    Dar ei n-au păstrat legământul lor cu Dumnezeu. Au urmat practicile idolatre ale altor națiuni, și în loc să facă numele Creatorului lor o laudă pe pământ, comportarea lor L-a făcut de ocară printre neamuri. Cu toate acestea, scopul lui Dumnezeu trebuia să fie împlinit. Cunoașterea voii Sale trebuie să fie răspândită pe tot pământul. Dumnezeu a adus mâna asupritorilor asupra poporului Său și aceștia i-au împrăștiat printre neamuri ca robi. În necazul lor, mulți dintre ei s-au pocăit de nelegiuirile lor și au căutat pe Domnul. Împrăștiați printre toate națiunile păgâne, ei au răspândit peste tot cunoașterea adevăratului Dumnezeu. Principiile legii divine au venit în conflict cu obiceiurile și practicile națiunilor. Idolatrii s-au străduit să nimicească adevărata credință. Domnul, în providența Sa, a adus pe slujitorii Săi, Daniel, Neemia și Ezra, față în față cu împărați și conducători, pentru ca acești idolatri să poată avea ocazia să primească lumina. Astfel, lucrarea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său să o facă în timp de prosperitate, în cuprinsul propriilor lor granițe, dar care a fost neglijată din cauza necredinței lor, a fost adusă la îndeplinire în captivitate, prin grele încercări și greutăți.5M 455.1

    Dumnezeu a chemat biserica Sa de astăzi, aşa cum a chemat şi pe Israelul din vechime, să fie o lumină pe pământ. Prin adevărul Său puternic şi pătrunzător, soliile celor trei îngeri, i-a separat pe copiii Săi de celelalte biserici şi de lume, pentru a-i aduce într-o sacră apropiere de El. El i-a făcut depozitarii Legii Sale şi le-a încredinţat marile adevăruri ale profeţiei pentru acest timp. Asemenea descoperirilor sfinte încredinţate vechiului Israel, acestea constituie o încredere sacră pentru a fi transmise lumii. Cei trei îngeri din Apocalipsa 14, reprezintă poporul care primește lumina soliilor lui Dumnezeu și merge înainte ca instrumente ale Sale, pentru a face să răsune avertizarea în toată lungimea și lățimea pământului. Domnul Hristos declară urmașilor Săi: “Voi sunteți lumina lumii”. Fiecărui suflet care primește pe Hristos și crucea Golgotei, El îi spune: “Iată valoarea unui suflet. Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Nimic nu trebuie să fie îngăduit să împiedice lucrarea. Este cea mai importantă lucrare pentru acest timp; ea trebuie să meargă până în veșnicie. Iubirea pe care a manifestat-o Domnul Isus pentru sufletele oamenilor, prin sacrificiul pe care El l-a făcut pentru răscumpărarea lor, va pune în mișcare pe toți urmașii Săi.5M 455.2

    Dar foarte puțini dintre cei care au primit lumina fac lucrarea ce a fost încredințată în mâinile lor. Sunt puțini oameni de o credincioșie neșovăielnică, ce nu tind spre lenevie și comoditate, dar care își fac drum spre oriunde pot găsi o deschidere pentru a face să înainteze lumina adevărului și a apăra legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Dar păcatele care controlează lumea au intrat în biserică și în inimile acelora care pretind a fi poporul deosebit al lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care au primit lumina exercită o influență care liniștește temerile cu privire la cele lumești la cei creștini numai cu numele. Există iubitori ai lumii chiar printre cei care mărturisesc a fi așteptători ai Domnului Hristos. Există dorință după bogăție și onoare. Domnul Hristos descrie această clasă atunci când declară că ziua Domnului va veni ca un hoț asupra tuturor acelora care locuiesc pe suprafața pământului. Lumea aceasta este căminul lor. Ei fac din ea o afacere, pentru strângerea de bogății pământești. Ei își înalță locuințe costisitoare și le mobilează cu lucruri foarte scumpe; găsesc plăcere în îmbrăcăminte și satisfacerea apetitului. Lucrurile lumii sunt idolii lor. Acestea se interpun între suflet și Domnul Hristos, iar realitățile solemne și teribile ce se îngrămădesc asupra noastră nu sunt văzute decât foarte neclar și recunoscute în mod slab. Aceeași neascultare și aceeași decădere ce au fost văzute în biserica iudaică au caracterizat în mare măsură pe oamenii care au avut această mare lumină din ceruri în ultimele solii de avertizare. Asemenea lor, ne vom irosi și noi ocaziile și privilegiile, până când Dumnezeu va îngădui ca opresiunea și persecuția să vină asupra noastră. Să fie oare lucrarea ce trebuie să fie adusă la îndeplinire în pace și prosperitate relativă, lăsată nefăcută până când va trebui să fie făcută în zile întunecoase și sub presiunea încercărilor și a persecuției?5M 456.1

    Există o teribilă cantitate de vină pentru care biserica este răspunzătoare. De ce oare cei care au lumina nu fac eforturi serioase pentru a duce și altora lumina aceasta? Ei văd că sfârșitul este aproape. Văd zilnic mulțimi care calcă Legea lui Dumnezeu; și ei știu că aceste suflete nu pot fi mântuite păcătuind. Cu toate acestea, ei au un interes mai mare pentru afacerile lor, fermele lor, casele și mărfurile lor, îmbrăcămintea lor, mesele lor, decât față de sufletele bărbaților și femeilor pe care va trebui să-i întâlnească față-n față în ziua judecății. Poporul care pretinde că ascultă adevărul doarme. Ei nu se vor simți bine așa cum s-ar simți dacă ar fi treji. Iubirea față de adevăr moare, dispare din inima lor. Exemplul lor nu convinge lumea că au adevărul înaintea altor oameni de pe pământ. Chiar atunci când ar trebui să fie tari în Dumnezeu, având o experiență zilnică, o experiență vie, ei sunt slabi, nesiguri, sprijinindu-se pe pastori pentru ajutor, când ei ar trebui să slujească altora cu mintea, sufletul, vocea și scrisul, cu timpul și banii lor.5M 457.1

    Frați și surori, mulți dintre voi se scuză când este vorba de lucru, invocând neputința de a lucra pentru alții. Dar te-a făcut oare Dumnezeu așa de incapabil? N-a fost oare această neputință produsă de inactivitatea voastră și continuată de alegerea voastră liber consimțită? Nu ți-a dat oare Dumnezeu măcar un singur talant pe care să-l pui la schimbător, nu pentru propria voastră comoditate și satisfacție, ci pentru El? Ați înțeles care vă sunt obligațiile, ca slujitori angajați ai Lui, ca să-I aduceți un câștig printr-o înțeleaptă și iscusită folosire a acestui capital ce v-a fost încredințat? N-ați neglijat oare ocaziile de a dezvolta puterile până la capăt? Este prea adevărat că puțini au avut un real simțământ al responsabilității lor față de Dumnezeu. Iubirea, judecata, memoria, prudența, tactul, energia și orice altă capacitate au fost folosite pentru ei. Voi ați manifestat o mai mare înțelepciune în slujba celui rău decât pentru cauza lui Dumnezeu. V-ați pervertit, v-ați slăbit, ba mai mult chiar, v-ați subestimat puterile, prin intensa activitate în îndeletnicirile lumești, neglijând lucrarea lui Dumnezeu.5M 457.2

    Voi vă liniștiți conștiința, spunând că nu puteți să anulați trecutul și să câștigați vigoarea, puterea și iscusința pe care ați fi putut să le aveți dacă v-ați fi folosit puterile așa cum a cerut Dumnezeu. Dar nu uitați că El vă consideră răspunzători pentru lucrarea făcută în mod neglijent sau lăsată nefăcută din cauza necredincioșiei voastre. Cu cât îți folosești mai mult puterile pentru Domnul, cu atât devii mai capabil, mai iscusit. Cu cât este mai strâns contactul vostru cu Izvorul luminii și al puterii, cu atât mai mare va fi lumina care va fi revărsată asupra voastră și mai mare va fi puterea voastră pe care s-o folosiți pentru Dumnezeu. Și pentru toate ce ați fi putut să aveți, dar n-ați obținut prin “devoțiunea” voastră față de lume, sunteți făcuți răspunzători. Când devii un urmaș al Domnului Hristos, te legi să-I slujești Lui și numai Lui, și El făgăduiește să fie cu tine și să te binecuvânteze, să te reînvioreze cu lumina Lui, să-ți dea pace și să facă să te bucuri de și în lucrarea Sa. Ai dat greș cumva să te bucuri de aceste binecuvântări? Atunci fii sigur că lucrul acesta se datorează propriei tale comportări.5M 458.1

    Pentru a scăpa de încorporare în timpul războiului, au fost oameni care și-au provocat boli, alții s-au mutilat singuri pentru a putea fi considerați inapți pentru armată. Aici avem o ilustrare a atitudinii pe care mulți au manifestat-o în legătura lor cu cauza lui Dumnezeu. Ei și-au mutilat puterile, atât fizice, cât și mintale, astfel încât nu mai sunt în stare să facă lucrarea de care este atât de mult nevoie.5M 458.2

    Să presupunem că o sumă de bani a fost așezată în mâinile tale pentru a o investi în anumite scopuri; îi poți arunca și apoi să declari că nu ești răspunzător pentru modul cum i-ai folosit? Simți astfel că ai scăpat de o mare grijă? Și totuși, asta faci cu darurile lui Dumnezeu. A te scuza că nu lucrezi pentru alții din cauză că nu ești capabil, în vreme ce ești absorbit cu totul în planuri și lucrări lumești, este o bătaie de joc la adresa lui Dumnezeu. Mulțimi merg în jos spre ruină; cei care au primit lumină și adevăr nu sunt decât o mână care să oprească oștile celui rău; și totuși, această mică grupă își consacră energiile la nimic altceva decât de a învăța cum să salveze suflete de la moarte. Este oare de mirare că biserica este slabă și ineficientă, că Dumnezeu nu poate face decât puțin pentru cei ce mărturisesc că sunt copiii Lui? Ei se așază acolo unde este imposibil pentru El să lucreze cu ei și pentru ei. Îndrăznești oare să continui să disprețuiești și să nu asculți cerințele Lui? Vei continua oare să-ți bați joc de cele mai sacre răspunderi? Vei spune, asemenea lui Cain: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?”5M 458.3

    Să nu uiți că responsabilitatea ta este măsurată, nu prin resursele și capacitățile tale prezente, ci după puterile cu care ai fost înzestrat de la început și ocaziile de a le folosi. Întrebarea pe care fiecare trebuie să și-o pună nu este dacă acum este fără experiență și nepotrivit a lucra pentru cauza lui Dumnezeu, ci cum și de ce este în starea aceasta și cum poate să fie remediată. Dumnezeu nu ne va înzestra în mod supranatural cu acele calități ce ne lipsesc; ci, în timp ce exercităm capacitățile pe care le avem, El va lucra cu noi și pentru noi pentru a dezvolta și întări orice capacitate; energiile noastre ce dormitează vor fi trezite și puterile care mult timp au fost paralizate vor primi o nouă viață.5M 459.1

    Atâta vreme cât suntem în lume, trebuie să avem de-a face cu lucrurile lumii. Totdeauna va fi nevoie să ne implicăm într-o tranzacție temporală sau în afaceri secundare; dar acestea nu trebuie să ne absoarbă cu totul. Apostolul Pavel ne-a dat o regulă sigură: “În sârguință fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului!” Îndatoririle umile, obișnuite ale vieții trebuie să fie toate îndeplinite cu credincioșie; “din inimă”, spune apostolul, “ca pentru Domnul”. Oricare ar fi locul nostru de muncă, fie în gospodărie, la lucrul câmpului sau la îndeletniciri intelectuale, noi trebuie să le îndeplinim spre slava lui Dumnezeu, atâta vreme cât facem din Domnul Hristos primul, cel din urmă și cel mai bun în toate. Dar pe lângă aceste lucrări lumești, fiecărui urmaș al Domnului Hristos îi este dată o lucrare specială pentru zidirea împărăției Sale — o lucrare care cere eforturi personale pentru salvarea oamenilor. Aceasta nu este o lucrare care să fie îndeplinită numai o dată pe săptămână, la locașul de închinare, ci în tot timpul și în orice loc.5M 459.2

    Oricine este legat de biserică face din acest act un legământ solemn de a lucra pentru interesul bisericii și a păstra acest interes mai presus de orice considerație lumească. Este lucrarea sa să păstreze o legătură vie cu Dumnezeu, să se angajeze cu trup și suflet în marele plan al răscumpărării și să arate, în viața și caracterul său, desăvârșirea poruncilor lui Dumnezeu în contrast cu obiceiurile și învățăturile lumii. Fiecare suflet care a mărturisit pe Hristos s-a angajat să facă și să fie un lucrător ce este posibil ca să devină spiritual, activ, zelos și eficient în lucrarea Domnului său. Domnul Hristos așteaptă de la fiecare om să-și facă datoria; să fie aceasta deviza printre toți urmașii Săi.5M 460.1

    Nu trebuie să așteptăm să fim solicitați pentru a transmite lumina, ci să fim insistenți pentru sfat sau instrucțiuni. Fiecare dintre cei care primesc razele Soarelui Neprihănirii trebuie să reflecte strălucirea lui pretutindeni în jurul lui. Religia lui trebuie să aibă o influență pozitivă și hotărâtă. Rugăciunile și cererile sale trebuie să fie pline de Duhul Sfânt, ca să topească și să supună sufletul. Domnul Isus spune: “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Ar fi mai bine pentru un om lumesc să nu fi văzut niciodată un mărturisitor al religiei decât să ajungă sub influența unuia care este necunoscător și neștiutor în ceea ce privește puterea sfințeniei. Dacă Hristos ar fi modelul nostru, dacă viața Sa ar fi regula vieții noastre, ce zel ar fi manifestat, ce eforturi ar fi făcute, ce dărnicie, ce lepădare de sine practicată! Cât de neobosit am lucra! Ce cereri stăruitoare pentru înțelepciune și putere s-ar înălța la Dumnezeu! Dacă toți cei care mărturisesc că sunt copii ai lui Dumnezeu vor avea simțământul că este preocuparea principală a vieții lor aceea de a face lucrarea pe care Dumnezeu le-a dat-o să o facă, dacă ei vor lucra în mod neegoist pentru cauza Sa, ce schimbare s-ar vedea în inimi și în cămin, în comunități, da, chiar în lume!5M 460.2

    Vigilență și credincioșie au fost cerute urmașilor Domnului Hristos în fiecare veac; dar acum, pentru că stăm chiar în pragul lumii veșnice, păstrând adevărurile, având o lumină așa de mare, o lucrare așa de importantă, noi trebuie să ne dublăm silințele. Fiecare trebuie să facă tot ce poate, cu toate capacitățile sale. Fratele meu, îți primejduiești propria ta mântuire dacă dai acum înapoi. Dumnezeu te va chema să dai socoteală, dacă acum dai greș în lucrarea pe care El ți-a dat-o s-o faci. Cunoști adevărul? Atunci transmite-l și altora.5M 460.3

    Ce aș putea spune pentru a trezi comunitățile noastre? Ce pot să spun acelora care au jucat un rol important în vestirea ultimei solii? “Domnul vine” ar trebui să fie solia pe care s-o purtăm, nu numai pe buzele noastre, ci prin viața și caracterul nostru; dar mulți dintre cei cărora Dumnezeu le-a dat lumină și cunoștință, talanții influenței și mijloacelor, sunt oameni care nu iubesc adevărul și nu-l trăiesc. Ei au băut atât de profund din cupa amețitoare a egoismului și a celor lumești, încât s-au îmbătat de grijile acestei vieți. Fraților, dacă continuați să fiți așa de leneși, așa de lumești și egoiști cum ați fost, Dumnezeu cu siguranță va trece pe lângă voi și va lua pe cei care se îngrijesc mai puțin de ei înșiși, sunt mai puțin ambițioși după onoarea acestei lumi și care nu vor ezita să meargă așa cum a făcut Domnul lor, afară din tabără, purtând povara rușinii. Lucrarea va fi dată acelora care o vor primi, acelora care o vor prețui, care vor ține principiile ei în experiența vieții de fiecare zi. Dumnezeu va alege oameni umili, care caută mai degrabă să glorifice Numele Său și să facă să progreseze cauza Sa decât onoarea și promovarea lor. El va ridica bărbați care nu au așa de multă înțelepciune lumească, dar care sunt legați de El și care vor căuta tărie și sfat de sus.5M 461.1

    Unii dintre conducătorii noștri sunt înclinați să-și permită să aibă spiritul manifestat de apostolul Ioan, atunci când a spus: “Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău; și l-am oprit, pentru că nu venea după noi”. Organizația și disciplina sunt esențiale, dar în prezent există o mare primejdie, aceea a unei îndepărtări de simplitatea Evangheliei Domnului Hristos. Noi avem nevoie de o mai puțină dependență de forme și ceremonii și de mai multă putere a adevăratei evlavii. Dacă viața și caracterul lor sunt exemplare, lăsați-i pe toți cei care vor să lucreze, în orice poziție. Deși poate că nu se vor conforma în totul exact metodelor noastre, să nu se rostească nici un cuvânt de condamnare sau descurajare. Când fariseii au dorit ca Isus să-i facă pe copii să tacă, atunci când Îi aduceau laude, Mântuitorul a spus: “Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” Profeția trebuie să fie împlinită. Tot astfel, în aceste zile, lucrarea trebuie să fie făcută. Sunt multe departamente de lucru; fiecare să-și îndeplinească partea cât mai bine cu putință. Un om care are un singur talant nu trebuie să-l îngroape în pământ. Dumnezeu a dat fiecăruia lucrarea după capacitatea sa. Acelora cărora li s-au încredințat mari răspunderi și capacități să nu se străduiască să aducă la tăcere pe alții care sunt mai puțin dotați și cu mai puțină experiență. Oamenii care au un singur talant pot avea intrare la o clasă de oameni la care cei cu doi sau cinci talanți nu pot pătrunde. Și cei mari, și cei mici sunt deopotrivă vase alese să ducă apa vieții sufletelor însetate. Cei care predică Cuvântul să nu-și pună mâinile peste cel mai umil lucrător și să spună: “Tu trebuie să lucrezi în direcția aceasta sau să nu lucrezi deloc!” Mâinile jos, fraților! Lăsați pe fiecare să lucreze în sfera lui, cu propria lui armătură, făcând ceea ce poate în modul său umil. Întăriți-i mâinile în această lucrare. Acesta nu este un timp în care fariseismul să controleze. Lăsați ca Dumnezeu să lucreze prin cine dorește El. Solia trebuie să meargă înainte.5M 461.2

    Toți trebuie să-și manifeste credincioșia față de Dumnezeu printr-o înțeleaptă folosire a capitalului ce le-a fost încredințat, nu numai în ceea ce privește mijloacele, ci prin orice înzestrare ce duce la zidirea împărăției Sale. Satana va folosi orice șiretlic posibil pentru a împiedica adevărul să ajungă la cei care sunt îngropați în rătăciri; dar vocea de avertizare, de stăruință arzătoare trebuie să ajungă la ei. Și în vreme ce numai puțini sunt angajați în această lucrare, mii ar trebui să fie interesați cu mult mai mult decât ei. Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca membrii din biserică să fie scuzați ca să nu lucreze pentru cauza Sa. “Mergi, du-te și lucrează în Via Mea”, este porunca Domnului către fiecare dintre urmașii Săi. Atâta vreme cât sunt suflete neconvertite în lume, trebuie să se depună cel mai activ, cel mai serios și mai zelos efort pentru mântuirea lor. Cei care au primit lumina trebuie să caute să-i lumineze pe aceia care nu o au. Dacă membrii bisericii nu se prind bine de această lucrare, ei arată prin aceasta că nu au o legătură vie cu Dumnezeu. Numele lor sunt reținute ca slujitori leneși. Nu puteți oare să înțelegeți motivul pentru care nu este mai multă spiritualitate în comunitățile noastre? Aceasta se datorează faptului că nu sunteți colaboratori cu Domnul Hristos.5M 462.1

    Dumnezeu a dat fiecărui om lucrul lui. Fiecare dintre noi să așteptăm de la Dumnezeu și El ne va învăța cum să lucrăm și pentru ce lucrare suntem noi cel mai bine adaptați ca s-o ducem la îndeplinire. Totuși, nimeni n-ar trebui să înceapă într-un spirit de independență să debiteze teorii noi. Lucrătorii trebuie să fie în armonie cu adevărul și cu frații lor. Trebuie să existe sfat și conlucrare. Dar ei nu trebuie să aibă sentimentul că la fiecare pas trebuie să aștepte să întrebe pe un slujbaș de rang mai înalt dacă să facă lucrul acesta sau acela. Nu te uita la om pentru călăuzire, ci spre Dumnezeul lui Israel.5M 463.1

    Lucrarea pe care biserica nu a făcut-o într-un timp de pace și prosperitate va trebui să fie făcută în timpul unei crize teribile, sub cele mai descurajatoare și respingătoare împrejurări. Avertizările pe care conformarea față de cele lumești le-a adus la tăcere trebuie să fie transmise sub cea mai crudă opoziție din partea vrăjmașilor credinței. Și în timpul acela, clasa superficială, conservatoare, a cărei influență a dat înapoi programul lucrării, va renunța la credință și se va alătura vrăjmașilor ei recunoscuți, către care s-a îndreptat de mult timp simpatia lor. Acești apostaziați vor da pe față cea mai înverșunată vrăjmășie, făcând tot ce le stă în putere pentru a oprima și a face rău foștilor lor frați și a trezi indignare împotriva lor. Ziua aceasta este chiar înaintea noastră. Membrii bisericii vor fi puși în mod individual la probă și încercați. Ei vor fi puși în împrejurări în care vor fi forțați să dea mărturie despre adevăr. Mulți vor fi chemați să vorbească înaintea consiliilor și curților de judecată, probabil în mod separat și singuri. Ei au refuzat să treacă prin experiența care putea să-i ajute în această situație de criză și sufletele lor sunt împovărate de remușcări pentru pierderea ocaziilor și neglijarea privilegiilor.5M 463.2

    Fratele și sora mea, vă implor, gândiți-vă la aceste lucruri. Fiecare dintre voi aveți o lucrare de făcut. Necredincioșia și neglijența voastră sunt înregistrate împotriva voastră în cărțile cerului. Voi v-ați redus puterile și v-ați micșorat capacitățile. Vă lipsesc experiența și eficiența, pe care ați fi putut să le aveți. Dar mai înainte de a fi prea târziu, vă somez să vă treziți. Nu mai întârziați deloc. Ziua aproape a trecut. Soarele în apus este gata să dispară definitiv din fața noastră. Totuși, în timp ce sângele Domnului Hristos pledează încă, puteți primi iertare. Faceți apel la orice energie a sufletului, folosiți cele câteva ore ce au mai rămas pentru a munci cu zel pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru.5M 463.3

    Inima mea este mișcată până în profunzime. Cuvintele nu pot exprima simțămintele mele când pledez pentru sufletele ce pier. Trebuie să pledez oare în zadar? Ca trimis al Domnului Hristos, aș dori să vă treziți și să lucrați așa cum n-ați lucrat niciodată până acum. Datoria voastră nu poate să fie trecută asupra altuia. Nimeni altul, ci numai voi puteți să vă faceți lucrarea. Dacă voi rețineți lumina, cineva trebuie să fie lăsat în întuneric, prin neglijența voastră.5M 464.1

    Veșnicia se întinde înaintea noastră. Cortina este aproape să fie ridicată. Noi, care ocupăm această solemnă și responsabilă poziție, ce facem, ce gândim de ne agățăm de iubirea noastră egoistă după comoditate, în vreme ce sufletele pier în jurul nostru? Au devenit oare inimile noastre așa de împietrite? Nu putem simți sau înțelege că avem o lucrare de făcut pentru mântuirea altora? Fraților, suntem noi dintre aceia care, având ochi, nu văd, având urechi, nu aud, este oare în zadar faptul că Dumnezeu v-a făcut cunoscută voia Sa? Este oare în zadar că El v-a trimis avertizare după avertizare? Credeți voi în cele spuse de declarația adevărului veșnic cu privire la ceea ce este gata să vină asupra pământului, credeți voi că judecățile lui Dumnezeu stau asupra oamenilor, și totuși puteți sta liniștiți, leneși, nepăsători și iubitori de plăceri?5M 464.2

    Acum nu este timpul ca poporul lui Dumnezeu să-și fixeze pasiuni sau să-și strângă comori în această lume. Timpul nu este prea departe, când, asemenea primilor ucenici, vom fi forțați să ne refugiem în locuri pustii și izolate. După cum asediul Ierusalimului de către armatele romane a fost un semnal pentru iudeii creștini să fugă, tot astfel asumarea puterii de către națiunea noastră prin impunerea decretului de impunere a sabatului papal va fi o avertizare pentru noi. Atunci va fi timpul să părăsim marile orașe, să ne pregătim să le părăsim pe cele mici pentru locuințe retrase, în locuri izolate, printre munți. Și chiar acum, în loc să căutăm aici locuințe scumpe, noi ar trebui să fim pregătiți să ne mutăm într-o țară mai bună, chiar în cer. În loc să ne cheltuim banii pentru satisfacerea plăcerilor egoiste, ar trebui să studiem, să vedem cum să facem economii. Orice talant ce ne-a fost împrumutat de Dumnezeu ar trebui să fie folosit pentru slava Sa, pentru a avertiza lumea. Dumnezeu are o lucrare pentru colaboratorii Săi pe care să o facă în orașe. Misiunile noastre trebuie să fie susținute; trebuie să fie deschise noi misiuni. Pentru a duce mai departe și cu succes această lucrare, nu se cer cheltuieli mai mici. Este nevoie de case de rugăciune în care să poată să fie invitați oameni pentru a auzi adevărul pentru timpul acesta. În scopul acesta, Dumnezeu le-a încredințat slujitorilor Săi un capital. Nu îngăduiți ca averile voastre să fie angajate în întreprinderi sau planuri lumești, astfel încât această lucrare să fie împiedicată. Folosiți-vă mijloacele pentru binele cauzei lui Dumnezeu. Trimiteți comorile voastre în ceruri înaintea voastră.5M 464.3

    Membrii bisericii ar trebui să se consacre, ei și toate averile lor, pe altarul lui Dumnezeu. Acum, ca niciodată mai înainte, se aplică îndemnul Mântuitorului: “Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.” Aceia care își investesc mijloacele în case mari, în terenuri, în întreprinderi și acțiuni lumești spun despre acțiunile lor: “Dumnezeu nu le poate avea; eu le vreau pentru mine însumi”. Ei au înfășurat unicul lor talant într-un prosop și l-au ascuns în pământ. Pentru motivul acesta este cazul să ne alarmăm. Fraților, Dumnezeu nu v-a încredințat mijloace ca să le lăsați nefolosite și nici ca să fie reținute în mod egoist sau să fie ascunse, ci pentru a fi folosite pentru înaintarea cauzei Sale, pentru salvarea sufletelor ce pier. Nu este acum timpul să investiți banii Domnului în casele voastre costisitoare și în marile voastre întreprinderi, în timp ce cauza Sa este slăbită și lăsată să-și cerșească posibilitatea mergerii mai departe pe drumul ei, cu trezoreria jumătate goală. Domnul nu lucrează în acest fel. Să nu uităm că ziua se apropie foarte repede atunci când se va spune: “Dă socoteală de isprăvnicia ta”. Nu puteți să recunoașteți semnele timpului?5M 465.1

    Fiecare zi ce trece ne aduce mai aproape de marea și importanta zi. Suntem cu un an mai aproape de ziua judecății, mai aproape de veșnicie, decât eram la începutul anului 1884. Ne strângem noi mai aproape de Dumnezeu? Veghem noi în vederea rugăciunii? Încă un an din timpul nostru de lucru s-a rostogolit în veșnicii. În fiecare zi, am fost în legătură cu bărbați și femei care vor sta în fața judecății. Fiecare zi ar fi putut să devină linia de despărțire pentru unele suflete; cineva putea să ia hotărârea care să determine viitorul destinului lor. Care a fost influența noastră asupra acestor împreună călători? Ce eforturi am făcut pentru a-i aduce la Hristos?5M 466.1

    Este un lucru solemn acela de a muri, dar un lucru cu mult mai solemn este acela de a trăi. Cu fiecare gând, cuvânt și faptă din viața noastră ne vom întâlni iarăși. Ceea ce am făcut din noi în acest timp de probă, aceea va trebui să rămânem în toată veșnicia. Moartea aduce descompunerea trupului, dar nu poate face nici o schimbare în caracter. Venirea Domnului Hristos nu aduce schimbarea caracterului nostru; ea nu face decât să-l fixeze pentru totdeauna spre neschimbare.5M 466.2

    Apelez din nou la membrii bisericii să fie creștini asemenea Domnului Hristos. Domnul Isus a fost un lucrător, dar nu pentru Sine, ci pentru alții. El a lucrat pentru a binecuvânta și a salva pe cei pierduți. Dacă sunteți creștini, atunci veți imita exemplul Său. El a pus temelia și noi suntem ziditori împreună cu El. Dar ce fel de material aducem noi pentru a clădi pe această temelie? “Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față; ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” Dacă consacrați toată tăria și talentul vostru lucrurilor din lumea aceasta, atunci lucrarea vieții voastre este reprezentată prin lemn, fân și trestie, ce vor fi consumate de focul zilei din urmă. Dacă lucrarea neegoistă pentru Hristos și viața veșnică va fi aur, argint și pietre prețioase, ea nu va pieri niciodată.5M 466.3

    Frații și surorile mele, treziți-vă, vă implor, din somnul morții. Este prea târziu pentru a consacra tăria creierului, a oaselor și a mușchilor pentru a ne sluji nouă înșine. Fie ca ziua de pe urmă să nu vă găsească lipsiți de comoara cerului. Căutați să aduceți mai departe triumful crucii, căutați să luminați sufletele, lucrați pentru mântuirea aproapelui vostru și lucrarea voastră va rezista probei focului.5M 466.4

    “Dacă lucrarea zidită de cineva rămâne în picioare, el va primi răsplata”. Glorioasă va fi răsplata ce va fi dată atunci când lucrătorii credincioși vor fi strânși în jurul tronului lui Dumnezeu și al Mielului. Când a privit slava lui Dumnezeu, în starea sa muritoare, Ioan a căzut la pământ ca mort; el n-a fost în stare să îndure această scenă. Dar când trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, cei răscumpărați vor fi asemenea lui Isus, pentru că Îl vor vedea așa cum este. Ei stau înaintea tronului, aceasta însemnând că sunt acceptați. Acum ei pot privi asupra slavei neumbrite a tronului lui Dumnezeu. Au fost părtași cu Isus la suferințele Lui, au fost lucrători împreună cu El în cadrul planului de mântuire și acum sunt părtași împreună cu El la bucuria de a privi sufletele salvate prin ei, ca instrumente ale lui Dumnezeu, pentru a-L lăuda pe Dumnezeu în decursul întregii veșnicii.5M 467.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents