Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Minte Caracter şi Personalitate, vol. 1 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 37 — Principii referitoare la studiu și învățare

    Mintea și simțămintele au nevoie de educare — Dumnezeu a înzestrat mintea omului cu facultăți intelectuale și rațiune; dar dacă acestea sunt lăsate necultivate și needucate, ele se diminuează într-o asemenea măsură, încât omul ajunge asemenea unui sălbatic feroce. Mintea și simțămintele au nevoie de educația și îndrumarea profesorilor. Mintea trebuie să asimileze învățătură după învățătură și principiu după principiu, pentru ca însușirile sale morale să poată fi educate și modelate astfel, încât să acționeze în armonie și cooperare cu Dumnezeu. Dumnezeu influențează intelectul uman prin lumina adevărului Său. O minte iluminată înțelege adevărul în contrast cu eroarea. — Letter 135, 1898.1MCP 350.1

    Cea mai înaltă cultură intelectuală primește o deplină apreciere din partea lui Dumnezeu — Mintea umană este capabilă să atingă cele mai înalte niveluri ale dezvoltării intelectuale. O viață dedicată lui Dumnezeu nu trebuie să fie o viață caracterizată de ignoranță. Mulți își exprimă opoziția față de educația intelectuală, motivând că Isus a ales, în lucrarea de predicare a Evangheliei Sale, niște pescari fără școală. Ei susțin că Isus a manifestat o preferință pentru aceia care erau lipsiți de educație intelectuală. Cu toate acestea, mulți bărbați onorabili și învățați au crezut în învățăturile Sale. Dacă acești bărbați ar fi fost onești față de convingerile propriilor lor conștiințe, ei L-ar fi urmat pe Mântuitorul. Și dacă și-ar fi pus la dispoziția Sa talentele și abilitățile lor, ei ar fi fost acceptați și folosiți în slujba lui Hristos. Dar ei nu au avut puterea morală de a înfrunta disprețul preoților și invidia conducătorilor, pentru a-L mărturisi pe Hristos și pentru a-și risca reputația în favoarea relației lor cu umilul Galilean....1MCP 350.2

    Isus nu a disprețuit educația intelectuală. Dumnezeu manifestă o deplină apreciere față de cultura cea mai înaltă a minții, dacă aceasta este sfințită prin iubirea și teama de El. Bărbații umili care au fost aleși de către Domnul Hristos au petrecut trei ani alături de El și, în acest timp, au fost supuși influenței înălțătoare a Maiestății cerului. Domnul Hristos a fost cel mai mare educator care a existat vreodată pe pământ.1MCP 351.1

    Dumnezeu îi acceptă pe tinerii care I se consacră cu toate talentele și cu toată bogăția sufletului lor. Ei pot atinge cele mai înalte culmi ale măreției intelectuale și, dacă educația lor este echilibrată prin însușirea principiilor religioase, ei pot duce înainte lucrarea pe care Hristos a venit din cer să o îndeplinească, devenind astfel conlucrători cu Domnul și Maestrul lor. — The Review and Herald, 21 iunie, 1877. (Fundamentals of Christian Education, 47, 48).1MCP 351.2

    Nu vă mulțumiți cu rezultate de mâna a doua — În realizarea lucrării sale, adevăratul profesor nu se mulțumește cu rezultate de mâna a doua. El nu se mulțumește să își îndrume elevii spre atingerea unui standard care să fie mai prejos decât cel mai înalt nivel de dezvoltare pe care aceștia ar putea să-l atingă. El nu se poate limita numai la transmiterea unor cunoștințe de ordin tehnic, astfel încât aceștia să ajungă doar niște contabili mai isteți, doar niște meșteșugari mai îndemânatici sau niște comercianți mai prosperi. Ținta sa este aceea de a le inspira principiile adevărului, ale ascultării, ale onoarei, integrității și curăției — principii care îi va face să devină o forță a binelui, ce va contribui la stabilitatea și progresul societății. Iar mai presus de toate, adevăratul profesor dorește ca elevii săi să învețe marea lecție a vieții, și anume lecția slujirii neegoiste. — Education, 29, 30 (1903).1MCP 351.3

    Un nivel mai înalt pentru minte — Am fost instruită cu privire la faptul că trebuie să conducem mintea elevilor noștri spre niveluri de dezvoltare mai înalte decât acelea pe care mulți le consideră posibile în prezent. Inima și mintea trebuie să fie educate astfel, încât să-și păstreze curăția, primind zi de zi noi puteri din izvoarele adevărului veșnic. De-a lungul veacurilor, Mintea și Mâna divină au asigurat transmiterea nealterată a unui raport autentic privitor la creația lumii noastre. Acest Cuvânt este menit să fie obiectivul primordial al studiilor din școlile noastre. Prin El, putem păstra o comunicare directă cu profeții și patriarhii și putem descoperi prețul răscumpărării noastre, care a fost plătit de Acela care este egal cu Tatăl încă de la începuturile existenței și care și-a sacrificat propria viață pentru ca oamenii să poată sta înaintea Lui, eliberați de lucrurile fără valoare și lumești și înnoiți după chipul lui Dumnezeu. — Letter 64, 1909.1MCP 351.4

    Adevărata educație asociază capacitățile intelectuale cu puterile morale — Domnul așteaptă de multă vreme ca profesorii noștri să umble în lumina pe care le-a trimis-o El. Există o nevoie a umilirii sinelui, pentru ca Hristos să poată reface chipul moral al lui Dumnezeu în om. Caracterul educației oferite trebuie schimbat într-o mare măsură, dacă dorim ca aceasta să facă din instituțiile noastre un mediu bun de dezvoltare. Standardul Cuvântului lui Dumnezeu poate fi atins numai printr-o asociere a capacităților intelectului cu puterile morale. — The Review and Herald, 3 septembrie, 1908. (Fundamentals of Christian Education, 527).1MCP 352.1

    Adevărata evlavie înalță și înnobilează — Frații noștri de pretutindeni sunt prea nepăsători cu privire la nivelul de dezvoltare a intelectului lor, mintea lor gândește într-o măsură prea redusă și urmează idei înguste. Ei permit ca planurile omenești și spiritul lumesc să le modeleze concepțiile, în loc de a se lăsa conduși de planurile și spiritul lui Hristos. Sunt instruită să transmit poporului Său îndemnul de a privi dincolo de cele pământești, înălțându-și gândurile spre cele cerești. Cifrele nu reprezintă o dovadă a succesului; dacă ar fi așa, Satana ar putea avea cele mai mari pretenții. Elementul care conferă un caracter distinctiv instituțiilor, școlilor și bisericilor noastre este nivelul puterii morale. Cea mai mare bucurie a tuturor celor care se află în mijlocul nostru, de la cel mai mic și până la cel mai mare, trebuie să fie aceea de a-L reprezenta pe Hristos și adevăratele virtuți creștine. Profesorii noștri trebuie să știe că adevărata evlavie și iubirea manifestate prin ascultarea de Dumnezeu vor avea o influență care înalță și înnobilează. — Letter 316, 1908.1MCP 352.2

    Desăvârșirea este necesară — Pentru a avea succes în zidirea caracterului, este necesară desăvârșirea fiecărui detaliu. Este nevoie de o dorință stăruitoare de a duce la îndeplinire planurile Maestrului Ziditor. Materialele folosite trebuie să fie de calitate; nici o lucrare iresponsabilă și neglijentă nu poate fi acceptată; întreaga zidire s-ar putea nărui. Toate resursele ființei trebuie să fie angajate în această lucrare. Este nevoie de putere și energie; nici o resursă nu poate fi irosită prin îndeplinirea unor lucruri lipsite de importanță. Puterea omenească trebuie să fie învestită cu hotărâre în conlucrarea cu Maestrul Divin. Este necesar un efort perseverent și statornic, pentru ca orice influență a tradițiilor, a concepțiilor și a relațiilor lumești să fie înlăturată. Gândirea profundă, un obiectiv urmărit cu tenacitate și integritatea statornică reprezintă elementele esențiale ale reușitei. Nici o clipă nu este voie să fie irosită. Viața este un capital sfânt și fiecare clipă trebuie folosită în mod înțelept. — The Youth's Instructor, 19 februarie, 1903. (Our High Calling, 84.)1MCP 352.3

    Lucrurile lipsite de valoare slăbesc mintea — Elevul care, în locul principiilor vaste ale Cuvântului lui Dumnezeu, va accepta idei populare și va îngădui ca timpul și atenția să-i fie absorbite în lucruri lipsite de valoare și în interese ieftine va descoperi că mintea sa devine slabă și incapabilă; el își va pierde capacitatea de a se dezvolta. Mintea trebuie să fie antrenată în înțelegerea adevărurilor importante care privesc viața veșnică. — Letter 64, 1909.1MCP 353.1

    Responsabilitățile cotidiene nu trebuie neglijate — Viața este prea solemnă pentru a fi absorbită de lucrurile trecătoare și pământești și pentru a se lăsa copleșită de valul grijilor și al temerilor legate de lucruri care sunt cât un atom, în comparație cu interesele veșniciei. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a chemat să Îi slujim în contextul responsabilităților trecătoare ale vieții cotidiene. Iar conștiinciozitatea în realizarea acestora constituie o parte a adevăratei religii, tot atât de importantă ca și devoțiunea. Biblia nu oferă nici o scuză pentru lenevie. Lenevia este cel mai mare blestem care afectează lumea noastră. Fiecare om care este cu adevărat convertit va fi un muncitor harnic și conștiincios. — Christ's Object Lessons, 343 (1900).1MCP 353.2

    Calitățile oamenilor chemați în lucrarea de educație — Cauza lui Dumnezeu are nevoie de profesori care să aibă calități morale înalte și cărora să li se poată încredința educarea altora, oameni a căror credință este convingătoare și care să manifeste tact și răbdare. Este nevoie de oameni care umblă cu Dumnezeu și se abțin de la orice aparență rea, care se află într-o relație atât de strânsă cu Dumnezeu, încât pot fi niște canale ale luminii — pe scurt, creștini veritabili. Influența bună a acestora nu va fi niciodată ștearsă, iar educația oferită prin ei va rămâne pentru veșnicie. De obicei, ceea ce este neglijat în procesul de educație, nu se va mai realiza niciodată. Cine își asumă responsabilitatea pentru acest fapt?1MCP 353.3

    Noi dorim ca acolo unde există tineri capabili, bine înrădăcinați și întemeiați în credință, care au o legătură strânsă cu Dumnezeu, și dacă li se va oferi posibilitatea, la îndrumarea fraților noștri din conducere, să meargă la cele mai înalte instituții de învățământ din țară, unde pot avea acces la un domeniu mai vast de cercetare și cunoaștere. Contactul cu diferitele categorii intelectuale și sociale și familiarizarea cu lucrările și rezultatele cercetărilor în domeniul metodelor pedagogice recunoscute, precum și cunoașterea teologiei, așa cum este aceasta predată în instituțiile cele mai renumite de învățământ, ar constitui un mare beneficiu pentru acești lucrători, pregătindu-i să lucreze pentru intelectuali și pentru a se putea confrunta cu erorile care predomină în gândirea contemporană. Acestea au fost metodele folosite de valdenzii din trecut; și, dacă sunt loiali față de Dumnezeu, tinerii noștri, asemenea copiilor valdenzilor, ar putea realiza o bună lucrare chiar în perioada în care își urmează studiile școlare, semănând semințele adevărului în mintea colegilor lor. — Testimonies for the Church 5:583, 584 (1885).1MCP 354.1

    Obiceiurile corecte influențează caracterul — Formarea unor obiceiuri corecte are rolul de a modela mintea și caracterul copiilor, astfel încât aceștia să dobândească înclinația de a urma calea cea bună. Aceasta contribuie mult la aducerea copiilor sub influența directă a Duhului lui Dumnezeu, educându-i și crescându-i în învățătura și mustrarea Domnului. Formarea de obiceiuri corecte și exteriorizarea unui spirit bun vor necesita eforturile cele mai stăruitoare făcute în Numele și prin puterea lui Isus. Instructorul trebuie să persevereze, oferindu-le învățătură după învățătură, puțin aici, puțin acolo, cu îndelungă răbdare, simpatie și iubire, legându-i pe copii de inima sa prin iubirea lui Hristos, dezvăluită în comportamentul său. — Christian Education, 153 (1893). (Fundamentals of Christian Education, 268).1MCP 354.2

    Caracterele nu pot fi formate după același tipar — Profesorii trebuie să ia în considerare faptul că nu se ocupă de îngeri, ci de ființe omenești, care au aceleași defecte și înclinații ca și ei. Caracterele nu se formează după același tipar. Fiecare etapă în formarea caracterului dobândit de copii este asemenea unei moșteniri. Defectele și virtuțile care constituie trăsăturile de caracter sunt evidente. Prin urmare, fiecare profesor este nevoit să ia în considerare aceste aspecte. El trebuie să se confrunte atât cu diformitățile ereditare și cultivate ale caracterului omenesc, cât și cu părțile lui frumoase, iar pentru aceasta, este necesară cultivarea unei abilități deosebite în tratarea greșelilor, nu doar pentru binele prezent al copiilor, ci și pentru binele lor veșnic. Dacă este cultivată o atitudine de înălțare de sine, impulsivă, mândră, nerăbdătoare și egoistă, se va produce un rău deosebit de grav, care ar putea arunca sufletul în luptă cu Satana, fără să fie înzestrat cu înțelepciunea de a-și conduce corabia, expus fără apărare în fața furtunilor ispitelor lui Satana și condus în cele din urmă la derivă totală. Fiecare profesor are propriile sale trăsături de caracter, asupra cărora trebuie să vegheze pentru a nu ajunge să fie folosit de Satana ca instrument de distrugere a sufletului, tocmai datorită acestor trăsături neconsacrate. — Letter 50, 1893. (Fundamentals of Christian Education, 277, 278).1MCP 354.3

    Cel care lucrează cu mintea omenească are nevoie de un comportament creștinesc — Credința care lucrează din iubire și care purifică sufletul educatorului constituie o însușire transformatoare ce trebuie transpusă în practică în fiecare zi. Este voința revelată a lui Dumnezeu autoritatea supremă a vieții tale? Dacă chipul lui Hristos, nădejdea slavei, este refăcut în ființa ta, atunci adevărul lui Dumnezeu va influența temperamentul firesc într-o asemenea măsură, încât puterea sa transformatoare se va manifesta printr-o schimbare a caracterului tău. Atunci tu nu vei ajunge în situația de a face ca adevărul lui Dumnezeu să pară o minciună în ochii elevilor tăi, datorită influenței exercitate prin manifestarea unei inimi și a unui temperament nesfințite; atunci nu vei mai lăsa să se creadă că harul lui Hristos este incapabil de a se manifesta în mod absolut în toate timpurile și în orice situație, așa cum se întâmplă datorită manifestării unui temperament egoist, nerăbdător și necreștinesc în abordarea minții omenești. Tu vei demonstra că autoritatea lui Dumnezeu nu este numai un cuvânt lipsit de putere, ci este realitate autentică. Oricât de dificil ar părea, adevăratul credincios trebuie să se ferească în mod categoric de orice manifestare care ar putea fi pusă sub semnul întrebării și considerată necreștinească. — Christian Education, 148 (1893). (Fundamentals of Christian Education, 263.264).1MCP 355.1

    Continua corecție îi înspăimântă pe copii — Cerul vede în copil viitorul om ale cărui capacități și puteri, dacă sunt corect îndrumate și dezvoltate, vor deveni instrumentele omenești care, prin cooperarea cu influențele divine, pot fi împreună lucrătoare cu Dumnezeu. Cuvintele tăioase și o continuă corecție îl înspăimântă pe copil, dar nu-l vor schimba niciodată. Abțineți-vă de la exprimarea unor cuvinte pripite; păstrați-vă spiritul într-o atitudine de supunere față de Isus Hristos; astfel, veți învăța cum să vă manifestați simpatia și bunătatea față de aceia care se află în sfera voastră de influență. Nu vă exteriorizați nerăbdarea și asprimea, deoarece, dacă acești copii nu ar fi dorit să primească o educație, nu ar fi ales să beneficieze de avantajele oferite în școală. Ei trebuie să fie răbdători și amabili și să fie conduși în iubire pe scara progresului, urcând pas cu pas pe treptele cunoașterii. — Christian Education, 147 (1893). (Fundamentals of Christian Education, 263).1MCP 356.1

    Atenție în exmatricularea elevilor — Fiți foarte atenți la ceea ce faceți atunci când intenționați să exmatriculați elevii. Aceasta este o acțiune deosebit de serioasă. O asemenea măsură disciplinară este justificată numai dacă s-au săvârșit greșeli extrem de grave.1MCP 356.2

    De aceea, trebuie să fie luate în considerare cu mare atenție toate circumstanțele implicate. Elevii sunt departe de casă, fie la o distanță mică, fie la o depărtare de câteva sute de mile. Prin urmare, ei sunt privați de avantajele unui cămin, iar dacă sunt obligați să plece, nu vor mai beneficia de privilegiile școlii. Toate cheltuielile lor a trebuit să fie plătite de alții, care au avut speranța și încrederea că banii lor nu vor fi investiți în zadar pentru acești elevi. Dacă ajunge să fie ispitit și cade, elevul trebuie mustrat pentru greșeala lui. El se simte jenat pentru că dosarul lui a fost pătat și pentru că îi dezamăgește pe cei care au avut încrederea că, aflându-se sub influența pregătirii școlare, va dezvolta un caracter deosebit, pe care îl consideră o răsplată pentru tot ce au investit în interesul lui.1MCP 356.3

    Dar dacă elevul este exmatriculat pentru comportamentul lui greșit, ce se va face el? Își va pierde orice urmă de curaj. El va deveni o povară, iar timpul prețios investit devine un timp pierdut. Cine are o inimă duioasă și înțelegătoare, ca să simtă povara acestor suflete? Nu este de mirare că Satana are de cele mai multe ori de câștigat din asemenea situații. Acești studenți sunt aruncați pe terenul lui Satana; inimile lor omenești se umplu de simțăminte dintre cele mai rele, care se accentuează și rămân pentru totdeauna. — Letter 50, 1893.1MCP 356.4

    Evitarea trezirii simțămintelor de nedreptate în alții — Când vă exprimați împotriva comportamentului manifestat de către aceia care sunt creștini doar cu numele, nu uitați că voi înșivă sunteți creștini. Dacă vă pierdeți cumpătul și le oferiți chiar și cea mai mică ocazie de a crede că sunt tratați în mod greșit, vă diminuați substanțial puterea de influență și vă prejudiciați propria voastră experiență creștină. Faceți tot ce este posibil pentru a evita să lăsați o asemenea impresie în mintea lor. În acest timp de încercare, noi ne formăm caracterele pentru o viață nepieritoare; dar aceasta nu ne privește doar în mod personal, deoarece, urmărind procesul zidirii caracterelor noastre, există și alții care vor clădi după modelul pe care îl oferim noi și de aceea trebuie să fim extrem de atenți cum zidim. — Letter 20, 1892. (Medical Ministry, 209).1MCP 357.1

    Mintea are nevoie de o hrană curată — Pentru a avea putere și sănătate, asemenea trupului, mintea are nevoie de o hrană curată. Oferiți-le copiilor subiecte înalte și nobile de gândire. Într-o atmosferă curată și sfântă, mintea nu va deveni egoistă, frivolă și trivială.1MCP 357.2

    În timpul în care trăim, tot ce este fals și superficial este înălțat mai presus de ceea ce este real, natural și temeinic. Mintea trebuie păstrată departe de tot ce ar putea să o orienteze într-o direcție greșită. Ea nu trebuie încărcată cu povești ieftine, care nu aduc nici un aport la dezvoltarea capacității intelectuale. Gândurile vor avea același caracter ca hrana care este pusă la dispoziția minții. — Letter 27, 1890. (Child Guidance, 188.).1MCP 357.3

    Cărțile scepticilor — Studiul cărților scrise de cei necredincioși este foarte dăunător. Ele seamănă neghină în mintea și inima elevilor. Cu toate acestea, adesea, creierului îi este oferită o asemenea hrană, în timp ce mulți nu știu decât foarte puțin despre subiecte care sunt legate de interesele lor veșnice și pe care ar trebui să le înțeleagă.1MCP 357.4

    Talantul timpului este prețios. Fiecare zi ne este încredințată pentru ca noi să o administrăm și vom fi chemați să dăm socoteală pentru aceasta înaintea lui Dumnezeu. Ea trebuie să fie folosită pentru slava lui Dumnezeu și, dacă dorim să ne prelungim viața, dacă dorim să câștigăm o viață tot atât de lungă precum este viața lui Dumnezeu, trebuie să-i oferim minții o hrană curată. Nici un moment, care ar fi putut fi o bună mărturie în favoarea noastră la judecată, nu trebuie să fie irosit. — Manuscript 15, 1898.1MCP 358.1

    Elevii trebuie să învețe să asculte de Dumnezeu — În școlile noastre este necesară cultivarea unei atmosfere deosebite, marcate de influența îndrumării divine. Dar cea mai mare lecție pe care trebuie să o învețe elevii este aceea de a căuta cu toată inima, cu toată puterea și cu tot sufletul să-L cunoască pe Dumnezeu și să asculte de El. Știința mântuirii sufletului omenesc este cea mai importantă lecție a vieții. Nici un domeniu științific sau literar nu trebuie să dețină supremația în fața acestei cunoașteri. Și viața veșnică este aceasta, să-L cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El.1MCP 358.2

    Elevii trebuie să poarte cu ei, în viața școlară, iubirea și teama de Dumnezeu. Valoarea acestei înțelepciuni este mai mare decât ar putea fi spus în cuvinte. Dacă se află în legătură cu Dumnezeu, se va putea spune despre ei așa cum s-a spus despre Daniel, că Dumnezeu le-a dat înțelepciune și știință în toate lucrurile.1MCP 358.3

    Învățarea este bună. Înțelepciunea lui Solomon este un obiectiv vrednic de dorit; dar înțelepciunea unuia mai mare decât Solomon este cu mult mai vrednică de dorit și mai importantă. Prin educarea științifică dobândită în școli, nu putem ajunge la Domnul Hristos, dar prin cunoașterea lui Hristos, putem ajunge pe cele mai înalte trepte ale educației științifice; deoarece cuvântul inspirat spune: “Voi aveți totul deplin în El”. (Coloseni 2, 10.) Interesul nostru primordial trebuie să fie acela de a-L cunoaște și de a-L înțelege pe Dumnezeu, iar El ne va călăuzi pașii pe calea științei. — Letter 120, 1896.1MCP 358.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents