Secțiunea 5 — Puterea înviorătoare a vieții

Capitolul 23 — Iubirea — un principiu divin și veșnic

Iubirea ca principiu activ — Când principiul ceresc al iubirii eterne umple inima, influența lui se va revărsa asupra celor din jur, deoarece iubirea este un principiu activ, care schimbă caracterul, stăpânește impulsurile, controlează pasiunile, învinge răutatea, înalță și înnobilează simțămintele. — Testimonies for the Church 4:223 (1876).1MCP 205.1

Iubirea este diferită de oricare alt principiu — Adevărata iubire este simplă prin modul ei de a lucra și diferită de oricare alt principiu de acțiune. — Testimonies for the Church 2:136 (1876).1MCP 205.2

O plantă firavă trebuie cultivată și îngrijită — Iubirea este o plantă firavă și de aceea trebuie cultivată cu multă grijă. Toate rădăcinile amărăciunii și răutății trebuie să fie smulse, pentru ca ea să aibă suficient spațiu de creștere și apoi va influența puterile minții, întreaga inimă, astfel încât să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. — Manuscript 50, 1894. (Our High Calling, 173.)1MCP 205.3

Substituția propusă de Satana — egoismul în locul iubirii — Datorită neascultării, puterile omului au fost pervertite, iar egoismul a luat locul iubirii. Natura omului a devenit atât de degradată, încât a ajuns incapabilă de a rezista influenței răului, iar ispititorul și-a văzut împlinit scopul de a face să eșueze planul divin al creării omului și de a umple pământul de suferință și nenorocire. — Counsels to Parents, Teachers, and Students, 33 (1913).1MCP 205.4

Când eul este supus lui Hristos, iubirea izvorăște în mod spontan — Când eul este supus lui Hristos, adevărata iubire izvorăște în mod spontan. Ea nu este o emoție sau un impuls trecător, ci hotărârea fermă a unei voințe sfințite. Aceasta nu constă în simțăminte, ci într-o transformare deplină a caracterului, a inimii și a sufletului, care este mort față de eu și viu pentru Dumnezeu. Domnul și Mântuitorul nostru ne cere să ne dăruim pe noi înșine Lui. Supunerea eului față de Dumnezeu este tot ce ne cere El, consacrându-ne Lui pentru a fi folosiți după cum consideră El că este bine. Până când nu ajungem la o predare deplină, nu vom fi fericiți, folositori și plini de succes, indiferent de locul în care lucrăm. — Letter 97, 1898. (The S.D.A. Bible Commentary 6:1100, 1101.)1MCP 206.1

Iubirea nu este un impuls trecător, ci un principiu divin — Iubirea supremă față de Dumnezeu și dragostea neegoistă pentru semeni sunt cel mai prețios dar cu care ne poate binecuvânta Tatăl nostru ceresc. O asemenea dragoste nu este un impuls trecător, ci un principiu divin, o putere permanentă. O inimă neconsacrată nu poate produce adevărata iubire. Ea se poate găsi numai în inima în care domnește Isus. “Noi Îl iubim pe El, pentru că El ne-a iubit întâi”. (1 Ioan 4, 19.) În inima înnoită prin harul divin, iubirea este un principiu activ care conduce. — The Acts of the Apostles, 551 (1911).1MCP 206.2

Iubirea — o putere morală și intelectuală — Iubirea este o putere. Puterea morală și intelectuală este implicată în acest principiu și nu poate fi separată de el. Puterea bogăției are tendința de a corupe și de a distruge; puterea omenească, de orice natură, este foarte înclinată spre producerea suferinței, dar excelența și valoarea iubirii adevărate constă în eficacitatea ei în a face binele și nimic altceva decât binele. Tot ce este realizat dintr-o iubire adevărată, oricât de mic sau de neînsemnat ar fi în ochii oamenilor, este plin de valoare, deoarece Dumnezeu privește mai degrabă la iubirea cu care lucrează cineva decât la mărimea lucrării sale. Iubirea este de la Dumnezeu. O inimă neconvertită nu poate produce această plantă cerească ce crește și înflorește numai acolo unde domnește Hristos. — Testimonies for the Church 2:135 (1868).1MCP 206.3

Atmosfera înmiresmată a iubirii — Fiecare suflet este înconjurat de propria lui atmosferă — o atmosferă ce poate fi plină de puterea dătătoare de viață a credinței, curajului și speranței, înmiresmată cu parfumul iubirii, sau poate fi grea, înțepătoare, încărcată de ceața apăsătoare a nemulțumirii, egoismului și otrăvită de miasmele păcatului cultivat. Fiecare persoană cu care venim în contact este, în mod conștient sau inconștient, influențată de atmosfera pe care o răspândim în jurul nostru. — Christ's Object Lessons, 339 (1900).1MCP 207.1

Dezrădăcinarea egoismului și a certurilor — Unind inimile credincioșilor, prin legăturile părtășiei, ale dragostei și ale unității cu Hristos și cu Tatăl, lanțul de aur al iubirii face ca întreaga legătură să fie desăvârșită și duce lumii o mărturie a puterii creștinismului, împotriva căreia nu pot exista argumente.... Atunci, egoismul va fi smuls din rădăcină. Necredința va înceta să existe și nu vor mai fi certuri și dezbinări. Ambiția și încăpățânarea vor înceta să sălășluiască în inima care este legată de Hristos și nimeni nu va mai acționa asemenea unui copil încăpățânat care se smulge din mâna părintelui și pleacă de unul singur, pentru a cădea, mergând pe propriile lui căi. — Letter 110, 1893. (Our High Calling, 173.)1MCP 207.2

Roadele iubirii adevărate — “Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel”. (Matei 7, 12.) Cât de binecuvântate ar fi roadele unui asemenea comportament! “Cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura”. (Versetul 2.) În aceste cuvinte, se află motive puternice care ar trebui să ne determine să ne iubim unii pe alții cu o inimă sinceră și arzătoare. Exemplul nostru este Domnul Hristos. El a căutat să facă binele. El a trăit pentru a-i binecuvânta pe alții. Toate acțiunile Sale au fost înfrumusețate și înnobilate de iubire.1MCP 207.3

Recomandarea care ne este adresată nu este aceea de a ne face nouă înșine ceea ce dorim să ne facă alții, ci de a le face altora ceea ce dorim să ni se facă nouă, dacă ne-am afla în aceeași situație. Măsura cu care măsurăm este întotdeauna cea cu care ni se va măsura și nouă....1MCP 208.1

Influența iubirii și dispoziția de a-i aprecia pe ceilalți poate produce o viață ordonată și adesea o conversație fără greșeli. Respectul de sine ne poate conduce la evitarea aparențelor rele. O inimă egoistă poate realiza acte generoase, poate înțelege adevărul prezent și se poate ascunde sub aparențele unui comportament umilit și afectuos; cu toate acestea, motivele interioare pot fi lipsite de curăție și sinceritate; acțiunile izvorâte dintr-o asemenea inimă înlocuiesc savoarea și roadele unei vieți cu adevărat sfinte, contrafăcând principiile iubirii veritabile. Iubirea trebuie să fie cultivată cu atenție și prețuită, deoarece influența ei este divină. — Testimonies for the Church 2:136 (1868).1MCP 208.2

Iubirea face concesii — Iubirea lui Hristos este profundă și statornică, revărsându-se asemenea unui izvor nestăvilit, pentru toți cei care o vor accepta. În iubirea Sa, nu există nici o urmă de egoism. Dacă iubirea cerească este principiul care guvernează inima, ea se va face cunoscută de la sine, nu numai față de aceia care ne sunt deosebit de dragi și cu care ne aflăm într-o relație sacră, ci față de toți cei cu care vom veni în contact. Ea ne va determina la nenumărate gesturi de amabilitate, la dispoziția de a face concesii, la săvârșirea de fapte bune și la simpatie față de cei ale căror inimi tânjesc după înțelegere și împreună simțire. — Manuscript 17, 1899. (The S.D.A. Bible Commentary 5:1140.)1MCP 208.3

Iubirea guvernează motivațiile și acțiunile — Nici chiar cea mai exigentă supraveghere a comportamentului nu este suficientă pentru a ascunde temperamentul impulsiv, spiritul de critică și vorbirea necugetată. Un comportament cu adevărat manierat nu va putea fi niciodată cultivat, atâta timp cât eul este considerat obiectul suprem al afecțiunilor. Iubirea trebuie să locuiască în inimă. Motivațiile acțiunilor unui creștin adevărat izvorăsc din adâncurile iubirii față de Maestrul său. Din rădăcinile simțămintelor sale față de Hristos, răsare un interes neegoist pentru frații săi. Iubirea îi conferă celui ce o are onestitate, bunătate și un comportament plăcut și atrăgător. Ea luminează expresia feței și modelează tonul vocii; ea rafinează și înalță întreaga ființă. — Gospel Workers, 123 (1915).1MCP 208.4

Iubirea interpretează în mod favorabil motivele celorlalți — Iubirea “nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău”. (1 Corinteni 13, 5.) Iubirea creștină interpretează faptele și motivele altora în lumina cea mai favorabilă. Ea nu caută să demaște greșelile în mod inutil; nu este dornică să asculte rapoarte nefavorabile, ci se străduiește mai degrabă să evidențieze calitățile celorlalți. — The Acts of the Apostles, 319 (1911).1MCP 209.1

Iubirea înfrumusețează viața — Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot manifesta mânie sau invidie. Când principiul ceresc al iubirii veșnice umple inima, dragostea se va revărsa asupra altora....1MCP 209.2

Această iubire nu este atât de îngustă încât să încapă în ea doar “eu și al meu”, ci este suficient de largă încât să cuprindă întreaga lume, este înaltă precum sunt cerurile și se află în armonie cu iubirea îngerilor. Când este primită cu bucurie în suflet, ea înfrumusețează întreaga viață și răspândește o influență curată asupra tuturor celor din jur. Cei care o au nu pot fi decât fericiți, indiferent dacă le merge bine sau rău.1MCP 209.3

Dacă Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, trebuie să îi iubim și pe copiii Săi. Această iubire este Duhul lui Dumnezeu. Este podoaba cerească ce conferă adevărata noblețe și demnitate a caracterului și face ca sufletele noastre să devină asemenea Maestrului. Oricât de numeroase ar fi calitățile noastre, oricât de onorabili și educați ne-am considera, dacă sufletul nu este botezat cu harul iubirii cerești față de Dumnezeu și față de aproapele, suntem deficitari în ceea ce privește adevărata bunătate și nepotriviți pentru cer, unde totul este iubire și unitate. — Testimonies for the Church 4:223, 224 (1876).1MCP 209.4

Iubirea este spirituală — Iubirea care se înalță mai presus de pasiune și de impulsuri trecătoare este de natură spirituală și se dezvăluie prin cuvinte și fapte. Un creștin trebuie să manifeste iubire și o delicatețe sfântă, în care nu există nici o urmă de nerăbdare sau iritabilitate; manierele necivilizate, aspre și brutale trebuie să fie șlefuite de harul lui Hristos. — Testimonies for the Church 5:335 (1885).1MCP 209.5

Iubirea se dezvoltă prin exercitare — Iubirea nu poate fi durabilă dacă nu este exercitată. Fiecare act motivat de iubire o dezvoltă și o intensifică. Când certurile și spiritul autoritar sunt aduse la tăcere, dragostea învinge. Ea nu urmărește profitul sau răsplata; cu toate acestea, Dumnezeu a prevăzut mari binecuvântări ca rezultat al fiecărei lucrări realizate din iubire. Natura ei este blândă și acțiunile ei sunt liniștite, și totuși este plină de forță și fermitate în hotărârea de a învinge cele mai mari rele. Iubirea modelează și schimbă caracterul, iar influența ei ia în stăpânire viețile păcătoșilor și le sensibilizează inimile chiar și în cazurile în care oricare alte metode s-au dovedit lipsite de succes.1MCP 210.1

Ori de câte ori se face apel la autoritate, la argumente intelectuale sau la forță, în locul unei manifestări vizibile a iubirii, simțămintele și voința celor pe care îi abordăm sunt determinate să ia o poziție defensivă și respingătoare, iar tendința de a se opune este tot mai accentuată. Isus a fost Prințul păcii. El a venit în lumea noastră pentru a învinge spiritul de autoritate și respingere. Isus ar fi putut să folosească inteligența și puterea omenească, dar mijloacele pe care le-a ales pentru a învinge forțele răului au fost înțelepciunea și puterea iubirii. — Testimonies for the Church 2:135, 136 (1868).1MCP 210.2

Evidențierea unui nou principiu de viață — Când sunt uniți prin influența iubirii, și nu prin puterea intereselor egoiste, oamenii demonstrează lucrarea unei puteri care este mai presus de orice altă putere omenească. Acolo unde există o astfel de unitate, există o dovadă a faptului că imaginea lui Dumnezeu a fost refăcută în om și că a fost implantat un nou principiu de viață. Ea demonstrează faptul că există o putere de natură divină, care conferă capacitatea de a rezista influențelor supranaturale ale răului și că harul lui Dumnezeu supune egoismul moștenit de inima firească. — The Desire of Ages, 678 (1898).1MCP 210.3